Some time ago, I used to be cool. Smart, popular, active, cute and naive. And then i fell in love. Si nu mi-a mai trecut. Si acum, three years later, descopar ca... azi te pot iubi, maine te pot uri. Si ieri voiam sa te bat doar asa de plictiseala. Asta daca ai onoarea, sau mai bine zis ghinionul, sa te observ, bineinteles. Ca vreau sa ma mai indragostesc si nu reusesc inca. Si ca imi e tare frica de momentul in care se va intampla. Ca nu stii la ce sa te astepti de la mine, ba sunt incredibly sad, ba increhehedibly angry, ba...nu simt nimic. Ca nu stiu ce as mai putea avea de oferit pe plan moral, sentimental. Ca i'm not relationship material. Maybe i never was. Intr-o relatie ori tre sa am extrehehem de multa libertate si de asta se va termina in maxim o luna pt ca nu te suport respirandu-mi aerul, ori acaparez TOT si vreau si mai mult de atat. I shouldn't do relationships... Ca nimic nu ma mai impresioneaza, putine lucruri imi plac si SI MAI putine ma bucura. Ca nimic nu mai e suficient de satisfacator. Ca sunt alta persoana. Una pe care nu o cunosc. Una care simte ca nu mai are cine stie ce de pierdut. Una care si-a dat seama uimita de curand ca vrea (inca mai vrea..?) lucruri total opuse fata de ce voia cea de acum trei ani. Una care nu mai vrea multe totusi. Una care vrea sa fie lasata in pace. Poate pentru ca e mai safe asa. Una care nu stie de capul ei. Una care nu stie nici ce simte. Una egoista, furioasa, plictisita si extrem extrem de fucked up. Un sac de piele in care sunt indesate resturi si bucati dintr-o persoana buna. Resturi mototlite twisted intoarse pe dos si cu multe spatii de vid intre ele.
So, I started wondering, is love really the most beautiful thing in this world?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment