Intre Diplomatie si Conflict in secolul XXI. part 3

In p**a mea, sunt foarte nervoasa. Nu nervoasa, suparata. Nu suparata, fucking mad. I don't know!

Am si visat... Da, acum imi amintesc... Am visat ca ma certam RAU cu cineva pt ca luam apararea cuiva la care tin. Mama, ce rea eram *laughs* Jesus.

Well da, sunt suparata pt ca.... Gah. Parca tot Universul comploteaza pt a ma intoarce din drumul pe care l-am ales pentru mine.

Da, de-a lungul timpului, si mai ales anul asta, mi s-au tot dat semne, pe care le-am vazut sau nu, like: "Don't leave your family" si "Nu da la facultatea x". Dar acum Universul se leaga de ceva care means the world to me.

Si asta ma deruteaza rau. Am ajuns sa ma intreb daca nu cumva are dreptate. Dar inca nu vreau sa accept asta. *revolted* Nu vreau si gata! *pouts*

Am mai patit ceva de genul asta acum 4 ani, cand am vrut ceva important pt mine si iesit din comun. Si toata lumea "Nu nu" "Nu nu". Si tot ca mine-am facut. Si da, a fost greu, dar pana la urma a iesit bestial. Asa ca ce plm vreti? Si acum toti trag de mine si ma opresc si vor sa fac ce li se scoala lor sa fac. Jesus.

Nu e nimeni ca sa ma incurajeze, nu? Retards. I hate humans.

Sunt foarte suparata. Pt ca e atat de greu sa accepti ca am o varsta si chiar daca da, poate ca nu sunt suficient de matura pt o groaza de chestii, dar am dorinte si ratiune si planuri si vise. Si poate ca daca vreau lucrul X foarte foarte foarte tare, NU ar trebui sa va puneti in cur in fata mea urland "NU" crezand ca stiti mai bine. Chiar daca ati stii mai bine, nu aveti dreptul. Si oricum as asculta o singura persoana. Si aia stie cand sa ma indrume si cum. Ha. *rolls eyes*

Si frate, sunt atat de pissed off. Nu am mai cerut de mult de la nimeni [prietenii nu se pun in categoria asta] nici dragoste, nici bani, nici libertate. Dar inca am o cerinta. Respect. E atat de greu pt oameni sa invete ce e ala respect. E atat de greu sa il ofere. Dar toti il pretind. God.




I miss A a lot.

Deci, ce pot sa zic, am de ales intre a face ceea ce m-a sfatuit "muza" mea sa fac, fiinta in care cred extrem de mult, sau in toti astia care mi se pun in cur in fata si urla organizati in armate "NU". Hm. Si da, strigatele lor ma fac sa ma intreb si ma fac sa ma gandesc noaptea "Dude, poate ar trebui totusi sa ii ascult... Oare ar trebui? What should i do?" dar intr-un final, imi dau seama ca tot ce vreau eu are MUUUHUHUUUUUUHULT mai multa logica.

Mrrr. *curca*

Edmond never stopped so... *frowns*

Poate e doar un test. Ca sa se vada cat de mult cred in ceea ce cred. Mai ales in perioada asta. *smiles* Si acum patru ani in urma, probabil a fost tot un test, dar ca sa aflu cat de hotarata sunt.

Chiar daca nu iese bine ca mine, asta e. Imi asum riscul si nu imi va parea rau.

Insa daca nu fac ca mine si nu imi urmez visul, voi regreta TOATA viata. Asa ca hai sa ne gandim. Hmmmmm. *sdf*




Da, de multe ori scriu chestii de genul asta ca sa.. prind curaj.



Asta e prima melodie pe care am ascultat-o pe anul 2009. Si atunci am simtit ca imi va "reprezenta" anul. And i was right. De atunci o tot ascult si stiu ca se refera la "ceva" oarecum nedefinit din viata mea. Se potriveste cam in fiecare moment important al meu.

Mi-a palcut melodia de mica.

Btw, tipa canta despre pierderea virginitatii. "I don't care, i have no luck, I don't miss it all that much", "I'm ashamed lying naked on the floor / Ilusions never changed into smth real"




Am niste parinti buni. Nu sunt extraordinari, nu sunt cei mai buni din lume, dar nu sunt nici ingrozitori. Sunt..buni, in felul lor. Si sunt persoane misto si interesante. Si sunt mandra ca am luat... de la tata inteligenta, bunatatea, hotararea, curiozitatea innascuta, ochii, lectiile de viata, cat si iubirea pt alcool si problemele cu nervii, iar de la mama forta, bunatatea, tendinta de a visa, zambetul, caldura, afectiunea, duiosia, instinctul f puternic de a supravietui si de a apara lucrurile dragi ca o fiara.

Mama imi spune ca in viata trebuie sa fii diplomat. Ca atunci cand cineva te ameninta, nu trebuie sa arati imediat ca te-ai prins de asta si ca vrei sa il distrugi. Ma invata ca trebuie sa... sa te faci ca ploua, sa il observi, si sa ai rabdare sa gasesti momentul oportun de a iti lua razbunarea / a il lovi atunci cand nu se asteapta. Si sa o faci in asa fel incat sa nu te poata acuza de nimic. Asta numeste ea "diplomatie".

Da, geniala strategie, dar ar merge intr-un razboi [adica razboi la propriu]. Consider ca in viata de zi cu zi in care dai de vreun prost care se ia de tine, lasi dracu' diplomatia. Mie una imi vine FOARTE greu sa fiu "diplomata".

Consider ca intr-o oarecare masura, in anumtie situatii in care preferi sa fii diplomat, de fapt te lasi calcat in picioare.

De ce, doar pentru ca mai incolo ii vei spune ceva usturator "dusmanului", pana atunci sa il lasi sa iti intre neinvitat in casa si sa fie nesimtit?

Diplomatia ei mi se pare gresita.

Adica da, consider ca in anumite situatii din viata modul asta de "lupta" e extraordinar. Dar stiti cand? Atunci cand ai un adversar pe masura. Atunci cand e o idee mai greu sa il zdrobesti.

Dar in general, cel putin in tara asta, oamenii nu ar intelege ce faci tu. Da, probabil ca asta ar face lucrurile mai fun. Dar sincer, mie nu mi se pare extraordinar de fun sa ma joc cu un om prost. e fun pt o zi, doua, pana cand prostia lui incepe sa ma scoata din sarite. Mi se pare mult mai fun sa incerci sa te joci cu cineva care nu poate fi jucat atat de usor.

So, consider ca oamenii sunt prea prosti pt aceasta diplomatie. Pt ca diplomatia asta e discreta. Si oamenii din ziua de azi nu prind subtilitatile. Oamenii normali nu o prind pt ca nu sunt in stare, iar barbatii.... nu o prind pt ca sunt barbati. Nu le sta in fire. Femeile care se asteapta ca barbatii lor sa inteleaga ce inteleg ele din "Am impresia ca rochia asta nu sta bine pe mine" / "Vai, dar e atat de rusinos sa faci lucrul cutare" vor ramane foarte dezamagite si frustrate. Nu, barbatul nu va intelege niciodata mai mult decat ceea ce tocmai ai spus si nu il vei determina niciodata astfel sa iti spuna ceea ce vrei tu de fapt sa auzi. Din pacate.

De asta am conflicte cu mama, deoarece nu sunt de acord cu tehnica ei de a trece prin viata. Nu sunt de acord cu cat de mult tine cu dintii de aceasta diplomatie idioata. Consider ca se lasa calcata in picioare. Consider ca pentru a opri asta, trebuie sa ai tupeu si sa spui clar si raspicat ce gandesti. Sa inteleaga prostu'. Adica "Fah, iesi in plm afara din camera mea si bate din nou la usa daca vrei sa te primesc", de exemplu. Eu asa fac. Ea nu. Ea lasa proasta sa faca ce rvea si dup-aia e suparata pe ea, fara a spune nimic persoanei in cauza. Deci, oamenii nu se tem de ea. Doar pt ca ii inteapa uneori unde ii doare... Hmph, asta trece. Asta nu ii aduce respectul lor. Nu ca i-ar fi vital, dar odata cu el sau cu teama, o vor lasa cat de cat in pace. Right?

Probabil ca asta am invatat-o de la Claudette. Cel putin asa imi place sa cred. De ce ai pierde timp si energie alergand in jurul adversarului pana il ametesti pentru ca apoi sa il injunghii cand e slabit, cand poti pur si simplu sa te duci si sa ii dai una fix in bot, sa stie cu cine are de-a face? Mi se pare mult mai corect. si mie-mi palc chestiile corecte.

E posibil sa am ideile astea pt ca inca sunt tanara si nu am suficienta experienta de viata, si e posibil ca mai incolo, cine stie, sa ajung sa ii dau dreptate mamei. Dar e si mai posibil ca asa sunt eu. Consider ca viata e un razboi. Si ce fel de diplomatie exista in razboi?

Nu, frate, in razboi n-ai timp sa te gandesti cat de inuman sau de gresit sau de filosofic sau de intens e ceea ce faci. In razboi ucizi sau esti ucis. In razboi nu sta nimeni sa se gandeasca la pierderile de vieti omenesti sau la cat de bun e scopul pt care dai batalia, sau la Dumenzeu - poate decat cei care nu lupta, ei au timp.





Mi-ar placea sa studiez arta razboiului.




Titlul triologiei de posturi e inspirat dintr-o lectie din unul ditnre cele 7 manuale ale mele de istorie. Da, mi-am cumparat 7 manuale de istorie si no matter what, se vor afla intotdeauna in biblioteca mea personala. :x Lectia respectiva avea titlul asta, dar se referea la secolul 18 parca. Si mi-a atras atentia, pt ca mi se parea ceva mai dificil de retinut decat "Primul razboi mondial" si "Transilvania in Evul Mediu".

App de asta, voiam sa mentionez ca... ii sunt si cred ca ii voi fi mereu foarte recunoscatoare lui Bogdan Stoica. Imi amintesc si acum primele intalniri cu el si cat de mult l-am admirat, si pentru ce. Si acele calitati ale sale au ramas si acum, peste 4 ani. Ii sunt foarte recunascatoare pentru ca m-a determinat sa tin minte tot ce m-a invatat, si in materie de istorie, si in materie de viata. Ii sunt recunoscatoare pentru ca facea totul sa fie atat de fun. Ii sunt recunoscatoare pentru ca inca imi amintesc ce m-a invatat acum 4 ani. Ii sunt recunsocatoare pentru ca m-a invatat ce inseamna competitia si m-a determinat sa ii fac fata. Ii sunt recunoscatoare pentru ca mi-a amplificat pasiunea pt Franta. Ii sunt recunsocatoare pentru ca, fara sa stie asta, m-a ajutat sa ma descopar. Ii sunt recunoscatoare pentru tot ce a facut pentru mine, fara sa stie [pt ca deh, e barbat]. Si da, ii stiu si partile naspa, si le consider foarte naspa. Dar asta nu schimba ce influenta puternica a avut asupra mea ca om. Sunt mandra ca l-am cunoscut.




See, deci pana la urma caile pe care le aleg pentru mine chiar sunt cele corecte. xD

Intre Diplomatie si Conflict in secolul XXI part 2. "Si zeii"

Uneori nu ma inteleg. Desi intotdeauna ma inteleg intr-un mod super dubios si de neinteles, probabil cel mai bine. Ca -vorba lu' Fizz- daca nu eu, atunci cine?

Privesc la unghiile mele pictate cu oja alba in incercarea de a arata vampirice, si la picaturile rosii care par sa curga de pe varfurile celor de la mana stanga, dand imrpesia ca am zgariat un corp insangerat, si la floarea alba si imensa de pe biroul meu, langa petale galbene uscate si statuete grecesti... Si un parfum. Si bere. Si muuulte carti. Si o mare dezordine. Si bijuteriile mele. Toate lucrurile mici si importante care ma completeaza si ma determina sa fiu cine sunt.

Cine sunt?

Urasc intrebarea asta, Jesus fucking Christ.

Well, de mult timp ma consider smartass, superioara, extraordinara, atotstiutoare, Dalai Lama pierdut in timp si in spatiu al secolului XXI din generatia Mtv. Asadar, credeam ca stiu raspunsul foarte bine la aceasta intrebare de - vorba Addei - Stan Marsh [awesome kid, btw.].

Dar.... In ultima perioada, se pare ca mi s-a dat o mare teapa. Soarta [sau viata, nush] din nou mi-a aratat ceva. Mi-a aratat ca tot ca ea e. ..Daca eu nu sunt atenta.

E posibil ca nimeni sa nu afle raspunsul la intrebarea asta niciodata.

Si mi se pare foarte trist si minunat in acelasi timp.

Pentru ca intotdeauna vor mai ramane cateva lucruri de descoperit, oricat ai fi trait.



Traiesti vieti, observi ce te caracterizeaza, incerci sa intelegi, incerci sa unesti punctele, consideri ca iti cunosti sentimentele si reactiile mai bine decat oricine, desi te privesti doar din prisma celui prins bine undeva in interior si niciodata in afara situatiei.

Cum te-ai putea cunoaste cu totul, daca nu te poti privi din exterior?

..Si daca exista si un alt/alte punct/e de vedere din acel interior, pe care tu il/le ratezi? Poate ca exista cineva care te cunoaste mai bine din propriul tau interior, decat tu insuti.

Si daca punctul tau de vedere e impus..?





Nu mi-am mai pus intrebarea asta ["Who am i?"] de la 11 - 12 ani, cred. Jesus, that's a long time... Pe atunci nu era doar o simpla intrebare, era un zbucium ingrozitor, pt ca atunci chiar i had no clue. Si de data asta m-a determinat sa imi ridic probleme filosofice faptul ca suntem cu totii actori. Binecunoscutul cliseu cum ca viata e o scena iar noi suntem actorii nascuti cu scenariu-n mana si invatat pe de rost. Dar...*laughs* Cred ca de foarte multe ori suntem doar papusi. Sau mai tot timpul suntem.. Pentru ca actorii pot iesi din rol si isi analizeaza personajul. Noi nu. Nu toti, at least..

Persoanele de care am fost indragostita, cele pe care le-am respectat si admirat de-a lungul vietii, muzica pe care am ascultat-o, oamenii care m-au facut sa sufar, amintirile din copilarie, situatia materiala, cartea de la profa de filosofie. Prietenii.

Consider ca fiecare om pe care il cunosti o idee mai bine, isi lasa o ampreta, cat de mica, asupra ta. Faptul ca te impresioneaza cu ceva, sau ca ceva te socheaza la el sau dezgusta. La momentul respectiv, si pentru un timp, te influenteaza, mai mult sau mai putin.

In cazul meu, cel putin, asa fusese. Incercam sa invat de la oricine cate ceva. Si cred ca fiecare om a scos o parte la iveala din fiinta mea, mai mare sau mai mica.

De asta demult obisnuiam sa spun ca "Am o fata pentru fiecare". In functie de cat de mult il plac sau nu, in functie de ce am de gand sa ii ofer din tot ce stiu ca isi doreste.

Mi-am cladit personalitatea in functie de lumea inconjuratoare, de familie, si, mai ales, in functie de sufletul meu, de dorintele si nevoile mele. Si fiecare om oarecum important care a reusit sa imi imprime ceva pe suflet, m-a determinat sa ajung... unde eram atunci cand m-am regasit cu adevarat [acum 3 ani in urma].

Si de atunci incoace, am crezut ca asta sunt eu cu adevarat. Inca mai cred asta. Pentru ca doar asa sunt fericita. Pana in momentul de fata, cel putin. Cat despre mai incolo..chiar sunt tare curioasa.




Lestat. Claudette. Mama. Franta. Suferinta. Speranta. Criss. Dumnezeu. Lucrurile [ce mi-au venit acum in minte] care au avut, probabil, cea mai mare influenta asupra mea. Iar cat despre cei care nu ma cunosc indeajuns de bine, nu va asteptati sa intelegeti ce inseamna fiecare dintre aceste cuvinte de fapt pentru mine.

Sunt destul de multe lucruri [vezi cele de mai sus] care inseamna totul / extrem de mult pentru mine, sunt altele destul de improtante care m-au ajutat sa ajung pe drumul bun, si mai sunt si cele de care imi pare ca nu imi amintesc.

Dupa 20 de ani de viata... nu credeam ca e atat de greu sa iti mai amintesti cine obisnuiai sa fii.

Iubesc toate lucrurile astea care m-au format si care inca ma caracterizeaza. Le ador.

Si totusi.. Cum e posibil ca un om sa se poata schimba atat de mult intr-o viata?

Stiu de unde vin, stiu incotro [vreau sa] ma indrept, dar... nu mai sunt sigura ca stiu - nu neaparat cine sunt, dar - cat de bine am impresia ca stiu cine sunt.

Momentan.. e o mare gaura neagra undeva, in toata schita asta, viata mea.

Totusi, se simte foarte bine atunci cand reusesc sa fac ceea ce vreau cu adevarat, in loc sa accept sa fiu o papusa. Extraordinar de bine.

Si sincer... Nu imi vine sa cred, imi e greu sa cred, e atat de flatant si de... aproape imposibil sa cred ca sunt cine arata faptele mele ca sunt. Pentru ca din interior e cu totul altfel decat ceea ce iese in fata celorlalti.

Imi e greu sa cred ca sunt atat de puternica pe cat m-am obisnuit sa imi spun, si imi vine dubios sa cred ca pot face o multime de lucruri la care nu credeam ca sunt deloc buna, iar de multe ori imi e imposibil sa cred in mine si in ce doresc din toata inima sa fac.

Si nu spun asta ca sa ma plang, o spun cu uimite si cu placere.


Nu inseamna toate indoielile astea ca de fapt sunt slaba..? Sau inseamna doar ca sunt human? Oare si zeii au sperante pierdute si cosmaruri?

Oare indoiala te tine pe loc si te face sa esuezi..?




Observ ca pana acum am fost orbita. Nu oarba, orbita. Asta a fost intotdeauna greseala mea. Si ma tem ca ma caracterizeaza. Si atunci e naspa. Pt ca mereu pierd din cauza ei. ..Fara ca macar sa imi fi dat seama, pana acum. Si ma tem ca poate nu voi ajunge niciodata la nivelul ala de maturizare in care voi stii sa imi stavilesc impulsurile si sentimentele absolut demente. Daca nu voi ajunge acolo.... Presimt ca va fi cam naspa. Or who knows... Maybe that's just me.

Poate ca pana la urma chiar sunt prea sincera si extroverta. Nu stiu daca voi putea fi vreodata suficient de "diplomata". ..Mai ales in ceea ce priveste sentimentele mele si cum simt. *smiles*

Ma enerveaza ca in momentul de fata am impresia ca vreau lucruri pe care Oana cea reala nu le-ar fi dorit niciodata.

De-a lungul timpului, am fost orbita de un singur lucru, si in functie de asta am actionat intotdeauna. Si in functie de asta mi-am ghidat viata.

Dar... nu pot sa nu ma intreb o groaza de lucruri... Like.. Daca acel element important nu ar mai fi fost prezent in viata mea, ce as fi facut cu ea?

Si mai ales... Ce ar trebui sa fac altceva cu ea?

Se spune ca viata e scurta. Consider ca e asa pt ca trece repede si e fragila, dar si pt ca... Modul nostru de a o trai e construit in asa fel incat nici 5 vieti nu ar fi suficiente pentru a ne indeplini toate dorintele. Viata e scurta pentru ca noi singuri ne-am creat greutati si probleme si conflicte si tampenii si aberatii si oameni care ies din societate prosti, egoisti, care manevreaza si distrug ce si cum vor. Orice prost cu bani e pupat in c*r mai rau decat Dumenzeu, as my friend said.

Cred ca ma aflu intr-un moment in care nu mai stiu ce trebuie sa fac. Nu mai stiu care cale e buna pentru mine. Nu stiu nici macar ce ma asteapta inainte. Iar pana acum imi imaginam, avand o intuitie foarte buna, si asta imi dadea o nota de siguranta, sa stiu dinainte ce ar trebui sa urmeze. Ma intarea, ma preagatea. Dar acum nici de asta nu-mi mai arde.

Pentru mine viata nu e atat de scurta, i guess.

Si ma enerveaza atat de tare ca... sunt mintita. Ceva incearca cu disperare sa ma deruteze... Si mai si reuseste.

Ma scoate din sarite ca am ajuns sa fiu constienta ca nu vreau de fapt lucrul x, dar sa nu pot sa NU il vreau. Si altele.

Sunt foarte confuza.

Sunt foarte manioasa pe cine e responsabil pentru asta.

Nu mai stiu sigur care-s eu si care nu din tot ce simt si mi se intampla. Probabil de-asta toate intrebarile astea.

Da, sunt intrebari frumoase si probleme interesante, dar nu pentru almighty Oana.

Chiar nu stiu ce o sa se intample.

Pot doar sa intuiesc ca voi invinge, avand in vedere ca am mai avut de a face cu asa ceva, desi acum mult timp. Da, e vorba doar de un an in urma, dar imi pare asa de departe. Chiar nu mi se pare ca viata mea e extrem de scurta, btw [again]. Poate ca aceasta concluzie a oamenilor cum ca viata e scurta, e determinata de frica de moarte. Mie nu imi e chiar asa frica de ea. Singurul motiv pt care ma tem de ea / nu imi prea place ideea e ca am pentru ce sa raman aici. Altii se tem de mai mult, nu de asta.

Pot doar sa sper ca exista un motiv foarte bun pt care mi se intampla ce mi se intampla de cateva luni, si ca se va transforma intr-un lucru bun. E posibil.





"You will bask in the sunlight one moment, be shattered on the rocks the next."


Pana la urma... Poate ca nu conteaza "Cine sunt" mai mult decat "Incotro ma indrept". Ar fi frumos sa cred(em) ca "Incotro ma indrept" determina si "Cine sunt". Si atunci as impusca doi iepuri dintr-o lovitura. Poate ca asta e raspunsul.

Symphaty for the Devil.

Lestat: Your body's dying. Pay no attention, It happens to us all.


Yvette: [to Louis] Are you not hungry sir?
Lestat: Aux contraire mon cher, he could eat the whole colony.
[starts to laugh]


Louis: They know about us. They watch us dine on empty plates and drink from empty glasses.


Lestat: Come to New Orleans then. The Paris Opera's in town. We can try some French cuisine.
Louis: Forgive me if I have a lingering respect for mortal life.


Lestat: [dancing around with the corpse of Claudia's mother] ''Non Piu Andrai, Farfallone Amoroso Notte e Giorno D'intorno Girando'' There's still life in the old lady yet.



--------------------------------------------------------------------------------
Lestat: Evil is a point of view. God kills indiscriminately and so shall we. For no creatures under God are as we are, none so like him as ourselves.


Lestat: Whining coward of a vampire that prowls the night killing rats and poodles; you could have finished us both.
Louis: You've condemned me to Hell.
Lestat: I don't know any Hell.


Louis: The statue seemed to move, but didn't. The world had changed, yet stayed the same. I was a newborn vampire weeping at the beauty of the night.


Louis: A little child she was, but also a fierce killer, now capable of the ruthless pursuit of blood with all a child's demanding.


Louis: And for all the things i've done and couldn't undo, I longed for one second of peace.


--------------------------------------------------------------------------------
Claudia: Locked together in hatred. But i can't hate you, Louis. Louis, my love. I was a mortal to you, you gave me your immortal kiss. You became my mother and my father. And so I'm yours forever.


Claudia: Who will take care of me my love, my dark angel, when you are gone?


Louis: Bear me no ill will my love we are now even.
Claudia: What do you mean?
Louis: What died in that room was not that woman. What has died is the last breath in me that was human.
Claudia: Yes, Father. At last we are even.


Louis: But the world was a tomb to me, a graveyard of broken statues, and each of those statues resembled her face.


--------------------------------------------------------------------------------
Santiago: Just as this flesh is pink now, soon it will turn gray and wrinkled with age.
Mortal Woman on Stage: [weeping] Let me live. I don't care!
Santiago: Then why should you care if you die now?


Louis: Where are we?
Lestat: Where do you think, my idiot friend? We're in a nice, filthy cemetery. Does this make you happy? Is this fitting, proper enough?
Louis: We belong in hell.
Lestat: And what if there is no hell, or they don't want us there? Ever think of that?
Louis: But there was a hell, and no matter where we moved to, I was in it.


Armand: They had forgotten the first lesson, that we are to be powerful, beautiful, and without regret.
Louis: And you can teach me this?
Armand: Yes.
Louis: To be without regret?
Armand: Yes.
Louis: Then what a pair we could make, but what if it's a lesson I don't care to learn.
Armand: What do you mean?
Louis: What if all I have is my suffering, my regret?
Armand: Don't you want to lose it?
Louis: Why? So you can have that too? The heart that mourns her, her that you burnt to a cinder.
Armand: Louis, I swear that I...
Louis: Ah, but I know you did. I know. You who regrets nothing, you who feels nothing, if that's all I have left to learn, I can do that on my own.



--------------------------------------------------------------------------------


Finalul e absolut genial...*fascinated* Briliant. Cred ca voi reciti Cronicile curand. xD

Intre Diplomatie si Conflict in secolul XXI

Oh yes, oh yes, pozele astea sunt atat de orgasmice pentru mine... Oh fuck.
Pe urmatoarea am pus-o aici pentru homofobi xD Si da, si pentru ca mi se pare ca arata genial.

Pana si costumele le sunt mindblowing *so in love with this movie*

Si chestia de pe degetul lui Lestat, ca un inel care taie si despica... Crap, now i want one. *laughs*


Asta-seara. Oh my God, abia astept. *actually drooling*


Se spune ca visele sunt refulari ale subconstientului and shit. Well, stiam ca am un subconstient dubios and shit, dar... astazi dimineata am aflat ca e si foarte pe invers, avand in vedere ca pana acum, nopti la rand visasem materia invatata la geografie [da, visasem harta Europei and shit], iar azi, ca am examen la geografie, am visat materia la istorie din examenul trecut, ala de ieri. Myeh.


Apropo de asta, sunt foarte ofticata pentru ce am facut la examenul de azi. Da' ma rog.

Cat despre bac.... Sunt usor uimita de faptul ca... Treaba sta cam asa: la romana scris am fost in sala 10, locul 13, randul 3, locul 3 - ce coordonate -, la istorie am fost in sala 13, locul 10, iar la geografia de azi, in sala 8, locul 13. How awesome is that? Si se pare ca si 8 e un numar care ma sortof protejeaza [din cauza mamei]. Si daca e sa o dau in paranoia grava, la orale am extras biletele 18 [mereu mi-a placut cum suna numerul asta :)) ] respectiv 35 [3 plus 5 egal 8].

Concluzia 1: Misto.
Concluzia 2: Mi s-a aratat ca va fi bine.
Concluzia 3: Ha, nu sunt ghinionista, cum mi-a spus cineva asta-iarna :P


I am not supposed sa vorbesc despre ceea ce vreau sa vorbesc in continuare. Si anume, bacul de anu' asta.

Dar unu la mana, vreau sa vb despre asta, si doi la mana, daca restul lumii nu stie ce inseamna corectitudinea... Acum nu cred ca am de ce sa ma chinui eu sa fiu si sa imi tin gura.


Mi s-a parut absurd, patetic, jalnic si extrem de enervant ca anu' asta s-au luat ataaaaaatea masuri extreme de precautie ca sa nu se copieze. Gen, dau sa intru pe poarta scolii: "Geanta se lasa afara dom'soara" "Unde, in plina strada?" "Nu ma intereseaza. Cu geanta nu intri in bac." *beeep* copiii ma-tii de retard....

M-au scos din sarite cu absurditatile lor. Nu, frate, pe bune, e de cacat. Atat de roman prost si de dezorganizat sa fii incat sa fie greu coaie sa gasesti o sala, o ceva, in tot cacatu' ala de liceu, in care sa depozitezi toate cacaturile retarzilor astora care au venit [majoritatea] singuri ca sa dea bacu'. Mama ta de capatanos la cravata. Prostu' pana nu e fudul, nu e prost destul.

Si extrem de ironic la chestia asta e ca am impresia ca asta a fost anu-n care s-a copiat cel mai grav. Chiar nu ma asteptam sa fie asa.

Bine, intr-un fel parca si-au cerut-o cu toate precautiile lor imbecile...

Pana mea, cele mai dubioase si adanci zone ale corpului omenesc au fost folosite in scopuri "nobile" in astea 3 - 4 zile de trezit dimienata si scris din presupusa cultura generala. Plus ca e criza, deci cateva milioane de lei de la fraieri nu strica niciodata. Si nu, nu vreau sa ma leg de nimeni, nu am nicio problema personala cu nimeni. Si nu m-am nascut ieri si sunt constienta ca... pana mea, exista liber arbitru si fiecare poate hotari cat de "ilegal" vrea sa fie. Si fiecare isi face drumul in viata cum vrea / cum poate. Si ca suntem in Romania... Si chiar nu am judecat pe nimeni. Mi s-a parut chiar amuzant.

Dar... anul asta, am gasit o singura persoana care a fost ceva de genu' "Frate, eu prefer sa iau 5u' de trecere decat sa trisez." Si chiar consider ca asta e o chestie de demnitate.

Si in momentul ala m-am simtit foarte mandra ca am stat ani de zile cu omu' ala-n aceeasi banca.

Pentru ca sa te duci la un examen de genu' asta ca o floricica adunata de pe coclaurile romanesti imputite pline de gunoaie si prezervative folosite, si sa nu stii sa iti folosesti materia cenusie mi se pare....low. Dar sunt fraiera la faza asta, pentru ca nu ar trebui sa ma mire, avand in vedere fetele romanilor nostri. Se pare ca nu au doar un IQ foarte scazut, ci mai e si trist. E unul foarte deprimat. Cand urcati scarile rulante la metrou, uitati-va la fetele celor care coboara. Daca in minutul ala, veti gasi un singur om care PARE inteligent...e mult. Si probabil doar pare..

Dar sa ai 12 clase, 12 ani de scoala, si sa nu stii ce e ala nazism.... Du-te frate si impusca-te. Esti o pleava pentru societate. Sau poate doar pentru mine, avand in vedere ca societatea si tot ce tine de ea suge.

Plus ca... sincer... Cunsoc oameni despre care am sperat f mult sa nu treaca oralele. Pentru ca nu ar merita. No, really, unii chiar nu au ce cauta la scoala. Pur si simplu nu au ce cauta acolo. Motivul principal e ca oricum pentru ei scoala e inutila. Pentru ca prostu' tot prost ramane, doar ca va deveni [sau parea] un om mult mai sincer FARA diploma. Cunosc niste specimene care ma repungna. Nici macar nu stiu sa vorbeasca propria limba corect si tu le permiti sa intre in bac?

Sunt foarte revoltata de chestia asta. Foarte.

Hmmmmmm.... Deci poate ca pana la urma Hitler did have a point.

Cat despre a (te) trisa la un examen de cultura generala, bai... Pur si simplu nu mi se pare corect. In cazul meu nu cred ca trebuie sa imi fac probleme ca Maricica de la Baicoi imi ia locul la facultate pt ca a copiat la bac. Pentru ca nah. Dar asa, ca idee, chiar nu e corect. Si poate ca sunt unii mai slabi decat mine, dar nice guys, care chiar au fost sinceri... Ah, stai ca tocmai am realizat ca asta e pretty much imposibil. Dar oricum, continuand ideea... poate ca acestor persoane le va schimba viata ca Gogoasa Dezvirginatoru' din Grup industrial de Cai Ferate sau ca Rebelde_pussy_jmek3ra69 din Grup Industrial de Benzi Rulante de pus pe Chirbituri au intrat inaintea lor la facultate. *scratches head*

Si pur si simplu nu e corect. Unii nu merita nu doar sa fie in sala aia, si sa respire acelasi aer cu mine, ci sa si ia note mai mari decat mine, in mod INCORECT, avand in vedere ca am fost stresata un an intreg si am tocit zile intregi, in loc sa ies sa beau.

Romania e cea mai josnica si de cacat societate.


Voi explica titlul in postul urmator, ca acum tre sa inceapa filmul.


Ah apropo, astazi in metrou am stat langa o domnisoara care tinea foarte [no really, FOARTE.] dragastos la piept o carte neagra pe al carei spate scria "Doar un lucru e mai important pt Bella decat insasi viata ei: Edward Cullen".

Imi cer scuze pentru pauza de cateva randuri in care voi lipsi pentru a ma duce la baie sa borasc cu sange.






*back*

M-a facut sa realizez, in timp ce ma holbam oripilata la ea si la cartea ei, gata sa o sfasii [cartea, nu pe ea]. Daca e ceva pe lume care urasc DIN TOT SUFLETUL, e "Amurg."

Shit, iar tre sa merg la baie.

My friggin Umbrella.

Viata e plina de surprize si "misterioase sunt caile Domnului". No, really.

A fost genial ca... a aparut exact atunci cand devenise ultimul lucru de care ma mai puteam indoi si mi-a dat un semn ca sa ma faca sa vad cine sunt eu cu adevarat.


Si sincer... Inca nu stiu daca imi place de mine asa sau nu, dar a fost un sentiment foarte placut. Aparently, atat de pierduta eram/sunt...

Adica primul pas cred [sper] ca a fost facut. Primii, de fapt. Pentru ca din exterior am primit o groaza de ajutor. Si sunt foarte recunoscatoare pentru asta..


Cat despre semnul ala... M-a facut, pur si simplu, sa realizez cine sunt.

"And this is how you remind me"...

And yes, i'm a tiny [vorba Addei, fiveheadu' care ma face] selfish crazy bitch. But i'm not this....stupid hateful vengeful horrible miserable bitch. E o diferenta.

Si cine mai sunt... Sincer, nu stiu daca sunt atat de puternica pe cat imi place sa cred, dar... Stiu ca sunt o persoana care a asteptat toata viata un lucru care mi le lumineaza, infrumuseteaza si coloreaza pe toate.

Sunt o persoana care s-a nascut pentru un motiv. Unul foarte special.

Sunt o persoana care are puterea sa faca un popor intreg sa o asculte.

Sunt o persoana care are the balls sa injunghie si sa ucida pentru ceea ce isi doreste, pentru ceea ce apara, sau pentru ceva in care crede. Pe oricine.

Sunt o persoana care iubeste cum nu multi pot.

Sunt o persoana in stare sa reuseasca lucruri uman imposibile.

Sunt o persoana care nu poate fi controlata de nicio forta din Univers. Iar singura care reuseste sa ma supuna totusi, o face pentru ca EU ii permit.

Sunt o persoana care il admira fara limite pe Edmond Dantes nu pentru ce sau cum a facut, ci pentru ca nu s-a oprit niciodata.


Sunt o persoana care in mod sigur nu e o mamaliga manevrabila in mana oricui. Sunt o persoana care nu e nici lasa, nici proasta. Si nici nu ar vrea sa fie vreodata. Sunt o persoana care stie foarte bine cine e si ce vrea si care, desi in momentul de fata e in pom si pomu-n aer, e cu picioarele bine infipte in pamant. So just do your worst. For I will do mine.


"Now that it's raining more than ever..."

Take Me Slow.

Am vazut-o la tv, mi-a amintit de adolescenta, si nu m-am putut abtine. Yeh, i know, i know... Da' nah.

Porthos is actually bleeding.

--------------------------------------------------------------------------------
The oldest by some years, Athos is a father figure to the other musketeers. He is described as noble and handsome but also very secretive, drowning his secret sorrows in drink.

Aramis loves intrigues and women, which fits well with the opinions of the time regarding Jesuits and abbots. As a musketeer, his great ambition was to become an abbé; as an abbé he wishes for the life of the soldier. In the books it is revealed he became a musketeer because of a woman and his arrogance: as a young boy whose (plausibly genuine) ambition was to become an abbé, he had the misfortune to be caught and thrown out of a house, while (innocently or not) reading to a young woman.
Despite his Machiavellian attitude, Aramis holds very firmly to the sacred concept of friendship. In fact, the only wrong moves Aramis ever made were done when he refused to harm a friend (or a friend's feelings).
Aramis even tells the truth to Porthos about the man in the iron mask's real identity, despite fearing that Porthos would kill him. Friendship is so important to Aramis that it is strongly implied, at the end of Le Vicomte De Bragelonne, that he cried (for the first time in his entire life) when one of his friends died. Later, he explicitely told someone that he considered him a true friend.


Porthos, honest and slightly gullible, is the extrovert of the group, enjoying wine, women and song. His eating abilities even impress King Louis XIV during a banquet at Versailles. As the story advances, he looks more and more of a giant, and his death is that of a titan.
He carries a sword that Aramis nicknamed Balizarde.
--------------------------------------------------------------------------------



Aramis: Sometimes there are more important things in life than a good pair of tits.
Porthos: Really? If you can name me one thing that is more sublime than the feel of a plump, pink nipple between my lips, I'll build you a new cathedral.
Aramis: Forgiveness...
Porthos: Forgiveness...?
[Porthos farts]
Porthos: There... i am i forgiven? Come on... am i forgiven?
[play fight ensures between them]


Athos: What gives you the right to judge me, to play God with the lives of others? Is it because you're so much holier than everyone else?
Aramis: Well yes, there is that. But also because I'm more intelligent than anybody else.


Porthos: I'd rather die covered in blood than an old man lying in my own piss.


D'Artagnan: No. If anyone sees... it is death.
Queen Anne: If I don't kiss you, I'll die anyway.

D'Artagnan: Anne, I know that to love you is a treason against France, but not to love you is a treason against my heart.
Queen Anne: Then we will both die traitors, D'Artagnan.


--------------------------------------------------------------------------------

Re-watching "The man in the iron mask" tocmai m-am prins de ce il ador pe Alexandre Dumas atat de mult. :x [da, observati ca eu nu folosesc semnul asta niciodata.] Pentru ca scrie chestii care ma fac sa plang - pt ca e atat de incredibil de cheesy dar e atat de incredibil de bun la asta. xD Si multe altele, dar in principal asta-mi place la romantismul lui.

--------------------------------------------------------------------------------


Aramis: Athos, if we fail in this - and we probably will - it will be an honor to die beside you.


Aramis: [the Musketeers preparing for the battle] Our old uniformes. From our days of glory. I was saving them so that we could wear them in death. And so we shall.



Louis: You think my affairs are empty...
D'Artagnan: I think that it is possible for one man to love one woman all his life and be the better for it, yes.



Athos: [to Phillipe] Once I, once all of us, believed in serving something greater than ourselves. Aramis had his faith, Porthos his lust for life, D'Artagnan his devotion and I had Raoul. But we all had a common dream. That one day we would finally be able to serve a king who was worthy of the throne. It is what we dreamt, what we bled for, and what we have waited a lifetime to see. I taught Raoul to believe in that dream, and now my son is dead. And now I want to know if my son's life was in vain, and the only person who can answer that is you.



Porthos: I'm going to hang myself. ..As soon as i'm sober.



Athos: What is Porthos doing?
Aramis: Walking into the barn naked, or so it would seem.
Athos: But what is he doing?
Aramis: About to hang himself, I suppose; he's been threatening to do it for months.
Athos: Hang himself?

Porthos: [he puts the rope around his neck and prepares to jump] Farewell cruel world... farewell to useless Porthos.
[jumps]
Athos: [Aramis and Athos are watching the building from the outside] What was that?
Aramis: It's all right; I sawed the beam.
[the building promptly collapses, and Athos stares at Aramis in disbelief]
Aramis: Well, I'm a genius, not an engineer!


Aramis: Why are you so glum?
Porthos: I expected action. There was no fighting, there was no killing. I was useless.
Aramis: [angry] Porthos, I grow tired of this attitude. You're surrounded by beauty, by intrigue, by danger. What more can a man want? The robins are singing, the pigeons are cooing. Can't you listen to their song?
[he walks off in disgust as Porthos is raising an eyebrow; Porthos takes off his hat when something falls on it to reveal it's bird-dung]



Louis: D'Artagnan, I am not angry with you. I knew you would lead me to them, and so you have. Lay down your sword and I will not punish you. I will let you retire in peace, and I will give your friends a swift execution, if you surrender NOW!

Aramis: Perhaps you should take his offer. We're dead anyway.
Porthos: He's right, D'Artagnan.
Phillippe: Wait. Bargain me to Louis for all your lives. You've done your best. Please let me go.
D'Artagnan: No, I cannot do it. Even if I could give up my king, I could never give up my son.
[they all look at him, thunderstruck]
Phillippe: Your son?
D'Artagnan: I loved your mother. I love her still. You are my son. I never knew you existed. And I never felt pride as a father... until this moment.



Louis: Cowards! Twenty men run from four?
Lt. Andre: The corridor nullifies our numbers, and nobody has the stomach to fight the captain!


[the Four Musketeers and Phillipe are trapped by riflemen at the other end of the hallway]
Aramis: D'Artagnan... They're young Musketeers. They've been weaned on our legends. They revere us. It is an advantage.
Porthos: Yes. Why don't we charge them?
D'Artagnan: I trained these men. They will fight to the death. But if we must die - if WE must die - let it be like this.
[He draws his sword and points it at the floor. Aramis, Porthos, and Athos, join their swords with his]
Athos: One for all. All for one.

[as the Four Musketeers and Phillipe charge]
Louis: Shoot! [no one has the balls to shoot the Musketeers. They all just stare stunned.]
Lt. Andre: Magnificent valor...



Abbe Faria: Here is your final lesson - do not commit the crime for which you now serve the sentence. God said, "Vengeance is mine".
Edmond Dantes: I don't believe in God.
Abbe Faria: It doesn't matter. He believes in you.



Mercedes: I want to be free of you... the way you, obviously, are free of me.
Mercedes: I don't know what dark plan lies within you. Nor do I know by what design we were asked to live without each other these 16 years. But God has offered us a new beginning...
Edmond: God?
Mercedes: Don't slap His hand away.
Edmond: Can I never escape Him?
Mercedes: No, He is in everything. Even in a kiss.


“There is neither happiness nor misery in the world; there is only the comparison of one state with another, nothing more. He who has felt the deepest grief is best able to experience supreme happiness.” Chapter 117

Until the day when God will deign to reveal the future to man, all human wisdom is contained in these two words,—'Wait and hope.'” Chapter 117


Napoleon: In life, we are all either kings or pawns.


Edmond: Life is a storm, my young friend. You will bask in the sunlight one moment, be shattered on the rocks the next. What makes you a man is what you do when that storm comes. You must look into that storm and shout as you did in Rome. "Do your worst, for I will do mine!" Then the fates will know you as we know you: as Albert Mondego, the man!

--------------------------------------------------------------------------------

D'Artagnan i-a lasat trandafiri reginei pentru toata viata, in secret, pe unde apuca. Trandafiri rosii.

Revazand filmul, am realizat ca e un film care arata destul de bine ce inseamna onoarea, respectul, unitatea, curajul si mai ales, prietenia.

--------------------------------------------------------------------------------