Micro Cuts

I fell.

Cadere libera vreo opt metri. Sau nu stiu exact cati, dar...suficienti. A fost atat de repede incat nu mi-am dat seama ce se intampla. Am ajuns la pamant, printre daramaturi si praf, cam inconstienta. Si am zacut asa pentru mult timp. Aproape moarta. Foarte mult timp.

Cand mi-am recapatat cunostiinta, intai am fost bulversata, si am incercat sa aflu ce am patit, si cum de am ajuns...acolo. Si am zacut. Iar. Like a mess. O auzeam pe Adda strigand "Oh my God, oh my God!" si incercand sa ma ajute. A ajuns acolo dar deja sangeram si nu ma mai putea ajuta prea tare.. Nici ea, nici altcineva de pe acolo, i guess. Am vrut sa vina el si am incercat sa il strig, desi glasul nu imi rasuna, din cauza durerii coplesitoare. A trebuit sa plece..

Si am zacut. Si simteam sangele curgand pe fata.

Am auzit sirena ambulantei. Cineva a venit si m-a pus pe targa. A fost unul dintre cele mai grele si dureroase momente. Speriata, revoltata, cu dureri de neimaginat.

Apoi a fost mai bine.

Pana cand durerile au revenit. Nu la fel ca la impact. Eram la reanimare. Adica... incercam sa ma mentin pe picioare. Nu ma prea puteam deplasa. Imobilizata. Trista. Cam singura. Facuta praf. Incercam sa ma trag dupa mine, sa ma tarasc, dar asta durea mai rau decat cand eram la pamant. Macar atunci eram una cu el si nimic nu mai conta prea tare.

Si am zacut la pat. Asteptand sa se poata intampla ceva, si probabil sa fiu suficient de puternica pentru a ma sustine iar..

Faptul ca stiam ca arat ingrozitor ma chinuia teribil. Am plans in hohote uitandu-ma in oglinda.

Incet-incet dorinta de a imi reveni m-a vizitat. Desi inca nu eram in stare, si desi durerile persistau incapatanate, macar acum aveam o speranta. Aveam... O pofta frumoasa de a trai. Chiar daca trupul si tot ce aveam era distrus si imi cauza probleme.

Dupa un timp, ar fi urmat sa ies din nou. Si sa devin mai frumoasa. Sa mi se vindece ranile. Si sa intru din nou in lupta. Mai inversunata decat inainte.

Si el sa ma salveze iar.

Mult timp dupa asta, urma sa mai am dureri. Ca o cicatrice, ca un memo a ce a fost, ca o rana vie. Apoi.... dispare si asta.


Inca sunt la pat.