Intre Diplomatie si Conflict in secolul XXI. part 3

In p**a mea, sunt foarte nervoasa. Nu nervoasa, suparata. Nu suparata, fucking mad. I don't know!

Am si visat... Da, acum imi amintesc... Am visat ca ma certam RAU cu cineva pt ca luam apararea cuiva la care tin. Mama, ce rea eram *laughs* Jesus.

Well da, sunt suparata pt ca.... Gah. Parca tot Universul comploteaza pt a ma intoarce din drumul pe care l-am ales pentru mine.

Da, de-a lungul timpului, si mai ales anul asta, mi s-au tot dat semne, pe care le-am vazut sau nu, like: "Don't leave your family" si "Nu da la facultatea x". Dar acum Universul se leaga de ceva care means the world to me.

Si asta ma deruteaza rau. Am ajuns sa ma intreb daca nu cumva are dreptate. Dar inca nu vreau sa accept asta. *revolted* Nu vreau si gata! *pouts*

Am mai patit ceva de genul asta acum 4 ani, cand am vrut ceva important pt mine si iesit din comun. Si toata lumea "Nu nu" "Nu nu". Si tot ca mine-am facut. Si da, a fost greu, dar pana la urma a iesit bestial. Asa ca ce plm vreti? Si acum toti trag de mine si ma opresc si vor sa fac ce li se scoala lor sa fac. Jesus.

Nu e nimeni ca sa ma incurajeze, nu? Retards. I hate humans.

Sunt foarte suparata. Pt ca e atat de greu sa accepti ca am o varsta si chiar daca da, poate ca nu sunt suficient de matura pt o groaza de chestii, dar am dorinte si ratiune si planuri si vise. Si poate ca daca vreau lucrul X foarte foarte foarte tare, NU ar trebui sa va puneti in cur in fata mea urland "NU" crezand ca stiti mai bine. Chiar daca ati stii mai bine, nu aveti dreptul. Si oricum as asculta o singura persoana. Si aia stie cand sa ma indrume si cum. Ha. *rolls eyes*

Si frate, sunt atat de pissed off. Nu am mai cerut de mult de la nimeni [prietenii nu se pun in categoria asta] nici dragoste, nici bani, nici libertate. Dar inca am o cerinta. Respect. E atat de greu pt oameni sa invete ce e ala respect. E atat de greu sa il ofere. Dar toti il pretind. God.




I miss A a lot.

Deci, ce pot sa zic, am de ales intre a face ceea ce m-a sfatuit "muza" mea sa fac, fiinta in care cred extrem de mult, sau in toti astia care mi se pun in cur in fata si urla organizati in armate "NU". Hm. Si da, strigatele lor ma fac sa ma intreb si ma fac sa ma gandesc noaptea "Dude, poate ar trebui totusi sa ii ascult... Oare ar trebui? What should i do?" dar intr-un final, imi dau seama ca tot ce vreau eu are MUUUHUHUUUUUUHULT mai multa logica.

Mrrr. *curca*

Edmond never stopped so... *frowns*

Poate e doar un test. Ca sa se vada cat de mult cred in ceea ce cred. Mai ales in perioada asta. *smiles* Si acum patru ani in urma, probabil a fost tot un test, dar ca sa aflu cat de hotarata sunt.

Chiar daca nu iese bine ca mine, asta e. Imi asum riscul si nu imi va parea rau.

Insa daca nu fac ca mine si nu imi urmez visul, voi regreta TOATA viata. Asa ca hai sa ne gandim. Hmmmmm. *sdf*




Da, de multe ori scriu chestii de genul asta ca sa.. prind curaj.



Asta e prima melodie pe care am ascultat-o pe anul 2009. Si atunci am simtit ca imi va "reprezenta" anul. And i was right. De atunci o tot ascult si stiu ca se refera la "ceva" oarecum nedefinit din viata mea. Se potriveste cam in fiecare moment important al meu.

Mi-a palcut melodia de mica.

Btw, tipa canta despre pierderea virginitatii. "I don't care, i have no luck, I don't miss it all that much", "I'm ashamed lying naked on the floor / Ilusions never changed into smth real"




Am niste parinti buni. Nu sunt extraordinari, nu sunt cei mai buni din lume, dar nu sunt nici ingrozitori. Sunt..buni, in felul lor. Si sunt persoane misto si interesante. Si sunt mandra ca am luat... de la tata inteligenta, bunatatea, hotararea, curiozitatea innascuta, ochii, lectiile de viata, cat si iubirea pt alcool si problemele cu nervii, iar de la mama forta, bunatatea, tendinta de a visa, zambetul, caldura, afectiunea, duiosia, instinctul f puternic de a supravietui si de a apara lucrurile dragi ca o fiara.

Mama imi spune ca in viata trebuie sa fii diplomat. Ca atunci cand cineva te ameninta, nu trebuie sa arati imediat ca te-ai prins de asta si ca vrei sa il distrugi. Ma invata ca trebuie sa... sa te faci ca ploua, sa il observi, si sa ai rabdare sa gasesti momentul oportun de a iti lua razbunarea / a il lovi atunci cand nu se asteapta. Si sa o faci in asa fel incat sa nu te poata acuza de nimic. Asta numeste ea "diplomatie".

Da, geniala strategie, dar ar merge intr-un razboi [adica razboi la propriu]. Consider ca in viata de zi cu zi in care dai de vreun prost care se ia de tine, lasi dracu' diplomatia. Mie una imi vine FOARTE greu sa fiu "diplomata".

Consider ca intr-o oarecare masura, in anumtie situatii in care preferi sa fii diplomat, de fapt te lasi calcat in picioare.

De ce, doar pentru ca mai incolo ii vei spune ceva usturator "dusmanului", pana atunci sa il lasi sa iti intre neinvitat in casa si sa fie nesimtit?

Diplomatia ei mi se pare gresita.

Adica da, consider ca in anumite situatii din viata modul asta de "lupta" e extraordinar. Dar stiti cand? Atunci cand ai un adversar pe masura. Atunci cand e o idee mai greu sa il zdrobesti.

Dar in general, cel putin in tara asta, oamenii nu ar intelege ce faci tu. Da, probabil ca asta ar face lucrurile mai fun. Dar sincer, mie nu mi se pare extraordinar de fun sa ma joc cu un om prost. e fun pt o zi, doua, pana cand prostia lui incepe sa ma scoata din sarite. Mi se pare mult mai fun sa incerci sa te joci cu cineva care nu poate fi jucat atat de usor.

So, consider ca oamenii sunt prea prosti pt aceasta diplomatie. Pt ca diplomatia asta e discreta. Si oamenii din ziua de azi nu prind subtilitatile. Oamenii normali nu o prind pt ca nu sunt in stare, iar barbatii.... nu o prind pt ca sunt barbati. Nu le sta in fire. Femeile care se asteapta ca barbatii lor sa inteleaga ce inteleg ele din "Am impresia ca rochia asta nu sta bine pe mine" / "Vai, dar e atat de rusinos sa faci lucrul cutare" vor ramane foarte dezamagite si frustrate. Nu, barbatul nu va intelege niciodata mai mult decat ceea ce tocmai ai spus si nu il vei determina niciodata astfel sa iti spuna ceea ce vrei tu de fapt sa auzi. Din pacate.

De asta am conflicte cu mama, deoarece nu sunt de acord cu tehnica ei de a trece prin viata. Nu sunt de acord cu cat de mult tine cu dintii de aceasta diplomatie idioata. Consider ca se lasa calcata in picioare. Consider ca pentru a opri asta, trebuie sa ai tupeu si sa spui clar si raspicat ce gandesti. Sa inteleaga prostu'. Adica "Fah, iesi in plm afara din camera mea si bate din nou la usa daca vrei sa te primesc", de exemplu. Eu asa fac. Ea nu. Ea lasa proasta sa faca ce rvea si dup-aia e suparata pe ea, fara a spune nimic persoanei in cauza. Deci, oamenii nu se tem de ea. Doar pt ca ii inteapa uneori unde ii doare... Hmph, asta trece. Asta nu ii aduce respectul lor. Nu ca i-ar fi vital, dar odata cu el sau cu teama, o vor lasa cat de cat in pace. Right?

Probabil ca asta am invatat-o de la Claudette. Cel putin asa imi place sa cred. De ce ai pierde timp si energie alergand in jurul adversarului pana il ametesti pentru ca apoi sa il injunghii cand e slabit, cand poti pur si simplu sa te duci si sa ii dai una fix in bot, sa stie cu cine are de-a face? Mi se pare mult mai corect. si mie-mi palc chestiile corecte.

E posibil sa am ideile astea pt ca inca sunt tanara si nu am suficienta experienta de viata, si e posibil ca mai incolo, cine stie, sa ajung sa ii dau dreptate mamei. Dar e si mai posibil ca asa sunt eu. Consider ca viata e un razboi. Si ce fel de diplomatie exista in razboi?

Nu, frate, in razboi n-ai timp sa te gandesti cat de inuman sau de gresit sau de filosofic sau de intens e ceea ce faci. In razboi ucizi sau esti ucis. In razboi nu sta nimeni sa se gandeasca la pierderile de vieti omenesti sau la cat de bun e scopul pt care dai batalia, sau la Dumenzeu - poate decat cei care nu lupta, ei au timp.





Mi-ar placea sa studiez arta razboiului.




Titlul triologiei de posturi e inspirat dintr-o lectie din unul ditnre cele 7 manuale ale mele de istorie. Da, mi-am cumparat 7 manuale de istorie si no matter what, se vor afla intotdeauna in biblioteca mea personala. :x Lectia respectiva avea titlul asta, dar se referea la secolul 18 parca. Si mi-a atras atentia, pt ca mi se parea ceva mai dificil de retinut decat "Primul razboi mondial" si "Transilvania in Evul Mediu".

App de asta, voiam sa mentionez ca... ii sunt si cred ca ii voi fi mereu foarte recunoscatoare lui Bogdan Stoica. Imi amintesc si acum primele intalniri cu el si cat de mult l-am admirat, si pentru ce. Si acele calitati ale sale au ramas si acum, peste 4 ani. Ii sunt foarte recunascatoare pentru ca m-a determinat sa tin minte tot ce m-a invatat, si in materie de istorie, si in materie de viata. Ii sunt recunoscatoare pentru ca facea totul sa fie atat de fun. Ii sunt recunoscatoare pentru ca inca imi amintesc ce m-a invatat acum 4 ani. Ii sunt recunsocatoare pentru ca m-a invatat ce inseamna competitia si m-a determinat sa ii fac fata. Ii sunt recunoscatoare pentru ca mi-a amplificat pasiunea pt Franta. Ii sunt recunsocatoare pentru ca, fara sa stie asta, m-a ajutat sa ma descopar. Ii sunt recunoscatoare pentru tot ce a facut pentru mine, fara sa stie [pt ca deh, e barbat]. Si da, ii stiu si partile naspa, si le consider foarte naspa. Dar asta nu schimba ce influenta puternica a avut asupra mea ca om. Sunt mandra ca l-am cunoscut.




See, deci pana la urma caile pe care le aleg pentru mine chiar sunt cele corecte. xD