Nu mai aud bine. My everything hurts. Tocmai m-am lovit in coltul geamului de termopan cand m-am ridicat de jos luand castile aruncate langa pc. Au. Fucking hurts more.
Doesn't really matter.
Toata perioada asta [de aproape un an] se pare ca a fost incredibil de stresanta pt mine. Maine incepe bacul, iar saptmana care se incheie aici a fost groaznica, pt ca a fost pura asteptare pt neplacutul punct culminant. Finally, vine! Sa scap odata.
So... Cu o zi inainte de marele eveniment si de importanta zi idioata de luni, 22 iunie, ziua primel probe la bac, avea loc un eveniment f frumos pt mine: al doilea concert Placebo in Romania.
Pe primul il ratasem din pura ignoranta, acum 3 ani in urma.
M-am luptat ca asta de acum sa devina un mare must in agenda mea, si am reusit.
Asa ca pe la ora 5 ma invarteam in jurul Romexpoului cu Adda mergand pe jos ca niste nebune si cautand poarta C sau ceva de genu'. Fetze dubioase pe acolo, asteptand la intrare, printre ele enumerandu-se pitzi, wannabes, pokemoni, fitosi, really stupid people, dar si oameni "mari" care pareau cool. Nu era chiar asa rau pe cat ma asteptasem totusi. Desi energiile negative m-au obosit rau, cat am asteptat acolo pana sa intru, vreo ora.
Din fericire, in multime am reusit sa stam chiar langa [cred eu] cei mai okay oameni din toata multimea aia. It was awesome, i really liked those persons. In many ways.
Concertul trebuia sa inceapa [dupa cum scria pe afise] la 19.00, iar dupa ce scria pe bilete, la 20.00. Si a inceput la 21.
Eram undeva prin randul... sa zic 7. Adica destul de aproape de scena. Vedeam exact pe centru. Am facut tot posibilul pt asta, gonind ne-doritii care mi se puneau in fata and stuff.
Well... Mu am prea multe de spus...*takes a deep breath* Au inceput cu doua melodii de pe noul album, pe care eu nu l-am ascultat. Sincer, am mers la concert pt zecile de melodii vechi pe care le ador.
Deci pe primele doua melodii am dansat mai usurel, ba chiar mai mult i-am analizat, pt ca am vrut sa imi conserv energia pt adevaratul dezmat.
A treia melodie a fost Battle for the sun, pe care o stiam, si eu si restul multimii, se pare. So, aici am inceput sa ma dezmortesc.
Probabil inca o melodie noua care imi era necunoscuta, apoi For what it's worth, cunoscuta melodie care se tot difuza prin Fire in clipul careia Brian are parul lung [da, il are si acum asa, dar era prins, si da, ii statea cam genial.] so nostalgie, astea. Dezmorteala si mai multa.
Apoi.... I swear, nu-mi amintesc. Si de obicei retin amanuntit orice melodie, gest, cuvant, cand ceva ma intereseaza.
Yes, it was that mindblowingly awesome.
Tin minte doar ca nu ma miscam asa cum as fi facut-o in mod normal, imi era cam greu sa pierd controlul si sa incep sa dansez cu adevarat asa cum simt si sa ma manifest ca in mod normal. Cred ca de la stres. Cred ca i'm too tired. Cred ca i'm too old for this shit, once again.
Meh. Dar.... La un moment dat, ne-am bagat si mai in fata, nush ce ii venise Addei si m-a tras dupa ea, si nu eram hotarata daca sa protestez sau nu. Am ajuns cu greu undeva prin randul 4 sau 5. Era ATAT de inghesuiala. Astia de aici, din fata, erau mult mai activi, era o energie extraordinara acolo, si le simteam pielea uda lipindu-se de a mea, dar era atat de incredibil totul incat era chiar placut [oh my God, i actually said that.]
Au cantat si melodii vechi. Din pacate, nu si Twenty years, care era un fel de must pt mine.
Avand in vedere ca e al doilea lor concert aici, tind sa cred ca le place de noi. Si din ce am vazut in seara asta... they really liked us. Brian a fumat si doua tigari pe scena, asa, ca se simtea prea bine :P
Stiu ca momentul cel mai intens pt mine a fost... cand cantau o melodie noua, Come undone. Nu o stiam. Dar mi-a placut din prima cum suna. Si am avut sentimentul asta dubios ca "Oh dear, ce ar merge un joint acum.". Si am vrut sa ma peird. Am vrut sa uit tot... Am vrut, pur si simplu, sa ma rup de realitate. Si pentru cat a durat toata melodia aia, am inchis ochii, am simtit bubuitul basului in pamant si in jur, am auzit doar ritmul atat de frumos, si am dansat ca o nebuna. Am dansat fara sa imi pese de cine ma lovesc, cine se inghesuie in mine, fara sa mai tin cont de nimic altceva. Eram doar eu. Eu si melodia astora de la Placebo. Si zambeam cu gura pana la urechi, si mai simteam vantul din cand in cand, si nu imi amintesc de cand nu am mai fost atat de fericita doar lasandu-l sa ma racoreasca. Si am dansat si am tot dansat, pentru alea 3 sau cate minute or fi fost. Si da, m-am pierdut. Da, m-am rupt de realitate, ca niciodata pana acum. I actually did..... It was just... Nu. Nu am cuvinte sa pot exprima. O experienta unica pe care nu o pot explica. Dar au reusit cu mine ce n-a mai reusit NIMENI ever. *smiles* I came. De la acea euforie. Without even any sexual thought or anything. [I came on Come Undone hahaha]
Altceva, hmm... E de neuitat ca am cerut bis de doua ori. Iar ei s-au intors de fiecare data, dupa ce ne-au lasat -pe bune- fara aer strigandu-i acolo ca disperatii. Dar si cand s-au intors, se simtea ca erau incantati de noi si...sortof mandri, fericiti.
Mi-a placut atat de mult sa le vad fetele incantate [mai ales cea a membrului nou, a fost placut surprins] si de la Brian pur si simplu am simtit ca...ne respecta si ne multumeste pentru energia si dragostea pe care le-o oferim. A fost ceva inedit.
Tot ce mai tin minte e ca melodii ca Infra-red, Meds [oh, Meds...Cum a fost pe Meds, Jesus. I loved Meds si atmosfera ei....], Special K, Follow the cops back home, Taste in men, Bitter end, si mai ales....Song to say goodbye nu vor mai suna la fel ca pana acum... Acum au un cu totul alt gust. Pe cea din urma am avut o stare asemanatoare cu ce am mentionat mai sus. Sau, mai bine zis, a fost usor revelatoare [anumite versuri].
Nu am primit niciun bat de-al tobosarului, si-au aruncat vreo patru in multime. Mereu mi-am dorit asa ceva dar niciodata nu le prind. Nu am cumparat nici suveniruri, nu aveau decat tricouri si genti pe care scria Placebo, si totusi, nu-s asa groupie.
Tot cu ce m-am ales sunt... amintirea extraordinara si bratara mea alba cu negru care ne diferentia pe astia din zona A de cei din zona B. E suvenirul meu and i really love it. Si nici nu o pot scoate deloc, pt ca e lipita foarte bine.
Initial voiam sa mi-o puna pe mana dreapta, dar am realizat ca nu ar fi dat bine cu ce mai am pe mana respectiva, deci sta foarte bine, singurica, pe stanga. Love it.
Si am facut foarte bine ca mi-am conservat energia. Pentru ca atunci cand publicul era in delir si toti aplaudau si urlau ca disperatii, eu taceam, pt ca oricum nu ma auzea nici dracu' in multimea aia de glasuri [si mie-mi trebuie atentie, deh.]. Si doar ma uitam la Placebo zambind. Si cand astia taceau si erau epuizati, ma trezeam eu si urlam din toti plamanii singura de nebuna, cu foarte mult patos, iar cei care tocmai tacusera erau antrenati de asta si incepeau din nou, dupa un timp de relaxare. Astfel, Placebo au avut parte de o atmosfera incendiara NON-stop.
Sunt mandra ca eu le cam dadeam tonul. Mai ales ca la inceput au fost un public destul de cuminte si tacut.
Concertul asta m-a lasat deshidratata [cine dracu' s-a mai miscat din fata scenei timp de doua ore, cat au fost ei acolo..?], obosita moarta, cu dureri la ceafa [i'm tiny, nu puteam vedea de restul capetelor din fata mea], la umeri, la spate, la genunchi, la gambe si la talpi. De la cat am urlat si cat le-am dat, i swear, diafragma mea mai avea putin si se rupea de epuizare.
Cand s-a terminat totul, nu puteam merge. Pe ultima melodie, aproape am cazut pe jos de durere.
And that's fucking awesome.
Dar... a meritat fiecare strop de sudoare. A meritat fiecare zona dureroasa cu care ma confrunt [si mandresc] acum. De as pica si bacul maine de la oboseala sau de la lipsa de voce, i wouldn't care - a meritat fiecare banut, fiecare moment de enervare pt te-miri-ce, toata asteptarea, tot.
I might say it is the best concert i've ever been to.
A durat de la 9 la 10 jumate sau ceva de genu'. Dar nu am simtit timpul. Parca as fi fost acolo dintotdeauna.
And the look on Brian's face la sfarsit... Si incantarea tobosarului... De nepretuit.
La un moment dat m-am uitat la Brian cu atentie. Si nu am vazut [asa cum ma asteptasem] un drogat ruginit si imbatranit, fara niciun Dumnezeu. In spatele acestor lucruri, am vazut.... sincer, am vazut un om care si-a implinit destinul. Un om care ar putea avea tot ce si-ar dori. Am vauzt un om fericit, acolo, pe scena. Si am zambit. That was really nice. Si i-am dorit sa nu piarda asta. Si sa nu se piarda.
Pentru concertul asta, I respect him. Mi-a castigat admiratia. E un om mic, dar bine facut, ca sa zic asa. A fost ca un fel de test, deoarece chiar credeam ca a ajuns rau. Dar a fost mai mult decat la inaltime. Si daca ceea ce ne-a aratat a fost sincer si nu doar artificiu managerial / discurs invatat pe din afara pentru a face fanii sa se simta bine, well then, that was awesome, man.
No comments:
Post a Comment