Damn... Gotta love Pain.

"O vedeam draguta si plina de viata in fata mea, o faptura sclipitoare si nepretuita care, in curand, avea sa imbatraneasca, sa moara, sa piarda acele momente care, prin caracterul lor intangibil, ne promiteau gresit.... gresit, nemurirea. De parca aceasta ar fi fost dreptul nostru castigat prin nastere, al carui sens nu il puteam pricepe decat in acel moment de la jumatatea vietii, cand inaintea noastra se intindeau tot atatia ani cat lasasem deja in urma. Cand fiecare moment, absolut fiecare moment trebuie intai cunoscut si apoi savurat."

Yeah, de cateva zile si eu ascult cam aceleasi melodii...

Era o scena in Fight Club in care Tyler Durden ii ardea mana celuilalt tip al carui nume nu e dezvaluit niciodata pe parcursul filmului dar nimeni nu se prinde de asta vreodata, si ii spunea ca "You have to know - not fear - to know that someday you will die."

Vreau ca cineva sa imi faca si mie asa ceva.

Si sunt multe chestii din filmul ala pe care vreau sa le fac. Si asta e una dintre ele.

Adica nu o vreau asa cum vreau sa ma iau la bataie cu cineva ca sa simt durerea si adrenalina, ci vreau o experienta asemanatoare care sa ma faca sa realizez si eu asta pe bune. Vreau constientizarea acelui fapt, nu experienta in sine.

Vreau sa realizez si eu asta. Pentru ca o realizez, and somehow, i don't.

Viata e atat de fragila. Chiar e. De cateva ori am simtit asta pe pielea mea. M-am prins ca sunt destul de aproape de bariera. Desi nu am..vazut-o, probabil niciodata, pe bune.

And it always scared me.

Chiar ma tem pentru viata mea... Chiar vreau sa mai raman aici, desi ma plang mereu de tot ce e naspa pe lumea asta si vreau sa fac sa para ca nu ma tem de chestii.

Mereu am crezut ca motivul pt care viata mea e atat de pretioasa pt mine e ca am lucruri de realizat in ea pe care imi doresc mult, mult, sa le duc pana la capat.

Dar analizand acea frica... Nu stiu sigur daca e doar asta.

I'm really scared of getting hurt. Mereu mi-a fost teama de asta. Nu voiam o moarte dureroasa. Cand eram mica, gandul asta ma speria. Si amintindu-mi de acea stare de vis si de negare, si de "Can't be me, this can't happen right now", observ ca am un... un fel de instinct foarte disperat de conservare. De "I love myself so much that i CAN NOT get hurt. I can't accept it."

De curand mi-am dat seama insa ca I enjoy pain. A lot. In timp, dragostea pentru durere tot creste. In diferite situatii. I think it makes me feel powerful. E una dintre putinele senzatii care sunt atat de puternice incat iti pot lasa semne, atat fizice, cat si emotionale. Te schimba, iti transmite ceva, isi lasa o urma asupra ta.

Maybe that's why i love pain. Dar... nu atunci cand e folosita pe altii si in exces si stuff...



Credeam ca nu imi e frica de moarte. Sincer, mult timp am obisnuit sa ma simt... imuna la asta. Mi-am luat-o in cap, am devenit ingamfata si aroganta, spunand de fiecare data cand aveam ocazia ca sunt de neatins and stuff. It felt really good.

Cred ca in ultimul timp am realizat ca unele chestii nu depind doar de puterea noastra, sau nu 100%. Si ca stuff can happen daca nu esti atent. Si ca...nimeni nu e invincibil. Oricine urca tre sa si coboare la un moment dat. Cel putin pe lumea asta...




Intradevar, cred ca sunt la un punct in viata in care ma simt capabila de orice si nu constientizez ca pot muri as i write daca ma inec cu cafeaua pe care o beau chiar acum, pentru ca nu vreau sa constientizez asa ceva. In general realizez ca in orice situatie o pot da in bara si ca pot esua, si vad si cum ar fi, dar NICIODATA nu accept ideea ca voi esua. Adica stiu ca posibilitatea e acolo, dar pur si simplu nu o iau in seama, imi zic ca it can't happen. Nu accept ca acea posibilitate se va intampla. Ever.

Cu siguranta de asta nu accept ca sunt fragila si ca pot muri maine fara sa am cea mai mica bnuiala.

Bine, m-am obisnuit si sa cred ca asta e cam foarte greu sa se intample, deoarece daca traiesc aici de 20j de ani, inseamna ca traiesc cu un scop. Si inca n-am facut mare cacat la viata mea. Deci, logic, nu o sa mor chiar maine. Decat daca am un destin extrem de trist.

Deci, in momentul de fata, tineretea isi spune cuvantul in ceea ce ma priveste. Ma face sa ma simt oarecum de neinvins. Dar in acelasi timp, am ajuns sa detin o oarecare doza de maturitate incat sa realizez ca nimic nu e vesnic, si sa constientizez - in mare parte - cam cu ce ar trebui sa se manance viata, cam ce am reusit pana acum, si cam ce ar mai trebui sa fac, si sa estimez cam cat timp mai e pentru asta... Si sa realizez ce trebuie sa fac si ce vreau sa fac, pentru ca-s doua lucruri total diferite. Si sa vad cum impart relatia dintre ele. Si si ce pot sa fac, evident.




"Daca ai muri maine, would you be proud of yourself?" I feel like I would. Eh, dar atunci, de ce frica asta din preajma mortii?




Daca nu mi-ar fi frica, nu ar trebui sa zic "Come on, show me what you got, hai sa vedem care e mai bun" si sa nu imi pese daca se termina sau nu? Dar stiu foarte bine ca sunt prea legata de ce e aici. Si sincer, nu-mi pasa daca asta e bine sau nu. Pentru ca...



"Give me something good to die for to make it beautiful to live". That's it. I like it, for one reason it's really beautiful in here.



Totusi... O alta spaima a mea e ce as face atunci cand nu as mai avea acel motiv. O sa citez ceva din Twilight pentru prima - si sper ultima - data in viata: "When you can live forever, what do you live for?" Adica imi e super spaima de momentul in care voi realiza ca "Oh shit. Am atata timp in fata dar nu am ce face cu el". Gandul asta ma sperie. Ca voi ajunge sa imbatranesc si ca pielea mea mult iubita se va rida si lasa si ca parul super vopsit nu-mi va mai rezista pe teasta si ca de la durerea de oase nu voi mai putea face Pilates si-mi vor atarna toate alea. Si ca nu va fi cine trebuie acolo ca sa ma iubeasca cu toate astea. Yeah. What do you live for then?

Si sincer... Parca imi e mai frica de chestia asta, de timpul care ramane in care sa te chinuiesti aici fara niciun scop, motiv sau tinta, decat de a parasi lumea asta cu gandul ca am trait cat mi s-a permis dar nu m-am oprit niciodata din luptat.

Sau nu stiu, nu vreau niciuna dintre astea...




Se pare ca ma tem de mai multe lucruri decat as vrea sa recunosc vreodata.



Nu vreau sa mor batrana si linistita in patul meu inconjurata de copiii pe care i-am adus pe lumea asta nenotocita cu pretul de a fi galeata. Okay asta din urma suna foarte naspa, but my point is... Really, i don't wanna die an old hag in my own pee, prefer sa se termine cand inca sunt in floarea varstei, sa fie ceva tragic si big si preferabil sa ramana toti socati si sa isi aminteasca de mine cand eram tanara si frumoasa si paranoica.

Si sincer, pana sa gasesc motivul asta de a trai, nu intelegeam si nu suportam oamenii care gandeau asa. Bine, cei pe care ii cunoscusem eu aveau de gand sa se sinucida, nu spuneau ca "prefera sa". Nu eram de acord deoarece consideram ca atata timp cat ti-a fost data o viata, intotdeauna poti face ceva bun din ea, atat pt tine, cat si pt ceilalti.

Dar de cand am inceput sa ma cunsoc mai bine... pasiunea pe care am descoperit-o in mine e atat de patimasa si de fidela incat nu vrea sa fie irosita si sa piarda timpul aiurea. Si pur si simplu pentru ce sunt eu facuta nu suporta compromisurile, si scopul meu aici e atat de important pentru mine, incat nu accept sa traiesc fara el. That's it. Si l-as urma oriunde.

So yeah.. I don't want this passion to fade away. Fara ea, nu as mai fi cine sunt eu cu adevarat and that'd be pretty much screwed. Ca acum nu mai stiu cum sa fiu altceva decat sunt si decat vreau sa fiu.





Mereu m-am intrebat oare cum e sa fii batran.. Mult timp nu am putut intelege. Acum sunt la stadiul in care reusesc sa incerc sa imi imaginez uneori.

Ma tem ca esti obosit, simti ca stii prea multe ca sa mai stii ceva bine, te dor toate alea, iti e dor de cei care nu mai sunt langa tine, te gandesti mereu la vremurile trecute in care aveai forta si dorinte si vise, si tot ce vrei e putina pace.

Trag concluziile astea din ce imi imaginez si din ce am observat pe la batrani.

Nu sunt extrem de curioasa sa aflu pe pielea mea cum e.

Ba da. Ar fi interesant... Pentru o saptmana or so.




Si ar mai fi o varianta totusi... Am observat si batrani mai putin batrani. Am cunoscut spirite tinere pentru totdeauna. Si sincer....Cred ca spiritul itnradevar ramane mereu tanar si ca e mereu predispus sa mai invete ceva nou, si sa evolueze.

Pana acum, si chiar si in momentul de fata, ma consider un copil. Un copil care nu a putut fi copil la timpul lui pentru ca s-a maturizat fortat. Si acum cauta timpul pierdut.

Dar e prima data cand mi se intampla sa imi recunosc si sa imi apreciez...tineretea. Acum nu mai sunt DOAR copil. O simt pulsandu-mi prin vene si impingandu-mi rapid sangele cu putere, o simt hotarata si totusi suficient de cumpatata si inteleapta, si ma face sa ma simt atat de...Dumnezeu. Acum inteleg de ce suntem priviti cu atata "maturitate" si ni se spune ca la varsta asta nu aveam habar pe ce lume traim si ca avem impresia ca toata lumea e a noastra si ca nu e nimeni la fel de bun si ca avem dreptate in toate. Well da, la un anumit nivel, fiecare simte asta. And it feels DAMN good.

Sensul nemuririi nu il putem intelege decat "...in acel moment de la jumatatea vietii, cand inaintea noastra se intindeau tot atatia ani cat lasasem deja in urma." mi se pare ca suna foarte interesant. Nu stiu de ce, dar aici m-am regasit. Parca ma simt la jumatatea vietii. Si nu stiu de ce. Si e puuuutin ciudat.





"In another life, I was a queen.
And then I was a beggar.
And a fox.
And a rabbit."

Oare cum o fii sa simti ca ai trait atat de mult si ai cunoscut atat de multe si ai suferit atat de rau incat.... sa nu mai poti? Sa iti imbatraneasca spiritul? Ma intreb, oare asta e posibil?

Where's the point when you can't take it anymore?




Tyler Durden: Fuck off with your sofa units and strine green stripe patterns, I say never be complete, I say stop being perfect, I say let... lets evolve, let the chips fall where they may.

Heh, maybe that's why I like Fight Club so much. Tocmai pentru ca am atatea reguli pe care as vrea sa mi le incalc uneori.




Narrator: [Tyler steers the car into the opposite lane and accelerates] What are you doing?
Tyler Durden: Guys, what would you wish you'd done before you died?
Ricky: Paint a self-portrait.
The Mechanic: Build a house.
Tyler Durden: [to Narrator] And you?
Narrator: I don't know. Turn the wheel now, come on!
Tyler Durden: You have to know the answer to this question! If you died right now, how would you feel about your life?
Narrator: I don't know, I wouldn't feel anything good about my life, is that what you want to hear me say? Fine. Come on!
Tyler Durden: Not good enough.



Nu vreau ca viata mea sa fie o sarada. Nu vreau ca viata mea sa fie un bal mascat. Nu vreau sa fie un circ. Nu vreau sa joc teatru fata de lume si fata de mine. Ever. Pentru ca imi iubesc viata si apreciez ca o am. Si vreau sa scot ce e mai bun din ea. Vreau sa o traiesc asa cum cred eu ca e mai bine pentru mine, chiar daca ceea ce fac poate ca e gresit in ochii altora. Dar pentru mine, fiecare alegere si fiecare actiune - care btw, sunt gandite meticulos - sunt luate, respectiv, facute doar pentru binele meu. Ce fac, fac pentru ca stiu ce fac, si fac pentru ca stiu ca doar asta imi aduce fericirea. Ce nu fac, nu fac pentru ca imi e lene, pentru ca am lucruri mai importante cu care sa imi pierd timpul si energia, si pentru ca nu ma incurc cu cacaturi si cu lucruri superficiale, false sau inutile.

Alegerile pe care EU singura le iau pentru mine nu le voi regreta niciodata. Pentru ca orice s-ar intampla, voi stii ca am ales ce era cel mai bine pentru mine la momentul respectiv.

Vreau ce e mai bun pentru viata mea iar modul in care actionez doar asta demonstreaza. Dar pur si simplu am nevoie de lucruri diferite decat restul oamenilor. Si daca gresesc, voi continua sa fiu la fel de mandra de mine. Pentru ca mi-am asumat riscul de a pierde...uneori chiar tot.




Se poate spune ca nu apreciez viata, daca refuz o parte din timpul care mi s-ar da, ipotetic, dar fara motivatia de a il trai. Nu stiu, poate asa o fi. Daca e asa, atunci imi pare sincer rau ca sunt nerecunoscatoare. Dar stiu ca apreciez viata ce mi-a fost data, chiar pot spune asta sincer. Dar cred ca mai mult apreciez DE CE mi-a fost data.




I'm strong, cred ca pana la urma as gasi ceva cu care sa ma ocup si cu care sa imi omor timpul. Probabil ceva care sa ii invete si ajute pe cei in nevoie. Nu cred ca as dezerta. Nu stiu. Dar oricum ar fi totul ca o mare mare imensa pedeapsa pentru mine.



Daca o sa am parte de asa ceva.... Hm. E naspa. Naspa e putin spus.

But who knows....



Sper sa nu mi se ia / distruga vreodata puterea de a visa. This is all i have left. A fost torta mea prin momentele grele, de-a lungul intregii vieti. Daca mi se ia asta, Oana dispare. It's my weapon and my shield.

--------------------------------------------------------------------------------


Tyler Durden: Fuck damnation, man! Fuck redemption! We are God's unwanted children? So be it!
Narrator: OK. Give me some water!
Tyler Durden: Listen, you can run water over your hand and make it worse or...
[shouts]
Tyler Durden: look at me... or you can use vinegar and neutralize the burn.
Narrator: Please let me have it... *Please*!
Tyler Durden: First you have to give up, first you have to *know*... not fear... *know*... that someday you're gonna die.