Paparazzi?

"Concrete jungle where dreams are made of,
There's nothing you can't do."

No dreams. No big wishes anymore. Ca si cum nu ar mai exista energie pentru asta.

Well, chiar nu mai exista.

Eram una dintre cele mai constante persoane pe care le stiu. Si acum ma transform in altcineva. Poate in semn de revolta. De parca persoana care fusesem timp de 3 ani era una made of in mod special si trebuie pastrata in timp si in amintire, dar atat. Sau poate nici nu trebuie tinuta minte macar, cine stie. Everything changes.

Si iubeam sa cred ca unele lucruri nu se vor schimba sau deteriora niciodata. Teapa, i guess...

Ma bucur sa vad jumatate din beneficiile si partile bune ale anumitor situatii. Dar din pacate nu le prea vad pe cele care ma avantajaza pe mine. Nu inca.

I used to love it. What happened to that?

H8 is the one for me

Freedom was the second best plan.

I keep on falling in and out...

obsessive..?

cand ti se spune ca esti prea slaba si tre sa mai pui pe tine, atunci e normal sa simti ca you have finally achieved your goal si sa iti doresti sa devii si mai slaba sau macar sa te mentii asa. *laughs* mai ales daca ti se pare ca acum abia ai inceput sa iti lucrezi corpul putin. *smug*

i don't care if anyone reads this or not, i don't care what you think, i don't give a crap, pur si simplu vreau sa exprim undeva ce simt. ma rog, o parte din ce simt. miiiica parte.

si anume: okay, Jenny nu moare. pt ca NU ma voi uita la sezonul 6. No no no. mai bine ma uit la Twilight. da. there. i said it.

oh God. Oh God...

All the right moves.

"All the right friends in all the right places
They've got all the right moves in all the right places" *smiles*

As if you have a choice.

Pana acum fusese foc, incendiu, scantei, artificii. Acum e liniste. Dupa 3 ani, imi dau seama ca am ajuns exact de unde am plecat. Aproape. Am in fata mea un ocean imens. Frumos, cald, albastru linistitor, cuminte, cu valurile care mangaie tarmul in timp ce gem usor. Atat de intins, atat de nesfarsit, atat de incredibil de calm in aparenta, dar atat de adanc si pur si simplu imens... Soarele isi reflecta razele rosiatice deasupra lui.

Freedom. Wow.

Oare e posibil sa rupi o parte atat de gigantica din tine fara sa ramana nimic acolo? Niciun semn, nicio cicatrice, nicio ramasita? Dar poate nu ai rupt chiar atat de mult... Uneori totul se transforma. If you're lucky enough.

Asa poate nu pierzi prea mult.


Viata asta reuseste sa ma invete multe lucruri pretioase...

Pentru prima oara ever, ma simt invingatoare si infranta in acelasi timp.

I must say, I enjoyed this, the best dream I could ever have. *smiles*

Everything you want will eventually happen.

Cineva obisnuia sa spuna ca nu intelege cum unii oameni ajung sa creada ca nu mai au scapare. Nici una. Cred ca acum incep sa inteleg ce voia sa spuna.

De multe ori am simtit si eu asta. De foarte multe ori. Ca there's no way out, ca nu e cale de scapare sau cale de mai bine. Un sentiment de disperare care te mananca lent pe dinauntru.

Dar eram atat de coplesita incat nu vedeam ca intotdeauna se poate mai bine. Numai sa incerci.

Sa te straduiesti, sa vezi.

Sau sa ai rabdare. Sa te tii pe picioare.

Sa ai prieteni geniali. *huge proud grin*

Life is scary. Get used to it.

Din ce am putut extrage din experienta personala, am aflat ca intotdeauna e loc de mai bine. Si ca la un moment dat va fi mai bine. Nu excelent pt toata lumea, dar placut, macar in unele momente.

Bine, desi in cazul unora se dau doar franturi de bine pe ici pe colo. *laughs* Eu una inca astept o bucata mai mare.

Nu am mai scris de mult. Nu am mai fost asa de down, nu a mai fost nevoie. Mi-am iesit din mana.

Da, poate ca suntem singuri o mare parte a vietii, poate ca de ce ne e frica nu scapam, poate ca ni se folosesc si ataca pana la urma toate slabiciunile, poate ca trecem exact prin fenomenele pe care obisnuiam sa le judecam... Actually who am i kidding, chiar asa se intampla! Si doare si uneori chiar iti doresti sa mori. Dar intotdeauna sunt unii care o patesc mai rau...

Si intotdeauna soarta te loveste cu o mana dar te mangaie cu cealalata.

..Sau macar iti zambeste.

There are no magical fixes. It's all up to you.

Daca iti doresti ceva in mod sincer, cu siguranta ai si forta de a ajunge sa ai acel lucru. Se naste odata cu acea dorinta, i think it's kinda meant to be. Ce e mai greu e sa afli cum poti gasi acea forta.

Mie mi-a luat extrem de mult. Forta a fost, dar am irosit-o in mod gresit. Dar nah, greselile te fac mai bun. Deci sunt constructive after all.

Continui sa cred ca atunci cand iti doresti ceva, nu are cum sa nu se intample la un moment dat, intr-un anumit fel, si sa te bucure. Nimic nu se termina niciodata, nu exista sfarsit. Viata te surprinde mereu. She loves it.. Ma simt foarte safe lately.. sa redescopar ca intotdeauna mai ai sanse. Tot mai ai ocazia sa zambesti. Tot apare ceva care sa te readuca pe drumul cel bun... Sau pur si simplu pe un drum.

Si pana la urma viata nu e atat de nenorocita si chiar iti da, in cantitatile hotarate de ea, ceea ce vrei. *smiles* Si nu poti decat sa fii recunoscaor. Si sa te bucuri de ce ai. Si de cine esti. Si de ce vei mai avea.

Cand iti doresti ceva cu adevarat, cred ca nimic nu te poate opri si intr-un fel sau altul, pana la urma vei reusi. Trebuie doar sa lupti si sa incerci la nesfarsit, uneori aproape pana la epuizare... Ah da, si sa nu devii obsedat de asta. Nu rau. Ca atunci nu mai vezi bine. Stiu eu pe cineva care obisnuia sa faca asta mereu.

Si unii sunt chiar norocosi si castiga mai multe lucruri... Eventually. *smiles*

Nothing in this world that's worth having comes easy.

Poate de asta pretul de platit tre sa fie atat de scump si cu preaaa multe rate...


Hey, poate de data asta chiar incep si eu sa inteleg o mica particica din ce mi-ai spus... *little shy smile*

Un test, eh..?

"look at us; i'm frozen and you're dead. and i love you."


Evan: I just thought that you should know.
Kayleigh Miller: Know what?
Evan: That you were happy once... with me.
Kayleigh Miller: You know there's one major hole in your story, there is no fucking way on this planet, nor any other I would ever be in some fucking sorority.
Evan: [Whispering] You were happy there...

Would you find it in your heart to make this go away and let me rest in pieces...

Change

E foarte interesant cat de mult te poti surprinde pe tine insuti si cate poti (re)descoperi despre tine intr-o viata.

Oana is not here anymore, faceti cunostiinta cu umbra mutilata a ce fusese ea odata. Pregatiti-va sa va distruga vietile. *big fake grin*

"You think you're weak, but you're not", "I did see Claudette inside you - a true fighter.", "In a way, you are too kind". Yeah... Oana fusese misto. *sad smile*

Like a stone?

Time will help you through

E foarte ciudat cand se inverseaza rolurile brusc si te trezesti la polul opus al... situatiei.

Nu inteleg de ce sa intelegi nimic nu mai vrea sa fie eliberator.

But it doesn't have the time

Cred ca nu e doar Furia problema mea. Dar cealalta nu imi dau seama ce nume are.. Pain, i guess. Dar e foarte insistenta si enervanta si FARA mare motiv aici. Si totusi imi da toate planurile peste cap. And i don't get why.

Pana acum pamantul imi fugise de sub picioare. Si reusisem sa plutesc pentru un timp. Acum s-a intors la mine si incepe sa arunce cu caramizi si cu ce apuca. And i'm like "Hey, what the hell, man?". Si sunt in cadere...

To give you all the answers to the never-ending why.

Si ma gandeam acum cateva zile, cu oarecare dispret, WHAT kind of a warrior would give up his dreams and all of his beloved beliefs...?

Si habar nu am daca sunt unul foarte bun sau nu sunt unul deloc...

Insemnari (random)

Da, geniala ideea cu ursuletii de plus giganti care distrug orasul. Indeed.

Da, mai e un nenorocit de ciorchine plin. Din pacate.

Da, uneori zambetul isi pierde valoarea atunci cand e doar o masca. Cat traieste, omu-nvata..

*note to self* Sa te crezi Dumnezeu nu e cea mai buna solutie.

Fiecare zi e diferita.

Viata e satisfacatoare pentru unii. Si asta e super cute. Ma bucur pt ei.

Pe vremea mea lucrurile astea... well, atunci ar fi trebuit sa se intample. *laughs*

But hey, chill, apreciez. Mai bine mai tarziu decat niciodata. I guess.

Acum nu sunt doar batrana, mai devin si actrita. Destul de buna, cred.

De multe ori invidiez ignoranta unora. I miss it.

Am ajuns sa spun imi pare rau prea des.

Si sa ma pierd in cuvinte imbecile si neimportante.

Ce mai poate ramane dintr-o persoana oare...

And how bad are bad people?

Well, intotdeauna vom avea Muse. Thank God. Whoever that is.

Maybe I'm the one...

"Just nineteen and sucker's dream, I guess I thought you had the flavor."

"It's like one step forward and two steps back..."

"With your your feet in the air and your head on the ground try this trick and spin it."

"It's only after you lose everything that you're free to do anything."

In the end

This is my very special hundreth entry.

"My heart still has a beat..."

They say life is a sum of coincidences.

And there are no coincidences.

Asa ca, pana la urma, viata te poate duce oriunde vrea ea. Uneori s-ar putea chiar sa iti placa. Deoarece coincidentele alea sunt asezate intr-un mod atat de ordonat si atat de armonios incat nu poti sa nu stai cu gura cascata din cauza fascinatiei si sa te minunezi. Asta, evident, daca apuci sa mai vezi ce merita vazut.

Uneori esti prea obosit ca sa mai conteze. Si atunci curentul devine chiar bunicel. Pentru ca altceva n-ai.

Si ajungi sa te simti... mai putin Dumnezeu. Si devii un fir neajutorat de praf intr-un Univers rece, ordonat si poate crud. Un fir de praf atat de constient de existenta lui dominata, incat de ce ar mai incerca sa se miste macar..

Sentimentul asta nu e pentru oricine. Probabil nici pentru mine.

"Sometimes when I'm alone I wonder..."

Si cel mai important... Yeah.. In the end, it doesn't even matter.

But there is no end. It never is.

Not meant to be

I hate it when i doubt myself.

Bliss

THIS is the perfect color for my hair. *grins*

Oh God, am visat la ea atat de mult timp incat se simte ca si cum mi-as fi dorit-o toata viata... Doi ani de incercari... *sighs*

I fucking crave for it. (No, I really mean it.)

Distrugerea parului e doar pretul pe care trebuie sa il platesc.... *daydreams about the awesomeness color*

God damn it.

P.S. Actually, daca stau sa ma gandesc mai bine... Imi place mult mai mult culoarea tipei de la Paramore. xD *giggles*









































Kay, my eyes hurt.

I'm your biggest fan

I'll be there till the stars don't shine,
Till the heavens burst
And the words don't rhyme...

Forever and a day, always.

Awesomeness

Cineva tocmai a castigat un mare - poate cel mai mare - razboi cu sinele.

"All things come to an end". Asta invatasem si eu de curand pe propria piele. Dar, la fel ca restul oamenilor, uitasem un amanunt. Apoi l-am observat, am bagat de seama ca e cam peste tot in jur, in orice situatie, si m-am prins de cum sta treaba de fapt... Si atunci mi-am amintit ca odata, un nene foarte cul observase si el asta, si a spus ca nimic nu se pierde, totul se transforma. *smiles*

Tare as vrea sa ii dau o bere pentru asta. *laughs*

Pretty in scarlet

Prometeu inlantuit se bucura de lumina soarelui care-l incalzeste vesnic, dar i se si sfasie ficatii everyday, no matter what.

In cutiuta mea preferata imi pusesem ultima farama de speranta. Just in case. Dar se pare ca demonul care o pazeste nu e atat de cool pe cat imi parea la inceput.

Abia de curand am realizat ca interpretasem in mod gresit lectia din povestea lui Claudette. Mareata, cruda, draga mea Claudette. Si ca nu ar trebui sa o iau drept exemplu, ci sa invat din greselile ei prostesti.



Da, orice pe lumea asta are si un sfarsit. Intotdeauna.

"I smile when I'm angry, I cheat and I lie..."

Dupa doua sezoane dintr-un show genial cu personaje fascinante, am cam cazut pe ganduri.

...Cum showul reuseste sa arate si aspectele foarte negative si urate ale vietii, dar dezvaluie atat de frumos bunatatea din oameni. Care a ajuns sa se gaseasca foarte rar sau deloc.

And this actually breaks my heart. Si probabil ca am vazut peste tot atat de multe lucruri rele si urate, incat atunci cand gasesc bunatatea undeva... imi e greu sa o recunosc. Ma tem sa o vad, crezand ca poate e doar o iluzie.

Ultima data cand am avut curaj si cand am reusit sa o recunosc si apreciez, intradevar.... hm, well, s-a dovedit a fi o iluzie.

Si stau si ma gandesc... in viata e.. bine sa fii kind? Reusesti vreodata ceva daca esti asa?

Sau trebuie pur si simplu sa iti vezi propriul interes si sa calci pe cadavre? Si doar asa poti reusi si poti castiga ceea ce vrei sa ai si doar asa esti apreciat si fericit? Well, irl, chiar asa e si chiar asa se intampla. Dar intrebarea mea e... Cat de real e totul? Da, multumit stiu ca te face daca nu ai constiinta, dar... va dura?

Ai putea fi in stare sa pastrezi lucrurile luate in mod marsav sau intotdeauna se vor destrama si vei fi acolo sa vezi ca nu meriti tot ce ai?

Am stat si am privit cum, atunci cand eu faceam lucrurile corect, altii care doar au trisat si au mintit si au inselat, mi-au luat-o inainte. Si au ajuns acolo unde era visul meu sa fiu. Si am ramas ca fraiera in urma, singura. Si cu inima distrusa.. Si in viata reala de fiecare data se intampla asa...

So I'm kinda confused... Maybe... Maybe that's the way to do things?

Ar trebui sa imi pastrez... the shade of kindness pe care am reusit sa o culeg de curand si sa ma bazez pe ea in ceea ce fac? Voi reusi ceva daca raman fidela credintelor mele si voi incerca sa imi dezvolt...virtutile?

Sau calea e sa actionez egoist si sa joc oamenii pe la spate, sa ii folosesc, sa fac doar ce vreau eu?

Sau sa imi ascult inima si sa imi cred speranta aia firava pe care abia o mai aud?

Viata iti arata ca doar cei "rai" castiga.

Intotdeauna am fost atrasa de personajele negative. Am fost atrasa de "baietii rai" si de lucrurile iesite din comun, si de zmei si vrajitori malefici. Nu am tinut cu ei niciodata, dar mi se pareau atat de hot. Si de multe ori mi-a placut sa joc si am si jucat roluri...rele. Mai mult pe scena decat in viata reala, i hope.

Si totusi, nu as vrea ca ei sa castige.

But they're so cool. *laughs*

Shhh.

Probabil ca ma atrag pentru ca eu sunt "o fata buna". Or.. who knows.




Cred ca in fiecare dintre noi exista o parte buna si una rea, lumina si bezna, raze de soare reflectate in apa si ruine dezgustatoare. Cred ca depinde spre ce directie decide sa o ia fiecare...

Mult timp am fost confuza. Sau... mai bine zis... ambele mele parti sunt suficient de puternice. In anumite domenii, ascult o parte, iar in altele, domina the other one.

Si de multe ori ideile isi schimba conducatorii.

Ba sunt "ca painea calda", ba sunt nemiloasa. Depinde, i guess..

Imi place de mine oricum. Doar ca... in linii mari si per total... Cum iti dai seama.... ce fel de om esti de fapt?

Cum iti dai seama daca esti un om bun sau unul rau si cine ar putea decide asta? Si in functie de ce?

Parca nimic nu e sigur.

Tot ce recunosc cu adevarat e acest sentiment de kindness pe care il ai in anumite momente, cand pur si simplu esti inundat de ceva ce te face fericit.

It's weird, yeah.





Si am avut gandul asta nebunesc ca viata e o poveste, dar nu chiar o poveste. Si poate ca nu are intotdeauna un happy-ending. Poate de aia nu e o poveste adevarata. I don't know... Cred totusi ca nu toti avem un drum initiatic in fata... Poate pentru ca trebuie intai sa avem sansa de a alege daca vrem sa fim zmei sau eroi, printi sau cersetori.

Pana la urma tot ce am invatat pana acum, toate lectiile la care tin enorm, pot... sa nu imi mai spuna nimic uneori. Si deci ma intreb... How good is it to be bad? And how bad do you have to pay for being good...? Si ce fel de poveste e viata... Unde-s palatele de clestar... Si pantofii fermecati... Vad numai dragonii ce trebuie infruntati.. Dar unde e curajul eroilor de a ii invinge...?

Si unde e empatia, si unde e dorinta de a salva vreo printesa fara a vrea sa i-o tragi, si unde e bunatatea...? I miss it.

Poate faptul ca e un sentiment atat de inedit si de special e de ce ar trebui sa incerc sa nu o pierd. Dunno.

Nu poti lua curcubeul acasa ca sa il protejezi, dar daca esti atent in jur, il vei revedea, pentru ca e vesnic.

De multe ori ma....ma consider un fel de sfanta. Yeah, i have issues.. Dar daca intradevar as fi... ipotetic vorbind.. probabil ca as fi una dintre cele mai pacatoase sfinte. I guess. Sau una dintre cele mai sfinte pacatoase. *laughs* Sounds better.

Si uite ce face Indoiala din om... Te face sa nu mai vezi bine calea. Iar. Si sa nu mai stii ce vrei.

Ador lupta asta dintre bine si rau...





Si e atat de greu sa iti pastrezi credinta intr-o lume ca asta... Credinta ca e bine sa fii corect. Si ca nu esti doar un fraier pe care nu il va lua nimeni in seama niciodata. Si ca nu exista apa vie si cai fermecati... Si roata aia pare ca nu se mai intoarce niciodata. Nu pentru tine.

Dried flowers on my desk..

"Stii, nu esti ce-mi doream sa fii."

Lightened shackles

Funny thing si chestia asta cu visele si cu sperantele si cu dorintele.. Nu stii niciodata cu ce te mai surprind.

Hmmm. Cred ca tocmai am experimentat pentru prima data cum e sa iti vezi o mare parte importanta din ele cum sunt distruse si totusi sa...intelegi. Sa sa fii sad, dar sa nu disperi. Sa doara, si totusi sa nu doara rau. Daca reusesti sa vezi si partile bune, it's actually kinda cool. Eliberator. Sortof..

Superb sentimentul ca, no matter what, vei avea intotdeauna ceva foarte special. Cred ca el are puterea de a te salva, si de a te face sa zambesti foarte sincer, desi trist. Si sa poti merge mai departe.




Mi se pare ciudat si cam greu de inteles si...nedrept totusi cum, pe masura ce trec anii, incepi sa simti cum ti se ia si ti se farama tot mai mult din sperantele ramase...

Funhouse

I like the lead singer from Nickelback. Nu doar pentru vocea unica, ci si pentru clipurile foarte interesante si destul de.. inedite, care aduc ceva nou si frumos pe piata asta muzicala foarte pitzi.

Am devenit si mai interesata de soarta lui atunci cand a zis ca a visat ca va muri pe scena de un infarct si ca publicul va crede ca face parte din spectacol.



"Show me what it's like
To be the last one standing..."

De doi ani... astept momentul asta. Like finally. *smiles*

Nu mai credeam ca se poate. But it's just so goddamn awesome.....*melts*



I'm actually really angry right now. Cred ca abia acum incep sa ies din soc si eu. Si incep sa realizez ca lumea asta... chiar... nu vad ca ar mai avea vreo sansa de scapare. Daca pana si ultimii oameni in care imi pusesem sperantele se dovedesc a fi jigodii nesimtite si fara scrupule... Pe cuvant, sunt dezgustata... Doar cand ma gandesc la asta imi vine sa vomit.

Bine ca abia acum imi dau seama cum sta treaba de fapt, si nu s-a intamplat mai devreme.

E un tantar in camera. Incerc sa il omor de vreo 10 minute.

I dunno, i guess everything happens for a reason. Continui sa imi spun asta atunci cand nu reusesc sa inteleg tot. Si chiar cred asta.

Si nu, nu ma refer la tantar.

"Spui cuvinte mari, pe care nu le-ntelegi..."

E o parte foaaaaaaaarte mititica din mine care inca spera ca, vorba aia, ca mai exista cineva suficient de bun pe lumea asta... Pentru mine sau...pur si simplu. Dar sincer, vocea se micsoreaza pe zi ce trece. Pentru ca sunt realista.

Si nu sunt atat de trista pe cat ar trebui din cauza asta. E mai mult un fel de realizare. Pentru ca simt ca imi vine si mai mult mintea la cap.

De fiecare data cand gasesti ceva, o sclipire de bunatate, un om cu potential, o persoana ce pare macar un pic deosebita... pana la urma se pierde totul. Ori e doar o iluzie, ori e o farama atat de pierduta si de ingropata de chestii fucked up....

Sincer, de aia nici nu mai incerc. De aia nu mai vad binele din oameni. De aia nu ma mai incred in ei. Pentru ca pana la urma, ajung la acelasi deznodamant. ACELASI, de fiecare data. Ori sunt prosti, ori te dezamagesc, ori sunt ipocriti, ori sunt egoisti, ori te tradeaza.

Nu mai incerc pentru ca nu am de ce sa imi pierd timpul cautand ceva ce oricum nu e de gasit pe aproape.

Si asta e foarte trist.

Stiu, totusi, ca daca cineva intradevar e deosebit, cumva voi vedea asta. Pentru ca, macar un pic, in general simt chestiile de genul asta. Ma cam mandresc cu treaba asta.

Si daca e cineva smecher si eu nu vad asta de la inceput, mai bine sa ii vad intai partile rele si apoi sa ma impresioneze cu ceva wow si sa ma... wow, sa ma dea peste cap. Desi...mda. Mmda. Poate cu vreo cinci vodka. Atunci probabil sunt mai iubareata.

Meh, partea visatoare din mine spera inca sa intalnesc un specimen asa la un moment dat. Pe trezie. Desi probabil ca pe parcurs ma va dezamagi, but anyways. Ar fi fun. Diversitate. I like that.

Asa, ca fapt divers... Nu am mai intalnit pe cineva "special" de ani de zile. Cred ca de...5 ani. Si atunci eram foaaarte naiva. Deci sunt convinsa ca ma inselam. Pentru ca orice zbura se manca pe atunci. Chiar cu fascinatie.

E atat de trist...



Ajung sa cred ca nu exista pe lumea asta cineva... pe masura mea. Da, probabil suna narcisist, stuff, probabil ca la un anumit nivel chiar e, dar nu asta e intentia. Ba chiar ideea e ca... e chiar un strigat de ajutor. De 20j de ani [si in mod special de 2] astept... Nush... Sa mi se dovedeasca faptul ca "Rasare soarele si pe strada ta". Ca... ceva. Ca second prince charming is there somewhere. Alive and...smart. Dunno... Pff. Something..

Se spunea despre romantici, aia care-au inventat curentul prin secolul 19 in poezie si proza, gen Alexandre Dumas si Hugo, ca sunt genii vizionari, mediatori intre divin si terestru, care nu sunt prinsi de lumea asta, deoarece stiu ca dincolo exista altceva si vor sa transceada, dar ca nu apartin nici acelei lumi nici acesteia. Si ca aici sunt intotdeauna nefericiti din cauza dragostei, deoarece genul de iubire perfecta pe care o cauta ei e imposibila deoarece idealul lor e mult prea...mare si niciun muritor nu ii poate implini vreodata.

Stiu asta pentru ca iubesc operele de genul asta. Si romanticii. Si hmmm, oare ma regasesc?

Nu pot sa nu ma intreb... Daca sunt singura muritoare de rand care vede tot ce vede si care intelege tot ce intelege si care intuieste tot ce intuieste si care crede tot ce crede si care doreste tot ce doreste... atunci ce dracu' sunt? De ceva timp ma intreb asta... Devine usor disturbing... Sau scary.. Ca sincer...nu cred ca am retinut chiar fara motiv definitia romanticului..

E greu sa cred ca sunt altfel, dar...vad ca sunt. And it's weird. And, again, sad. God, de ar mai fi inca 5 persoane ca mine in tara asta, am face o revolutie...

Nu vreau sa ma simt mai cu mot, serios, la origini sunt timida si modesta.. Si totusi... Nu ai cum sa nu ajungi sa gandesti ca esti altfel atunci cand vezi tot ce vezi in jur... Cum frate? Cum merg toti astia de pe strazi in continuare cu constiinta okay si cum se pot privi in oglinda dimineata? Serios, nu ai cum sa nu te intrebi cum de pot trai unii cu ei insisi... Pe de alta parte...Nici nu ai cum sa ii intelegi VREODATA pe altii. Pentru ca de multe ori am incercat sa privesc totul din punctul de vedere al unui om prost. And i just can't. E imposibil..

Oamenii chiar nu se prind cat de norocosi sunt uneori... Tot ce fac e sa se planga non-stop si sa critice si sa urasca atat de tare si sa distruga lucrurile frumoase ce li se ofera. Genul asta de creaturi ma scoate din sarite. Umbla ca niste zombie ratati lovindu-se de zidurile pe care ei singuri si le pun in fata prin cacaturile lor si habar nu au ce inseamna viata. Nu vor avea niciodata. Dar se cred zei. Intotdeauna.

Pana la urma oamenii nici nu merita toate lucrurile frumoase ce li se ofera... I dunno.

Poate ca de-asta nu am nici eu tot ce imi doresc, pentru ca-s la fel ca ei.




Sunt in general revoltata de chestiile astea dar e totul atat de naspa incat nici nu mai am chef sa vorbesc despre asta. Dar acum m-a lovit asa cu furie nesimtirea de care sunt capabili unii. Nici nush de ce am scris despre asta, oricum nu rezolv nimic. Furia e pusa bine, la pastrare. Ca deh. Nu e prima data.




Futu-i tantaru' ma-sii. Au.




Aaah, bere.




"Doar un vis urat care s-a intins pe ani grei..."




Privindu-mi gingas noua bratara *smug* si intrebandu-ma cum e pana la urma faza aia cu "ce dracu' sunt?"... Ma intreb daca sa scriu tot ce imi trece prin minte in continuare in postul asta, sau sa ma culc si sa scriu in urmatorul. Mi-e lene sa continui acum dar abia am inceput berea so...

Pana la 17 ani mi-am dorit o groaza de lucruri pentru mine si viata mea... Si toate cele pe care mi le-am dorit cu adevarat.. s-au intamplat. Ori pentru ca am luptat foarte mult pentru ele, ori pur si simplu au venit de la sine.

Acum nu imi mai doresc atat de multe ca pe atunci. Dar totusi s-a schimbat ceva... Si abia acum cateva zile am realizat asta.

Inainte imi doream toate lucrurile astea frumoase si aveam toate visele astea...cu modestie. Ba chiar ma rugam pentru ele, plangand and stuff. Cu sinceritate si fara ranchiuna si ca un copil cuminte si...foarte modesta.. Si era un sentiment atat de frumos.

Acum... cand imi doresc ceva... well, mi-o doresc cu incapatanare, cu...patos, si... fiind foarte aroganta si.. de neoprit. Niciodata nu accept ideea ca as putea pierde, desi stiu ca posibilitatea aia e acolo. Sunt trufasa, capoasa, si violenta. Si daca lucrurile nu ies cum vreau eu....Hmmmm. Scuip flacari in jur peste tot.

I don't like that. M-am prins de asta abia dupa ce am realizat cat m-am schimbat la chestia asta.

De la un copil inocent si supus am devenit o masina de...urat. Fun...

Chiar ma doare rau ca am devenit asa.




Sunt ca un om care nu avea nimic si dormea pe strazi acoperit cu ziare colorate si intr-o zi a primit sansa de a face ceva frumos cu viata lui. A renuntat la bautura, s-a dus si s-a tuns, si-a gasit o slujba - nu i-a mers perfect, a avut ceva probleme, dar cu greu a reusit sa isi ia o rulota. Mai cu chiu cu vai, a muncit mai mult, si a reusit sa isi ia o garsoniera. Si a fost atat de recunoscator pentru ea.. Si extrem de fericit. Asa ca a avut forta si curaj sa munceasca si mai mult. Si si-a luat apartament cu doua camere. Si a devenit si mai inflacarat. A muncit iar, desi era mai greu sa faci fata stresului orelor suplimentare si astea, si acum are un apartament luxos cu trei camere. Si e atat de incantat de el. Nu l-ar da pentru nimic in lume, n-ar iesi de acolo nici mort. Dar visul lui e sa aiba apartamentul penthouse cu vedere la...dunno, NY.. in care sa poata turna filme porno daca vrea si sa danseze la bara cu maimutele in tanga. Si pentru ca vrea asta foarte tare, in niste accese de furie, a inceput sa improste cu noroi apartamentul pentru care a muncit atat...

Nu isi da seama cand o face, dar totusi se intampla...

Cand oi fi devenit asta, habar nu am... Nu am avut timp sa ma prind..




*laughs* Chiar as avea nevoie de un buton cu Ego - off. Mama, sunt tare curioasa ce s-ar intampla atunci...





Pana una alta, m-am prins ca sunt de fapt foarte fraiera - penthouseu' ma-sii - pentru ca vorba aia, if it makes you happy, it can't be that bad...*smiles*




Nu iert repede. Nu am multe straturi. Nu am ganduri profunde si dubioase si frumoase. Nu pot privi o situatie din mai multe perspective. Cand ma supar, nu imi trece a doua zi. Nu ma gandesc intai la binele celui de langa. Nu ma intereseaza sa fac pe nimeni sa rada. Nu sunt foarte curajoasa. Nu am vise...interesante. Deloc. Nu sunt dispusa sa inteleg si/sau sa tolerez orice actiune a cuiva.

..That's why I'm so human and you are God.




And i like [love] God tocmai pentru ca e asa, si pentru ca nu mai e nimeni ca el.. Si ma simt atat de...mica, si sunt atat de... beyond recunoscatoare pentru orice urma de divinitate din viata mea.

Si e atat de ciudat ca nu ma prind cum se face ca, dintre toti oamenii din lume, am parte de ceva atat de special si de overwhelming... Chiar nu-nteleg... Really.

And... i am proud of myself because i'm your creation. Atat de batuta in cap si de human. Si de bine pazita... Si pana la urma, tu mi-ai dat egoul asta. Are si el partile lui negative acuma, ce sa fac...

"...Sangele se face apa, se lupta frate cu frate"

Acum vreo saptmana - doua, mergeam la un amic, si dintr-o masina foarte...bengoasa, se auzea foarte loud melodia asta. Pe care am recunoscut-o, stiam si cine o canta, dar nu mai stiam CE melodie e.

Ascultam asa ceva, hip-hop la greu, pe la 14 - 15 ani. Si e foarte placut sa imi amintesc de perioada aia si de songurile astea. It's nice.

Si nush ce m-a apucat in dimineata asta, si de la "Vorbeste vinul" si "Cheia de sub pres" am dat peste melodia asta. Si m-a facut sa zambesc. Pentru ca mi-am amintit cat de... pura si de... well, luptatoare devotata eram. Sau ceva de genu'. N-am mai regasit inocenta aia atat de capoasa si de curata si de al dracu' de puternica. De pe vremea cand incepeam si eu sa aflu cum e viata..*smiles* Funneh.



Imi e frica de viata cum imi este de moarte
Prea cruda mi se pare ironia sortii
Dai nastere la viata in timp ce-ti numeri mortii


Religia ar trebui sa nasca armonie
Si totusi mii de oameni mor zilnic dintr-o prostie
Se stie aproape totul despre nimic
Te crezi prea mic sa-ncerci sa schimbi un pic
Mai tragic mi se pare acum ce-o sa zic
Mai nou nu mai esti mare decat cu suflet mic

Ridic cuvantul impacat cu gandul
Ca tuturor le vine pan-la urma randul
Si-n adancul inimii as vrea sa regasesc
Credinta-n acel lucru care m-opreste sa m-opresc
Si ma feresc sa o arat prea des
Pentru ca de la atata ura incep sa obosesc
Sa va intorc obrazul sunteti atenti la fete
Am box in mana stanga sunt gata sa va fac zdrente
Pentru ca ati ajuns tarfe pe fata
Am trei degete pe care-mi numar prietenii in viata


P.S. <3 Parazitii.

L word

Breath it in and breath it out
and pass it on it's almost out
We're so creative and so much more
We're high above but on the floor

It's not a habit it's cool
I feel alive
If you don't have it you're on
the other side
The deeper you stick it in your vein
The deeper the thoughts there's no more pain
I'm in heaven I'm a god
I'm everywhere I feel so hot

It's not a habit, it's cool
I feel alive
If you don't have it you're on
the other side
I'm not an addict (maybe that's a lie)

It's over now, I'm cold, alone
I'm just a person on my own
Nothing means a thing to me
Oh, nothing means a thing to me

It's not a habit, it's cool
I feel alive
If you don't have it you're on
the other side
I'm not an addict (maybe that's a lie)

Free me, leave me
Watch me as I'm going down
Free me, see me
Look at me I'm falling
And I'm falling...
It is not a habit, it is cool
I feel alive I feel...
It is not a habit, it is cool
I feel alive

I'm not an addict, I'm not an addict, I'm not an addict.

In general reclamele sug. Rau. Mai ales in Romania. But...

Love this fucking commercial:

8-> Aren't they just so sweeeeet?

This is one of the reasons why i like guys sometimes. Cum se bucura ca niste copilasi de un lucru atat de simplu... :P



And i find this also kinda cute :P

Ha ha ha ha ha. E ce ar face orice om normal.

In ajun de 2 si 1/2

Un cantec, un gand si o bere rece.

Finally, mi s-a luat marea "piatra" de pe inima.

Thank you...



'Cause you were my hero
My fridaynight
You wrote the soundtrack to my life


I miss you a lot.


And gave me something
To hold on to


It's just so overwhelming to feel so protected..


When i was growing up
You were the rock
In my life


Thank you.




[..Nici nu-mi mai amintesc cati ani au trecut de cand nu mai dansasem de una singura, spontan, din pura placere.]




Am vrut sa ma uit la QOTD din nou, dupa atata timp, but i couldn't. Nu singura. Mi-a fost prea teama ca va durea prea tare sa realizez cat de prost e facut de fapt. Si sa nu il mai gasesc la fel de fascinant. Couldn't break the rules. *smiles*

"Stie ca el e doar in imaginatia ta. Deci e la fel de viu ca ea.. si la fel de mort ca ea."

Nu am chef azi. ..Nici la noapte. Nici maine, nici poimaine.

I think i'm sick.

Tot anu' am asteptat sa termin cu bacu' ca sa pot citi, pentru ca din cauza stresului n-am mai citit nimic. Bai da' cum am asteptat asta... Cu cat se apropia bacu' mai mult, cu atat jubilam mai tare ca "OMG o sa citesc, o sa citesc! OMG OMG". Am dat bacu' si in ultimele doua saptmani am citit 57 de pagini. 57! DOAR 57. In doua saptamani! I suck so hard.

Sunt la partea cea mai enetertaining a cartii dar nu am chef sa citesc. Adica e atat de fermecator totul, dar cand sa iau cartea in mana sunt like "Mneeeah..."

Tre sa imi fac unghiile de doua zile dar mi-e lene si nu am chef.

Tre sa fac Pilates in fiecare zi dar mi-e lene si nu am chef.

As dormi si as zace intruna dar nu pot pt ca am somnul prea usor si pt ca e prea cald. Si pt ca atunci cand dorm, nu dorm bine.

Si pt mine somnul e EXTREM de important. Putin si bolnavicios asa, dar SFANT. Daca nu dorm, urasc pe toata lumea.





S-a dus juma de vara fara sa ma prind, cu examene si cacat mult, si nu simt ca e vara. Nu simt nici ca n-am griji, nu simt nici ca n-am responsabilitati. Pe dracu' n-am. Ma simt in continuare "om mare". Mare si plictisit... Si mai ramane juma de vara in care voi fi plecata si ma voi plictisi [...si mai rau.]. Awesome.

De cand sunt in vacanta, nu simt ca e vacanta. N-am facut absolut nimic entertaining care sa ma faca sa simt ca... traiesc.

Nu am chef nici macar sa ma uit la un film ceva.

Nici sa ascult muzica.

Frate nici de bere nu mai am chef ca inainte! I miss that..

De aia cred ca-s foarte bolnava or smth. Oricum, ceva se intampla clar...

Cred ca ori am acumulat si mai mult stres, ori nush... Sunt deprimata rau... Ori... I'm really old, man. No, REALLY old.

*rolls eyes*

Nici sa scriu nu mai am chef.

Desi vreau sa fac n si n si n si m lucruri. Dar... n-am chef. Nu-mi arde.

N-am facut nimic asa, de "vara", sa simt si eu ca e fun si ca e vacanta si vara si astea.

That's so deppresing.

Vacanta my ass. Un cur e vara asta.





Tot ce am "realizat" vara asta a fost sa ma cert cu toata lumea si sa zac. Si parca tot n-am zacut suficient. As mai zace. Da, stiu ca am mai zis asta, dar suna atat de bine...

Singura "placere" mai mare de care sunt vinovata vara asta e sa stau in pat si sa ma uit la tv, in special la Friends si LA Ink si Dadaca. [Ca altceva ma enerveaza si inchid teveul si zac fara el.] Imi e atat de lene incat nici nu ma mai deplasez pana la pc ca sa le vad acolo pe net. Imi e lene sa stau pe scaun anyway. Mai bine zac cate o zi ca sa astept continuarea din ziua urmatoare. Yay.

Coaie, nici de inghetata nu mai am chef.... Jesus, e grav...




Imi e lene si sa apas butonul care introduce cratimele din cuvintele din smsurile pt prieteni, asa ca le trimit incorecte gramatical. Si apoi zac iar.




I'm too fucking old.

Ce cacat.

Romania Ink [hahahahahahahahahaha.]

Ma consider o semi-nationalista. Sunt mandra de tara mea si de faptul ca e frumoasa, bogata, cu o istorie interesanta and stuff. Nu sunt mandra de tot, dar de ce sunt, e un sentiment destul de puternic. Daca cineva ar vorbi urat si neadevarat despre Romania, as deveni foarte curcalot.

Deci sunt destul de multe lucruri care-mi plac la tara mea, dar evident ca sunt multe lucruri care nu-mi plac la ea [va rog simtiti diferenta atunci cand va uitati la cuvintele inclinate].

Si de cativa ani incoace - mai exact de la caderea comunismului dar eram eu prea mica [si in primele doua luni de democratie chiar nenascuta] ca sa observ - tara asta mititica si fara noroc in viata a incercat din rasputeri sa intre si ea in randul statelor occidentale, care sunt mari si tari si smechere. In ultimii...sa zic 5 - 10 ani, procesele au devenit si mai rapide.

Daca au prins sau nu la populatia noastra conformista si inculta, asta e altceva.

Dar in ultimul timp observ cat de mult s-a schimbat populatia Romaniei. Ca sa zic asa, "pe vremea mea", era cu totul altfel. Acum... sunt cateva categorii clare de oameni in Romania.

Dar deviez de la subiect. Si nu am chef sa vb acum despre prostie si alte alea. Nici despre faptul ca tinerii cu oleaca de creier folosit din tara asta, sunt suficient de openminded si ca incearca sa se afirme si sa aduca noul pentru romani [ca pentru alte state, nu mai e nimic nou de zeci de ani]. Aia care-si folosesc creierul si mai asiduu, se cara.


In ultima saptmana cred ca am vazut... parca as fi trait intr-o lume a deja-vu-urilor.

Ma enerveaza ca la romani niciodata nu vezi ceva iesit din comun. Ati observat asta? Decat foaaaaaaaaaaaaaaaarte rar. ..Si atunci e de obicei de prost gust. De oribil gust, de fapt.

Parca sunt toti trasi la xerox. Romanii 100% adica, din aia cu slapi si tricouri pe care scrie gen "Iti pot oferi o gradina de trandafiri". DA, am vazut asa ceva. *straight face*

Metroul e ca un zoo uman. I swear, azi muream de somn, si nimic nu m-a putut tine treaza, decat interesul pentru a observa cat de dezgustatoare si de amuzante si de hilarious sunt...majoritatea persoanelor. Genul de chestii la care te-ai uita cu o punga de floricele in mana, o cola in cealalta, ragaind si dandu-ti coate cu prietenii printre hohote de ras zicand "Ia uite frate".

Anyway. Romanii si tatuajele. Gasca si mitraliera.

Oana de acum cativa ani in urma ar fi sperat si ar fi zis "Lasa frate ca in cativa ani va evolua totul si vom fi si noi in rand cu restul lumii". Mhm. Sigur.

Ma amuza si ma intristeaza same time cliseele astea pur romanesti. Like:

1.) Acum cateva zile ceea ce m-a facut sa ratez imaginea mea reflectata intr-un geam [da, mereu ma holbez la mine] a fost tatuajul unei tipe din fata mea pe pasajul de la metrou. Era pe brat, sus, intre biceps si umar [nu sunt prea tare la anatomie]. Mi-a atras atentia si asa am inceput sa o studiez si pe ea. Si sa o urmaresc. Fac asta foaaarte rar, si e aproape fascinant uneori, pentru ca se intampla doar cand dau peste cineva extrem de interesant / hot. Si ea parea a fi amandoua.

In urmarirea mea am analizat-o si am descoperit-o tot si tot mai mult pana am ajuns la concluzia mult dorita si satisfacatoare. Pentru ca dupa aia sa o las sa se duca la treaba ei, evident.

Revenind la subiect, avea tatuat un text, probabil in araba sau in ebraica, ceva de genu', dar arata foaaaarte sexy stilul, si se infasura ca o bratara pe brat, unde am explicat mai sus. Purta un maieu negru si era bruneta si se vedea bine. Eram chiar curioasa ce text si-o fi scris acolo.

Asta a fost cel mai reusit tatuaj pe care l-am vazut trantit in zona aia.

Una din zonele cliseice pt tatuaj la romani e bratul. Foarte multi oameni isi tatueaza chestii acolo. Iar problema si mai mare a romanilor e ca de obicei tatuajele lor SUG. GRAV.

Zona asta de obicei e rezervata tipelor care inca nu stiu ca sunt gay. Asta, evident, din ce am observat in ultimul timp.


2.) A doua zona cliseica e omoplatul. Problema romanilor e ca acolo de obicei se pun fluturasi si chestii pitzi, facute naspa si fara nicio semnificatie adanca [cel putin mie asa mi se pare]. Again, o zona tipic feminina [as spune tipic pitzi da' ma rog].

Probabil e zona pe care o etalezi in club cand iesi aproape dezbracata si arati cat de hot si de....um.... fragila esti. Asta vrea sa spuna fluturasul acela care pare desenat de un copil de 4 - 5 ani.


3.) Zona a treia pentru tatuaje romanesti e spatele, acolo deasupra curului, cat mai inspre unde-se-unesc-bucile. Hai ca toata lumea stie faza, in general tatuajul acesta trebuie sa fie NEAPARAT tribal si sa arate LA FEL ca toate celelalte tatuaje puse in zona aia pe toate celelalte tipe din Romania. Parca sunt trase la indigo, pe bune. Difera doar marimea.

E ceva foarte special la tatuajul asta... Cred ca atunci cand "tipele" si-l fac, li se da o lectie, sau le pune tatuatorul o conditie: "Tatuajul asta de unde-se-unesc-bucile TREBUIE, orice ar fi, purtat doar cu suncile pe dinafara! Fii cat mai grasa si mai oribila, si poarta chestii cat poti de scurte, respectiv, cu talie extra-joasa. Asa tatuajul va avea un farmec aparte iar oamenilor nu le va mai pasa prea tare ca pe voi pun acelasi model. E strategie. *winks*"

Imi place sa numesc acest model 150% romanesc: The Ultimate Coca. Si pe cuvant ca e preferatul meu.

Oh God...


4.) Acum din categoria tipilor, ca sa nu se simta neglijati. Binecunoscutul tatuaj pe brat sau umar. ACOLO e singura lor zona.

Ceea ce e teribil de amuzant e ca orice tip care are un tatuaj, il are doar acolo. Si e SINGURUL lui tatuaj. E un fel de "Uite, am tatuaj". Ca pasarile care tre sa fie shinny pentru a curta femela, dar ei fiind romani...nu prea au multe idei despre cum sa fie...dunno, ingeniosi? Originali? Curati...?

Din ce am observat, acel tatuaj e si el strategic. E genul de tataj pe care il acoperi la scoala cu un tricou cu maneca scurta dar care are rolul de a aparea brusc atunci cand mergi in club si dansezi pe haus. Sub luminile colorate ale neoanelor romanesti, tatuajul tau urla "Am tatuaj!" insemnand doua lucruri: 1. arata ca esti barbat dur, 2. arata ca esti rebel / ca ai bani / ca ai valoare manca-ti-as.



*sighs*

Mai e si zona, la tipe, gleznei. Dar tatuajele de acolo sunt o idee mai rare si parca arata o tzara mai okay.



De mica am fost intrigata de tatuaje.

Nu sunt multe chestii de care sa fiu intrigata. Cred ca-s vreo trei. Una dintre ele e din domeniul sexual. Si fiecare lucru care ma intriga mi se pare neaparat si ingrozitor, si extrem de atragator. Iar astea doua trebuie sa depinda una de alta si sa nu poata exista una fara alta. E o conditie. Atunci sunt cu adevarat intrigata.

Cu ceva timp in urma ma hotarasem sa nu ma tatuez vreodata. Pentru ca nu eram sigura ca as putea rezista cu un desen pe piele pt toata viata cand pe mine ma caracterizeaza atat de multe si ma pot schimba, pentru ca ma temeam ca voi da peste persoane care nu agreaza femei cu tatuaj / le considera vulgare, si pt ca mi se pare o schimabre mare si unnatural pt corpul meu, iar eu imi iubesc corpul asa cum e el de la natura.

Aceste idei inca mi-au ramas, dar ma influenteaza la un nivel mult mai mic.



Cand vad un om tatuat pe o mare suprafata a corpului nu pot sa nu ma holbez. Reactia instinctiva e sa ma tem, la fel ca restul muritorilor, pentru ca indeed, mi se pare ca arata dur si cam vulgar, si nu stiu ce reprezinta pt el fiecare dintre acele tatuaje, deci nu stiu la ce sa ma astept.

Urmatoarea reactie e sa fiu foarte interesata si sa imi spun ca si daca e un criminal in serie, tot tre sa fie o persoana al dracu' de interesanta.
Oh my God, doesn't she look so pretty in this picture...? *fucking fascinated puppy eyes*


Imi poate lua un timp sa ma obisnuiesc cu infatisarea aparte. I find it/them kinda weird dar fascinant. Si ma face si curioasa oare cum ar arata pielea acelor oameni fara nimic pe ea... Desi de obicei persoanelor de genul ala le sta bine doar tatuati asa, iar fara ele ar arata awkward.
Imaginea asta [si cele de mai sus actually] mi se par foarte sexy.




Consider ca fiecare tatuaj trebuie sa spuna o poveste si sa reprezinte...ceva. Sa suporti durerea aia si din ea sa se nasca ceva...important. Nu inghit deloc tatuajele puse acolo doar pt a avea tatuaj.

Pana la urma, nu e doar arta, e arta pe piele, e arta...intima. Ar trebuie sa fie mult mai..bonding si mai important.




Bine, ar trebui sa fie arta. Ca sincer.... la "artistii" din Romania... Deci bai frate, sunt foarte dezamagita. Ce dracu' au romanii frate?

Copiii deseneaza mai bine. Nu inteleg care e misterul...

Am vazut numai tatuaje de cacat, sobre, cu linii drepte si ienxpresive, care nu au culoare sau sentiment, nu inspira ABSOLUT NIMIC. E atat de trist. ATAT de trist. Ma deprima sa vad ceva ce ar trebui sa fie extrem de frumos... Si sa fie distrus in ultimul hal. E ca o bataie de joc, pe bune.

Nu am vazut un singur tatuaj frumos, cu adevarat FRUMOS, in Romania, si nu am intalnit niciun tatuator bun.

Daca unul care lucreaza de 30 de ani are jumatate din tatuaje absolut varza.... Si eu sunt genul de persoana paralela cu arta de orice fel, sunt zero, nu am nicio inclinatie, nicio nimic. Doar chestiile bune, foarte bune, ajung sa ma impresioneze, dar atunci chiar imi spun ceva. De asta imi si place arta. Pentru ca-s curioasa sa aflu daca artistul x ajunge la mine sau nu; sunt ca un cobai. Si totusi ma uit la "arta" asta fara sa pot sa ma abtin sa nu simt nimic si ridicand o spranceana. Adica se vede clar ca e varza. Nu se transmite nimic. Nici macar modelul nu e DELOC facut extraordinar.

Iar un alt "artist" intalnit de mine care pare sa aibe multe de spus nu stie ce e ala nazism... Nu, serios, eu nu as vrea un astfel de "artist" sa puna laba pe pielea mea. Cand faci asa ceva, ca tatuator, iti lasi "arta" si o parte din tine pe acel om, si se creaza [ar trebui sa se creeze] o oarecare legatura intre voi, datorita initimitatii, durerii, si a faptului ca lucrezi direct pe o PERSOANA. Daca m-as duce la un asemenea artist si i-as spune ca vreau sa-mi tatueze moaca lui Hitler si ar zice ca nu stie cine e, l-as scuipa intre ochi [daca as fi tip] si as pleca.

It's really fucked man. Tocmai d-aia ma gandesc serios sa astept sa ma tatuez atunci cand ies din tara asta. Nu ma imaginez avand incredere in cineva de pe aici...




Nu prea-mi place la ideea unui singur tatuaj pe piele ca tatuajul respectiv spune ceva despre tine, dar odata ce se afla mesajul exprimat, oamenii vor crede ca numai acel lucru e de tine, si te vor cataloga in functie de acel lucru si cand isi vor aminti de tine / se vor gandi la tine, acel lucru le va aparea in minte ca fiind caracteristic.

Si consider ca fiecare persoana e atat de complexa si sigur are un intreg univers functionand inauntrul sau si e in continua evolutie si ca sunt ATATEA lucruri de descoperit la oricine.

Ca si cum daca ti-ai face doar unul singur... Nu ar mai arata cu adevarat cine esti... Dunno. It kinda has to be perfect. Sau foarte reprezentativ.




Consider ca un tatuaj ar trebui pus intr-o zona frumoasa a corpului fiecarei persoane, si astfel acea zona va fi pusa in evidenta si infrumusetata si mai mult. De aceea cred ca zona trebuie aleasa cu oarecare grija.




Nu-mi plac textele tatuate ce nu pot fi citite, de exemplu cele cu un stil dubios sau cu literele prea alungite.. Cred ca ar trebui sa poata fi citite din prima. Doar de aia ti le-ai si tatuat nu? Zic si eu.




Ma enerveaza zonele astea tipic romanesti pt tatuaje. De ce p**a mea nu vezi in Romania pe cineva tatuat pe fata? Sau pe tot bratul? Sau pe tot torsul? Or stuff?

Ma enerveaza ca nu vezi decat chestiile de prost gust care se traduc prin "I wanna be fucked" si niciodata ceva....real, sau ceva cu adevarat original. Sau ceva indraznet. Ceva altfel. Ceva BUN. Jesus. Now i'm pissed.

Da, eu una nu m-as tatua pe o zona atat de extinsa, si MAI ALES pe fata *laughs* Ar fi prea unnatural pt mine [stai sa ma obisnuiesc cu ideea intai]. But that's just me; i'm a pussy. Unii insa traiesc pt asta, sunt facuti pt asta, dar unde sunt in tara asta mare? Teoretic, Securitatea ar fi disparut in '89.




...Evident. xD



Gheisele de demult aveau un farmec aparte. Oricum culturile asiatice sunt absolut impresionante. Dar un lucru mi-a atras atentia mai mult la ele [gheise], si anume ca incepatoarele, care banuiesc ca erau si virgine, pentru a atrage barbatii, aveau coafuri...speciale. Evident ca trebuiau sa doarma cu parul lasat in aceeasi coafura pt luni intregi [erau incredibil de greu de facut], dormeau cu capul ridicat pe o placa de lemn or smth. Eh, si novicele aveau un coc, facut din parul lor negru, in forma de, si reprezentand...organul lor genital feminin. Iar in mijlocul cocului era o panglicuta roz-rosie, care arata...miezul...modelului reprezentat. Incercau sa aminteasca de asa ceva. Mi s-a parut genial. Mai ales pt ca ele intampinau barbatii in fiecare casa, local sau incapere si ii conduceau, luand-o inaintea lor. Asa era traditia. Si trebuiau sa treaca prin holuri multe si alte alea.

Erau imbracate din cap pana in piciaore, cu zeci de mii de straturi [serios, aveau la tzoale si la straturi...] si nu aratau piele pe nicaieri. Decat...

Asa cum la europeni a inceput sa fie sexy ca intai femeile sa isi arate gleznele, asa aveau si gheisele un loc pur sexual... Singura particica de piele care nu era acoperita de kimono era ceafa. Parul ridicat cu totul in acel coc entertaining, iar dedesupt, pe ceafa, desene, tatuaje. Puteau fi desenate tot felul de chestii interesante, si se lasau totusi destul de discret si cateva portiuni de piele libere...

Mi se pare fascinant si incredibil de sexy. Yep, de aici mi-am inspirat ideea. *daydreams about it*

Damn... Gotta love Pain.

"O vedeam draguta si plina de viata in fata mea, o faptura sclipitoare si nepretuita care, in curand, avea sa imbatraneasca, sa moara, sa piarda acele momente care, prin caracterul lor intangibil, ne promiteau gresit.... gresit, nemurirea. De parca aceasta ar fi fost dreptul nostru castigat prin nastere, al carui sens nu il puteam pricepe decat in acel moment de la jumatatea vietii, cand inaintea noastra se intindeau tot atatia ani cat lasasem deja in urma. Cand fiecare moment, absolut fiecare moment trebuie intai cunoscut si apoi savurat."

Yeah, de cateva zile si eu ascult cam aceleasi melodii...

Era o scena in Fight Club in care Tyler Durden ii ardea mana celuilalt tip al carui nume nu e dezvaluit niciodata pe parcursul filmului dar nimeni nu se prinde de asta vreodata, si ii spunea ca "You have to know - not fear - to know that someday you will die."

Vreau ca cineva sa imi faca si mie asa ceva.

Si sunt multe chestii din filmul ala pe care vreau sa le fac. Si asta e una dintre ele.

Adica nu o vreau asa cum vreau sa ma iau la bataie cu cineva ca sa simt durerea si adrenalina, ci vreau o experienta asemanatoare care sa ma faca sa realizez si eu asta pe bune. Vreau constientizarea acelui fapt, nu experienta in sine.

Vreau sa realizez si eu asta. Pentru ca o realizez, and somehow, i don't.

Viata e atat de fragila. Chiar e. De cateva ori am simtit asta pe pielea mea. M-am prins ca sunt destul de aproape de bariera. Desi nu am..vazut-o, probabil niciodata, pe bune.

And it always scared me.

Chiar ma tem pentru viata mea... Chiar vreau sa mai raman aici, desi ma plang mereu de tot ce e naspa pe lumea asta si vreau sa fac sa para ca nu ma tem de chestii.

Mereu am crezut ca motivul pt care viata mea e atat de pretioasa pt mine e ca am lucruri de realizat in ea pe care imi doresc mult, mult, sa le duc pana la capat.

Dar analizand acea frica... Nu stiu sigur daca e doar asta.

I'm really scared of getting hurt. Mereu mi-a fost teama de asta. Nu voiam o moarte dureroasa. Cand eram mica, gandul asta ma speria. Si amintindu-mi de acea stare de vis si de negare, si de "Can't be me, this can't happen right now", observ ca am un... un fel de instinct foarte disperat de conservare. De "I love myself so much that i CAN NOT get hurt. I can't accept it."

De curand mi-am dat seama insa ca I enjoy pain. A lot. In timp, dragostea pentru durere tot creste. In diferite situatii. I think it makes me feel powerful. E una dintre putinele senzatii care sunt atat de puternice incat iti pot lasa semne, atat fizice, cat si emotionale. Te schimba, iti transmite ceva, isi lasa o urma asupra ta.

Maybe that's why i love pain. Dar... nu atunci cand e folosita pe altii si in exces si stuff...



Credeam ca nu imi e frica de moarte. Sincer, mult timp am obisnuit sa ma simt... imuna la asta. Mi-am luat-o in cap, am devenit ingamfata si aroganta, spunand de fiecare data cand aveam ocazia ca sunt de neatins and stuff. It felt really good.

Cred ca in ultimul timp am realizat ca unele chestii nu depind doar de puterea noastra, sau nu 100%. Si ca stuff can happen daca nu esti atent. Si ca...nimeni nu e invincibil. Oricine urca tre sa si coboare la un moment dat. Cel putin pe lumea asta...




Intradevar, cred ca sunt la un punct in viata in care ma simt capabila de orice si nu constientizez ca pot muri as i write daca ma inec cu cafeaua pe care o beau chiar acum, pentru ca nu vreau sa constientizez asa ceva. In general realizez ca in orice situatie o pot da in bara si ca pot esua, si vad si cum ar fi, dar NICIODATA nu accept ideea ca voi esua. Adica stiu ca posibilitatea e acolo, dar pur si simplu nu o iau in seama, imi zic ca it can't happen. Nu accept ca acea posibilitate se va intampla. Ever.

Cu siguranta de asta nu accept ca sunt fragila si ca pot muri maine fara sa am cea mai mica bnuiala.

Bine, m-am obisnuit si sa cred ca asta e cam foarte greu sa se intample, deoarece daca traiesc aici de 20j de ani, inseamna ca traiesc cu un scop. Si inca n-am facut mare cacat la viata mea. Deci, logic, nu o sa mor chiar maine. Decat daca am un destin extrem de trist.

Deci, in momentul de fata, tineretea isi spune cuvantul in ceea ce ma priveste. Ma face sa ma simt oarecum de neinvins. Dar in acelasi timp, am ajuns sa detin o oarecare doza de maturitate incat sa realizez ca nimic nu e vesnic, si sa constientizez - in mare parte - cam cu ce ar trebui sa se manance viata, cam ce am reusit pana acum, si cam ce ar mai trebui sa fac, si sa estimez cam cat timp mai e pentru asta... Si sa realizez ce trebuie sa fac si ce vreau sa fac, pentru ca-s doua lucruri total diferite. Si sa vad cum impart relatia dintre ele. Si si ce pot sa fac, evident.




"Daca ai muri maine, would you be proud of yourself?" I feel like I would. Eh, dar atunci, de ce frica asta din preajma mortii?




Daca nu mi-ar fi frica, nu ar trebui sa zic "Come on, show me what you got, hai sa vedem care e mai bun" si sa nu imi pese daca se termina sau nu? Dar stiu foarte bine ca sunt prea legata de ce e aici. Si sincer, nu-mi pasa daca asta e bine sau nu. Pentru ca...



"Give me something good to die for to make it beautiful to live". That's it. I like it, for one reason it's really beautiful in here.



Totusi... O alta spaima a mea e ce as face atunci cand nu as mai avea acel motiv. O sa citez ceva din Twilight pentru prima - si sper ultima - data in viata: "When you can live forever, what do you live for?" Adica imi e super spaima de momentul in care voi realiza ca "Oh shit. Am atata timp in fata dar nu am ce face cu el". Gandul asta ma sperie. Ca voi ajunge sa imbatranesc si ca pielea mea mult iubita se va rida si lasa si ca parul super vopsit nu-mi va mai rezista pe teasta si ca de la durerea de oase nu voi mai putea face Pilates si-mi vor atarna toate alea. Si ca nu va fi cine trebuie acolo ca sa ma iubeasca cu toate astea. Yeah. What do you live for then?

Si sincer... Parca imi e mai frica de chestia asta, de timpul care ramane in care sa te chinuiesti aici fara niciun scop, motiv sau tinta, decat de a parasi lumea asta cu gandul ca am trait cat mi s-a permis dar nu m-am oprit niciodata din luptat.

Sau nu stiu, nu vreau niciuna dintre astea...




Se pare ca ma tem de mai multe lucruri decat as vrea sa recunosc vreodata.



Nu vreau sa mor batrana si linistita in patul meu inconjurata de copiii pe care i-am adus pe lumea asta nenotocita cu pretul de a fi galeata. Okay asta din urma suna foarte naspa, but my point is... Really, i don't wanna die an old hag in my own pee, prefer sa se termine cand inca sunt in floarea varstei, sa fie ceva tragic si big si preferabil sa ramana toti socati si sa isi aminteasca de mine cand eram tanara si frumoasa si paranoica.

Si sincer, pana sa gasesc motivul asta de a trai, nu intelegeam si nu suportam oamenii care gandeau asa. Bine, cei pe care ii cunoscusem eu aveau de gand sa se sinucida, nu spuneau ca "prefera sa". Nu eram de acord deoarece consideram ca atata timp cat ti-a fost data o viata, intotdeauna poti face ceva bun din ea, atat pt tine, cat si pt ceilalti.

Dar de cand am inceput sa ma cunsoc mai bine... pasiunea pe care am descoperit-o in mine e atat de patimasa si de fidela incat nu vrea sa fie irosita si sa piarda timpul aiurea. Si pur si simplu pentru ce sunt eu facuta nu suporta compromisurile, si scopul meu aici e atat de important pentru mine, incat nu accept sa traiesc fara el. That's it. Si l-as urma oriunde.

So yeah.. I don't want this passion to fade away. Fara ea, nu as mai fi cine sunt eu cu adevarat and that'd be pretty much screwed. Ca acum nu mai stiu cum sa fiu altceva decat sunt si decat vreau sa fiu.





Mereu m-am intrebat oare cum e sa fii batran.. Mult timp nu am putut intelege. Acum sunt la stadiul in care reusesc sa incerc sa imi imaginez uneori.

Ma tem ca esti obosit, simti ca stii prea multe ca sa mai stii ceva bine, te dor toate alea, iti e dor de cei care nu mai sunt langa tine, te gandesti mereu la vremurile trecute in care aveai forta si dorinte si vise, si tot ce vrei e putina pace.

Trag concluziile astea din ce imi imaginez si din ce am observat pe la batrani.

Nu sunt extrem de curioasa sa aflu pe pielea mea cum e.

Ba da. Ar fi interesant... Pentru o saptmana or so.




Si ar mai fi o varianta totusi... Am observat si batrani mai putin batrani. Am cunoscut spirite tinere pentru totdeauna. Si sincer....Cred ca spiritul itnradevar ramane mereu tanar si ca e mereu predispus sa mai invete ceva nou, si sa evolueze.

Pana acum, si chiar si in momentul de fata, ma consider un copil. Un copil care nu a putut fi copil la timpul lui pentru ca s-a maturizat fortat. Si acum cauta timpul pierdut.

Dar e prima data cand mi se intampla sa imi recunosc si sa imi apreciez...tineretea. Acum nu mai sunt DOAR copil. O simt pulsandu-mi prin vene si impingandu-mi rapid sangele cu putere, o simt hotarata si totusi suficient de cumpatata si inteleapta, si ma face sa ma simt atat de...Dumnezeu. Acum inteleg de ce suntem priviti cu atata "maturitate" si ni se spune ca la varsta asta nu aveam habar pe ce lume traim si ca avem impresia ca toata lumea e a noastra si ca nu e nimeni la fel de bun si ca avem dreptate in toate. Well da, la un anumit nivel, fiecare simte asta. And it feels DAMN good.

Sensul nemuririi nu il putem intelege decat "...in acel moment de la jumatatea vietii, cand inaintea noastra se intindeau tot atatia ani cat lasasem deja in urma." mi se pare ca suna foarte interesant. Nu stiu de ce, dar aici m-am regasit. Parca ma simt la jumatatea vietii. Si nu stiu de ce. Si e puuuutin ciudat.





"In another life, I was a queen.
And then I was a beggar.
And a fox.
And a rabbit."

Oare cum o fii sa simti ca ai trait atat de mult si ai cunoscut atat de multe si ai suferit atat de rau incat.... sa nu mai poti? Sa iti imbatraneasca spiritul? Ma intreb, oare asta e posibil?

Where's the point when you can't take it anymore?




Tyler Durden: Fuck off with your sofa units and strine green stripe patterns, I say never be complete, I say stop being perfect, I say let... lets evolve, let the chips fall where they may.

Heh, maybe that's why I like Fight Club so much. Tocmai pentru ca am atatea reguli pe care as vrea sa mi le incalc uneori.




Narrator: [Tyler steers the car into the opposite lane and accelerates] What are you doing?
Tyler Durden: Guys, what would you wish you'd done before you died?
Ricky: Paint a self-portrait.
The Mechanic: Build a house.
Tyler Durden: [to Narrator] And you?
Narrator: I don't know. Turn the wheel now, come on!
Tyler Durden: You have to know the answer to this question! If you died right now, how would you feel about your life?
Narrator: I don't know, I wouldn't feel anything good about my life, is that what you want to hear me say? Fine. Come on!
Tyler Durden: Not good enough.



Nu vreau ca viata mea sa fie o sarada. Nu vreau ca viata mea sa fie un bal mascat. Nu vreau sa fie un circ. Nu vreau sa joc teatru fata de lume si fata de mine. Ever. Pentru ca imi iubesc viata si apreciez ca o am. Si vreau sa scot ce e mai bun din ea. Vreau sa o traiesc asa cum cred eu ca e mai bine pentru mine, chiar daca ceea ce fac poate ca e gresit in ochii altora. Dar pentru mine, fiecare alegere si fiecare actiune - care btw, sunt gandite meticulos - sunt luate, respectiv, facute doar pentru binele meu. Ce fac, fac pentru ca stiu ce fac, si fac pentru ca stiu ca doar asta imi aduce fericirea. Ce nu fac, nu fac pentru ca imi e lene, pentru ca am lucruri mai importante cu care sa imi pierd timpul si energia, si pentru ca nu ma incurc cu cacaturi si cu lucruri superficiale, false sau inutile.

Alegerile pe care EU singura le iau pentru mine nu le voi regreta niciodata. Pentru ca orice s-ar intampla, voi stii ca am ales ce era cel mai bine pentru mine la momentul respectiv.

Vreau ce e mai bun pentru viata mea iar modul in care actionez doar asta demonstreaza. Dar pur si simplu am nevoie de lucruri diferite decat restul oamenilor. Si daca gresesc, voi continua sa fiu la fel de mandra de mine. Pentru ca mi-am asumat riscul de a pierde...uneori chiar tot.




Se poate spune ca nu apreciez viata, daca refuz o parte din timpul care mi s-ar da, ipotetic, dar fara motivatia de a il trai. Nu stiu, poate asa o fi. Daca e asa, atunci imi pare sincer rau ca sunt nerecunoscatoare. Dar stiu ca apreciez viata ce mi-a fost data, chiar pot spune asta sincer. Dar cred ca mai mult apreciez DE CE mi-a fost data.




I'm strong, cred ca pana la urma as gasi ceva cu care sa ma ocup si cu care sa imi omor timpul. Probabil ceva care sa ii invete si ajute pe cei in nevoie. Nu cred ca as dezerta. Nu stiu. Dar oricum ar fi totul ca o mare mare imensa pedeapsa pentru mine.



Daca o sa am parte de asa ceva.... Hm. E naspa. Naspa e putin spus.

But who knows....



Sper sa nu mi se ia / distruga vreodata puterea de a visa. This is all i have left. A fost torta mea prin momentele grele, de-a lungul intregii vieti. Daca mi se ia asta, Oana dispare. It's my weapon and my shield.

--------------------------------------------------------------------------------


Tyler Durden: Fuck damnation, man! Fuck redemption! We are God's unwanted children? So be it!
Narrator: OK. Give me some water!
Tyler Durden: Listen, you can run water over your hand and make it worse or...
[shouts]
Tyler Durden: look at me... or you can use vinegar and neutralize the burn.
Narrator: Please let me have it... *Please*!
Tyler Durden: First you have to give up, first you have to *know*... not fear... *know*... that someday you're gonna die.

The Money and the Power

De cand am terminat cu bacu' si cu astea, si am si eu oleaca de liniste, mai arunc cate un ochi pe la tv [in general uram sa ma uit la jegurile difuzate]. Urmaresc doua emisiuni constant pe Discovery, si uneori mai gasesc cate-un film si cate-o chestie pe Mtv. Si am vazut la un moment dat sfarsitul unui reality-show al lui 50 Cent.

Tin sa precizez ca atunci cand el s-a lansat, eram la pubertate. Si ritmul piesei "In da club" chiar mi-a placut, dar pe el l-am urat din PRIMA. Fata lui pur si simplu ma enerva; m-a enervat tot timpul. Nu l-am putut inghiti deloc. Eveer.

Dar emisiunea m-a facut curioasa, pt ca era vorba de cum unii invata sa gestioneze bani si afaceri, pt el. Si am zis "What the hell, hai sa ma uit, poate invat si eu ceva care sa ma ajute in viata, ca un viitor manager extraordinar ce sunt."

Acum am terminat episodul 2. Si tre sa zic... Nush daca fata lui ma mai enervaza sau nu, da' omu' e tare. E prea tare. E bestial. He kicks fucking ass. He is smart, stie ce vrea, stie sa castige ceea ce vrea, stie sa citeasca oamenii foarte bine, si nu se incurca cu cacaturi. Sincer, m-a lasat masca. I'm actually impressed. Bravo frate. Bun asa.

Are si stil and he is so. fucking. bad. Tacut, serios, impunator, si al dracu' de rau. Mean. Exact genul de nenorocita care vreau si eu sa fiu. *laughs* *american slang accent* He is baaad. Un om de afaceri foarte bun. Wow. Awesomeness.

A durat doua episoade, dar tocmai mi s-a schimbat parerea despre el.

Under my umbrella

Just.... Briliant.

A legend.

Genul de barbat pe care nu ai cum sa nu il iubesti.



Sarm, voce si talent nemarginite. Atat ca artist, cat si ca om.



Doar Mozart si-a mai inceput cariera la 5 ani.

Si arata al naibii de chipes cam in orice. La orice varsta.

"The best father you could ever imagine".


Carry me
Like you are my brother
Love me like a mother
Will you be there?

But they told me
A man should be faithful
And walk when not able
And fight till the end
But Im only human

Lead me
Lay your head lowly
Softly then boldly
Carry me there

Hold me
Love me and feed me
Kiss me and free me
I will feel blessed

Cat de frumos ploua afara...

I'm happy and honoured he is the first artist I've ever known.

I love Pilates

I love Pilates.

Pilates make people happy.

So, I just love Pilates.




xD

Panteonul unui om "ce se zbate intre cer si pamant" atat de frumos

I <3 Lestat.

Mi-am amintit scene din volumul 2 - "Vampirul Lestat", povestea lui geniala. Francez din Auvergne care a devenit vampir in 1789, parca asa era. Cred ca volumul incepe cu el [om fiind] luptandu-se cu niste lupi care il atacau.

Acasa familia nu era foarte bogata. Ma-sa era fiinta care il intelegea cel mai bine si care il iubea enorm. Ma-sa and his best friend. Avea multi frati. Si pana la urma ma-sa se imbolnaveste. Si dupa ce e tranformat in vampir, pentru ca nu voia sa o piarda, o transforma si pe ea. Gabrielle o chema.

Au o scena grozava in care, vampiri fiind, se saruta, iar el isi musca limba si ii da sa bea din sangele lui. In timp ce continua sa se sarute. Chestia asta mi s-a parut atat de incredibil de kinky.. Cred ca era prima scena mai puternica de genul asta.

Love it.

Duh.




E interesant si imi place la Anne Rice ca in primul volum din cele 12 - Interviu cu un vampir - Lestat e pus intr-o lumina ingrozitoare. E descris crud, egoist, fals, batjocoritor, arogant, etc. Dar pe urma... in urmatoarele volume, se schimba povestea. El e personajul principal cam peste tot si e totul privit din perspectiva lui si se descopera ca de fapt are un caracter si o personalitate absolut fucking fascinanta. Si ca nu e asa de nemernic. E ca si cum autoarea ar fi scris primul volum, a vazut ca are succes si ca se face si film dupa ea si ca ideea prinde, si s-a gandit "Hmmmm Lestat asta are potential. Ia sa fac eu ceva din el." Si apoi s-a hotarat sa il ia, sa ii spele onoarea, sa schimbe totul la 180 de grade si sa il centreze pe el in fiecare poveste, pentru ca are acel "ceva" nesimtit care atrage si care poate face un barbat sa arate minunat.


Consider ca primul volum e cel mai slab. Ceea ce e dubios, deoarece pentru a a trage publicul, ar trebui ca primul sa ia ochii si sa indemne la continuari. Deci e de fapt foarte tare daca m-a determinat sa citesc restu' in continuare. Si consider ca e cel mai putin interesant pentru ca e prezentat si dintr-o perspectiva usor boring [usor de tot de tot - si asta doar comparativ cu urmatorul volum] si mai ales, pentru ca actiunea nu e la fel de fantastica si de smechera ca-n celelalte carti.

Da, recitesc Cronicile. Am inceput cu volumul 1. Merge cam greu, pt ce am spus mai sus, si probabil si pt ca imi e extrem de teama de cum le voi percepe acum, dupa 3 ani, cand nu mai sunt atat de copil; imi e foarte teama sa nu le stric farmecul. Asa ca o iau super incet. Plus ca vreau sa savurez si sa inteleg si sa analizez fiecare fraza, fiecare cuvant, fiecare detaliu. Sa vad tot ce inainte nu reusisem, si sa devorez tot ce uitasem. Asa ca imi iau tot timpul pt asta.

Si, pe masura ce citesc, ma fac sa incep sa ma gandesc la tot feluld e chestii, si sa imi amintesc altele... si sa scriu.




Imi plac scenele [impresiile] usor gay de aici. De exemplu " "Acum, asculta-ma, Louis", mi-a zis Lestat, asezandu-se langa mine, pe trepte, miscarile fiindu-i atat de pline de gratie si atat de insinuante, incat imediat m-au facut sa ma gandesc la un iubit."

" "Asculta, tine ochii deschisi", mi-a soptit Lestat, miscandu-si buzele pe gatul meu. Imi aduc aminte ca acea miscare a buzelor lui mi-a zbarlit tot parul de pe trup, provocandu-mi o senzatie puternica ce nu era departe de placerea pasiunii..."

SAAAAAU. Poate ca [doar poaaate...] i like-like Lestat a lot-lot si din cauza asta mi se pare extrem de hot sa il vrea si un tip. xD Si... cam toata lumea din volumele alea. Yeah.



Mi se pare genial ca dupa trei, chiar patru ani, desi s-a schimbat TOTUL pentru mine, inca ma pot regasi atat de extrem de mult...aici. It's not my true home, dar e foarte placut pentru ca e... Dunno, o camera de hotel foarte comfortabila, calda, familiara. Intesata de amintiri si de semnificatii, unde-mi place mereu sa revin si o fac din timp in timp, on my own. Nu mai gasesc alta camera la fel de mare, de frumoasa si...la fel.




Cica Anne Rice pregateste al treispelea volum, despre care spune...


"The novel, if ever written, would be entirely Christian in framework and would involve Redemption. It would affirm my dedication to Christ and my belief in Him and my commitment to write only for Him."

"Let me affirm: the book --- if ever written --- would reflect my commitment to the Lord to write for Him and for Him alone. The novel is still in the idea stage, and represents an attempt to bring my deep Christian commitment to my old hero and bring my old hero to my Christian commitment. The novel would only be written if and when I find a space to do it that does not interfere with my writing of Jesus’ life on earth in the Christ the Lord series."

"Yes, I did famously say I would never write about those old characters again, and I meant it when I said it because I could not then envision a redemptive novel with Lestat. I had attempted redemptive novels with him like Memnoch the Devil and Blood Canticle and they had not entirely succeeded. Also my new vocation, to write directly for Christ, became the dominant theme of my entire life. And it still is the dominant theme of my entire life."

"There is no possibility for me to return to writing about the vampires as heroes of a dark realm in which they are the only authority on their actions. There will be no more rip roaring adventures for the godless Lestat. That is dead and gone. I found the light in Christ for which my old characters were always searching. The question is: can I bring my Christian faith back to one of those old characters in a meaningful and deeply religious way."

Nu stiu ce sa zic. Ma tem doar sa nu le strice asa, la sfarsit, cum le e specific oamenilor. Am citit pana la volumul 11 si continuau sa aiba acel "ceva". Adica da, cool, dintotdeauna am considerat ca tipa are "ceva", pt ca stie si intelege mai mult decat restul populatiei. That's why i kindof respect her. Sa vedem... Astept sa aflu ce o sa faca.




Ma gandesc de mult timp unde si ce fel de tatuaje mi-as face. Am ales trei locuri, si stiu de ce. Si ma gandisem la trei modele de tatuaje. Dar.... Am inceput sa ma gandesc si am realizat ca... nu cred ca le-as putea purta pentru tot restul vietii. Decat unul dintre ele. Bine, decat daca iese PERFECT. Nu pot pe toate pentru ca m-am gandit ca... Sunt doar vreo doua, probabil trei lucruri care, intradevar, ma caracterizeaza, no matter what. Dar cum ramane cu restul de elemente si aspecte ale vietii mele, care sunt atat de foarte importante, dar atat de multe? Cum sa le reprezint pe fiecare intr-un tatuaj de cativa centimetri...?

Si sa imi fac tatuaje pe toata suprafata pielii nu mi se pare chiar okay..


<-- Love her show though.





"[Oamenii care inceteaza sa creada in Dumnezeu sau bine, in general, continua sa creada in diavol. Nu stiu de ce. Nu, chiar ca nu stiu de ce.] Raul e posibil. intotdeauna. Iar binele e intotdeauna dificil. [...] Nu-i nevoie sa-l vezi pe Satana cand e alungat. Dar sa fii in prezenta unui sfant.. Sa crezi ca acel sfant a avut o viziune. Nu, refuzul nostru de a crede ca asa ceva se poate intampla unor semeni de-ai nostri e vanitate."


And it makes me wonder... Daca ar veni intr-o zi la voi cineva si v-ar spune "Sunt vampir." [nu o luati ad-literram, e un exemplu] si v-ar si dovedi asta, cati dintre voi ar fi dispusi sa creada?


La viata mea am intalnit atat de multi oameni vanitosi incat.... m-au sictirit. De-asta nu ii mai plac. Sincer. 99% dintre oamenii carora m-am deschis si carora mi-am expus sentimentele pe tava pentru ca am avut incredere.. au fost nu doar vanitosi, dar si prosti. Si nu ii pot ierta pentru asta. Pentru ca au judecat ceva ce nu au putut intelege. Ca prostu' pana nu e fudul...

Jesus, imposibil sa write down tot ce simt si-mi trece prin minte. Weird..

Ideea e ca am realizat cu surprindere ca, daca e vorba de asa ceva, eu nu am fost niciodata vanitoasa. Se pare ca nu-mi sta in fire.

Sau.. nu eram.. Adica depinde. Ca daca vine ultimu' prost la mine si-mi spune ca a fost in iad, ori il iau la misto ori plec.

Si sa realizez asta [ca nu-s trufasa] m-a mirat f tare. Pentru ca nu sunt oarba si constientizez cate defecte [asa le-ar numi unii xD] am si care-s alea, si sunt....big. Really big. Dar sa nu fiu vanitoasa...m-a facut sa ma simt happier. Kinder. Nu ma prea asteptam.. But it felt awesome.


Dar.... Nu stiu. Poate ca depinde si cine vine la mine si-mi zice ca e vampir. Chiar nush ce sa zic.

Poate ca odata eram mult mai inocenta decat acum. Sau ca poate ca pur si simplu am vazut ca nu sunt mintita.

Dar as fi putut fi vanitoasa. Probabil ca exista toate aceste motive pt care n-am fost si totusi nu e nici unul.. *smiles*

Poate ca voiam si eu f tare sa cred in ceva, si sa gasesc raspunsuri la ce ma atragea.



Atunci cand esti inocent vezi adevarul exact asa cum e. Vezi...intotdeauna partea cea mai evidenta si mai simpla si mai frumoasa a fiecarei situatii.

Apoi, apar alte cacaturi si griji si probleme si egoism si complicatii..

De asta copiii sunt atat de inteligenti. Ei vad si vor vedea INTOTDEAUNA lucrurile exact asa cum sunt, in esenta lor si atat de in fata noastra incat noi...nu mai reusim sa vedem bine mereu.

Ei nu se complica... Probabil ca de asta inocenta mi se pare atat de importanta.



Stiu si ma oftica faptul ca inca am....mintea unui muritor, si ea nu poate curpinde, crede si intelege inca muuulte lucruri din cate as vrea sa poata. *sighs* Adica da, dar unele...nu atat de mult pe cat mi-as dori, pe cat ar merita. Dar sincer... Cred ca imi e si foarte frica. Ma tem foarte tare sa am asteptari SI MAI mari, asta fiind consecinta actiunii de a imi pune toata credinta si toata....vointa si constiinta in a crede intr-un singur...Dumnezeu. Adica, daca as face asta, asa cum vreau, unde ar mai exista echilibrul si intelegerea dintre noi? Nu ar mai fi o relatie, nu? Ar fi o scara ierarhica. Plus ca...stiu ca pe lumea asta nimic nu va fi niciodata perfect de la sine, slefuit de natura sa FIE perfect. Si deci...Fiind constienta de acest lucru, e cam extrem de greu sa ador ceva 130%. I guess.

Plus ca, totuusi, nu ma pot simti chiar asa de speciala. *silent laughter*

Probabil ca nu intelegi nimic din ce spun. Sper sa fie asa.

Oricum... Cred tot ce pot sa inteleg si tot ce vreau sa cred. Cred intr-un singur Dumnezeu, in existenta unor ingeri pazitori that kick ass, in eroi si povesti de basm cu zane si zmei care-mi dau cosmaruri cu vrajitoare. Cred in prietenie si in dragoste, in karma si destin, in cainta, in indreptarea greselilor, in puterea viselor....

Am momente in care ma indoiesc de...fiecare dintre aceste lucruri. Dar mereu, cand imi vin in fire, imi spun "That's the doubt, the doubt, the trust in it".

Si banuiesc ca asa e. Daca ai fi 100% sigur de ceva, care i-ar mai fi farmecul?



Tin minte ca eram atat de credincioasa. Adica...in Dumnezeul crestin. Wow. Foarte. Si deodata, a venit ceva care a reusit sa imi schimbe parerile atat de bine infipte in pamant si atat de puternice. Oricum, e singura forta care reuseste asta cu mine, no matter what.

"Sari de pe pod!". O sa comentez si poate o sa fiu curcalot, si o sa stau un timp sa analizez, ca asa-mi sta mie in fire, sa ma panichez si sa ma complic pana la infinit and shit, dar o sa sar. Si e placut. Foarte placut. Ar trebui sa gaseasca fiecare o forta de genul asta. Te simti neajutorat sau ceva de genu'... I don't know how much "being strong all the time" fits me..

Mai am doar o credinta pe care nu o poate invinge niciodata though. Pentru ca o am de la ceva o idee mai puternic. O tzara, oleaca. Pentru ca e principala [daca nu singura] mea sursa de speranta si gigantul stalp de rezistenta.



Nu am reusit sa surprind deloc esenta a ce simt acum de fapt. Ma oftic.



Daca Dumnezeu ar fi uman, cat de Dumnezeu ar mai fi?

Ca sa fii luat drept divin, trebuie sa fii... intotdeauna fara de pata si fara de greseala. Daca ai astea insa, te trag in jos si imaginea iti e stricata. Oamenii nu vor crede suficient in tine si nu te vor sluji niciodata cu adevarat pentru ca te vor considera la fel ca ei, sau chiar mai rau.

Dragostea de Dumnezeu, credinta - mi-a fost umbrita de iubire.

Asa am reusit sa inteleg blasfemica expresie "sa il infrunti pe Dumnezeu pentru dragostea ta". Si asa am gasit o noua credinta.
--> live suna MULT mai bine.

Taie-mi mainile, taie-mi picioarele
Taie-mi gandurile toate in doua
Dar nu te face ca ploua
Taie-mi pletele, scoate-mi ochii
Astupa-mi urechile cu dopuri
Dar nu calca pe nervii mei cu tocuri

Potriveste-ma si impotriveste-ma
Fa-ma si desfa-ma in mii de bucatele
Nu voi fi niciodata altceva decat sunt
Un om ce se zbate intre cer si pamant

Taie-mi visele, rupe-mi ridurile
Indreapta-mi nasul, fa-l si mai stramb
Dar nu te atinge de vïsul meu natang


Poate ca intotdeauna am fost un Toma necredinciosu' undeva la origini.

Si totusi, in proportie de 98 - 99%, cred. Cred tot.

Mai putin cand ma razvratesc. Dar atunci e din cauza dragostei, nu a credintei. Si deci, probabil ca nu imi afecteaza idolatria.



Pana la urma, de ce am ales sa cred? Pentru ca am stiut ca am gasit ceva divin si ceva sacru. Da, cred ca asta e raspunsul. Si de acolo a pornit totul. ..Ca un fel de presimtire ca am gasit adevaratul meu Dumnezeu.

Nu stiu insa cat de bine e ca de multe ori sacrul se amesteca foarte tare cu profanul... Sunt tare curioasa cat de puternic si de...compact ar fi daca as putea simti totul fara alte "tulburari" mai mult sau mai putin lumesti.

Sper si imi doresc foarte tare ca mai incolo sa nu imi mai fie frica de a recunoaste ceea ce stiu ca exista atat de aproape de fapt, putin in fiecare dintre noi poate, si sa raman inmarmurita in fata inexplicabilului. Imi doresc asta atat de mult. Sa fiu redusa la tacere, sa ma simt zero. Sa recunosc maretia pe care acum fiinta mea se teme sa o vada cu totul.




"Ingerii au fost pentru o clipa stravezii ca lumina si am vazut prin ei siluetele celor doi calugari care inchideau usile. Mastema se uita la mine cu privirea sa puternica si nemiscata.
- S-ar putea citi orice pe chipul tau, am zis.
- Asa sunt toti ingerii."



"Unii scriu despre indoieli si intuneric.
Altii, despre lipsa de noima si despre liniste.
Eu scriu despre inefabila flacara celesta care arde in fiecare dintre noi.
Eu scriu despre o sete de sange care nu se ostoieste niciodata, despre cunoastere si despre pretul acesteia." ---> Yeah... Good point. That's why they say ignorance is bliss. Inainte nu imi dadeam seama la ce se refera expresia asta...
"Luati aminte: lumina se afla inauntrul vostru. Eu o vad. O vad in fiecare dintre voi si asa va fi mereu. O vad atunci cand sunt infometat, cand ma lupt, cand ucid. O vad palpaind si stingandu-se in bratele mele cand ma infrupt.
Imaginati-va, asadar, ce ar insemna pentru mine sa va omor pe unul dintre voi!
Rugati-va sa puteti vedea lumina in cei din jurul vostru si asta nu cu pretul crimei sau al dezonoarei. Va doresc sa nu aveti de platit un pret atat de scump. Lasati-ma pe mine sa ispasesc si pacatele voastre!"



I lifted the long wick that lay there for the lighting of candles, and I dipped it into an old flame, and made a
new one burst into being, hot and yellow and finally steady, giving off the sharp perfume of burnt wax.
I knew the candle was for me.
It was for all those beings, and for the devil who stood here now, because he loved candles, and he loved
the making of light from light. Because there was no God in whom he believed, and no saints, and no Queen
of Heaven.
Because he was alone, no matter how near to him that friend. And because happiness had returned to nun,
as if it were an affliction he'd never fully conquer, the impish smile already spreading on his lips, the thirst
leaping inside him, and the desire in him rising just to step outside again and wander in the slick and shining
city streets.
Yes. For him, that little candle, that miraculous tiny candle, increasing by that small amount
all the light in the universe! And burning in an empty church the night long among those other little flames. It
would be burning on the morrow when the faithful came; when the sun shone through these doors.
Keep your vigil, little candle, in darkness and in sunshine.
Yes, for me.