"I smile when I'm angry, I cheat and I lie..."

Dupa doua sezoane dintr-un show genial cu personaje fascinante, am cam cazut pe ganduri.

...Cum showul reuseste sa arate si aspectele foarte negative si urate ale vietii, dar dezvaluie atat de frumos bunatatea din oameni. Care a ajuns sa se gaseasca foarte rar sau deloc.

And this actually breaks my heart. Si probabil ca am vazut peste tot atat de multe lucruri rele si urate, incat atunci cand gasesc bunatatea undeva... imi e greu sa o recunosc. Ma tem sa o vad, crezand ca poate e doar o iluzie.

Ultima data cand am avut curaj si cand am reusit sa o recunosc si apreciez, intradevar.... hm, well, s-a dovedit a fi o iluzie.

Si stau si ma gandesc... in viata e.. bine sa fii kind? Reusesti vreodata ceva daca esti asa?

Sau trebuie pur si simplu sa iti vezi propriul interes si sa calci pe cadavre? Si doar asa poti reusi si poti castiga ceea ce vrei sa ai si doar asa esti apreciat si fericit? Well, irl, chiar asa e si chiar asa se intampla. Dar intrebarea mea e... Cat de real e totul? Da, multumit stiu ca te face daca nu ai constiinta, dar... va dura?

Ai putea fi in stare sa pastrezi lucrurile luate in mod marsav sau intotdeauna se vor destrama si vei fi acolo sa vezi ca nu meriti tot ce ai?

Am stat si am privit cum, atunci cand eu faceam lucrurile corect, altii care doar au trisat si au mintit si au inselat, mi-au luat-o inainte. Si au ajuns acolo unde era visul meu sa fiu. Si am ramas ca fraiera in urma, singura. Si cu inima distrusa.. Si in viata reala de fiecare data se intampla asa...

So I'm kinda confused... Maybe... Maybe that's the way to do things?

Ar trebui sa imi pastrez... the shade of kindness pe care am reusit sa o culeg de curand si sa ma bazez pe ea in ceea ce fac? Voi reusi ceva daca raman fidela credintelor mele si voi incerca sa imi dezvolt...virtutile?

Sau calea e sa actionez egoist si sa joc oamenii pe la spate, sa ii folosesc, sa fac doar ce vreau eu?

Sau sa imi ascult inima si sa imi cred speranta aia firava pe care abia o mai aud?

Viata iti arata ca doar cei "rai" castiga.

Intotdeauna am fost atrasa de personajele negative. Am fost atrasa de "baietii rai" si de lucrurile iesite din comun, si de zmei si vrajitori malefici. Nu am tinut cu ei niciodata, dar mi se pareau atat de hot. Si de multe ori mi-a placut sa joc si am si jucat roluri...rele. Mai mult pe scena decat in viata reala, i hope.

Si totusi, nu as vrea ca ei sa castige.

But they're so cool. *laughs*

Shhh.

Probabil ca ma atrag pentru ca eu sunt "o fata buna". Or.. who knows.




Cred ca in fiecare dintre noi exista o parte buna si una rea, lumina si bezna, raze de soare reflectate in apa si ruine dezgustatoare. Cred ca depinde spre ce directie decide sa o ia fiecare...

Mult timp am fost confuza. Sau... mai bine zis... ambele mele parti sunt suficient de puternice. In anumite domenii, ascult o parte, iar in altele, domina the other one.

Si de multe ori ideile isi schimba conducatorii.

Ba sunt "ca painea calda", ba sunt nemiloasa. Depinde, i guess..

Imi place de mine oricum. Doar ca... in linii mari si per total... Cum iti dai seama.... ce fel de om esti de fapt?

Cum iti dai seama daca esti un om bun sau unul rau si cine ar putea decide asta? Si in functie de ce?

Parca nimic nu e sigur.

Tot ce recunosc cu adevarat e acest sentiment de kindness pe care il ai in anumite momente, cand pur si simplu esti inundat de ceva ce te face fericit.

It's weird, yeah.





Si am avut gandul asta nebunesc ca viata e o poveste, dar nu chiar o poveste. Si poate ca nu are intotdeauna un happy-ending. Poate de aia nu e o poveste adevarata. I don't know... Cred totusi ca nu toti avem un drum initiatic in fata... Poate pentru ca trebuie intai sa avem sansa de a alege daca vrem sa fim zmei sau eroi, printi sau cersetori.

Pana la urma tot ce am invatat pana acum, toate lectiile la care tin enorm, pot... sa nu imi mai spuna nimic uneori. Si deci ma intreb... How good is it to be bad? And how bad do you have to pay for being good...? Si ce fel de poveste e viata... Unde-s palatele de clestar... Si pantofii fermecati... Vad numai dragonii ce trebuie infruntati.. Dar unde e curajul eroilor de a ii invinge...?

Si unde e empatia, si unde e dorinta de a salva vreo printesa fara a vrea sa i-o tragi, si unde e bunatatea...? I miss it.

Poate faptul ca e un sentiment atat de inedit si de special e de ce ar trebui sa incerc sa nu o pierd. Dunno.

Nu poti lua curcubeul acasa ca sa il protejezi, dar daca esti atent in jur, il vei revedea, pentru ca e vesnic.

De multe ori ma....ma consider un fel de sfanta. Yeah, i have issues.. Dar daca intradevar as fi... ipotetic vorbind.. probabil ca as fi una dintre cele mai pacatoase sfinte. I guess. Sau una dintre cele mai sfinte pacatoase. *laughs* Sounds better.

Si uite ce face Indoiala din om... Te face sa nu mai vezi bine calea. Iar. Si sa nu mai stii ce vrei.

Ador lupta asta dintre bine si rau...





Si e atat de greu sa iti pastrezi credinta intr-o lume ca asta... Credinta ca e bine sa fii corect. Si ca nu esti doar un fraier pe care nu il va lua nimeni in seama niciodata. Si ca nu exista apa vie si cai fermecati... Si roata aia pare ca nu se mai intoarce niciodata. Nu pentru tine.