Viata e plina de surprize si "misterioase sunt caile Domnului". No, really.
A fost genial ca... a aparut exact atunci cand devenise ultimul lucru de care ma mai puteam indoi si mi-a dat un semn ca sa ma faca sa vad cine sunt eu cu adevarat.
Si sincer... Inca nu stiu daca imi place de mine asa sau nu, dar a fost un sentiment foarte placut. Aparently, atat de pierduta eram/sunt...
Adica primul pas cred [sper] ca a fost facut. Primii, de fapt. Pentru ca din exterior am primit o groaza de ajutor. Si sunt foarte recunoscatoare pentru asta..
Cat despre semnul ala... M-a facut, pur si simplu, sa realizez cine sunt.
"And this is how you remind me"...
And yes, i'm a tiny [vorba Addei, fiveheadu' care ma face] selfish crazy bitch. But i'm not this....stupid hateful vengeful horrible miserable bitch. E o diferenta.
Si cine mai sunt... Sincer, nu stiu daca sunt atat de puternica pe cat imi place sa cred, dar... Stiu ca sunt o persoana care a asteptat toata viata un lucru care mi le lumineaza, infrumuseteaza si coloreaza pe toate.
Sunt o persoana care s-a nascut pentru un motiv. Unul foarte special.
Sunt o persoana care are puterea sa faca un popor intreg sa o asculte.
Sunt o persoana care are the balls sa injunghie si sa ucida pentru ceea ce isi doreste, pentru ceea ce apara, sau pentru ceva in care crede. Pe oricine.
Sunt o persoana care iubeste cum nu multi pot.
Sunt o persoana in stare sa reuseasca lucruri uman imposibile.
Sunt o persoana care nu poate fi controlata de nicio forta din Univers. Iar singura care reuseste sa ma supuna totusi, o face pentru ca EU ii permit.
Sunt o persoana care il admira fara limite pe Edmond Dantes nu pentru ce sau cum a facut, ci pentru ca nu s-a oprit niciodata.
Sunt o persoana care in mod sigur nu e o mamaliga manevrabila in mana oricui. Sunt o persoana care nu e nici lasa, nici proasta. Si nici nu ar vrea sa fie vreodata. Sunt o persoana care stie foarte bine cine e si ce vrea si care, desi in momentul de fata e in pom si pomu-n aer, e cu picioarele bine infipte in pamant. So just do your worst. For I will do mine.
-------------------------------------------------------------------------------- The oldest by some years, Athos is a father figure to the other musketeers. He is described as noble and handsome but also very secretive, drowning his secret sorrows in drink.
Aramis loves intrigues and women, which fits well with the opinions of the time regarding Jesuits and abbots. As a musketeer, his great ambition was to become an abbé; as an abbé he wishes for the life of the soldier. In the books it is revealed he became a musketeer because of a woman and his arrogance: as a young boy whose (plausibly genuine) ambition was to become an abbé, he had the misfortune to be caught and thrown out of a house, while (innocently or not) reading to a young woman. Despite his Machiavellian attitude, Aramis holds very firmly to the sacred concept of friendship. In fact, the only wrong moves Aramis ever made were done when he refused to harm a friend (or a friend's feelings). Aramis even tells the truth to Porthos about the man in the iron mask's real identity, despite fearing that Porthos would kill him. Friendship is so important to Aramis that it is strongly implied, at the end of Le Vicomte De Bragelonne, that he cried (for the first time in his entire life) when one of his friends died. Later, he explicitely told someone that he considered him a true friend.
Porthos, honest and slightly gullible, is the extrovert of the group, enjoying wine, women and song. His eating abilities even impress King Louis XIV during a banquet at Versailles. As the story advances, he looks more and more of a giant, and his death is that of a titan. He carries a sword that Aramis nicknamed Balizarde. --------------------------------------------------------------------------------
Aramis: Sometimes there are more important things in life than a good pair of tits. Porthos: Really? If you can name me one thing that is more sublime than the feel of a plump, pink nipple between my lips, I'll build you a new cathedral. Aramis: Forgiveness... Porthos: Forgiveness...? [Porthos farts] Porthos: There... i am i forgiven? Come on... am i forgiven? [play fight ensures between them]
Athos: What gives you the right to judge me, to play God with the lives of others? Is it because you're so much holier than everyone else? Aramis: Well yes, there is that. But also because I'm more intelligent than anybody else.
Porthos: I'd rather die covered in blood than an old man lying in my own piss.
D'Artagnan: No. If anyone sees... it is death. Queen Anne: If I don't kiss you, I'll die anyway.
D'Artagnan: Anne, I know that to love you is a treason against France, but not to love you is a treason against my heart. Queen Anne: Then we will both die traitors, D'Artagnan.
Re-watching "The man in the iron mask" tocmai m-am prins de ce il ador pe Alexandre Dumas atat de mult. :x [da, observati ca eu nu folosesc semnul asta niciodata.] Pentru ca scrie chestii care ma fac sa plang - pt ca e atat de incredibil de cheesy dar e atat de incredibil de bun la asta. xD Si multe altele, dar in principal asta-mi place la romantismul lui.
Aramis: Athos, if we fail in this - and we probably will - it will be an honor to die beside you.
Aramis: [the Musketeers preparing for the battle] Our old uniformes. From our days of glory. I was saving them so that we could wear them in death. And so we shall.
Louis: You think my affairs are empty... D'Artagnan: I think that it is possible for one man to love one woman all his life and be the better for it, yes.
Athos: [to Phillipe] Once I, once all of us, believed in serving something greater than ourselves. Aramis had his faith, Porthos his lust for life, D'Artagnan his devotion and I had Raoul. But we all had a common dream. That one day we would finally be able to serve a king who was worthy of the throne. It is what we dreamt, what we bled for, and what we have waited a lifetime to see. I taught Raoul to believe in that dream, and now my son is dead. And now I want to know if my son's life was in vain, and the only person who can answer that is you.
Porthos: I'm going to hang myself. ..As soon as i'm sober.
Athos: What is Porthos doing? Aramis: Walking into the barn naked, or so it would seem. Athos: But what is he doing? Aramis: About to hang himself, I suppose; he's been threatening to do it for months. Athos: Hang himself?
Porthos: [he puts the rope around his neck and prepares to jump] Farewell cruel world... farewell to useless Porthos. [jumps] Athos: [Aramis and Athos are watching the building from the outside] What was that? Aramis: It's all right; I sawed the beam. [the building promptly collapses, and Athos stares at Aramis in disbelief] Aramis: Well, I'm a genius, not an engineer!
Aramis: Why are you so glum? Porthos: I expected action. There was no fighting, there was no killing. I was useless. Aramis: [angry] Porthos, I grow tired of this attitude. You're surrounded by beauty, by intrigue, by danger. What more can a man want? The robins are singing, the pigeons are cooing. Can't you listen to their song? [he walks off in disgust as Porthos is raising an eyebrow; Porthos takes off his hat when something falls on it to reveal it's bird-dung]
Louis: D'Artagnan, I am not angry with you. I knew you would lead me to them, and so you have. Lay down your sword and I will not punish you. I will let you retire in peace, and I will give your friends a swift execution, if you surrender NOW!
Aramis: Perhaps you should take his offer. We're dead anyway. Porthos: He's right, D'Artagnan. Phillippe: Wait. Bargain me to Louis for all your lives. You've done your best. Please let me go. D'Artagnan: No, I cannot do it. Even if I could give up my king, I could never give up my son. [they all look at him, thunderstruck] Phillippe: Your son? D'Artagnan: I loved your mother. I love her still. You are my son. I never knew you existed. And I never felt pride as a father... until this moment.
Louis: Cowards! Twenty men run from four? Lt. Andre: The corridor nullifies our numbers, and nobody has the stomach to fight the captain!
[the Four Musketeers and Phillipe are trapped by riflemen at the other end of the hallway] Aramis: D'Artagnan... They're young Musketeers. They've been weaned on our legends. They revere us. It is an advantage. Porthos: Yes. Why don't we charge them? D'Artagnan: I trained these men. They will fight to the death. But if we must die - if WE must die - let it be like this. [He draws his sword and points it at the floor. Aramis, Porthos, and Athos, join their swords with his] Athos: One for all. All for one.
[as the Four Musketeers and Phillipe charge] Louis: Shoot! [no one has the balls to shoot the Musketeers. They all just stare stunned.] Lt. Andre: Magnificent valor...
Abbe Faria: Here is your final lesson - do not commit the crime for which you now serve the sentence. God said, "Vengeance is mine". Edmond Dantes: I don't believe in God. Abbe Faria: It doesn't matter. He believes in you.
Mercedes: I want to be free of you... the way you, obviously, are free of me. Mercedes: I don't know what dark plan lies within you. Nor do I know by what design we were asked to live without each other these 16 years. But God has offered us a new beginning... Edmond: God? Mercedes: Don't slap His hand away. Edmond: Can I never escape Him? Mercedes: No, He is in everything. Even in a kiss.
“There is neither happiness nor misery in the world; there is only the comparison of one state with another, nothing more. He who has felt the deepest grief is best able to experience supreme happiness.” Chapter 117
Until the day when God will deign to reveal the future to man, all human wisdom is contained in these two words,—'Wait and hope.'” Chapter 117
Napoleon: In life, we are all either kings or pawns.
Edmond: Life is a storm, my young friend. You will bask in the sunlight one moment, be shattered on the rocks the next. What makes you a man is what you do when that storm comes. You must look into that storm and shout as you did in Rome. "Do your worst, for I will do mine!" Then the fates will know you as we know you: as Albert Mondego, the man!
De cand am citit cartea aia, am simtit ca Edmond Dantes e un fel de alter ego al meu.
Povestea lui m-a fascinat iar pe el l-am admirat pentru inocenta lui si m-a socat soarta lui incredibil de cruda.
Il consider my alter-ego pentru ca e puternic, mandru, corect, iar la origini e kind. Dar lumea il transforma intr-o chestie care distruge calm si calculat, cu o satisfactie incredibila, si care nu greseste niciodata. Admiram ca nu lasa sa se vada nimic din tot ce simte. Il admir [e la prezent, nu la trecut] pentru precizia, rabdarea, meticulozitatea si placerea cu care isi calcula fiecare miscare; si pentru modul genial in care nu se abatea niciodata de la plan. Il admir si pentru faptul ca m-a surprins enorm ca putea si sa crute inca. Il admir pentru sangele incredibil de rece. Il admir pentru partea sa umana, cat si pentru cea cruda si inumana. Il admir pentru...purul simt al dreptatii. Si pentru puterea de a iti face singur dreptate. Si de a se asemana cu Dumnezeu prin asta poate.
Sunt atat de multe lucruri pt care il admir atat de foarte mult.
Cand am terminat cartea, am stiut ca ne asemanam pentru ca "si eu as distruge fara mila pe oricine se pune in calea fericirii mele".
Even though, in timp, am incercat sa ma indepartez de felul lui de a fi. Si sa fiu un om mai bun de atat. Si... cred ca a existat o perioada in care chiar am reusit.
"And teach me wrong from right / And I'll show you what I can be"
Cand am citit cartea, am inteles de ce a procedat asa. Si am inteles un lucru foarte important. Ca da, sunt o persoana razbunatoare. Nu stiu de ce. Si nici nu stiu daca asta-mi place la mine sau nu, sincer. Dar am invatat si ca razbunarea e ultimul lucru pe care il mai poate avea un om. E ultima....posibilitate, ultima sansa de a mai face ceva. Cand nu mai ramane nimic - nici speranta, i guess - apare dorinta de razbunare.
Deci poate ca nu speranta e cea care moare ultima.
Razbunarea apare doar atunci cand nu mai ai nimic.
Poate de asta m-am prins la un moment dat ca Edmond Dantes e totusi inca foarte departe de mine. E un fel de..ultima mea parte. Desi e importanta. Si ca am mult pana a ajunge la el.
Si ca daca asta se intampla, then everything's pretty much fucking fucked up.
Ceea ce e cam naspa, deoarece sunt constienta ca inca am multe lucruri. It's just weird.
Cred ca il mai admir si pentru asemanarea povestilor noastre. Nu, nu mot a mot, ci "stilizat".
Pentru ca si eu sunt in Chateau d'If de ceva ani si mai am multi in fata de stat aici.
"These iron bars can't hold my soul in"...
Mi-am cumparat inelul ala ca al lui. Inelul meu cu piatra sangerie. Ca sa ma pot uita la el si sa imi amintesc ca el nu s-a oprit niciodata din drum si nu s-a abatut niciodata de la ceea ce si-a dorit. Inelul ala inseamna atat de mult pt mine.
Si intradevar, pana acum nu m-a "dezamagit" niciodata magia lui. Il port zilnic doar pentru a il privi la nevoie si a imi aminti chestia asta. Si a mers de fiecare data. Cand nu mai era nimic care sa ma faca sa ma ridic si sa continui, priveam inelul.
Doar ca uneori.... Uneori ma uit la el si stiu ca trebuie sa merg inainte, dar...el nu imi poate arata si calea.
Iar calea lui Edmond... nici acum nu sunt sigura ca era cea corecta.
E ciudat cat de mult te poate face o persoana importanta sa te schimbi, desi ramai acelasi. Si placut.
Miercuri se va difuza Interviu cu un vampir la tv, si incep sa ma caute persoane la care m-am gandit in ultimul timp. Detalii d-astea frumoase. 'Ts cool. Am noroc d-asta, ca de obicei.
Abia azi mi-am dat seama ca de mica nu suportam sa vad fiinte suferind, si mai si incercam sa le ajut. Poate ca asta fac si cu mine. Acopar ranile si gaurile cu ce apuc, ca o pasare d-aia care-si construieste cuib din chestii shinny pentru a isi atrage si curta partenera.
Macar eu sa o pot face.
Poate am acoperit prea mult.
..Avand in vedere ca asta e tot ce mai pot exterioriza. *laughs*
"You don't want to hurt me, But see how deep the bullet lies. "
Cand eram mica, erau vreo doua clipuri difuzate pe Mtv la care pur si simplu ma HOLBAM ca o retardata, pt ca ma fascinau 100%, si care cred ca si-au lasat amprenta puternic asupra mea ca om. Unul dintre ele [si poate chiar prmul] este
Si inca ma impresionezaza. Inca ma intristeaza, inca ma face sa plang. Si inca spune atat de mult.
Si pentru ce a facut nenea asta la viata lui, respect. RIP.
What about sunrise What about rain What about all the things That you said we were to gain What about killing fields Is there a time What about all the things That you said was yours and mine Did you ever stop to notice All the blood we've shared before Did you ever stop to notice This crying Earth this weeping shores?
Aaaaaaaaah, Oooooooooh Aaaaaaaaah, Oooooooooh
What have we done to the world Look what we've done What about all the peace That you pledge your only son What about flowering fields Is there a time What about all the dreams That you said was yours and mine Did you ever stop to notice All the children dead from war Did you ever stop to notice This crying Earth this weeping shores
Aaaaaaaaah, Oooooooooh Aaaaaaaaah, Oooooooooh
I used to dream I used to glance beyond the stars Now I don't know where we are Although I know we've drifted far
Hey, what about yesterday (What about us) What about the seas (What about us) The heavens are falling down (What about us) I can't even breathe (What about us) What about everthing (What about us) I have given you (What about us) What about nature's worth (Ooo, ooo) It's our planet's womb (What about us) What about animals (What about it) We've turned kingdoms to dust (What about us) What about elephants (What about us) Have we lost their trust (What about us) What about crying whales (What about us) We're ravaging the seas (What about us) What about forest trails (Ooo, ooo) Burnt despite our pleas (What about us) What about the holy land (What about it) Torn apart by creed (What about us) What about the common man (What about us) Can't we set him free (What about us) What about children dying (What about us) Can't you hear them cry (What about us) Where did we go wrong (Ooo, ooo) Someone tell me why (What about us) What about baby boy (What about it) What about the days (What about us) What about all their joy (What about us) What about the men (What about us) What about the crying man (What about us) What about Abraham (What was us) What about death again (Ooo, ooo) Do we give a damn
*beep beep beeep* de bac si de insomnii idioate din cauza cacatilor din viata mea! *beep beeep fucking beeeep*
"When you have insomnia, you're never really asleep and you're never really awake."
Hai sa mori tu. *sdf*
*would so beat someone up*
So. Daca tot sunt prea nervoasa ca sa mai invat....
Ah cat am asteptat asta....
Sunt puse oarecum in ordinea logica si cronologica [as far as i remember, evident].
Hehe, pe Cops back home am avut un dans interesant cu Adda. Awesomeness, man, awesomeness.
<-- Kewl.
Duuuuuude, ma aud. *laughs* Si suntem si noi aici in fata cui filmeaza, dansam. I can see myself. xD ..Funneh.
Hahaha i was so exhausted aici.
Asta cred ca era la al doilea bis, cand deja nu mai putema striga "Placebo" [dupa 5 minute de asa ceva] si nimeream ceva de genu' "Plabiso" *laughs* :
Asta posibil ca e chiar la sfarsit de tot. Ei saracii tot incercau sa scape de noi si noi nimic. Au bagat si subtilitate cu Song to say goodbye. Nu mi stiu care fusese ultima, Taste in men sau asta.
<-- Cand i-am chemat inapoi a doua oara.
We were so exhausted and voiceless here, dar in public era o atmosfera interesanta.
Toti colegii mei sunt in panica. I can fucking feel it. Grrr.
Abia m-am trezit, sunt la cafea, si.... Well, o sa explic altfel situatia.
In ultima saptmana de scoala, profa noastra de romana ne-a prins pe mine si inca doua colege in clasa intr-o zi in care aveam romana [noi chiar ne pregateam sa plecam da' n-am mai apucat] si am facut simulare de oral. Well, si la cum m-am "prezentat", mi-a zis "Tu pici bacu'. Jigodie." Nu, nu va speriati, nu ma uraste, ba dimpotriva, dar ea cu apelative de genul asta ne alinta, iar prin propozitii de genul ala vrea sa ne ambitioneze sa fim mai buni. Well, that was SO wrong. Da, intradevar, m-a determinat sa tocesc nitel. Dar dude you don't fucking say that! Mai ales mie, care am un subconstient absolut bolnav si dement! De cand cu chestia asta, eu de romana oral ma tem. Daca trec de romana oral, merg fluierand, si consider ca nu am niciun bac de dat, pt ca ma descurc minunat la restu'. Tipa m-a cam demoralizat grav grav grav. Numai sa nu ma blochez in fata comisiei. 'mortii ma-tii de subconstient stupid! Jeez.
So. Colegii sunt in priza. Iar eu... well, ma bazez pe teoria asta ca "am invatat" [pe dreacu' but shhhh.] si inca reusesc sa imi pastrez atitudinea cool si sa fiu like whatever spunandu-mi "the fuck, man, am trecut si prin chestii mai grele".
Si indeed, asa e. Sper sa ma tina atitudinea asta pana atunci.
Meeeeh. Whatever.
I gained some new friends in toata perioada asta. Si nush....odata ce trec de bac, presimt ca - daca as vrea - ar putea veni o perioada de schimbare, ca de curand imi doream asta cu DISPERARE.
Si ieri... Placebo cred ca a fost ca un fel de moment de tranzitie. Mi-am luat la revedere de la ce a fost si poate si de la vechea eu si... astept acea schimbare, i guess. Dunno. Dar cert e ca ieri am realizat niste chestii.
I'm kindof changed. Asta e una. Si nu stiu cat ma va tine.
Si da, sunt a tad worried pentru viitorul meu. Si pentru.... sincer, si pentru dorinta de a mi-l crea. Pentru ca ma aflu intr-un punct in care nu sunt sigura ca mai stiu nici cine sunt, nici ce vreau. But shhh. Merg pe burta cat se poate.
So... am realizat ca, daca as vrea, as putea avea cam orice. As putea avea un alt stil de viata, as putea avea noi prieteni, as putea avea... multe. Asta evident, daca nu mi-as mai dori imposibilul.
Nu stiu daca voi vrea toate astea si toate oportunitatile care simt ca ma asteapta dupa colt, dar faptul ca am realizat ca as putea avea atat de multe a...a facut schimbarea, ca sa zic asa. Sau macar inceputul ei.
Am mai realizat.... ca oricine ma cunoaste ceva mai bine, ma cam place. Si asta m-a facut sa vad ca sunt o persoana...incredibly strong and minblowingly kewl. Imi pare rau pt narcisism, dar asta e. Si reunesc o suma unica de calitati grozave, cum nu mai gasesti in combinatia asta geniala in alta parte, si am defecte care nu fac decat sa imi accentueze calitatile. Sunt o tipa incredibila cum nu mai exista pe nicaieri. Si merit tot ce e mai bun. Iar cei carora le-as putea schimba viata ar trebui sa se simta norocosi.
Faptul ca am realizat asta....nu stiu daca e un lucru bun sau rau, dar sincer... Imi era dor sa vad asta. De mult nu am mai putut "gasi" asta in ceea ce ma priveste. De asta e actually really fucking nice.
Numai de as crede-o tot timpul...
Meh...
Si presimt ca daca voi continua sa cred asta, mai devreme sau mai tarziu voi avea acea "schimbare" pe care o astept. Si care habar nu am la ce se refera.... Dar parca stiu ca e pe drum.
Yeah, what can i say, life sucks and it's wonderful in the same time. Cred ca asta e ultima vara pe care o mai am drept copil. Si ma intreb spre ce dracu' ma va duce drumul asta pe care il aleg, si care....parca nu e ales de dragul meu.
Serios, uneori imi spun ca poate destinul meu era sa dau la Arheologie si sa descopar, i dunno, Troia. Who knows....
Nu mai aud bine. My everything hurts. Tocmai m-am lovit in coltul geamului de termopan cand m-am ridicat de jos luand castile aruncate langa pc. Au. Fucking hurts more.
Doesn't really matter.
Toata perioada asta [de aproape un an] se pare ca a fost incredibil de stresanta pt mine. Maine incepe bacul, iar saptmana care se incheie aici a fost groaznica, pt ca a fost pura asteptare pt neplacutul punct culminant. Finally, vine! Sa scap odata.
So... Cu o zi inainte de marele eveniment si de importanta zi idioata de luni, 22 iunie, ziua primel probe la bac, avea loc un eveniment f frumos pt mine: al doilea concert Placebo in Romania.
Pe primul il ratasem din pura ignoranta, acum 3 ani in urma.
M-am luptat ca asta de acum sa devina un mare must in agenda mea, si am reusit.
Asa ca pe la ora 5 ma invarteam in jurul Romexpoului cu Adda mergand pe jos ca niste nebune si cautand poarta C sau ceva de genu'. Fetze dubioase pe acolo, asteptand la intrare, printre ele enumerandu-se pitzi, wannabes, pokemoni, fitosi, really stupid people, dar si oameni "mari" care pareau cool. Nu era chiar asa rau pe cat ma asteptasem totusi. Desi energiile negative m-au obosit rau, cat am asteptat acolo pana sa intru, vreo ora.
Din fericire, in multime am reusit sa stam chiar langa [cred eu] cei mai okay oameni din toata multimea aia. It was awesome, i really liked those persons. In many ways.
Concertul trebuia sa inceapa [dupa cum scria pe afise] la 19.00, iar dupa ce scria pe bilete, la 20.00. Si a inceput la 21.
Eram undeva prin randul... sa zic 7. Adica destul de aproape de scena. Vedeam exact pe centru. Am facut tot posibilul pt asta, gonind ne-doritii care mi se puneau in fata and stuff.
Well... Mu am prea multe de spus...*takes a deep breath* Au inceput cu doua melodii de pe noul album, pe care eu nu l-am ascultat. Sincer, am mers la concert pt zecile de melodii vechi pe care le ador.
Deci pe primele doua melodii am dansat mai usurel, ba chiar mai mult i-am analizat, pt ca am vrut sa imi conserv energia pt adevaratul dezmat.
A treia melodie a fost Battle for the sun, pe care o stiam, si eu si restul multimii, se pare. So, aici am inceput sa ma dezmortesc.
Probabil inca o melodie noua care imi era necunoscuta, apoi For what it's worth, cunoscuta melodie care se tot difuza prin Fire in clipul careia Brian are parul lung [da, il are si acum asa, dar era prins, si da, ii statea cam genial.] so nostalgie, astea. Dezmorteala si mai multa.
Apoi.... I swear, nu-mi amintesc. Si de obicei retin amanuntit orice melodie, gest, cuvant, cand ceva ma intereseaza.
Yes, it was that mindblowingly awesome.
Tin minte doar ca nu ma miscam asa cum as fi facut-o in mod normal, imi era cam greu sa pierd controlul si sa incep sa dansez cu adevarat asa cum simt si sa ma manifest ca in mod normal. Cred ca de la stres. Cred ca i'm too tired. Cred ca i'm too old for this shit, once again.
Meh. Dar.... La un moment dat, ne-am bagat si mai in fata, nush ce ii venise Addei si m-a tras dupa ea, si nu eram hotarata daca sa protestez sau nu. Am ajuns cu greu undeva prin randul 4 sau 5. Era ATAT de inghesuiala. Astia de aici, din fata, erau mult mai activi, era o energie extraordinara acolo, si le simteam pielea uda lipindu-se de a mea, dar era atat de incredibil totul incat era chiar placut [oh my God, i actually said that.]
Au cantat si melodii vechi. Din pacate, nu si Twenty years, care era un fel de must pt mine.
Avand in vedere ca e al doilea lor concert aici, tind sa cred ca le place de noi. Si din ce am vazut in seara asta... they really liked us. Brian a fumat si doua tigari pe scena, asa, ca se simtea prea bine :P
Stiu ca momentul cel mai intens pt mine a fost... cand cantau o melodie noua, Come undone. Nu o stiam. Dar mi-a placut din prima cum suna. Si am avut sentimentul asta dubios ca "Oh dear, ce ar merge un joint acum.". Si am vrut sa ma peird. Am vrut sa uit tot... Am vrut, pur si simplu, sa ma rup de realitate. Si pentru cat a durat toata melodia aia, am inchis ochii, am simtit bubuitul basului in pamant si in jur, am auzit doar ritmul atat de frumos, si am dansat ca o nebuna. Am dansat fara sa imi pese de cine ma lovesc, cine se inghesuie in mine, fara sa mai tin cont de nimic altceva. Eram doar eu. Eu si melodia astora de la Placebo. Si zambeam cu gura pana la urechi, si mai simteam vantul din cand in cand, si nu imi amintesc de cand nu am mai fost atat de fericita doar lasandu-l sa ma racoreasca. Si am dansat si am tot dansat, pentru alea 3 sau cate minute or fi fost. Si da, m-am pierdut. Da, m-am rupt de realitate, ca niciodata pana acum. I actually did..... It was just... Nu. Nu am cuvinte sa pot exprima. O experienta unica pe care nu o pot explica. Dar au reusit cu mine ce n-a mai reusit NIMENI ever. *smiles* I came. De la acea euforie. Without even any sexual thought or anything. [I came on Come Undone hahaha]
Altceva, hmm... E de neuitat ca am cerut bis de doua ori. Iar ei s-au intors de fiecare data, dupa ce ne-au lasat -pe bune- fara aer strigandu-i acolo ca disperatii. Dar si cand s-au intors, se simtea ca erau incantati de noi si...sortof mandri, fericiti.
Mi-a placut atat de mult sa le vad fetele incantate [mai ales cea a membrului nou, a fost placut surprins] si de la Brian pur si simplu am simtit ca...ne respecta si ne multumeste pentru energia si dragostea pe care le-o oferim. A fost ceva inedit.
Tot ce mai tin minte e ca melodii ca Infra-red, Meds [oh, Meds...Cum a fost pe Meds, Jesus. I loved Meds si atmosfera ei....], Special K, Follow the cops back home, Taste in men, Bitter end, si mai ales....Song to say goodbye nu vor mai suna la fel ca pana acum... Acum au un cu totul alt gust. Pe cea din urma am avut o stare asemanatoare cu ce am mentionat mai sus. Sau, mai bine zis, a fost usor revelatoare [anumite versuri].
Nu am primit niciun bat de-al tobosarului, si-au aruncat vreo patru in multime. Mereu mi-am dorit asa ceva dar niciodata nu le prind. Nu am cumparat nici suveniruri, nu aveau decat tricouri si genti pe care scria Placebo, si totusi, nu-s asa groupie.
Tot cu ce m-am ales sunt... amintirea extraordinara si bratara mea alba cu negru care ne diferentia pe astia din zona A de cei din zona B. E suvenirul meu and i really love it. Si nici nu o pot scoate deloc, pt ca e lipita foarte bine.
Initial voiam sa mi-o puna pe mana dreapta, dar am realizat ca nu ar fi dat bine cu ce mai am pe mana respectiva, deci sta foarte bine, singurica, pe stanga. Love it.
Si am facut foarte bine ca mi-am conservat energia. Pentru ca atunci cand publicul era in delir si toti aplaudau si urlau ca disperatii, eu taceam, pt ca oricum nu ma auzea nici dracu' in multimea aia de glasuri [si mie-mi trebuie atentie, deh.]. Si doar ma uitam la Placebo zambind. Si cand astia taceau si erau epuizati, ma trezeam eu si urlam din toti plamanii singura de nebuna, cu foarte mult patos, iar cei care tocmai tacusera erau antrenati de asta si incepeau din nou, dupa un timp de relaxare. Astfel, Placebo au avut parte de o atmosfera incendiara NON-stop.
Sunt mandra ca eu le cam dadeam tonul. Mai ales ca la inceput au fost un public destul de cuminte si tacut.
Concertul asta m-a lasat deshidratata [cine dracu' s-a mai miscat din fata scenei timp de doua ore, cat au fost ei acolo..?], obosita moarta, cu dureri la ceafa [i'm tiny, nu puteam vedea de restul capetelor din fata mea], la umeri, la spate, la genunchi, la gambe si la talpi. De la cat am urlat si cat le-am dat, i swear, diafragma mea mai avea putin si se rupea de epuizare.
Cand s-a terminat totul, nu puteam merge. Pe ultima melodie, aproape am cazut pe jos de durere.
And that's fucking awesome.
Dar... a meritat fiecare strop de sudoare. A meritat fiecare zona dureroasa cu care ma confrunt [si mandresc] acum. De as pica si bacul maine de la oboseala sau de la lipsa de voce, i wouldn't care - a meritat fiecare banut, fiecare moment de enervare pt te-miri-ce, toata asteptarea, tot.
I might say it is the best concert i've ever been to.
A durat de la 9 la 10 jumate sau ceva de genu'. Dar nu am simtit timpul. Parca as fi fost acolo dintotdeauna.
And the look on Brian's face la sfarsit... Si incantarea tobosarului... De nepretuit.
La un moment dat m-am uitat la Brian cu atentie. Si nu am vazut [asa cum ma asteptasem] un drogat ruginit si imbatranit, fara niciun Dumnezeu. In spatele acestor lucruri, am vazut.... sincer, am vazut un om care si-a implinit destinul. Un om care ar putea avea tot ce si-ar dori. Am vauzt un om fericit, acolo, pe scena. Si am zambit. That was really nice. Si i-am dorit sa nu piarda asta. Si sa nu se piarda.
Pentru concertul asta, I respect him. Mi-a castigat admiratia. E un om mic, dar bine facut, ca sa zic asa. A fost ca un fel de test, deoarece chiar credeam ca a ajuns rau. Dar a fost mai mult decat la inaltime. Si daca ceea ce ne-a aratat a fost sincer si nu doar artificiu managerial / discurs invatat pe din afara pentru a face fanii sa se simta bine, well then, that was awesome, man.
Nu sunt multe persoane de care ma simt atrasa. In viata reala sunt vreo doua [as far as i remember], poate trei. Iar dintre "celebritati", sunt tot trei care-mi plac mult. Printre ei se numara si Chris Cornell de la Audioslave / Soundgarden.
Si astazi imi beam cafeaua dimineata si butonam TVul. Si btw, de cand nu am mai facut asta, s-au schimbat atat de multe... TVul chiar a devenit ceva absolut distructiv.... Jesus.
Pana si canalele de muzica sunt...o instigare la incultura. Inainte mai gaseam ceva okay, acum tocmai am vazut-o pe Nicole Scherzinger purtand o rochie aurie, mulata si sclipicioasa, aratand ca o cocalara. I like her, cum arata and shit, dar de data asta m-am cutremurat din strafuduri si am schimbat oripilata canalul.
Si ce gasesc eu pe Mtv... Imi atrage atentia un clip. Un tip brunet, cu par destul de lungut, se afla pe un ring de dans, intre gagici care danseaza lasciv fiecare pe langa un tip, respecivu' nene cantaret stand pe-un scaun si cantand "No, that bitch ain't a part of me". Povestea era ca femeia oricui pana la urma insala sau isi face de cap sau ceva de genu'. Ascult eu versurile, zic "Funneh" [si nu neaparat neadevarat].
Ma uit eu mai bine la tipul cu freza foarte a la Ovidiu, cu fata lui boema de tip gay care a luat heroina cu cateva ore inainte, si incep sa il cam recunosc pe Chris Cornell... Si sunt adanc surprina. Ma uit eu mai bine, ascult mai atent si ma prind ca ritmul e unul foarte...hmm, how should i put it, foarte....pop? Foarte...dance? Foarte...sortof Backstreetboys? Si il arata pe Chris mai bine intr-un cadru si, finally, il recunosc, cu un mare "NUUU" in suflet.
E un featuring cu Timbaland, de aia stilul foarte "Justin Timberlake".
Si stau si ma intreb.... Prin ce ar trebui sa fi trecut omul asta ca sa ajunga sa faca asta...?
Clipul asta ma face sa realizez ca se poate si mai rau decat mine, frate.
Il consideram cam extra cool. Si acum cu parul ala exact Ovidiu-like care ii sta cu o p**a si se vede clar ca e totul foarte fake. Si vocea lui atat de puternica si de masculina si de sexy pe "Show me how to live" cantand cacaturi de genu' ala fara sens? JESUS. JEEESUS. Stai, ca abia acum incep sa realizez.
Asta e omul care canta "Be yourself" si "Like a stone"? Asta? Holy fuck, man, where's this world going....
Serios, ce o fi patit... Daca vrei o schimbare, du-te frate si fa-ti un tatuaj, get drunk, calatoreste, fa un menage a trois, something, nu sa te injosesti de buna voie la tv. Jesus.
Why...? It hurts. Why....?
And i really thought he was cool....
Acum nici hot nu mai e. Damnit. Cred ca mi-a murit pentru cateva luni bune. Jesus. Ce soc....
Cum mai ascult eu Like a stone acum? O sa-mi fie rusine....
Oh God..... It actually HURTS. I swear. Oh God....
Ma enerveaza ca se poarta in sezonul asta. Tocmai au facut-o mai putin speciala. Cah.
Saptmana asta m-am culcat mereu la 5.
As bea o cafea.
Am obosit asa de atata invatat. Nu ca ar fi mult da' ma rog.
Lolita e un film interesant.
Imi plac ochii albastri. Mi-au placut dintotdeauna atat de mult...
Why are all English guys soo hot?
Yellow clocks. I imagine yellow clocks. *scratches head* Si suna si bine.
I'm bored and sleepy and tired.
Ma intreb cat de lunga ar putea fi viata asta.
Meh.... Nu nostalgie. NU.
Nu mai tin minte ce anume din Fight Club m-a facut sa realizez ca nu sunt fara de frica, si toate fobiile mele au inceput sa imi treaca lent prin fata ochilor, pentru PRIMA data ever. Pana acum nu le constientizasem si chiar ma consideram fearless. Si ma oftic ca-s atat de multe.
Imi e frica de leagane. Yep. Imi e frica si sa ma dau eu, dar si sa vad pe altii in ele. Foarte frica. Probabil mi se trage de la cazaturile din copilarie. Nush exact. But i find it kinda weird.
Imi e frica de apa adanca. Imi e frica de adancimea ei. Si cred ca si de vietatile ei. De-aia nu pot sa invat sa inot.
Imi e cam frica de inaltime, de cand am cazut 8 metri. Ma simt uncomfortable de fiecare data cand sunt pusa deasupra pamantului.
Uneori imi e frica de intuneric. Ca si cum nu as mai putea controla chestia asta si imi revin in imaginatie fantomele pe care mi le imaginam cand eram mica.
Imi e foaaaaaaaaaahahaaaaaaaaaaaarte frica de suferinta. De orice fel, sentimentala, fizica, etc.
Imi e [nu frica, ci] groaza de violenta.
Imi e cam frica de insecte, nu le vreau pe mine sau in jurul meu.
Imi e foarte frica de barbati.
Imi e frica de... esec.
Imi e frica de durerea pe care as putea sa o provoc celor dragi in mod neintentionat.
Imi e frica de... mine, cu indoielile si dubioseniile mele duse la extrem.
Imi e frica sa merg cu masina / orice vehicul pe roti.
Cred ca imi e frica si de oameni, da, la un oarecare nivel.. Adica asa imi explic neincrederea constanta pe care o am fata de ei. Pe toti ii desconsider. Deci probabil am un instinct de conservare bolnav.
Imi plac pietrele pretioase. Mai ales safirul, ca e albastru. Si opalul, ca e foarte shinny si kinda fascinating. Si rubinul, ca e ATAT de frumos de rosu. I love that color... Si onixu-mi place. Si obsidianu', ca e all black and cool. Si ametistul, ca e mov si are un nume interesant. Si jasperu' [weird name], e dubios asa. Si bloodstone, e cam foarte genial. I love girl stuff.
I'm hungry.
I shall go to sleep.
Da' mi-e lene.
Karma is cool.
Blue eyes and yellow clocks. Hm, interesanta combinatie. Nice.
Why do i love how that sounds?
o.O
Si de ce gandesc in imagini...?
Yeh... Oboseala.
Ce am gasit in Dexul nostru:
SCIENTÍST, -Ă, scientişti, -ste, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparţine scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.
Lights go out and I can't be saved Tides that I tried to swim against Brought me down upon my knees Oh I beg, I beg and plead
20 de ani de asteptare... Jesus.
Singin', come out if things aren't said Shoot an apple off my head And a trouble that can't be named Tigers waitin' to be tamed
Pacat ca am alte ganduri pe care nu le pot spune.
Confusion never stops Closing walls and ticking clocks Gonna come back and take you home I could not stop that you now know
Yellow clocks.. [suna atat de bine]
Singin', come out upon my seas Curse missed opportunities Am I, a part of the cure Or am I part of the disease
Cine stie sa-mi spuna o poveste mai frumoasa decat cea cu Ulise si Penelopa? Vreau ceva nou, Jesus....
Oh nothing else compares
Home, home, where I wanted to go
Heh, I don't even remember how that feels...
Yes, this was truly random.
I wanna play smth...
Lights go out and I... just go to sleep. I hope. Between closing walls and ticking yellow clocks... [ha, I said it again. xD]
Lots of things happened. As putea scrie despre atat de multe lucruri... Probabil ca asta e motivul pt care uneori nu scriu, desi as vrea.
Ascult singura melodie care ma poate face sa ma simt high. Ascult juma de minut din ea si gata, ma ia si plutesc pe undeva cu ritmul si cu tot ce exprima. Si ma uit in negrul cafelei. Si mi-e cald dar nu mai simt. Si nu mai conteaza.
"Pray that there's no God"...
Am revazut [iar] Fight Club acum 2 nopti. De fiecare data descopar ceva nou la el.
Mi-a amintit ca uneori poti castiga si luandu-ti bataie.
Sau ca uneori trebuie sa fii batut fara mila pentru a castiga.
I make no sense.
Dupa ce am dat examenul de capacitate la romana m-am intors acasa foarte fericita. Iar in lift a urcat cu mine un vecin pe care il placeam la vremea aia. Si nush ce vorbeam noi acolo, si ce ii ziceam eu, and he said "Toate la timpul lor".
Mai auzisem expresia respectiva si inainte, dar atunci, in liftul ala, a fost prima data cand am inteles-o pe bune. M-am blocat si m-am uitat la el si am realizat ca he's right.
Poate ca e ca un fel de "Nothing worth having comes easy" [Bob Kelso ruuuuuules], nush, dar zilele astea.... M-am tot gandit si am realizat ca pana acum, cam uitasem de chestia asta.
Dar uitandu-ma in urma... La tot ce mi-am dorit, la tot ce mi s-a intamplat, la tot ce am avut si am pierdut... TOATE au venit la timpul lor.
Uneori suntem furiosi sau nerecunoscatori pt ca vrem lucrul x dar God sau providenta sau whatever nu ni-l da. Cand de fapt... lucrul x poate nu e ceea ce ne trebuie. Poate nu e ceva bun pt noi... But one can't really see that.
"And I'm too old to change..."
In Fight Club Tyler Durden era foarte revoltat si vorbea despre acceptarea faptului ca poate Dumnezeu te uraste. Well, m-am gandit la asta. Si nu stiu cum se simt ceilalti, dar eu stiu ca... cineva/ceva divin ma iubeste si protejeaza.
Si fac ce pot pentru a imi creea un drum pe aici, in functie de ce oportunitati mi se ofera. Chestia e ca stiu ca tot ce se intampla, bun, rau, este de fapt... ceea ce am nevoie. Ca si cum acea mana care ma protejeaza imi trimite toate astea cu un scop bun, stiind ca as face fata sau ca...dunno, ca voi putea vedea ce se afla in substratul fiecarui lucru. Sau in adstrat, nush.
Blah. Thing is... Si eu sunt de multe ori nemultumita sau furioasa pt ca se intampla lucrul x, dar.... pana la urma, fiecare dintre ele e facut pentru mine. Si fiecare se intampla cu un scop, care in general imi schimba viata intr-un mod foarte bun. Motivul pentru care am probleme cu Aramis e sa putem fi si mai apropiati. Cu Athos... ca sa ne invatam minte si sa nu o mai facem. Motivul pentru care sunt nefericita pt atat de mult timp e sa pot aprecia atunci cand voi avea fericirea. Si sa fiu pregatita pentru ea....
De multe ori stau si ma gandesc si imi spun "Daca nu s-ar fi intamplat lucrul x, nu s-ar mai fi intamplat nici y, nici z, si nu as mai fi ajuns acolo... Si acolo fusese atat de bine.."
Viata mea e ca o scara. Una de marmura, care arata foarte frumos, cu sculpturi, inscrustatii si ornamente. Si atat, atat de rece. Fiecare pas are un ecou metalic.
Imi place sa cred si sa sper ca la sfarsitul ei [al scarii, nu al vietii xD], acolo sus de tot, e ceva minunat. De cele mai multe ori nu imi vine sa cred asta si rad nemilos de mine si de propriile ganduri si dorinte. Dar... ceva imi spune ca intradevar, oricum as da-o, sus de tot e ceva de bine... Si pare logic asa.
Chiar nu pot vedea ce e acolo. E atat de sus... Nu bat pana acolo.. Pentru ca acum sunt atat, atat de jos.
De multe ori realizez ca "oh my God, uite cat de mult am reusit sa urc, si uite cat de sus ma aflu" dar nu e chiar asa... Sunt mai sus decat inainte, indeed, si cand ma uit inapoi, pare o mare realizare. Cand privesc in ansamblu insa, sunt inca atat, atat de jos... Sunt atat de jos incat nici nu imi pot imagina cum e doar cu cateva trepte mai sus. And i can't picture myself there.
20 de ani si sunt incat ATAT de jos. Parca ar fi mers totul in slow motion.. Well yeah, pt ca de foarte putin timp am devenit constienta de existenta scarii si de ce trebuie de fapt sa fac. Sunt doar vreo doi ani de atunci. Nu [vreau sa] imi dau seama prin cate tre sa trec in urmatorii ca sa urc asa mult pana acolo....
Dar de fiecare data cand mai fac un pas, efectiv simt ca l-am urcat si ca nu am coborat. Un pas mic pe scara, unul mare pt Oana, vorba aia. De fiecare data cand se intampla ceva si sunt intr-un anumit loc, simt ca locul ala e right for me. Si ca totul fusese asezat in asa fel incat eu sa ajung acolo, si acolo sa fie cu un milimetru mai sus, nu mai jos. And this is a really nice feeling.
"And i'm too young to care..."
Nu inteleg tot. Si nu vad tot. Si nu accept tot. Si nu ma pot imagina inca atat de sus incat sa pot face toate astea.
Nu stiu daca pentru astea e de vina firea mea umana sau incapatanarea oarba.
Sper doar ca pe drum e si o treapta unde pot realiza mai mult din toate astea.
Ideea e ca... zilele astea [mi-am amintit si] am invatat [mai bine] ca....toate la timpul lor. Everything you want will eventually happen. Dar doar daca e bun pentru tine, i guess.
Tin minte ca acum niste ani in urma, mi-am dorit foarte mult sa intru intr-o gasca anume. Oamenii de acolo mi se pareau foarte cool si mai vorbeam cu cativa dintre ei. Dar mereu separat. In gasca lor mai mereu ma simteam kinda uncomfortable, dar nu o realizam. Doream foarte mult sa ma accepte. Si pana la urma... au trecut alte chestii peste mine. Si am cam uitat si de ei, si de a "lupta" pt ceea ce imi doream. Iar acum trec pe langa ei si, desi sunt mai mari decat mine, observ ca ei au stat pe loc si eu am mers mai departe. Atat la propriu, cat si la figurat. Ei nu au viata, eu...ma lupt pt ea. Si desi nu pot spune ca am o viata, si ca nu sunt o mica loserita de 20j de ani care sta cu ai ei, si desi nu pot sa nu fiu foarte mad at myself pt toate cele pt care nu lupt pt a le avea, macar...nush, chiar sunt multumita de cum imi traiesc viata. Sunt fericita cu ce am si e important pt mine, si sunt okay, ba chiar happy de cum imi duc existenta. Pentru ca e..altfel.
Cat despre gasca aia... acum trec pe langa ei zambind. Pentru ca ei ma fac sa vad ca sunt buna. Mai buna decat altii. Si asta ma bucura. Pentru ca ma face sa cred ca am o sansa sa ajung sus candva si sa vad ce dracu' e acolo.
Daca as fi intrat in gasca aia, poate ca as fi fost prinsa si as fi fost la fel ca ei si as fi stagnat pentru toata viata, who knows.
Si de asta cred ca tot ce iti doresti dar nu primesti, [cel putin in cazul meu] ori nu ti-l doreai suficient, ori nu ti-ar fi facut bine. Ori, cel mai probabil, ambele.
Da, de foarte mult timp nu prea suport oamenii mari care stau cu parintii si/sau sunt intretinuti. Mi se pare patetic. Mi se pare patetic sa alegi sa stai cu ei. Dar, ironic, asa cum mi se intampla in viata asta cu majoritatea lucrurilor pe care le urasc, pe alea trebuie sa le traiesc [si] eu! Ha. How awesome. *frowns*
Probabil asta e ca o pedeapsa, un fel de "acum du-te la colt ca sa inveti sa nu mai judeci data viitoare".
Kinda works...*looks elsewhere being revolted*
Plus... Sincer, inca nu as fi fost pregatita pentru altceva. *tiny smile* Pana la urma... toate la timpul lor.
Si asta [ca am ales sa fiu o intretinuta la 20j de ani - nu conteaza din ce motive] ma scoate din sarite si ma face sa fiu mad at myself, yes. Dar... partea buna e ca asta ma face sa vreau sa ajung si mai sus. Si mai ales, above all, e un lucru bun ca sunt atat de mad at unele persoane. Pentru ca nu te poti enerva asa decat pe cineva pe care respecti. Cand nu voi mai fi furioasa si curca, si nici ei pe mine....va fi naspa.
*smiles*
So, uneori tre sa fii batut crunt pentru a castiga ceva, si toate vin la timpul lor.
De cateva ori as fi putut avea fericirea. Dar....nu era momentul potrivit. Am si simtit asta, ca smth is really wrong about it. Si m-am dat inapoi. Probabil nu era momentul potrivit si pentru ca nu vazusem pe bune ca "dude, as putea sa o am chiar acum", si nici nu o prea apreciam cu adevarat.... Si cred ca din cauza asta, nici nu am stiut cum sa ma duc la ea si sa o iau pur si simplu. Era chiar acolo si nu am vazut-o bine. Probabil pentru ca sunt atat de jos pe scara. Si de multe ori ma pierd in ornamente si flori si detalii si uit ca de fapt am o treaba de facut si ca mai trebuie sa si inaintez..
Plus, daca acum un an in urma ar fi venit peste mine toate astea care au venit acum, sunt convinsa ca nu as fi facut fata. De asta au venit acum si nu cu o luna inainte, de exemplu. Conteaza foarte mult. Fiecare zi conteaza si are un cuvant de spus, fiecare ora poate.
Iar faptul ca fericirea fusese in fata mea si eu nu am vazut-o...imi arata mai multe lucruri. In primul rand, ca fericirea exista. Nu e o himera. Si ca la un moment dat va putea veni din nou la mine. Apoi, ca trebuie sa fiu mai constienta de ce se intampla in jurul meu ca sa o pot recunoaste data viitoare. Si, mai ales, ca trebuie sa fiu pregatita pentru a o putea aprecia.
Si ca...ultimele dati, ori...nu am meritat sa o am si de aia s-a dus, ori...nu am fost in stare sa o vad tocmai pentru ca la momentul respectiv nu era chestia right for me. Si poate ca a trecut pe acolo doar ca sa ma determine sa fiu mai buna pentru ea data viitoare.
Si de cateva ori am stat si m-am intrebat pe mine... de ce dracu' am obsesia asta cu "a fi buna in orice". Am stat si m-am intrebat, oare conteaza cu adevarat pt cineva/ceva anume? Chiar si pentru mine, are vreo importanta...? Oare ma ajuta la ceva? Mi se cam parea o obsesie fara sens. Dar avand in vedere ca viata mea e ascendenta...sa fiu destul de buna pt ceva anume pare a fi o parte din ceea ce tre sa accomplish pt a vedea ce e sus.
Sa fiu destul de buna pentru a fi fericita cu adevarat.. Suna atat de ca dracu'. Dar ma face sa ma gandesc la basme, cand zmeii sunt rai si niciodata nu ajung la happy ending, in schimb eroii care suferisera pana atunci si nu se dadusera in laturi de la a se tine pe drumul drept, din cauza "drumului initiatic" [vezi Harap-Alb] prin care trecusera in tot timpul ala, ajung sa fie fericiti. Ca o recompensa, ca si cum ar fi meritat-o pentru tot binele adus celorlalti, prin tot ce au facut.
Oare e si viata fiecaruia asa?
Pentru a avea un anumit lucru, tre sa fii demn de el...? Tre sa fii suficient de puternic pentru a ii putea face fata, avand in vedere ca e un lucru imens pentru tine? Ca Atlas, care era suficient de fortos pentru a tine globul pamantesc in maini atat de mult timp? Poate si pentru cazul in care lucrurile nu ar iesi asa cum iti doreai, sa poti rezista? Trebuie sa fii suficient de bun [as in kind] pentru a avea parte de ceva bun [as in frumos]...?
Cred ca raspunsul il gasesc chiar in existenta acelei scari. Poate ca lucrurile alea sunt puse atat de sus pe ea cu un motiv. Pentru ca sa cobori e mult mai usor. Si o poti face intr-o secunda, te pui pe balustrada si aluneci si te distrezi pana ajungi jos de tot. Dar sa urci... Obosesti mult mai repede, depui mult efort, astea... Si poate ca asta nu e doar scara frumos construita apartinand numai lucrurilor frumoase de pe lumea asta [din lumea mea, mai bine zis], ci probabil ca e si...scara mea... Poate ma reprezinta pe mine. Poate d-asta sunt puse toate atat de sus si de departe... Si cu siguranta d-asta e atat de greu sa ajungi la ele.
Totul are un pret pe lumea asta. Poate ca pur si simplu asta e pretul pe care trebuie sa il platesc eu pentru fericire.
Uneori e flatant sa realizez ca par atat de speciala. Poate d-asta imi e cam greu sa o accept. "Much more special than many would dream of being". Inca nush la ce se refera... Ma intreb daca voi afla vreodata..
[Si Chirila sucks. Cum sa zici ca "fericirea este ceva ce nu se gaseste niciodata"? Ungrateful human being.]
Dintotdeauna mi-a placut si am cautat citatul asta, si datorita astora din How I Met Your Mother - care, brusc, imi place [sunt la sezonu' treeeeei], pt ca e vorba de o gasca unita de o mana de prieteni, si cautarea dragostei or smth like that - am reusit sa dau de el, si desi e din biblie si e extra cheesy, chiar imi place mult cum suna, so.... [Desi da, nu as recita-o la nunta mea, prea cliseu, totusi :P] Mereu ajunge la mine.... So cute. <3
Love is patient; love is kind; love is not envious or boastful or arrogant or rude. (Love) does not insist on its own way; it is not irritable or resentful; (Love) does not rejoice in wrongdoing, but rejoices in the truth. (Love) bears all things; (love) believes all things, (love) hopes all things; (love) endures all things. Love never ends.
I like Brad Pitt. Not like-like him, but like him. Adica simpatie, o dara de respect.
I used to like-like him a LOT-LOOOOOT. Cand eram mica, a fost a doua sau a treia mea "iubire" [prima fusese DiCaprio in Titanic], dar la el a fost MUUUUHUHUUUUUULT mai intens, din cauza personajului Louis.
Am vazut la tv un film cu el chiar in seara asta [da, ce fac eu in loc sa invat pt bac] si am realizat: I kinda like him.
Si asta m-a facut sa caut date despre viata lui. N-am gasit nimic entertaining. Tot cu ce stiam dinainte am ramas, ca e sagetator, ca a fost insurat cu Jennifer Aniston de care-mi pare rau ca s-a despartit [cred ca se potriveau f dragut], ca dintotdeauna a parut a nice guy in interviuri si chestii si....ca are copii cu Angelina. Care cam e reaaally beautiful. Si el, de asemenea. Sau ma rog, a fost.
Adica tre s-o recunosti, fie ca il placi sau nu, tipu' are o frumusete atat de....frumoasa. I mean.. Jesus, ochii aia... Trasaturile alea si fata angelica dar atat de....puternica, de barbat. Si buzele alea roz si perfecte. Si nasul cute dar masculin. Frate, parca e sculptat in alabastru, in marmura, nush. Are trasaturi si corp de zeu.
Ce am scris aici e pur si simplu partea care-l admira si il considera frumos, fara alte implicatii.
Si acum partea care a avut primele fantezii sexuale [as a kid] cu el: God, he is HAAAAAAAAWT! As fi zis ca he "was", dar tot e. E Brad Pitt, nu ai cum sa nu fii influentat de titlul de "sexyest man alive". Yum. Frickin' yum.
Partea care likes-likes him si-a spus cuvantul. Revenim la parerea obiectiva.
Bai, am cam.. crescut cu el. Dar asta nu ma face sa il plac, ca pana acum mi se foarte falfaia de persoana lui. Dar in seara asta am realizat o chestie.
Imi place tot ce imi transmite munca lui. Despre asta e vorba. Am citit pe wikipedia ca omu' mai avea doua saptmani pana termina facultatea dar a fugit din orasul natal la Los Angeles ca sa ia lectii de actorie. A lucrat ce a putut pt a le plati, de la delivery guy pana la a se deghiza in pui la...cred ca un fel de restaurant de mancare mexicana or smth like that. And that's kinda cool. Adica se vede clar ca si-a urmat chemarea, a simtit ca e facut pt lucrul x si nu s-s dat in laturi de la nimic pentru a isi realiza visul. Si asta e de foarte admirat.
Si se pare ca asta a fost destinul lui.
Plus ca asta demonstreaza ca a inceput totul de jos. Si asta poate ca si-a lasat amprenta asupra lui ca om.
Si dupa cum spuneam, munca lui. Well, are cam multe filme la activ, si cred ca am vazut majoritatea. Sau ma rog, jumatatea. *thinks again* Sau bine, cele mai "rasunatoare". Cred ca primul fu Interviu cu un vampir, care...din partea mea, nu cred ca mai are nevoie de vreo prezentare. Un fel de "filmul vietii mele", primul film special si minunat care m-a marcat mai mult decat puternic si mi-a cam influentat si viata, si felul de a fi.
Apoi am mai vazut Legends of the fall [filmul unde avea pleata] si mi s-a parut okay;
apoi Seven - care, la vremea aia, m-a cam lasat cu traume asa, adica fusese pretty good [adica entertaining];
Twelve monkeys - in care a jucat cam genial, iar ca film, m-a ajutat mult sa inteleg anumite chestii despre un anume subiect important pt mine, d-asta filmul are o oarecare importanta pt mine;
7 ani in Tibet - it was kinda good si ma bucur ca [am impresia ca] i-am prins mesajul;
Meet Joe Black - evident ca ma uitam ca sa pot saliva la el [looking lovely in suit] pt ca era cam in floarea varstei, dar tind sa cred ca am inteles si din filmul asta ceva;
Fight Club - ha. Tin minte ca prima data cand l-am vazut, m-am uitat pt ca my first big crush adora filmul asta; si m-am uitat si m-a cam fascinat asa. Era si atat de complicat, si de interesant, si coloana sonora, si dialogurile si... si filnalul genial, si... just... Awesomeness.;
Snatch - funneh;
Mexicanul - funneh and like it;
Spy Game - l-am vazut dar nu-mi amintesc nimic de el deci probabil era un cacat;
Oceans Eleven - really funneh and entertaining asa; tin minte ca manca TOT fucking timpul in filmul ala;
Troia - *deep breath* febletea mea. Iubesc filmele cu subeict istoric si cred ca asta e cel mai bine facut. Ah. Orgasms.;
Mr and Mrs Smith - un mega extra CACAT. M-am uitat cu greu pana la jumate si l-am inchis ca eram prea plictisita [and i never do that, mereu termin cartile si filmele, oricat de mult le-as uri];
Babel - interesting and kinda tragic, dar foarte. misto facut; i like it;
si Benjamin Button, care...yeh, singurul film la care am plans in cinematograf, and i'm reaaaaally proud to say that.
So yeah, in concluzie.... I like his work. Filmele lui au un mesaj si imi transmit ceva. Si joaca pretty good. Parerea mea sincera e ca tipu' poate mult mai mult pe partea asta, dar pt ca arata atat de bine si a fost considerat atat de "God", a uitat sa mai si munceasca pe bune. Cred sincer ca zace ceva foarte foarte bun in el. Am vazut asta in Twelve monkeys, juca bestial rolul de nebun. Acolo mi s-a cam schimbat parerea despre el [in bine, evident], pt ca ma cam impresionase cum juca. Cred ca acolo am vazut ca omu' e si actor, nu doar Louis cu care aveam fantezii :))
De mentionat ca la Legends of the fall si Fight Club m-am uitat si pt...you know, anumite....nevoi. xD *little drool remembering how Tyler looks*
So...nenea asta a reusit cu mine ceea ce n-a mai reusit niciun actor EVER. Si anume sa aiba trei filme care sa ma influenteze extrem de mult. Si TREI, adica numarul meu magic.
Si anume Interviu cu un vampir, Fight club, Troy. Sunt ATAT de speciale pt mine. Probabil pt ca au o oarecare legatura cu mine, viata mea si lucrurile la care tin. They're so so very special to me...
Dragul meu Ahile, pe care l-am placut de prima data cand am auzit de el :P, desi habar nu aveam de ce, mai ales ca nu ii intelegeam felul de a fi si il consideram cam prea evil pt gustul meu. How sweet. So yeah. I like Brad Pitt. I really do.
Ah, astea trei sunt filmele super improtante, dar ar mai fi si Benjamin Button care ar putea fi atat de important. Adica stiti cum e...It miiiiiight be. But it isn't. But it just miiiiiiight be. :P
Inca am sechele cand imi amintesc de filmul ala.. Awesomeness. Kinda really love it. Very much.
Imi place la cuplul "Brangelina" ca si ea are filme de genul asta, cu mesaj catre oameni and shit, si ea exprima ceva. Chiar am vazut unul mai demult asa, pe care inca nu il pot uita. M-a cam impresionat, ceva cu razboi si cu refugiatii din Somalia, smth...
Ah, si imi mai place de ea si ca se implica in ajutorarea oamenilor, organizatiilor, astea. Misto.
And i guess i used to "like-like" her. Adica she's....beautiful. *scratches head* Dunno. Considerata a goddess. Nu ma omor dupa ea, dar daca ar trebui sa fac un top cu chicks I'd have sex with, ar fi si ea pe acolo.
Si imi place la el si ca imbatraneste frumos. Adica si-a pastrat the hotness pana pe la vreo 40 de ani, iar acum are 45 si arata asa: So yeah, nu imi place sa raspund la intrebari gen "melodia preferata", "trupa preferata", "actrita preferata", "filmul preferat" - probabil pt ca nu am doar cate unul/una singura din fiecare, si imi plac multe chestii in moduri diferite, si nici unul/una nu a reusit sa ma dea peste cap... [si probabil ma consider si prea cul pt a cataloga pe cineva/ceva asa] dar daca ar trebui sa spun "actorul preferat" cred ca el ar fi singurul raspuns. Cu siguranta toata lumea ar crede ca e din cauza fizicului, si asta ma oftica. Dar nu. E pt ca nu am gasit altul caruia sa ii port atata...sortof respect. Pentru acele trei filme, da, frate, good job, superb, you rock.
Si chestia asta cu admiratia pt el ma face sa imi doresc ceva in mod special....*smiles*
I used to rule the world Seas would rise when I gave the word Now in the morning I sleep alone Sweep the streets I used to own
I used to roll the dice Feel the fear in my enemys' eyes Listen as the crowd would sing "Now the old king is dead, long live the king" One minute I held the key Next the walls were closed on me And I discovered that my castles stand Upon pillars of salt, and pillars of sand
I hear Jerusalem bells are ringing Roman calvary choirs are singing Be my mirror, my sword and shield My missionaries in a foreign field For some reason I can't explain Once you know there was never, never an honest word That was when I ruled the world
It was the wicked and wild wind Blew down the doors to let me in Shattered windows and the sound of drums People couldn't believe what I'd become Revolutionaries wait For my head on a silver plate Just a puppet on a lonely string Oh, who would ever want to be king
I hear Jerusalem bells are ringing Roman calvary choirs are singing Be my mirror, my sword and shield My missionaries in a foreign field For some reason I can't explain I know Saint Peter won't call my name Never an honest word But that was when I ruled the world
Tocmai si-au castigat un loc in lista trupelor [trei, cu ei] care-mi plac, datorita versurilor de mai sus si pentru ca pur si simplu m-am trezit plangand si zambind in acelasi timp, reascultand piesa asta.
Heh, am ajuns sa ma prind. Am constientizat care e mai importanta pentru mine: prietenia sau dragostea. Oricum ar fi trebuit sa stiu pana acum, dar cred ca nu voiam eu sa imi recunosc mie asta.
Da, dragostea...sa zicem ca e mai... i dunno, multifunctionala? Dragostea e mai...pur si simplu e mai.... I dunno. Dar e. [Aha. Ati inteles tot.]
Luate impreuna, dragostea si prietenia, puse una langa alta, s-a dovedit ca pentru mine dragostea e ceva mai sus. Adica o consider forta suprema, iar prietenia...e ATAT de aproape de ea. Dragostea e mai sus cu doar un 0,1% or so. Dar nah... Acel 0,1% face diferenta. *smiles*
Cred ca mi-am dat seama de asta atunci cand le-am pus pe amandoua in fata mea si m-am prins ca doar asa se vede ca...prietenia e limitata. Luata separat, prietenia e atat de...wow, si de...nelimitata, dar comparativ cu dragostea, prietenia are anumite frontiere.
Pe cand dragostea...consider ca nu are granite pe nicaieri. Si ca intervine pe toate planurile, unde vrea ea.
Ma simt mai saraca...*sad smile*
Mah, si sincer... nu cred ca sunt singura zbuciumata care simte asta. Dar eu pur si simplu o recunosc. Adica... pentru cei care nu se prind, ar trebui sa analizeze cat de mult ii schimba iubirea. Si cat de mult ii schimba persoana iubita. Chestie pe care prietenii nu o prea fac. Doar dragostea are forta asta de a te schimba atat de mult, si sincer, si atat de...frumos. Devii cu totul alta persoana. E chiar un comportament foarte ciudat si interesant de observat.
De altfel, o persoana sufera mai mult atunci cand are prieteni dar nu are "jumatate", decat invers.
Parca doar dragostea are puterea asta de a veni cand te astepti mai putin, si sa iti dea lumea peste cap. Si efectiv sa nu ii poti rezista.
Si as i said... Prietenia e ATAT de aproape de ea... Pentru ca e atat de pretioasa si atat de greu de gasit, si chiar si de pastrat uneori. Dar... Consider ca tot dragostea e...you know, nenorocita aia care face TOTAL ce vrea cu tine. Pe cand prietenia e mult mai...cinstita, asa.
Poate de aceea.... friends can become lovers but lovers can't be friends.
Am vazut toate astea clar cand am realizat ca... I have two incredibly awesome friends [or more] and no one to love.
Vineri 5 iunie. Ziua banchetului de absolvire. M-am vazut cu my best friends si nu aveam niciuuuun chef sa merg...
La 7 [cu intarziere de vreo 20j de minute] au venit sa ma ia din Herastrau cu masina parintii partenerului meu.. Pe la 7 si un sfert am ajuns la Clubul Diplomatilor. Intram noi acolo, vedem niste oameni imbracati de gala si nu recunoastem pe nimeni. Pe masura ce ma apropii insa, recunosc trei colege si trei colegi. Aratau bestial. Evident, fetele se pupa si se complimenteaza.
Urcam sus, in salon. Camere de filmat, blituri peste blituri, chestii. Ne asteptau directoarele si profa de romana, care ne-a pupat cu drag. Stateam eu acolo simtindu-ma dubios, si deodata, cine intra in salon, eleganta si pe toculete frumoase si cu parul aranjat si micuta si draguta si zambitoare? Larry. xD M-am repezit la ea uimita si am luat-o in brate si am binevenit-o. A fost surpriza serii.
Am trecut de doua ori pe covorul rosu. Prima data ne-a tras profa de romana, ca sa fim nitel mai cu mot asa.
Pe la 7 jumate au inceput sa vina mai multi colegi. Ne-am strans toti jos, in...curte sau ce era aia. Oricum, foarte frumos si luxos totul. De la balconul salonului, directa tinea un discurs care era okay dar care ma plictisea. Singura chestie pe care mi-o mai amintesc e ca la sfarsit a zis "Felicitari, absolventi ai liceului Jean Monnet!" and that was really nice, pt ca acel cuvant, "absolventi", m-a facut sa realizez ca.. wow, [aproape] am terminat un liceu.
Si apoi pana la 10, s-au facut poze. Si poze. Si poze. DOUA ore de poze!
Dar pe o scara de la 1 la 10, 10 inseamnand foarte boring, era de 5. So it was okay, dunno. Au venit si restul colegilor. Ne stransesem cam toti. Fu placut.
Tin sa spun trei cuvinte mici dar atat de curpinzatoare: Kokain. MARE om. Sunt mandra si flatata ca am fost colega cu el. *smiles*
Apoi ne-am pus la mese si am inceput sa bagam nitel in noi, apoi am dansat.
Si pana la miezul noptii totul a decurs foarte frumos. Rochile de gala se vedeau foarte misto, ringul de dans era plin, m-am rupt in figuri de dans cu Ruxy, era o atmosfera foarte tare.
La miezul noptii DJul a zis ca avem un sarbatorit, si Rares a fost luat pe sus si aruncat de cateva ori in aer, de catre prietenii apropiati. L-am felicitat and all, apoi am stat putin cu el pe balcon si parea foarte emotionat. It was really sweet.
La miezul noptii si doua, trei minute, s-au bagat ACDC si I love rock n roll and it was truly AWESOOOOOME.
S-a bagat muzica foarte okay, de calitate.
Miezul noptii e momentul magic in care totul incepe sa devina extra funny... Fetele incepeau sa schiopateze graaaav de la pantofi, mergeau cu rochiile ridicate, si cam toata lumea era luata. Am asistat la cateva chestii super amuzante. xD
Pe la 1, 1 jumate, s-au bagat artificii, am coborat toti in gradina / curte / whatever si ne-am felicitat, huguit, am cantat si plans. S-a bagat Ani de liceu si s-a adus tortul. Vreo cateva colege au inceput sa planga. Sincer, imi cam venea si mie, dar in general eu.. plang pe interior. *rolls eyes* Cred ca a fost momentul cel mai intens. Eram toti acolo si ne imbratisam si chiar ne pasa sincer si asta se simtea... Plangeau si profesorii, si directele... Really sweet.
Am facut si hora. xD Eu cu niste fete de la alta clasa. Am stat si la barfa, am schimbat impresii si pareri cam cu toata lumea, nu s-a certat nimeni, toate antipatiile se uitasera, pe mine m-au strigat TOTI cand eram singura ratacita de la balcon si ei jos ca sa facem o poza cu totii, it was truly awesome.
La 2 trebuia sa plec. Asa ca dupa ce s-au terminat artificiile and shit, n-am mai rezistat si dupa... hmmm, 7 ore de stat in pantofi, mi-am pus tenesii si am coborat la restul colegilor tipand "eu ma despart de voi in tenesi" si ei m-au intampinat cu aplauze si tipete.
Toata seara bausem doua vodka, whisky, si vreo trei beri. Plus cele doua beri din timpul zilei. Si inainte sa plec, pe la 2, pusesem toti bani si am luat pe sustache o sticla mare si buna de Chivas. Si de la trei guri din sticla aia m-am facut MUCI, praf si pulbere.
Exact cand au venit parintii prtenerului meu sa ne ia, eu eram in culmea....betiei. Eram cam rupta. In masina eram eu cu el si cu o alta colega pe care am lasat-o la unirii, plus parintii in fata. Cat timp colega aia a stat cu noi in masina, i-am lasat pe ei sa vorbeasca cu parintii, pentru ca eu sigur nu articulam bine cuvintele. Si aproape ca adormisem acolo.
A coborat colega la unirii, si urma momentul critic in care trebuia sa vorbesc ca sa le spun unde stau si cum sa ma aduca. Nush cum am reusit.... Cam muream de rusine asa, si cert e ca m-au adus in fata blocului. Cobor din masina, ma impeidic, injur, traversez, ajung la bloc, ma chinuiesc o groaaaza cu cheile, cand tot ce trebuia sa fac era doar sa apas cu ciuperca aia nenorocita pe interfon. Trag ca disperata de usa, intru, urc, ma duc fiiiix la baie, ca faceam pe mine. Ai mei dormeau. Ma lovesc de usi, astea, ajung in baie, reusesc cu chiu cu vai sa ma schimb, intru in dormitor, trantesc rochia pe undeva, ma pun in pat raspunzand cu "Mhm..." la intrebarile ingrijorate ale bunica-mii, si cel mai probabil... adorm.
Nu stiu cand am ajuns si sincer... nu ma prind nici cum am reusit sa ajung in pat.
A doua zi... Sambata 6 iunie. xD Ma trezesc la 12. Nu pot merge drept. Nu numai, da' ma lovesc de toate care-mi ies in drum, usi, mobila, astea. Abia reusesc sa ajung la baie sa ma spal pe fata [am dormit machiata] si nu ma vad bine. Totul e neclar si in ceata. Se sperie ai mei de fata mea umflata. Ma doare un ochi si nu il pot tine deschis :)) Ma gandeam ca poate-i vanat *scratches head* Durea ca dracu'. Se invarteste casa raaau. Nici cafea nu pot sa beau. Ma hotarasc ca cea mai buna solutie e sa ma culc iar, sperand ca la a doua trezire voi fi mai...treaza. xD
Si ma trezesc iar pe la 3. Atunci e al dracu'.. Deja mahmureala se transforma in dureri, ameteli, stare naspa de voma, foame dar dracu' poate sa bage ceva in gura? Am baut la lapte in prostie [vreo doua cutii] gandindu-ma ca in Evul Mediu era un medicament genial :)) Si dupa vreo doua tentative de vomitat [am mancat un mar fortat pt asta] si multe vaiete si gemete, si plans la tata si intrebat daca sa beau zeama de varza ajuta, am adormit iar.
A treia trezire a fost cu noroc. La ora 7 seara totul parea mai linistit.... Era atat de bine... Ah, i-am multumit Cerului. Ma puteam misca mai bine... Tot nu vedeam eu clar dar macar treusera durerile.
Am mancat toaaaata seara. O pofta d-aia incredibila de a baga in tine. Poate de la faptul ca eram...pretty much imbalsamata. xD
Toata ziua aia, cand ma gandeam la alcool, imi venea sa borasc, si as fi vrut sa nu mai aud de asa ceva EVEEEEER. Efectiv am URAT tot ce tine de bautura. Inca nu imi vine sa cred.
Am fost mai mahmura decat as fi fost vreodata [de obicei nu sufar de mahmureala, mi s-a intamplat de vreo trei ori in toata viata].
Inca simt asa, un gol undeva in creier, probabil de la uciderea bietilor neuroni... Da' e bine, cred ca s-au obisnuit saracii... De atata timp de cand fac asta... Of.
Piciorusele ma dor ingrozitor si sigur am si rani de la pantofi... Tot nu pot merge corect, dar de data asta nu mai e de la alcool.
Am o ditamai vanataia in genunchi si habar n-am de unde. Incerc sa-mi amintesc dar...nimic.
Sunt extra mandra de toata ziua in care am zacut in pat de la ce rupere a fost. E o mandrie din aia dureroasa asa, cum nu se intampla prea des in viata. xD
Though... O sa tin minte pentru data viitoare sa am grija cat ma imbalsamez. Jesus. Inconstienta.
Ca sa o dau si in chestii nostalgicoase... Frate, nu am simtit cand au trecut 4 ani. Si chiar daca nu era locul meu preferat din toata lumea, sunt 4 ani din viata petrecuti acolo.. Sunt amintiri frumoase si urate, dar ii dau acel gust...
Chiar NU am simtit cand au trecut. Credeam ca povestile alea ca anii de liceu trec fara sa iti dai seama nu sunt adevarate. Dar chiar asa e. Si ce pot sa zic.. Nu va mai fi nimic la fel. *smiles* A fost frumos, frate. A fost foarte frumos. Si sunt mandra ca am putut duce pana la capat Liceul Jean Monnet plin de fite si atacat de bombe. Oana cea de acum 4 ani in urma m-ar felicita cu drag acum.
E locul unde m-am maturizat. Am trecut de la boboaca blonda la...nush ce sunt acum, dar oricum, sunt mai matura. Si astia toti au fost langa mine. Si sincer, ma bucur mult pt asta. A fost ceva...inedit. I dunno, man...*sighs* I know i'll miss it...
12B, a fost frumos.
Acum patru ani ascultam Bitza si am retinut niste versuri care mi-au rasunat in minte zilele astea foarte puternic... Nu pot sa cred ca inca le mai tin minte...*sad smile*
In prima zi de liceu mi-au luat sapca cu japca, M-alinam cu gandul ca se-ntoarce roata, Am incalcat regulile mai tarziu, evident Contra exemplu perfect Declarat permanent. Tutun alcool si droguri se invarteau in jur, Din 7 zile 5 eram mahmur, snur se tineau baieramele Dispareau sticlele mai repede ca zilele. Belelele nu apareau decat cu ai mei, Cand ma vedeau ca umblu doar cu derbedei, Plin de idei, pentru o iesire din banal, Acel copil ciudat, cu acel ceva special. Ca un sprit au trecut 4 ani de liceu, Sapca altuia era acum pe capul meu. Intram in viata combatant, luptator, In razboiul in care nimeni nu e invingator.
Am o stare dubioasa… E oarecum visatoare si warm and fuzzy asa.. Weird. Nu m-am mai simtit de mult asa... dunno… increzatoare? Desi… Asta e doar un 1% din tot ce simt eu de fapt (restul nefiind chestii prea fuzzy), dar e atat de intens incat ma copleseste. And that’s pretty much awesome.
Ma simt atat de… sa indraznesc sa spun “bine”?, incat nici sa scriu nu pot, nu am stare.
<< “Alchimistul” e una din cele doua carti care m-au schimbat, pe mine, viata mea, si modul in care sa privesc lumea. In “Alchimistul” se explica perfect ideea ca “everything happens for a reason”, pe care am aflat-o peste cativa ani dupa citirea cartii, de la tine. Probabil “Alchimistul” a fost pentru mine un prolog pentru ce aveam sa invat mai tarziu. Se spune acolo ca orice dorinta, orice vis, orice speranta, orice sentiment sincer si orice lucru pe care ti-l doresti din toata inima, s-a nascut in sufletul tau pentru ca asa doresc Universul, Dumnezeu, si destinul. S-a nascut in tine cu un motiv, si acel motiv e ca trebuie sa se intample. Altfel nu se nastea. Nu il simti degeaba. Se spune acolo ca atunci cand vrei ceva din toata inima, “tot universul conspira sa iti implineasca dorinta”. Invatasem foarte mult din acele cuvinte si chiar ma schimbasera, ma ghidam dupa ele. Chiar ma conectasem cu ele intr-un mod ciudat si, copil fiind pe cand le citisem, simtisem ca sunt adevarate. Si le-am pastrat mereu in suflet, se intiparisera in mine. [...] >>
This is a post scriptum in an old old letter to a good friend.
Am dat copy-paste aici pentru ca mi-a fost lene sa tastez de una singura cam aceleasi idei.
So, Alchimistul de Paulo Coelho a fost prima carte importanta din viata mea. *smiles*
And, as I said, de acolo am invatat primele lectii importante in materie de “cum functioneaza lumea asta in mod... oarecum nematerial”. De-a lungul timpului, a mai fost un roman care m-a marcat enorm, desi in alt mod, si din care am primit o alta lectie extrem de importanta. Apoi, a urmat sa primesc altele, mici dar… foarte curprinzatoare, de la unul dintre scriitorii mei preferati. *smiles* Si continui inca sa invat.
Au fost cateva momente – nu multe, dar intense – in viata mea in care am avut anumite “rascruci”, in care mi-am pus cate o intrebare majora, care urma sa isi lase amprenta pe viata mea. Sa fi fost vreo trei…? Asta din ce imi amintesc in ultimii trei ani. Si oricum astea sunt cele mai inteligente si interesante lectii invatate. Tin minte ca la majoritatea intrebarilor de genul asta am primit raspunsurile, sau, mai bine zis, am fost in stare sa le vad, dar la una din ele… nu. Si era foarte importanta dar nimeni nu era in stare sa imi raspunda, iar eu eram prea devastata ca sa reusesc singura.
Oricum, timpul le rezolva pe toate, mai devreme sau mai tarziu. Asa ca finally, m-am prins eu singura din mers cum sta treaba.
*bea pentru a treia oara pe ziua de azi, hahahahaha*
Mama ei de stare de "plutesc deasupra pamantului" or whatever, ca nu ma lasa nici sa ma concentrez sa fac altceva, dar nici sa scriu ceva concret nu pot.
Asa.
De foarte curand, m-am aflat la o alta rascruce. De fapt, cred ca inca nu a trecut, dar sunt pe calea cea buna acum, i think. Well, si faza e ca.... Din experienta anterioara, invatasem un anumit lucru. Bine, de fapt sunt mai multe, evident, si faza e ca.. tot ce mi se "releva" in mod miraculos de-a lungul vietii, devine pentru mine ca un fel de regula, si probabil ca imi intra in acel set de principii, sau cel putin le influenetaza. Ca un fel de... nush, proverbe mai mult sau mai putin noi si personalizate, pe care de multe ori le creez, si pe care le folosesc in continuare si pe care ma bazez cand am nevoie. Banuiesc ca fiecare are nevoie de ceva "divin" in care sa creada. Unii aleg crestinismul, altii islamismul, etc. Eu aleg... asta. Si multe altele. Banuiesc ca ma ajuta sa nu ma simt singura si sa nu ma sperii ca poate nu e nimeni acolo care sa pastreze un oarecare echilibru.
Am credinte... dubioase. E ca un fel de religie, doar ca nu a auzit nimeni de ea. Daca sunt intrebata in ce cred... nu as stii ce sa spun. Incerc sa gasesc un nume, dar nu exista. Bine, exista pentru...Dumnezeul in care cred. El e...number 1. Cand sunt intrebata ce religie am, ceva face click in capul meu si el imi apare in minte. Dar pe langa, sunt o groaza de alte multe lucruri.. Si lor, per total, nu le-as putea da un nume.
Cred in multe chestii, in mod gradat, i guess. Si in mod diferit in fiecare. Uneori imi place sa spun/cred ca am inventat o noua religie, care e cel mai aproape de adevar, si ca toti ceilalti ar trebui sa o urmeze. Dar sincer... Tin prea mult la ea ca sa o impart. Sunt egoista. Si e a mea. Si oricum, inca nu e gata, continui sa o creez, asa ca jos labele. xD
Totusi e ciudat si enervant, dar atat de interesant, ca oamenii intotdeauna interpreteaza TOTUL. Si de cele mai multe ori [adica in 99,9% din cazuri] in mod gresit. Si eu sunt om. Deci ma cam tem sa nu fac si eu aceleasi greseli. I dunno, nu a venit nimeni sa imi spuna ca I'm the chosen one or something, si ca nu gresesc in tot ceea ce fac sau in ceea ce cred.. Si oricum, chiar si ei [the chosen ones] o dau in bara pana la urma, pentru simplul motiv ca sunt oameni. Dunno...
Exista un subiect care ma chinuieste de ceva timp. Si l-am lasat in mod intentionat in aer, deoarece deocamdata nu am suficiente cunostiinte pentru a ma pune fata in fata cu el, si probabil ca nici nu sunt suficient de grown up pentru asta inca. Nu las multe lucruri si idei de genul asta sa ma chinuie, imi place sa imi raspund la orice. Sa am totul aranjat si oarecum sub control. Deci nu sunt multe teme nerezolvate prin mintea mea. Poate doar vreo doua, trei, printre care asta, care... tre sa recunosc ca ma cam depaseste: Calatoria in timp. Si...timpul in general, i guess. Cu trecut, prezent, viitor.
As avea foarte multe intrebari referitor la... toate parile acestei probleme, dar.. nu vad rostul sa le enumar aici fara raspuns. Mai mult m-ar freca la creier si la pitici. As deveni mai constienta de ele and that would kinda suck. Deci, aman din nou confruntarea. Dar mana in mana cu chestia asta, sta.... schimbarea viitorului.
Si stau si ma intreb: cum e frate cu destinul si cu "ce iti e scris, in frunte iti e pus" si cu chestiile de genul asta? Si cum e cu schimbarea trecutului? Si cum e cu cunoasterea viitorului? Cat de eficienta si de "buna" e, daca everything is uncertain? Si de ce destinul e doar semi-construit? Sunt atat de multe unghiuri din care poti privi toata chestia asta si mi se pare pur si simplu... mind blowing. Ma fascineaza tema asta.
Banuiesc ca inca nu am reusit sa imi explic toate dilemele astea, dar reusisem - acum nu mult timp in urma - sa fiu sigura de ceva: Iti poti schimba destinul. Sau nu destinul, cat viitorul. Pentru ca-s chestii cam diferite.
Treaba [imi imaginez ca] sta cam asa: Te nasti in punctul x, timpul y. Si destinul e ca o foaie d-aia dintr-o carte de colorat, in care tre sa unesti punctele ca sa apara din liniile facute un personaj din desene animate [or whatever] si dup-aia sa il colorezi. Adica ai pe acea hartie niste puncte facute dinainte cu rosu. Puncte importante unde trebuie sa ajungi. Dracu' stie de ce. *laughs* Da' iti sunt prestabilite. Si tu iei creionul [adica pixu', nu creionu' - ca pe ala il poti sterge, iar in realitate asta nu prea e posibil; o fapta facuta si un cuvant spus asa raman, nu ai guma de sters] si incepi si trasezi ca bou' liniute, cum crezi tu de cuviinta, pentru a ajunge la cate un punctulet din ala rosu.
Le trasezi cum crezi tu mai bine, in functie de oportunitati, alegeri, actiuni. Poti sa ajungi acolo direct, printr-o linie aproape dreapta si frumoasa, sau sa dai pe laturi ca retardatu' pentru ca inca nu stii cum sa tii pixu-n mana. Te priveste.
Dar teoria e ca acele puncte facute cu rosu sunt de neevitat. Cel putin asa imi imaginez.
Si acum treaba sta asa. Tu nu stii in ce consta acele puncte si nu stii cand vin si care sunt. Deci e logic ca oricum nu le-ai putea evita. Dar daca le afli... Teoretic, esti mai avantajat decat restul oamenilor. Teoretic, te ridici la un alt nivel. Teoretic, cunosti mai mult si deci, mi se pare cam logic sa detii mai multa putere decat un simplu om.
Daca te ridici deasupra desenului si te uiti la el, si da, nu poti sterge ce e deja pus acolo, dar nu e logic ca il poti schimba? Sau sa desenezi ceva peste? Sau sa o iei in alta directie..? Pare logic. Desi e adevarat, nu cred ca te poti pune cu destinul. Mai ales cand el nu vrea sa te ia in seama. Dar macar in teorie, pare foarte evident ca poti face CEVA.
Asta e teoria... In practica... nu cred ca stiu cum e.
Din experienta proprie, am observat ca atunci cand stiu ca trebuie sa se intample lucrul cutare, il pot opri. Pana acum asa [cred ca] s-a intamplat. Dar indeed, erau chestii mici. Nu cred ca era vorba de vreunul dintre acele puncte rosii de pe schita.
In Alchimistul se vorbea si despre asta. Unul dintre citatele pe care le-am retinut de acolo si dupa care ma ghidasem pana acum era "Dumnezeu nu iti arata viitorul decat atunci cand trebuie sa il schimbi". Chestie care mi se pare(a) foarte logica.
And still... Sa luam ca exemplu pe cineva care cunoaste viitorul. Vezi Cassandra din Antichitate, la greci. Era prezicatoarea pe care nimeni nu o lua in serios. Fusese blestemata de o zeita [parca] sa aiba darul asta dar sa nu o asculte nimeni niciodata. Unul din lucrurile pe care le-a spus a fost "Nu primiti calul in Troia, va va distruge" si ei "Batman, Batman". Pana la urma tipa a innebunit. Mi se pare normal; sa stii toate nenorocirile care urmeaza sa vina, si sa nu poti salva pe nimeni..
Bine, dar ea era blestemata. Poate daca ceilalti ar fi crezut-o, ar fi reusit sa scape, sa schimbe ceva. I guess...
Se poate si sa stii ce urmeaza sa se intample, dar sa nu VREI sa schimbi ceva. Dar oare daca ti-ai dori asta foarte tare... si daca ai stii ca urmeaza sa vina momentul x, oare ai reusi sa... faci ceva?
Sa actionezi in asa fel incat consecintele faptelor tale sa te conduca spre alt drum? Asa reusesti sa eviti nitel ce urmeaza sa vina? Asta probabil ca ar schimba "contextul", dar nu si "punctul rosu" prin care - teoretic - ORICUM vei trece. Dar adevarul e ca acel context conteaza foarte mult. Schimba cam tot.
Iar atunci cand ajungi in acel punct... Cum faci sa scapi de acea situatie, daca nu iti convine? Si oare poti face asta? ..Teoretic "Ce iti e scris in funte ti-e pus". Asta o stiu de cand eram mica, de la tata. Tot el mi-a mai spus ca omul caruia ii e scris sa moara din cauza apei, nu va muri niciodata impuscat, de exemplu. Si totusi... Daca iti e scris sa mori din cauza fumatului, dar ceva te determina sa te lasi... Atunci nu ai schimbat un "punct rosu"? Nu ai scapat de el? Si se schimba iar totul.
Dar chestia e ca poate... poate iti era scris sa schimbi asta. Si atunci esti tot o marioneta in mainile destinului...
Desi.. de multe ori stau si ma gandesc... Si daca iti e scris sa mori de cancer la plamani, sa zicem, si opresti cauza acelui eveniment, nu cumva soarta oricum e de neimvins, si deci vei muri tot de cancer, dar la altceva..? Who knows... E una din chestiile care ma bat la cap. Si chiar nu stiu cum e pana la urma... Banuiesc ca depinde de soarta daca vrea sa te lase in pace sau nu..
Cred ca nu te poti pune cu destinul. Nu stiu de ce, poate pentru ca mi s-a dovedit ca oricat ai lupta, el exista si tot unde vrea el ajungi, si am simtit asta pe pielea mea, si pur si simplu daca el nu vrea ca tu sa faci ce iti doresti, nu reusesti si gata. E batut in cuie si asa va ramane, orice ai incerca.
Si deci, am putut schimba / evita unele lucruri, pe cand pe unele pur si simplu nu. Si cat am luptat si pentru alea....
Si pana acum credeam ca daca iti doresti foarte tare sa schimbi un punct rosu din ala, chiar poti. Eram atat de convinsa de asta, ca poti schimba absolut ORICE iti doresti. Pana cand am observat ca sunt singura care crede asta dintre prietenii mei. Si asta mi-a taiat destul de mult din aripi.
Butterfly Effect e filmul meu preferat. Si cam si Donnie Darko. Si ma intreb sincer daca e din cauza faptului ca amandoua prezinta acest subiect. Probabil ca da..
Si pentru ca e vorba de oameni simpli care salveaza ori persoana iubita, ori.. cam pe toata lumea. Si asta m-a impresionat foarte mult. Ca Evan ar fi facut orice ca sa o salveze pe tipa, chiar si sa renunte la ea...
Butterfly Effect mi-a deschis apetitul pentru subiectul asta cu schimbarea destinului si m-a ajutat sa imi definitivez unele idei importante pt mine, pe cand Donnie Darko... sincer, mai mult m-a intrigat si m-a facut sa imi ridic altele... Dar pe astea inca nu mi le pot explica.
Omul e fiinta asta superioara celorlalte fiinte cica, dar facut "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu". Blaga a interpretat chestia asta intr-un mod foarte indraznet, spunand ca inseamna nu ca Dumenzeu e un om in cer, ci ca omul e Dumnezeu pe pamant. Chestia asta m-a facut sa zambesc. Mi se pare foarte interesanta. Nici eu nu consideram ca acel Dumnezeu ar arata ca noi acolo in "ceruri", cum interpreteaza multe persoane.
Omul e fiinta asta mijlocitoare. Nu e nici animal, cum s-ar spune.. fiara salbatica, dar nici fiinta divina. E undeva intre aceste doua lumi. Si are liberul arbitru de a se cobori cat de jos vrea, asemanandu-se cu fiintele mai lipsite de ratiune, sau... se poate ridica la divin, daca doreste si stie cum.
Heh, o idee foaarte frumoasa. Dar daca ar fi asa, si fiecare din noi s-ar putea ridica la nivelul ALA la un moment dat, si sa fie asemeni acelei forte, sau pe acolo pe langa ea, nu inseamna ca acel om si divinitatea ar fi oarecum la egalitate? Nu inseamna ca ar fi o infruntare in care omul chiar ar avea sanse sa castige?
Nu consider ca eu sunt la acel nivel. Hahahahahahahahahahaha, nu. No way. Nu sunt nici macar un om... suficient de bun. Mai am ATATEA de invatat.. Mai am atat de crescut...
Dar.. in teorie, se arata ca un om ar avea sansa sa invinga, si sa castige lupta impotriva destinului, divinitatii, sau mai stiu eu ce.
Iar cat timp e aici... are si aici beneficii. Cred ca omul poate face ORICE isi doreste. Dar numai sa isi doreasca asta cu adevarat. E o idee preluata din Alchimistul, indeed, chestia cu "iti doresti cutare lucru pentru ca Universul doreste ca tu sa doresti asta, si pana la urma ti-l va da, pentru ca asa e scris." Nu se foloseau exact cuvintele astea but anyway. E un fel de "Everything happens for a reason".
Eh dar problema mea intervine atunci cand ceea ce iti doresti foarte foarte mult nu e ceea ce iti e scris. Atunci... cate sanse ai avea sa castigi, daca te-ai lua la tranta cu destinul? Pentru ca destinul e totusi.... destin. Adica e cam foaaarte de neinvins. Dar pe de alta parte, statutul tau de om si de "creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu" - care inseamna ca ai si tu o oarescare putere divina - iti ofera acea sansa de a face ORICE. So yeah. WHAT happens then?
I'm so. fucking. curious. Care e mai tare? Care castiga, si CUM? Daca destinul chiar nu ti-ar permite sa faci ceva impotriva lui, ce ai putea sa faci ca sa il "pacalesti"? Cat de bun ar trebui sa fii?
Si cum gasesti dara aia de putere divina care zace in tine si cum inveti sa o folosesti?
Si mai ales, cat de tare ti-ai dori ceea ce nu poti avea?
Si daca reusesti sa castigi, s-a intamplat prin fortele tale proprii, sau tocmai pentru ca destinul ti-a dat aceasta sansa? Si astfel iti arata doar ca e mai bun decat tine, pt ca zice razandu-ti in fata: "Hai mah sa-l las si p-asta sa creada ca e cum zice el, ca oricum mi se falfaie. Hai ca e baiat bun, nu strica sa inchid ochii o data".
Asta e alta fata a problemei, cum ar fi "partea a doua".
Pe de alta parte... Ce inseamna cand destinul iti trimite semne ca sa iti arate ca poti castiga? Desi tu stii ca pe schita sunt desenate cu totul alte puncte. Atunci acele semne de unde sunt, de la ceva mai sus pus decat soarta? De la ceva si mai divin, si mai puternic? De la ceva care...te place foarte mult? E cineva / ceva acolo sus care te vegheaza si careia ii pasa nitel de viata ta neinsemnata si totusi atat de importanta? Si daca da, wow, cat de norocos esti? Oare si ceilalti patesc la fel? E cineva care le arata in parte ce au de facut, daca au "ochi" sa vada si minte sa inteleaga?
Dar DE CE semnele arata contrariul destinului?
*sighs* Lumea asta e atat de interesanta uneori...
Cum se face cand efectiv simti si... sufletul tau e convins 99,99% ca acele trei cuvinte citite intr-o carte iti marcheaza viata? Si ca te reprezinta? Si ca sunt acolo scrise special PENTRU TINE si pentru viata ta..? Frickin weird... Esti sigur de asta, desi... e atat de...imposibil.
Si totusi e atat de greu... Ca indoiala e intotdeauna acolo. Doar ca uneori creste si te devoreaza. Alteori nu ii permiti. Dar e mereu acolo, in coltisorul ei. *smiles* In orice situatie. Nu cred ca poti fi sigur de ceva niciodata, nici Cassandra nu cred ca era... Si sincer, indoiala e singurul sentiment care te poate innebuni. De cele mai multe ori indoiala macina si doare mult mai tare decat adevarul. Adevarul are demnitatea asta de a iti da resemnare. Indoiala in schimb... e cel mai aprig si nemilos dusman.
Even though... Dupa cum spuneau Placebo, "That's the doubt, the doubt, the trust in it"..
Asa cum fara rau nu ai recunoaste binele si fara intuneric nu ai aprecia lumina.
Asadeci, ceea ce invatasem eu pana acum referitor la "poti schimba viitorul atunci cand il stii, pt ca duh, de asta l-ai aflat" e gresit..? E una dintre cele mai importante lectii pt mine. Si acum ma cam indoiesc de ea. And that's kinda really fucking confusing.
Cat despre acea impresie despre forta care mi-ar arata drumul.. De cateva ori am patit sa ma prind cine e si sa o recunosc. *smiles* In majoritatea cazurilor nu..
I dunno, poate asa ne e scris tuturor, sa existe anumite semne care sa ne ghideze si doar cativa sa fie capabili sa le citeasca. Eu m-am ridicat putin la alt nivel, datorita acestui lucru, ca sunt in stare sa le recunosc, i guess. Probabil ca uneori le iau prea in serios si o dau in paranoia, da' ma rog.. Cele de baza oricum sunt acolo.
Si totusi... poate ca destinul e facut in functie de karma si tinand cont de "cum iti asterni asa dormi", dar... Daca e facut special pentru tine, dupa dorintele tale de care inca nu ai devenit constient, si dupa...exact ce ai tu nevoie? Poate ca la origini e doar o macheta a dorintelor tale ascunse. Poate de asta nu te lasa sa il schimbi atunci cand ceea ce vrei e fals, dar iti mai ingaduie asta atunci cand chiar ti-o doresti..
That's the end, and that's the start of it. That's the whole, and that's the part of it. That's the high, and that's the heart of it. That's the long, and that's the short of it. That's the best, and that's the test in it. That's the doubt, the doubt, the trust in it. That's the sight, and that's the sound of it. That's the gift, and that's the trick in it.
