Intre Diplomatie si Conflict in secolul XXI part 2. "Si zeii"

Uneori nu ma inteleg. Desi intotdeauna ma inteleg intr-un mod super dubios si de neinteles, probabil cel mai bine. Ca -vorba lu' Fizz- daca nu eu, atunci cine?

Privesc la unghiile mele pictate cu oja alba in incercarea de a arata vampirice, si la picaturile rosii care par sa curga de pe varfurile celor de la mana stanga, dand imrpesia ca am zgariat un corp insangerat, si la floarea alba si imensa de pe biroul meu, langa petale galbene uscate si statuete grecesti... Si un parfum. Si bere. Si muuulte carti. Si o mare dezordine. Si bijuteriile mele. Toate lucrurile mici si importante care ma completeaza si ma determina sa fiu cine sunt.

Cine sunt?

Urasc intrebarea asta, Jesus fucking Christ.

Well, de mult timp ma consider smartass, superioara, extraordinara, atotstiutoare, Dalai Lama pierdut in timp si in spatiu al secolului XXI din generatia Mtv. Asadar, credeam ca stiu raspunsul foarte bine la aceasta intrebare de - vorba Addei - Stan Marsh [awesome kid, btw.].

Dar.... In ultima perioada, se pare ca mi s-a dat o mare teapa. Soarta [sau viata, nush] din nou mi-a aratat ceva. Mi-a aratat ca tot ca ea e. ..Daca eu nu sunt atenta.

E posibil ca nimeni sa nu afle raspunsul la intrebarea asta niciodata.

Si mi se pare foarte trist si minunat in acelasi timp.

Pentru ca intotdeauna vor mai ramane cateva lucruri de descoperit, oricat ai fi trait.



Traiesti vieti, observi ce te caracterizeaza, incerci sa intelegi, incerci sa unesti punctele, consideri ca iti cunosti sentimentele si reactiile mai bine decat oricine, desi te privesti doar din prisma celui prins bine undeva in interior si niciodata in afara situatiei.

Cum te-ai putea cunoaste cu totul, daca nu te poti privi din exterior?

..Si daca exista si un alt/alte punct/e de vedere din acel interior, pe care tu il/le ratezi? Poate ca exista cineva care te cunoaste mai bine din propriul tau interior, decat tu insuti.

Si daca punctul tau de vedere e impus..?





Nu mi-am mai pus intrebarea asta ["Who am i?"] de la 11 - 12 ani, cred. Jesus, that's a long time... Pe atunci nu era doar o simpla intrebare, era un zbucium ingrozitor, pt ca atunci chiar i had no clue. Si de data asta m-a determinat sa imi ridic probleme filosofice faptul ca suntem cu totii actori. Binecunoscutul cliseu cum ca viata e o scena iar noi suntem actorii nascuti cu scenariu-n mana si invatat pe de rost. Dar...*laughs* Cred ca de foarte multe ori suntem doar papusi. Sau mai tot timpul suntem.. Pentru ca actorii pot iesi din rol si isi analizeaza personajul. Noi nu. Nu toti, at least..

Persoanele de care am fost indragostita, cele pe care le-am respectat si admirat de-a lungul vietii, muzica pe care am ascultat-o, oamenii care m-au facut sa sufar, amintirile din copilarie, situatia materiala, cartea de la profa de filosofie. Prietenii.

Consider ca fiecare om pe care il cunosti o idee mai bine, isi lasa o ampreta, cat de mica, asupra ta. Faptul ca te impresioneaza cu ceva, sau ca ceva te socheaza la el sau dezgusta. La momentul respectiv, si pentru un timp, te influenteaza, mai mult sau mai putin.

In cazul meu, cel putin, asa fusese. Incercam sa invat de la oricine cate ceva. Si cred ca fiecare om a scos o parte la iveala din fiinta mea, mai mare sau mai mica.

De asta demult obisnuiam sa spun ca "Am o fata pentru fiecare". In functie de cat de mult il plac sau nu, in functie de ce am de gand sa ii ofer din tot ce stiu ca isi doreste.

Mi-am cladit personalitatea in functie de lumea inconjuratoare, de familie, si, mai ales, in functie de sufletul meu, de dorintele si nevoile mele. Si fiecare om oarecum important care a reusit sa imi imprime ceva pe suflet, m-a determinat sa ajung... unde eram atunci cand m-am regasit cu adevarat [acum 3 ani in urma].

Si de atunci incoace, am crezut ca asta sunt eu cu adevarat. Inca mai cred asta. Pentru ca doar asa sunt fericita. Pana in momentul de fata, cel putin. Cat despre mai incolo..chiar sunt tare curioasa.




Lestat. Claudette. Mama. Franta. Suferinta. Speranta. Criss. Dumnezeu. Lucrurile [ce mi-au venit acum in minte] care au avut, probabil, cea mai mare influenta asupra mea. Iar cat despre cei care nu ma cunosc indeajuns de bine, nu va asteptati sa intelegeti ce inseamna fiecare dintre aceste cuvinte de fapt pentru mine.

Sunt destul de multe lucruri [vezi cele de mai sus] care inseamna totul / extrem de mult pentru mine, sunt altele destul de improtante care m-au ajutat sa ajung pe drumul bun, si mai sunt si cele de care imi pare ca nu imi amintesc.

Dupa 20 de ani de viata... nu credeam ca e atat de greu sa iti mai amintesti cine obisnuiai sa fii.

Iubesc toate lucrurile astea care m-au format si care inca ma caracterizeaza. Le ador.

Si totusi.. Cum e posibil ca un om sa se poata schimba atat de mult intr-o viata?

Stiu de unde vin, stiu incotro [vreau sa] ma indrept, dar... nu mai sunt sigura ca stiu - nu neaparat cine sunt, dar - cat de bine am impresia ca stiu cine sunt.

Momentan.. e o mare gaura neagra undeva, in toata schita asta, viata mea.

Totusi, se simte foarte bine atunci cand reusesc sa fac ceea ce vreau cu adevarat, in loc sa accept sa fiu o papusa. Extraordinar de bine.

Si sincer... Nu imi vine sa cred, imi e greu sa cred, e atat de flatant si de... aproape imposibil sa cred ca sunt cine arata faptele mele ca sunt. Pentru ca din interior e cu totul altfel decat ceea ce iese in fata celorlalti.

Imi e greu sa cred ca sunt atat de puternica pe cat m-am obisnuit sa imi spun, si imi vine dubios sa cred ca pot face o multime de lucruri la care nu credeam ca sunt deloc buna, iar de multe ori imi e imposibil sa cred in mine si in ce doresc din toata inima sa fac.

Si nu spun asta ca sa ma plang, o spun cu uimite si cu placere.


Nu inseamna toate indoielile astea ca de fapt sunt slaba..? Sau inseamna doar ca sunt human? Oare si zeii au sperante pierdute si cosmaruri?

Oare indoiala te tine pe loc si te face sa esuezi..?




Observ ca pana acum am fost orbita. Nu oarba, orbita. Asta a fost intotdeauna greseala mea. Si ma tem ca ma caracterizeaza. Si atunci e naspa. Pt ca mereu pierd din cauza ei. ..Fara ca macar sa imi fi dat seama, pana acum. Si ma tem ca poate nu voi ajunge niciodata la nivelul ala de maturizare in care voi stii sa imi stavilesc impulsurile si sentimentele absolut demente. Daca nu voi ajunge acolo.... Presimt ca va fi cam naspa. Or who knows... Maybe that's just me.

Poate ca pana la urma chiar sunt prea sincera si extroverta. Nu stiu daca voi putea fi vreodata suficient de "diplomata". ..Mai ales in ceea ce priveste sentimentele mele si cum simt. *smiles*

Ma enerveaza ca in momentul de fata am impresia ca vreau lucruri pe care Oana cea reala nu le-ar fi dorit niciodata.

De-a lungul timpului, am fost orbita de un singur lucru, si in functie de asta am actionat intotdeauna. Si in functie de asta mi-am ghidat viata.

Dar... nu pot sa nu ma intreb o groaza de lucruri... Like.. Daca acel element important nu ar mai fi fost prezent in viata mea, ce as fi facut cu ea?

Si mai ales... Ce ar trebui sa fac altceva cu ea?

Se spune ca viata e scurta. Consider ca e asa pt ca trece repede si e fragila, dar si pt ca... Modul nostru de a o trai e construit in asa fel incat nici 5 vieti nu ar fi suficiente pentru a ne indeplini toate dorintele. Viata e scurta pentru ca noi singuri ne-am creat greutati si probleme si conflicte si tampenii si aberatii si oameni care ies din societate prosti, egoisti, care manevreaza si distrug ce si cum vor. Orice prost cu bani e pupat in c*r mai rau decat Dumenzeu, as my friend said.

Cred ca ma aflu intr-un moment in care nu mai stiu ce trebuie sa fac. Nu mai stiu care cale e buna pentru mine. Nu stiu nici macar ce ma asteapta inainte. Iar pana acum imi imaginam, avand o intuitie foarte buna, si asta imi dadea o nota de siguranta, sa stiu dinainte ce ar trebui sa urmeze. Ma intarea, ma preagatea. Dar acum nici de asta nu-mi mai arde.

Pentru mine viata nu e atat de scurta, i guess.

Si ma enerveaza atat de tare ca... sunt mintita. Ceva incearca cu disperare sa ma deruteze... Si mai si reuseste.

Ma scoate din sarite ca am ajuns sa fiu constienta ca nu vreau de fapt lucrul x, dar sa nu pot sa NU il vreau. Si altele.

Sunt foarte confuza.

Sunt foarte manioasa pe cine e responsabil pentru asta.

Nu mai stiu sigur care-s eu si care nu din tot ce simt si mi se intampla. Probabil de-asta toate intrebarile astea.

Da, sunt intrebari frumoase si probleme interesante, dar nu pentru almighty Oana.

Chiar nu stiu ce o sa se intample.

Pot doar sa intuiesc ca voi invinge, avand in vedere ca am mai avut de a face cu asa ceva, desi acum mult timp. Da, e vorba doar de un an in urma, dar imi pare asa de departe. Chiar nu mi se pare ca viata mea e extrem de scurta, btw [again]. Poate ca aceasta concluzie a oamenilor cum ca viata e scurta, e determinata de frica de moarte. Mie nu imi e chiar asa frica de ea. Singurul motiv pt care ma tem de ea / nu imi prea place ideea e ca am pentru ce sa raman aici. Altii se tem de mai mult, nu de asta.

Pot doar sa sper ca exista un motiv foarte bun pt care mi se intampla ce mi se intampla de cateva luni, si ca se va transforma intr-un lucru bun. E posibil.





"You will bask in the sunlight one moment, be shattered on the rocks the next."


Pana la urma... Poate ca nu conteaza "Cine sunt" mai mult decat "Incotro ma indrept". Ar fi frumos sa cred(em) ca "Incotro ma indrept" determina si "Cine sunt". Si atunci as impusca doi iepuri dintr-o lovitura. Poate ca asta e raspunsul.