Funny thing si chestia asta cu visele si cu sperantele si cu dorintele.. Nu stii niciodata cu ce te mai surprind.
Hmmm. Cred ca tocmai am experimentat pentru prima data cum e sa iti vezi o mare parte importanta din ele cum sunt distruse si totusi sa...intelegi. Sa sa fii sad, dar sa nu disperi. Sa doara, si totusi sa nu doara rau. Daca reusesti sa vezi si partile bune, it's actually kinda cool. Eliberator. Sortof..
Superb sentimentul ca, no matter what, vei avea intotdeauna ceva foarte special. Cred ca el are puterea de a te salva, si de a te face sa zambesti foarte sincer, desi trist. Si sa poti merge mai departe.
Mi se pare ciudat si cam greu de inteles si...nedrept totusi cum, pe masura ce trec anii, incepi sa simti cum ti se ia si ti se farama tot mai mult din sperantele ramase...
Thursday, July 30, 2009
Wednesday, July 29, 2009
Funhouse
I like the lead singer from Nickelback. Nu doar pentru vocea unica, ci si pentru clipurile foarte interesante si destul de.. inedite, care aduc ceva nou si frumos pe piata asta muzicala foarte pitzi.
Am devenit si mai interesata de soarta lui atunci cand a zis ca a visat ca va muri pe scena de un infarct si ca publicul va crede ca face parte din spectacol.
"Show me what it's like
To be the last one standing..."
De doi ani... astept momentul asta. Like finally. *smiles*
Nu mai credeam ca se poate. But it's just so goddamn awesome.....*melts*
I'm actually really angry right now. Cred ca abia acum incep sa ies din soc si eu. Si incep sa realizez ca lumea asta... chiar... nu vad ca ar mai avea vreo sansa de scapare. Daca pana si ultimii oameni in care imi pusesem sperantele se dovedesc a fi jigodii nesimtite si fara scrupule... Pe cuvant, sunt dezgustata... Doar cand ma gandesc la asta imi vine sa vomit.
Bine ca abia acum imi dau seama cum sta treaba de fapt, si nu s-a intamplat mai devreme.
E un tantar in camera. Incerc sa il omor de vreo 10 minute.
I dunno, i guess everything happens for a reason. Continui sa imi spun asta atunci cand nu reusesc sa inteleg tot. Si chiar cred asta.
Si nu, nu ma refer la tantar.
"Spui cuvinte mari, pe care nu le-ntelegi..."
E o parte foaaaaaaaarte mititica din mine care inca spera ca, vorba aia, ca mai exista cineva suficient de bun pe lumea asta... Pentru mine sau...pur si simplu. Dar sincer, vocea se micsoreaza pe zi ce trece. Pentru ca sunt realista.
Si nu sunt atat de trista pe cat ar trebui din cauza asta. E mai mult un fel de realizare. Pentru ca simt ca imi vine si mai mult mintea la cap.
De fiecare data cand gasesti ceva, o sclipire de bunatate, un om cu potential, o persoana ce pare macar un pic deosebita... pana la urma se pierde totul. Ori e doar o iluzie, ori e o farama atat de pierduta si de ingropata de chestii fucked up....
Sincer, de aia nici nu mai incerc. De aia nu mai vad binele din oameni. De aia nu ma mai incred in ei. Pentru ca pana la urma, ajung la acelasi deznodamant. ACELASI, de fiecare data. Ori sunt prosti, ori te dezamagesc, ori sunt ipocriti, ori sunt egoisti, ori te tradeaza.
Nu mai incerc pentru ca nu am de ce sa imi pierd timpul cautand ceva ce oricum nu e de gasit pe aproape.
Si asta e foarte trist.
Stiu, totusi, ca daca cineva intradevar e deosebit, cumva voi vedea asta. Pentru ca, macar un pic, in general simt chestiile de genul asta. Ma cam mandresc cu treaba asta.
Si daca e cineva smecher si eu nu vad asta de la inceput, mai bine sa ii vad intai partile rele si apoi sa ma impresioneze cu ceva wow si sa ma... wow, sa ma dea peste cap. Desi...mda. Mmda. Poate cu vreo cinci vodka. Atunci probabil sunt mai iubareata.
Meh, partea visatoare din mine spera inca sa intalnesc un specimen asa la un moment dat. Pe trezie. Desi probabil ca pe parcurs ma va dezamagi, but anyways. Ar fi fun. Diversitate. I like that.
Asa, ca fapt divers... Nu am mai intalnit pe cineva "special" de ani de zile. Cred ca de...5 ani. Si atunci eram foaaarte naiva. Deci sunt convinsa ca ma inselam. Pentru ca orice zbura se manca pe atunci. Chiar cu fascinatie.
E atat de trist...
Ajung sa cred ca nu exista pe lumea asta cineva... pe masura mea. Da, probabil suna narcisist, stuff, probabil ca la un anumit nivel chiar e, dar nu asta e intentia. Ba chiar ideea e ca... e chiar un strigat de ajutor. De 20j de ani [si in mod special de 2] astept... Nush... Sa mi se dovedeasca faptul ca "Rasare soarele si pe strada ta". Ca... ceva. Ca second prince charming is there somewhere. Alive and...smart. Dunno... Pff. Something..
Se spunea despre romantici, aia care-au inventat curentul prin secolul 19 in poezie si proza, gen Alexandre Dumas si Hugo, ca sunt genii vizionari, mediatori intre divin si terestru, care nu sunt prinsi de lumea asta, deoarece stiu ca dincolo exista altceva si vor sa transceada, dar ca nu apartin nici acelei lumi nici acesteia. Si ca aici sunt intotdeauna nefericiti din cauza dragostei, deoarece genul de iubire perfecta pe care o cauta ei e imposibila deoarece idealul lor e mult prea...mare si niciun muritor nu ii poate implini vreodata.
Stiu asta pentru ca iubesc operele de genul asta. Si romanticii. Si hmmm, oare ma regasesc?
Nu pot sa nu ma intreb... Daca sunt singura muritoare de rand care vede tot ce vede si care intelege tot ce intelege si care intuieste tot ce intuieste si care crede tot ce crede si care doreste tot ce doreste... atunci ce dracu' sunt? De ceva timp ma intreb asta... Devine usor disturbing... Sau scary.. Ca sincer...nu cred ca am retinut chiar fara motiv definitia romanticului..
E greu sa cred ca sunt altfel, dar...vad ca sunt. And it's weird. And, again, sad. God, de ar mai fi inca 5 persoane ca mine in tara asta, am face o revolutie...
Nu vreau sa ma simt mai cu mot, serios, la origini sunt timida si modesta.. Si totusi... Nu ai cum sa nu ajungi sa gandesti ca esti altfel atunci cand vezi tot ce vezi in jur... Cum frate? Cum merg toti astia de pe strazi in continuare cu constiinta okay si cum se pot privi in oglinda dimineata? Serios, nu ai cum sa nu te intrebi cum de pot trai unii cu ei insisi... Pe de alta parte...Nici nu ai cum sa ii intelegi VREODATA pe altii. Pentru ca de multe ori am incercat sa privesc totul din punctul de vedere al unui om prost. And i just can't. E imposibil..
Oamenii chiar nu se prind cat de norocosi sunt uneori... Tot ce fac e sa se planga non-stop si sa critice si sa urasca atat de tare si sa distruga lucrurile frumoase ce li se ofera. Genul asta de creaturi ma scoate din sarite. Umbla ca niste zombie ratati lovindu-se de zidurile pe care ei singuri si le pun in fata prin cacaturile lor si habar nu au ce inseamna viata. Nu vor avea niciodata. Dar se cred zei. Intotdeauna.
Pana la urma oamenii nici nu merita toate lucrurile frumoase ce li se ofera... I dunno.
Poate ca de-asta nu am nici eu tot ce imi doresc, pentru ca-s la fel ca ei.
Sunt in general revoltata de chestiile astea dar e totul atat de naspa incat nici nu mai am chef sa vorbesc despre asta. Dar acum m-a lovit asa cu furie nesimtirea de care sunt capabili unii. Nici nush de ce am scris despre asta, oricum nu rezolv nimic. Furia e pusa bine, la pastrare. Ca deh. Nu e prima data.
Futu-i tantaru' ma-sii. Au.
Aaah, bere.
"Doar un vis urat care s-a intins pe ani grei..."
Privindu-mi gingas noua bratara *smug* si intrebandu-ma cum e pana la urma faza aia cu "ce dracu' sunt?"... Ma intreb daca sa scriu tot ce imi trece prin minte in continuare in postul asta, sau sa ma culc si sa scriu in urmatorul. Mi-e lene sa continui acum dar abia am inceput berea so...
Pana la 17 ani mi-am dorit o groaza de lucruri pentru mine si viata mea... Si toate cele pe care mi le-am dorit cu adevarat.. s-au intamplat. Ori pentru ca am luptat foarte mult pentru ele, ori pur si simplu au venit de la sine.
Acum nu imi mai doresc atat de multe ca pe atunci. Dar totusi s-a schimbat ceva... Si abia acum cateva zile am realizat asta.
Inainte imi doream toate lucrurile astea frumoase si aveam toate visele astea...cu modestie. Ba chiar ma rugam pentru ele, plangand and stuff. Cu sinceritate si fara ranchiuna si ca un copil cuminte si...foarte modesta.. Si era un sentiment atat de frumos.
Acum... cand imi doresc ceva... well, mi-o doresc cu incapatanare, cu...patos, si... fiind foarte aroganta si.. de neoprit. Niciodata nu accept ideea ca as putea pierde, desi stiu ca posibilitatea aia e acolo. Sunt trufasa, capoasa, si violenta. Si daca lucrurile nu ies cum vreau eu....Hmmmm. Scuip flacari in jur peste tot.
I don't like that. M-am prins de asta abia dupa ce am realizat cat m-am schimbat la chestia asta.
De la un copil inocent si supus am devenit o masina de...urat. Fun...
Chiar ma doare rau ca am devenit asa.
Sunt ca un om care nu avea nimic si dormea pe strazi acoperit cu ziare colorate si intr-o zi a primit sansa de a face ceva frumos cu viata lui. A renuntat la bautura, s-a dus si s-a tuns, si-a gasit o slujba - nu i-a mers perfect, a avut ceva probleme, dar cu greu a reusit sa isi ia o rulota. Mai cu chiu cu vai, a muncit mai mult, si a reusit sa isi ia o garsoniera. Si a fost atat de recunoscator pentru ea.. Si extrem de fericit. Asa ca a avut forta si curaj sa munceasca si mai mult. Si si-a luat apartament cu doua camere. Si a devenit si mai inflacarat. A muncit iar, desi era mai greu sa faci fata stresului orelor suplimentare si astea, si acum are un apartament luxos cu trei camere. Si e atat de incantat de el. Nu l-ar da pentru nimic in lume, n-ar iesi de acolo nici mort. Dar visul lui e sa aiba apartamentul penthouse cu vedere la...dunno, NY.. in care sa poata turna filme porno daca vrea si sa danseze la bara cu maimutele in tanga. Si pentru ca vrea asta foarte tare, in niste accese de furie, a inceput sa improste cu noroi apartamentul pentru care a muncit atat...
Nu isi da seama cand o face, dar totusi se intampla...
Cand oi fi devenit asta, habar nu am... Nu am avut timp sa ma prind..
*laughs* Chiar as avea nevoie de un buton cu Ego - off. Mama, sunt tare curioasa ce s-ar intampla atunci...
Pana una alta, m-am prins ca sunt de fapt foarte fraiera - penthouseu' ma-sii - pentru ca vorba aia, if it makes you happy, it can't be that bad...*smiles*
Nu iert repede. Nu am multe straturi. Nu am ganduri profunde si dubioase si frumoase. Nu pot privi o situatie din mai multe perspective. Cand ma supar, nu imi trece a doua zi. Nu ma gandesc intai la binele celui de langa. Nu ma intereseaza sa fac pe nimeni sa rada. Nu sunt foarte curajoasa. Nu am vise...interesante. Deloc. Nu sunt dispusa sa inteleg si/sau sa tolerez orice actiune a cuiva.
..That's why I'm so human and you are God.
And i like [love] God tocmai pentru ca e asa, si pentru ca nu mai e nimeni ca el.. Si ma simt atat de...mica, si sunt atat de... beyond recunoscatoare pentru orice urma de divinitate din viata mea.
Si e atat de ciudat ca nu ma prind cum se face ca, dintre toti oamenii din lume, am parte de ceva atat de special si de overwhelming... Chiar nu-nteleg... Really.
And... i am proud of myself because i'm your creation. Atat de batuta in cap si de human. Si de bine pazita... Si pana la urma, tu mi-ai dat egoul asta. Are si el partile lui negative acuma, ce sa fac...
Am devenit si mai interesata de soarta lui atunci cand a zis ca a visat ca va muri pe scena de un infarct si ca publicul va crede ca face parte din spectacol.
"Show me what it's like
To be the last one standing..."
De doi ani... astept momentul asta. Like finally. *smiles*
Nu mai credeam ca se poate. But it's just so goddamn awesome.....*melts*
I'm actually really angry right now. Cred ca abia acum incep sa ies din soc si eu. Si incep sa realizez ca lumea asta... chiar... nu vad ca ar mai avea vreo sansa de scapare. Daca pana si ultimii oameni in care imi pusesem sperantele se dovedesc a fi jigodii nesimtite si fara scrupule... Pe cuvant, sunt dezgustata... Doar cand ma gandesc la asta imi vine sa vomit.
Bine ca abia acum imi dau seama cum sta treaba de fapt, si nu s-a intamplat mai devreme.
E un tantar in camera. Incerc sa il omor de vreo 10 minute.
I dunno, i guess everything happens for a reason. Continui sa imi spun asta atunci cand nu reusesc sa inteleg tot. Si chiar cred asta.
Si nu, nu ma refer la tantar.
"Spui cuvinte mari, pe care nu le-ntelegi..."
E o parte foaaaaaaaarte mititica din mine care inca spera ca, vorba aia, ca mai exista cineva suficient de bun pe lumea asta... Pentru mine sau...pur si simplu. Dar sincer, vocea se micsoreaza pe zi ce trece. Pentru ca sunt realista.
Si nu sunt atat de trista pe cat ar trebui din cauza asta. E mai mult un fel de realizare. Pentru ca simt ca imi vine si mai mult mintea la cap.
De fiecare data cand gasesti ceva, o sclipire de bunatate, un om cu potential, o persoana ce pare macar un pic deosebita... pana la urma se pierde totul. Ori e doar o iluzie, ori e o farama atat de pierduta si de ingropata de chestii fucked up....
Sincer, de aia nici nu mai incerc. De aia nu mai vad binele din oameni. De aia nu ma mai incred in ei. Pentru ca pana la urma, ajung la acelasi deznodamant. ACELASI, de fiecare data. Ori sunt prosti, ori te dezamagesc, ori sunt ipocriti, ori sunt egoisti, ori te tradeaza.
Nu mai incerc pentru ca nu am de ce sa imi pierd timpul cautand ceva ce oricum nu e de gasit pe aproape.
Si asta e foarte trist.
Stiu, totusi, ca daca cineva intradevar e deosebit, cumva voi vedea asta. Pentru ca, macar un pic, in general simt chestiile de genul asta. Ma cam mandresc cu treaba asta.
Si daca e cineva smecher si eu nu vad asta de la inceput, mai bine sa ii vad intai partile rele si apoi sa ma impresioneze cu ceva wow si sa ma... wow, sa ma dea peste cap. Desi...mda. Mmda. Poate cu vreo cinci vodka. Atunci probabil sunt mai iubareata.
Meh, partea visatoare din mine spera inca sa intalnesc un specimen asa la un moment dat. Pe trezie. Desi probabil ca pe parcurs ma va dezamagi, but anyways. Ar fi fun. Diversitate. I like that.
Asa, ca fapt divers... Nu am mai intalnit pe cineva "special" de ani de zile. Cred ca de...5 ani. Si atunci eram foaaarte naiva. Deci sunt convinsa ca ma inselam. Pentru ca orice zbura se manca pe atunci. Chiar cu fascinatie.
E atat de trist...
Ajung sa cred ca nu exista pe lumea asta cineva... pe masura mea. Da, probabil suna narcisist, stuff, probabil ca la un anumit nivel chiar e, dar nu asta e intentia. Ba chiar ideea e ca... e chiar un strigat de ajutor. De 20j de ani [si in mod special de 2] astept... Nush... Sa mi se dovedeasca faptul ca "Rasare soarele si pe strada ta". Ca... ceva. Ca second prince charming is there somewhere. Alive and...smart. Dunno... Pff. Something..
Se spunea despre romantici, aia care-au inventat curentul prin secolul 19 in poezie si proza, gen Alexandre Dumas si Hugo, ca sunt genii vizionari, mediatori intre divin si terestru, care nu sunt prinsi de lumea asta, deoarece stiu ca dincolo exista altceva si vor sa transceada, dar ca nu apartin nici acelei lumi nici acesteia. Si ca aici sunt intotdeauna nefericiti din cauza dragostei, deoarece genul de iubire perfecta pe care o cauta ei e imposibila deoarece idealul lor e mult prea...mare si niciun muritor nu ii poate implini vreodata.
Stiu asta pentru ca iubesc operele de genul asta. Si romanticii. Si hmmm, oare ma regasesc?
Nu pot sa nu ma intreb... Daca sunt singura muritoare de rand care vede tot ce vede si care intelege tot ce intelege si care intuieste tot ce intuieste si care crede tot ce crede si care doreste tot ce doreste... atunci ce dracu' sunt? De ceva timp ma intreb asta... Devine usor disturbing... Sau scary.. Ca sincer...nu cred ca am retinut chiar fara motiv definitia romanticului..
E greu sa cred ca sunt altfel, dar...vad ca sunt. And it's weird. And, again, sad. God, de ar mai fi inca 5 persoane ca mine in tara asta, am face o revolutie...
Nu vreau sa ma simt mai cu mot, serios, la origini sunt timida si modesta.. Si totusi... Nu ai cum sa nu ajungi sa gandesti ca esti altfel atunci cand vezi tot ce vezi in jur... Cum frate? Cum merg toti astia de pe strazi in continuare cu constiinta okay si cum se pot privi in oglinda dimineata? Serios, nu ai cum sa nu te intrebi cum de pot trai unii cu ei insisi... Pe de alta parte...Nici nu ai cum sa ii intelegi VREODATA pe altii. Pentru ca de multe ori am incercat sa privesc totul din punctul de vedere al unui om prost. And i just can't. E imposibil..
Oamenii chiar nu se prind cat de norocosi sunt uneori... Tot ce fac e sa se planga non-stop si sa critice si sa urasca atat de tare si sa distruga lucrurile frumoase ce li se ofera. Genul asta de creaturi ma scoate din sarite. Umbla ca niste zombie ratati lovindu-se de zidurile pe care ei singuri si le pun in fata prin cacaturile lor si habar nu au ce inseamna viata. Nu vor avea niciodata. Dar se cred zei. Intotdeauna.
Pana la urma oamenii nici nu merita toate lucrurile frumoase ce li se ofera... I dunno.
Poate ca de-asta nu am nici eu tot ce imi doresc, pentru ca-s la fel ca ei.
Sunt in general revoltata de chestiile astea dar e totul atat de naspa incat nici nu mai am chef sa vorbesc despre asta. Dar acum m-a lovit asa cu furie nesimtirea de care sunt capabili unii. Nici nush de ce am scris despre asta, oricum nu rezolv nimic. Furia e pusa bine, la pastrare. Ca deh. Nu e prima data.
Futu-i tantaru' ma-sii. Au.
Aaah, bere.
"Doar un vis urat care s-a intins pe ani grei..."
Privindu-mi gingas noua bratara *smug* si intrebandu-ma cum e pana la urma faza aia cu "ce dracu' sunt?"... Ma intreb daca sa scriu tot ce imi trece prin minte in continuare in postul asta, sau sa ma culc si sa scriu in urmatorul. Mi-e lene sa continui acum dar abia am inceput berea so...
Pana la 17 ani mi-am dorit o groaza de lucruri pentru mine si viata mea... Si toate cele pe care mi le-am dorit cu adevarat.. s-au intamplat. Ori pentru ca am luptat foarte mult pentru ele, ori pur si simplu au venit de la sine.
Acum nu imi mai doresc atat de multe ca pe atunci. Dar totusi s-a schimbat ceva... Si abia acum cateva zile am realizat asta.
Inainte imi doream toate lucrurile astea frumoase si aveam toate visele astea...cu modestie. Ba chiar ma rugam pentru ele, plangand and stuff. Cu sinceritate si fara ranchiuna si ca un copil cuminte si...foarte modesta.. Si era un sentiment atat de frumos.
Acum... cand imi doresc ceva... well, mi-o doresc cu incapatanare, cu...patos, si... fiind foarte aroganta si.. de neoprit. Niciodata nu accept ideea ca as putea pierde, desi stiu ca posibilitatea aia e acolo. Sunt trufasa, capoasa, si violenta. Si daca lucrurile nu ies cum vreau eu....Hmmmm. Scuip flacari in jur peste tot.
I don't like that. M-am prins de asta abia dupa ce am realizat cat m-am schimbat la chestia asta.
De la un copil inocent si supus am devenit o masina de...urat. Fun...
Chiar ma doare rau ca am devenit asa.
Sunt ca un om care nu avea nimic si dormea pe strazi acoperit cu ziare colorate si intr-o zi a primit sansa de a face ceva frumos cu viata lui. A renuntat la bautura, s-a dus si s-a tuns, si-a gasit o slujba - nu i-a mers perfect, a avut ceva probleme, dar cu greu a reusit sa isi ia o rulota. Mai cu chiu cu vai, a muncit mai mult, si a reusit sa isi ia o garsoniera. Si a fost atat de recunoscator pentru ea.. Si extrem de fericit. Asa ca a avut forta si curaj sa munceasca si mai mult. Si si-a luat apartament cu doua camere. Si a devenit si mai inflacarat. A muncit iar, desi era mai greu sa faci fata stresului orelor suplimentare si astea, si acum are un apartament luxos cu trei camere. Si e atat de incantat de el. Nu l-ar da pentru nimic in lume, n-ar iesi de acolo nici mort. Dar visul lui e sa aiba apartamentul penthouse cu vedere la...dunno, NY.. in care sa poata turna filme porno daca vrea si sa danseze la bara cu maimutele in tanga. Si pentru ca vrea asta foarte tare, in niste accese de furie, a inceput sa improste cu noroi apartamentul pentru care a muncit atat...
Nu isi da seama cand o face, dar totusi se intampla...
Cand oi fi devenit asta, habar nu am... Nu am avut timp sa ma prind..
*laughs* Chiar as avea nevoie de un buton cu Ego - off. Mama, sunt tare curioasa ce s-ar intampla atunci...
Pana una alta, m-am prins ca sunt de fapt foarte fraiera - penthouseu' ma-sii - pentru ca vorba aia, if it makes you happy, it can't be that bad...*smiles*
Nu iert repede. Nu am multe straturi. Nu am ganduri profunde si dubioase si frumoase. Nu pot privi o situatie din mai multe perspective. Cand ma supar, nu imi trece a doua zi. Nu ma gandesc intai la binele celui de langa. Nu ma intereseaza sa fac pe nimeni sa rada. Nu sunt foarte curajoasa. Nu am vise...interesante. Deloc. Nu sunt dispusa sa inteleg si/sau sa tolerez orice actiune a cuiva.
..That's why I'm so human and you are God.
And i like [love] God tocmai pentru ca e asa, si pentru ca nu mai e nimeni ca el.. Si ma simt atat de...mica, si sunt atat de... beyond recunoscatoare pentru orice urma de divinitate din viata mea.
Si e atat de ciudat ca nu ma prind cum se face ca, dintre toti oamenii din lume, am parte de ceva atat de special si de overwhelming... Chiar nu-nteleg... Really.
And... i am proud of myself because i'm your creation. Atat de batuta in cap si de human. Si de bine pazita... Si pana la urma, tu mi-ai dat egoul asta. Are si el partile lui negative acuma, ce sa fac...
Tuesday, July 28, 2009
"...Sangele se face apa, se lupta frate cu frate"
Acum vreo saptmana - doua, mergeam la un amic, si dintr-o masina foarte...bengoasa, se auzea foarte loud melodia asta. Pe care am recunoscut-o, stiam si cine o canta, dar nu mai stiam CE melodie e.
Ascultam asa ceva, hip-hop la greu, pe la 14 - 15 ani. Si e foarte placut sa imi amintesc de perioada aia si de songurile astea. It's nice.
Si nush ce m-a apucat in dimineata asta, si de la "Vorbeste vinul" si "Cheia de sub pres" am dat peste melodia asta. Si m-a facut sa zambesc. Pentru ca mi-am amintit cat de... pura si de... well, luptatoare devotata eram. Sau ceva de genu'. N-am mai regasit inocenta aia atat de capoasa si de curata si de al dracu' de puternica. De pe vremea cand incepeam si eu sa aflu cum e viata..*smiles* Funneh.
Imi e frica de viata cum imi este de moarte
Prea cruda mi se pare ironia sortii
Dai nastere la viata in timp ce-ti numeri mortii
Religia ar trebui sa nasca armonie
Si totusi mii de oameni mor zilnic dintr-o prostie
Se stie aproape totul despre nimic
Te crezi prea mic sa-ncerci sa schimbi un pic
Mai tragic mi se pare acum ce-o sa zic
Mai nou nu mai esti mare decat cu suflet mic
Ridic cuvantul impacat cu gandul
Ca tuturor le vine pan-la urma randul
Si-n adancul inimii as vrea sa regasesc
Credinta-n acel lucru care m-opreste sa m-opresc
Si ma feresc sa o arat prea des
Pentru ca de la atata ura incep sa obosesc
Sa va intorc obrazul sunteti atenti la fete
Am box in mana stanga sunt gata sa va fac zdrente
Pentru ca ati ajuns tarfe pe fata
Am trei degete pe care-mi numar prietenii in viata
P.S. <3 Parazitii.
Ascultam asa ceva, hip-hop la greu, pe la 14 - 15 ani. Si e foarte placut sa imi amintesc de perioada aia si de songurile astea. It's nice.
Si nush ce m-a apucat in dimineata asta, si de la "Vorbeste vinul" si "Cheia de sub pres" am dat peste melodia asta. Si m-a facut sa zambesc. Pentru ca mi-am amintit cat de... pura si de... well, luptatoare devotata eram. Sau ceva de genu'. N-am mai regasit inocenta aia atat de capoasa si de curata si de al dracu' de puternica. De pe vremea cand incepeam si eu sa aflu cum e viata..*smiles* Funneh.
Imi e frica de viata cum imi este de moarte
Prea cruda mi se pare ironia sortii
Dai nastere la viata in timp ce-ti numeri mortii
Religia ar trebui sa nasca armonie
Si totusi mii de oameni mor zilnic dintr-o prostie
Se stie aproape totul despre nimic
Te crezi prea mic sa-ncerci sa schimbi un pic
Mai tragic mi se pare acum ce-o sa zic
Mai nou nu mai esti mare decat cu suflet mic
Ridic cuvantul impacat cu gandul
Ca tuturor le vine pan-la urma randul
Si-n adancul inimii as vrea sa regasesc
Credinta-n acel lucru care m-opreste sa m-opresc
Si ma feresc sa o arat prea des
Pentru ca de la atata ura incep sa obosesc
Sa va intorc obrazul sunteti atenti la fete
Am box in mana stanga sunt gata sa va fac zdrente
Pentru ca ati ajuns tarfe pe fata
Am trei degete pe care-mi numar prietenii in viata
P.S. <3 Parazitii.
Monday, July 20, 2009
L word
Breath it in and breath it out
and pass it on it's almost out
We're so creative and so much more
We're high above but on the floor
It's not a habit it's cool
I feel alive
If you don't have it you're on
the other side
The deeper you stick it in your vein
The deeper the thoughts there's no more pain
I'm in heaven I'm a god
I'm everywhere I feel so hot
It's not a habit, it's cool
I feel alive
If you don't have it you're on
the other side
I'm not an addict (maybe that's a lie)
It's over now, I'm cold, alone
I'm just a person on my own
Nothing means a thing to me
Oh, nothing means a thing to me
It's not a habit, it's cool
I feel alive
If you don't have it you're on
the other side
I'm not an addict (maybe that's a lie)
Free me, leave me
Watch me as I'm going down
Free me, see me
Look at me I'm falling
And I'm falling...
It is not a habit, it is cool
I feel alive I feel...
It is not a habit, it is cool
I feel alive
I'm not an addict, I'm not an addict, I'm not an addict.
In general reclamele sug. Rau. Mai ales in Romania. But...
Love this fucking commercial:
8-> Aren't they just so sweeeeet?
This is one of the reasons why i like guys sometimes. Cum se bucura ca niste copilasi de un lucru atat de simplu... :P
And i find this also kinda cute :P
Ha ha ha ha ha. E ce ar face orice om normal.
8-> Aren't they just so sweeeeet?
This is one of the reasons why i like guys sometimes. Cum se bucura ca niste copilasi de un lucru atat de simplu... :P
And i find this also kinda cute :P
Ha ha ha ha ha. E ce ar face orice om normal.
Sunday, July 19, 2009
In ajun de 2 si 1/2
Un cantec, un gand si o bere rece.
Finally, mi s-a luat marea "piatra" de pe inima.
Thank you...
'Cause you were my hero
My fridaynight
You wrote the soundtrack to my life
I miss you a lot.
And gave me something
To hold on to
It's just so overwhelming to feel so protected..
When i was growing up
You were the rock
In my life
Thank you.
[..Nici nu-mi mai amintesc cati ani au trecut de cand nu mai dansasem de una singura, spontan, din pura placere.]
Am vrut sa ma uit la QOTD din nou, dupa atata timp, but i couldn't. Nu singura. Mi-a fost prea teama ca va durea prea tare sa realizez cat de prost e facut de fapt. Si sa nu il mai gasesc la fel de fascinant. Couldn't break the rules. *smiles*
"Stie ca el e doar in imaginatia ta. Deci e la fel de viu ca ea.. si la fel de mort ca ea."
Finally, mi s-a luat marea "piatra" de pe inima.
Thank you...
'Cause you were my hero
My fridaynight
You wrote the soundtrack to my life
I miss you a lot.
And gave me something
To hold on to
It's just so overwhelming to feel so protected..
When i was growing up
You were the rock
In my life
Thank you.
[..Nici nu-mi mai amintesc cati ani au trecut de cand nu mai dansasem de una singura, spontan, din pura placere.]
Am vrut sa ma uit la QOTD din nou, dupa atata timp, but i couldn't. Nu singura. Mi-a fost prea teama ca va durea prea tare sa realizez cat de prost e facut de fapt. Si sa nu il mai gasesc la fel de fascinant. Couldn't break the rules. *smiles*
"Stie ca el e doar in imaginatia ta. Deci e la fel de viu ca ea.. si la fel de mort ca ea."
Saturday, July 18, 2009
Nu am chef azi. ..Nici la noapte. Nici maine, nici poimaine.
I think i'm sick.
Tot anu' am asteptat sa termin cu bacu' ca sa pot citi, pentru ca din cauza stresului n-am mai citit nimic. Bai da' cum am asteptat asta... Cu cat se apropia bacu' mai mult, cu atat jubilam mai tare ca "OMG o sa citesc, o sa citesc! OMG OMG". Am dat bacu' si in ultimele doua saptmani am citit 57 de pagini. 57! DOAR 57. In doua saptamani! I suck so hard.
Sunt la partea cea mai enetertaining a cartii dar nu am chef sa citesc. Adica e atat de fermecator totul, dar cand sa iau cartea in mana sunt like "Mneeeah..."
Tre sa imi fac unghiile de doua zile dar mi-e lene si nu am chef.
Tre sa fac Pilates in fiecare zi dar mi-e lene si nu am chef.
As dormi si as zace intruna dar nu pot pt ca am somnul prea usor si pt ca e prea cald. Si pt ca atunci cand dorm, nu dorm bine.
Si pt mine somnul e EXTREM de important. Putin si bolnavicios asa, dar SFANT. Daca nu dorm, urasc pe toata lumea.
S-a dus juma de vara fara sa ma prind, cu examene si cacat mult, si nu simt ca e vara. Nu simt nici ca n-am griji, nu simt nici ca n-am responsabilitati. Pe dracu' n-am. Ma simt in continuare "om mare". Mare si plictisit... Si mai ramane juma de vara in care voi fi plecata si ma voi plictisi [...si mai rau.]. Awesome.
De cand sunt in vacanta, nu simt ca e vacanta. N-am facut absolut nimic entertaining care sa ma faca sa simt ca... traiesc.
Nu am chef nici macar sa ma uit la un film ceva.
Nici sa ascult muzica.
Frate nici de bere nu mai am chef ca inainte! I miss that..
De aia cred ca-s foarte bolnava or smth. Oricum, ceva se intampla clar...
Cred ca ori am acumulat si mai mult stres, ori nush... Sunt deprimata rau... Ori... I'm really old, man. No, REALLY old.
*rolls eyes*
Nici sa scriu nu mai am chef.
Desi vreau sa fac n si n si n si m lucruri. Dar... n-am chef. Nu-mi arde.
N-am facut nimic asa, de "vara", sa simt si eu ca e fun si ca e vacanta si vara si astea.
That's so deppresing.
Vacanta my ass. Un cur e vara asta.
Tot ce am "realizat" vara asta a fost sa ma cert cu toata lumea si sa zac. Si parca tot n-am zacut suficient. As mai zace. Da, stiu ca am mai zis asta, dar suna atat de bine...
Singura "placere" mai mare de care sunt vinovata vara asta e sa stau in pat si sa ma uit la tv, in special la Friends si LA Ink si Dadaca. [Ca altceva ma enerveaza si inchid teveul si zac fara el.] Imi e atat de lene incat nici nu ma mai deplasez pana la pc ca sa le vad acolo pe net. Imi e lene sa stau pe scaun anyway. Mai bine zac cate o zi ca sa astept continuarea din ziua urmatoare. Yay.
Coaie, nici de inghetata nu mai am chef.... Jesus, e grav...
Imi e lene si sa apas butonul care introduce cratimele din cuvintele din smsurile pt prieteni, asa ca le trimit incorecte gramatical. Si apoi zac iar.
I'm too fucking old.
Ce cacat.
Tot anu' am asteptat sa termin cu bacu' ca sa pot citi, pentru ca din cauza stresului n-am mai citit nimic. Bai da' cum am asteptat asta... Cu cat se apropia bacu' mai mult, cu atat jubilam mai tare ca "OMG o sa citesc, o sa citesc! OMG OMG". Am dat bacu' si in ultimele doua saptmani am citit 57 de pagini. 57! DOAR 57. In doua saptamani! I suck so hard.
Sunt la partea cea mai enetertaining a cartii dar nu am chef sa citesc. Adica e atat de fermecator totul, dar cand sa iau cartea in mana sunt like "Mneeeah..."
Tre sa imi fac unghiile de doua zile dar mi-e lene si nu am chef.
Tre sa fac Pilates in fiecare zi dar mi-e lene si nu am chef.
As dormi si as zace intruna dar nu pot pt ca am somnul prea usor si pt ca e prea cald. Si pt ca atunci cand dorm, nu dorm bine.
Si pt mine somnul e EXTREM de important. Putin si bolnavicios asa, dar SFANT. Daca nu dorm, urasc pe toata lumea.
S-a dus juma de vara fara sa ma prind, cu examene si cacat mult, si nu simt ca e vara. Nu simt nici ca n-am griji, nu simt nici ca n-am responsabilitati. Pe dracu' n-am. Ma simt in continuare "om mare". Mare si plictisit... Si mai ramane juma de vara in care voi fi plecata si ma voi plictisi [...si mai rau.]. Awesome.
De cand sunt in vacanta, nu simt ca e vacanta. N-am facut absolut nimic entertaining care sa ma faca sa simt ca... traiesc.
Nu am chef nici macar sa ma uit la un film ceva.
Nici sa ascult muzica.
Frate nici de bere nu mai am chef ca inainte! I miss that..
De aia cred ca-s foarte bolnava or smth. Oricum, ceva se intampla clar...
Cred ca ori am acumulat si mai mult stres, ori nush... Sunt deprimata rau... Ori... I'm really old, man. No, REALLY old.
*rolls eyes*
Nici sa scriu nu mai am chef.
Desi vreau sa fac n si n si n si m lucruri. Dar... n-am chef. Nu-mi arde.
N-am facut nimic asa, de "vara", sa simt si eu ca e fun si ca e vacanta si vara si astea.
That's so deppresing.
Vacanta my ass. Un cur e vara asta.
Tot ce am "realizat" vara asta a fost sa ma cert cu toata lumea si sa zac. Si parca tot n-am zacut suficient. As mai zace. Da, stiu ca am mai zis asta, dar suna atat de bine...
Singura "placere" mai mare de care sunt vinovata vara asta e sa stau in pat si sa ma uit la tv, in special la Friends si LA Ink si Dadaca. [Ca altceva ma enerveaza si inchid teveul si zac fara el.] Imi e atat de lene incat nici nu ma mai deplasez pana la pc ca sa le vad acolo pe net. Imi e lene sa stau pe scaun anyway. Mai bine zac cate o zi ca sa astept continuarea din ziua urmatoare. Yay.
Coaie, nici de inghetata nu mai am chef.... Jesus, e grav...
Imi e lene si sa apas butonul care introduce cratimele din cuvintele din smsurile pt prieteni, asa ca le trimit incorecte gramatical. Si apoi zac iar.
I'm too fucking old.
Ce cacat.
Tuesday, July 14, 2009
Romania Ink [hahahahahahahahahaha.]
Ma consider o semi-nationalista. Sunt mandra de tara mea si de faptul ca e frumoasa, bogata, cu o istorie interesanta and stuff. Nu sunt mandra de tot, dar de ce sunt, e un sentiment destul de puternic. Daca cineva ar vorbi urat si neadevarat despre Romania, as deveni foarte curcalot.
Deci sunt destul de multe lucruri care-mi plac la tara mea, dar evident ca sunt multe lucruri care nu-mi plac la ea [va rog simtiti diferenta atunci cand va uitati la cuvintele inclinate].
Si de cativa ani incoace - mai exact de la caderea comunismului dar eram eu prea mica [si in primele doua luni de democratie chiar nenascuta] ca sa observ - tara asta mititica si fara noroc in viata a incercat din rasputeri sa intre si ea in randul statelor occidentale, care sunt mari si tari si smechere. In ultimii...sa zic 5 - 10 ani, procesele au devenit si mai rapide.
Daca au prins sau nu la populatia noastra conformista si inculta, asta e altceva.
Dar in ultimul timp observ cat de mult s-a schimbat populatia Romaniei. Ca sa zic asa, "pe vremea mea", era cu totul altfel. Acum... sunt cateva categorii clare de oameni in Romania.
Dar deviez de la subiect. Si nu am chef sa vb acum despre prostie si alte alea. Nici despre faptul ca tinerii cu oleaca de creier folosit din tara asta, sunt suficient de openminded si ca incearca sa se afirme si sa aduca noul pentru romani [ca pentru alte state, nu mai e nimic nou de zeci de ani]. Aia care-si folosesc creierul si mai asiduu, se cara.
In ultima saptmana cred ca am vazut... parca as fi trait intr-o lume a deja-vu-urilor.
Ma enerveaza ca la romani niciodata nu vezi ceva iesit din comun. Ati observat asta? Decat foaaaaaaaaaaaaaaaarte rar. ..Si atunci e de obicei de prost gust. De oribil gust, de fapt.
Parca sunt toti trasi la xerox. Romanii 100% adica, din aia cu slapi si tricouri pe care scrie gen "Iti pot oferi o gradina de trandafiri". DA, am vazut asa ceva. *straight face*
Metroul e ca un zoo uman. I swear, azi muream de somn, si nimic nu m-a putut tine treaza, decat interesul pentru a observa cat de dezgustatoare si de amuzante si de hilarious sunt...majoritatea persoanelor. Genul de chestii la care te-ai uita cu o punga de floricele in mana, o cola in cealalta, ragaind si dandu-ti coate cu prietenii printre hohote de ras zicand "Ia uite frate".
Anyway. Romanii si tatuajele. Gasca si mitraliera.
Oana de acum cativa ani in urma ar fi sperat si ar fi zis "Lasa frate ca in cativa ani va evolua totul si vom fi si noi in rand cu restul lumii". Mhm. Sigur.
Ma amuza si ma intristeaza same time cliseele astea pur romanesti. Like:
1.) Acum cateva zile ceea ce m-a facut sa ratez imaginea mea reflectata intr-un geam [da, mereu ma holbez la mine] a fost tatuajul unei tipe din fata mea pe pasajul de la metrou. Era pe brat, sus, intre biceps si umar [nu sunt prea tare la anatomie]. Mi-a atras atentia si asa am inceput sa o studiez si pe ea. Si sa o urmaresc. Fac asta foaaarte rar, si e aproape fascinant uneori, pentru ca se intampla doar cand dau peste cineva extrem de interesant / hot. Si ea parea a fi amandoua.
In urmarirea mea am analizat-o si am descoperit-o tot si tot mai mult pana am ajuns la concluzia mult dorita si satisfacatoare. Pentru ca dupa aia sa o las sa se duca la treaba ei, evident.
Revenind la subiect, avea tatuat un text, probabil in araba sau in ebraica, ceva de genu', dar arata foaaaarte sexy stilul, si se infasura ca o bratara pe brat, unde am explicat mai sus. Purta un maieu negru si era bruneta si se vedea bine. Eram chiar curioasa ce text si-o fi scris acolo.
Asta a fost cel mai reusit tatuaj pe care l-am vazut trantit in zona aia.
Una din zonele cliseice pt tatuaj la romani e bratul. Foarte multi oameni isi tatueaza chestii acolo. Iar problema si mai mare a romanilor e ca de obicei tatuajele lor SUG. GRAV.
Zona asta de obicei e rezervata tipelor care inca nu stiu ca sunt gay. Asta, evident, din ce am observat in ultimul timp.
2.) A doua zona cliseica e omoplatul. Problema romanilor e ca acolo de obicei se pun fluturasi si chestii pitzi, facute naspa si fara nicio semnificatie adanca [cel putin mie asa mi se pare]. Again, o zona tipic feminina [as spune tipic pitzi da' ma rog].
Probabil e zona pe care o etalezi in club cand iesi aproape dezbracata si arati cat de hot si de....um.... fragila esti. Asta vrea sa spuna fluturasul acela care pare desenat de un copil de 4 - 5 ani.
3.) Zona a treia pentru tatuaje romanesti e spatele, acolo deasupra curului, cat mai inspre unde-se-unesc-bucile. Hai ca toata lumea stie faza, in general tatuajul acesta trebuie sa fie NEAPARAT tribal si sa arate LA FEL ca toate celelalte tatuaje puse in zona aia pe toate celelalte tipe din Romania. Parca sunt trase la indigo, pe bune. Difera doar marimea.
E ceva foarte special la tatuajul asta... Cred ca atunci cand "tipele" si-l fac, li se da o lectie, sau le pune tatuatorul o conditie: "Tatuajul asta de unde-se-unesc-bucile TREBUIE, orice ar fi, purtat doar cu suncile pe dinafara! Fii cat mai grasa si mai oribila, si poarta chestii cat poti de scurte, respectiv, cu talie extra-joasa. Asa tatuajul va avea un farmec aparte iar oamenilor nu le va mai pasa prea tare ca pe voi pun acelasi model. E strategie. *winks*"
Imi place sa numesc acest model 150% romanesc: The Ultimate Coca. Si pe cuvant ca e preferatul meu.
Oh God...
4.) Acum din categoria tipilor, ca sa nu se simta neglijati. Binecunoscutul tatuaj pe brat sau umar. ACOLO e singura lor zona.
Ceea ce e teribil de amuzant e ca orice tip care are un tatuaj, il are doar acolo. Si e SINGURUL lui tatuaj. E un fel de "Uite, am tatuaj". Ca pasarile care tre sa fie shinny pentru a curta femela, dar ei fiind romani...nu prea au multe idei despre cum sa fie...dunno, ingeniosi? Originali? Curati...?
Din ce am observat, acel tatuaj e si el strategic. E genul de tataj pe care il acoperi la scoala cu un tricou cu maneca scurta dar care are rolul de a aparea brusc atunci cand mergi in club si dansezi pe haus. Sub luminile colorate ale neoanelor romanesti, tatuajul tau urla "Am tatuaj!" insemnand doua lucruri: 1. arata ca esti barbat dur, 2. arata ca esti rebel / ca ai bani / ca ai valoare manca-ti-as.
*sighs*
Mai e si zona, la tipe, gleznei. Dar tatuajele de acolo sunt o idee mai rare si parca arata o tzara mai okay.
De mica am fost intrigata de tatuaje. Nu sunt multe chestii de care sa fiu intrigata. Cred ca-s vreo trei. Una dintre ele e din domeniul sexual. Si fiecare lucru care ma intriga mi se pare neaparat si ingrozitor, si extrem de atragator. Iar astea doua trebuie sa depinda una de alta si sa nu poata exista una fara alta. E o conditie. Atunci sunt cu adevarat intrigata.
Cu ceva timp in urma ma hotarasem sa nu ma tatuez vreodata. Pentru ca nu eram sigura ca as putea rezista cu un desen pe piele pt toata viata cand pe mine ma caracterizeaza atat de multe si ma pot schimba, pentru ca ma temeam ca voi da peste persoane care nu agreaza femei cu tatuaj / le considera vulgare, si pt ca mi se pare o schimabre mare si unnatural pt corpul meu, iar eu imi iubesc corpul asa cum e el de la natura.
Aceste idei inca mi-au ramas, dar ma influenteaza la un nivel mult mai mic.
Cand vad un om tatuat pe o mare suprafata a corpului nu pot sa nu ma holbez. Reactia instinctiva e sa ma tem, la fel ca restul muritorilor, pentru ca indeed, mi se pare ca arata dur si cam vulgar, si nu stiu ce reprezinta pt el fiecare dintre acele tatuaje, deci nu stiu la ce sa ma astept.
Urmatoarea reactie e sa fiu foarte interesata si sa imi spun ca si daca e un criminal in serie, tot tre sa fie o persoana al dracu' de interesanta.
Oh my God, doesn't she look so pretty in this picture...? *fucking fascinated puppy eyes*Imi poate lua un timp sa ma obisnuiesc cu infatisarea aparte. I find it/them kinda weird dar fascinant. Si ma face si curioasa oare cum ar arata pielea acelor oameni fara nimic pe ea... Desi de obicei persoanelor de genul ala le sta bine doar tatuati asa, iar fara ele ar arata awkward.
Imaginea asta [si cele de mai sus actually] mi se par foarte sexy.Consider ca fiecare tatuaj trebuie sa spuna o poveste si sa reprezinte...ceva. Sa suporti durerea aia si din ea sa se nasca ceva...important. Nu inghit deloc tatuajele puse acolo doar pt a avea tatuaj.
Pana la urma, nu e doar arta, e arta pe piele, e arta...intima. Ar trebuie sa fie mult mai..bonding si mai important.
Bine, ar trebui sa fie arta. Ca sincer.... la "artistii" din Romania... Deci bai frate, sunt foarte dezamagita. Ce dracu' au romanii frate?
Copiii deseneaza mai bine. Nu inteleg care e misterul...
Am vazut numai tatuaje de cacat, sobre, cu linii drepte si ienxpresive, care nu au culoare sau sentiment, nu inspira ABSOLUT NIMIC. E atat de trist. ATAT de trist. Ma deprima sa vad ceva ce ar trebui sa fie extrem de frumos... Si sa fie distrus in ultimul hal. E ca o bataie de joc, pe bune.
Nu am vazut un singur tatuaj frumos, cu adevarat FRUMOS, in Romania, si nu am intalnit niciun tatuator bun.
Daca unul care lucreaza de 30 de ani are jumatate din tatuaje absolut varza.... Si eu sunt genul de persoana paralela cu arta de orice fel, sunt zero, nu am nicio inclinatie, nicio nimic. Doar chestiile bune, foarte bune, ajung sa ma impresioneze, dar atunci chiar imi spun ceva. De asta imi si place arta. Pentru ca-s curioasa sa aflu daca artistul x ajunge la mine sau nu; sunt ca un cobai. Si totusi ma uit la "arta" asta fara sa pot sa ma abtin sa nu simt nimic si ridicand o spranceana. Adica se vede clar ca e varza. Nu se transmite nimic. Nici macar modelul nu e DELOC facut extraordinar.
Iar un alt "artist" intalnit de mine care pare sa aibe multe de spus nu stie ce e ala nazism... Nu, serios, eu nu as vrea un astfel de "artist" sa puna laba pe pielea mea. Cand faci asa ceva, ca tatuator, iti lasi "arta" si o parte din tine pe acel om, si se creaza [ar trebui sa se creeze] o oarecare legatura intre voi, datorita initimitatii, durerii, si a faptului ca lucrezi direct pe o PERSOANA. Daca m-as duce la un asemenea artist si i-as spune ca vreau sa-mi tatueze moaca lui Hitler si ar zice ca nu stie cine e, l-as scuipa intre ochi [daca as fi tip] si as pleca.
It's really fucked man. Tocmai d-aia ma gandesc serios sa astept sa ma tatuez atunci cand ies din tara asta. Nu ma imaginez avand incredere in cineva de pe aici...
Nu prea-mi place la ideea unui singur tatuaj pe piele ca tatuajul respectiv spune ceva despre tine, dar odata ce se afla mesajul exprimat, oamenii vor crede ca numai acel lucru e de tine, si te vor cataloga in functie de acel lucru si cand isi vor aminti de tine / se vor gandi la tine, acel lucru le va aparea in minte ca fiind caracteristic.
Si consider ca fiecare persoana e atat de complexa si sigur are un intreg univers functionand inauntrul sau si e in continua evolutie si ca sunt ATATEA lucruri de descoperit la oricine.
Ca si cum daca ti-ai face doar unul singur... Nu ar mai arata cu adevarat cine esti... Dunno. It kinda has to be perfect. Sau foarte reprezentativ.
Consider ca un tatuaj ar trebui pus intr-o zona frumoasa a corpului fiecarei persoane, si astfel acea zona va fi pusa in evidenta si infrumusetata si mai mult. De aceea cred ca zona trebuie aleasa cu oarecare grija.
Nu-mi plac textele tatuate ce nu pot fi citite, de exemplu cele cu un stil dubios sau cu literele prea alungite.. Cred ca ar trebui sa poata fi citite din prima. Doar de aia ti le-ai si tatuat nu? Zic si eu.
Ma enerveaza zonele astea tipic romanesti pt tatuaje. De ce p**a mea nu vezi in Romania pe cineva tatuat pe fata? Sau pe tot bratul? Sau pe tot torsul? Or stuff?
Ma enerveaza ca nu vezi decat chestiile de prost gust care se traduc prin "I wanna be fucked" si niciodata ceva....real, sau ceva cu adevarat original. Sau ceva indraznet. Ceva altfel. Ceva BUN. Jesus. Now i'm pissed.
Da, eu una nu m-as tatua pe o zona atat de extinsa, si MAI ALES pe fata *laughs* Ar fi prea unnatural pt mine [stai sa ma obisnuiesc cu ideea intai]. But that's just me; i'm a pussy. Unii insa traiesc pt asta, sunt facuti pt asta, dar unde sunt in tara asta mare? Teoretic, Securitatea ar fi disparut in '89.
...Evident. xD
Gheisele de demult aveau un farmec aparte. Oricum culturile asiatice sunt absolut impresionante. Dar un lucru mi-a atras atentia mai mult la ele [gheise], si anume ca incepatoarele, care banuiesc ca erau si virgine, pentru a atrage barbatii, aveau coafuri...speciale. Evident ca trebuiau sa doarma cu parul lasat in aceeasi coafura pt luni intregi [erau incredibil de greu de facut], dormeau cu capul ridicat pe o placa de lemn or smth. Eh, si novicele aveau un coc, facut din parul lor negru, in forma de, si reprezentand...organul lor genital feminin. Iar in mijlocul cocului era o panglicuta roz-rosie, care arata...miezul...modelului reprezentat. Incercau sa aminteasca de asa ceva. Mi s-a parut genial. Mai ales pt ca ele intampinau barbatii in fiecare casa, local sau incapere si ii conduceau, luand-o inaintea lor. Asa era traditia. Si trebuiau sa treaca prin holuri multe si alte alea.
Erau imbracate din cap pana in piciaore, cu zeci de mii de straturi [serios, aveau la tzoale si la straturi...] si nu aratau piele pe nicaieri. Decat...
Asa cum la europeni a inceput sa fie sexy ca intai femeile sa isi arate gleznele, asa aveau si gheisele un loc pur sexual... Singura particica de piele care nu era acoperita de kimono era ceafa. Parul ridicat cu totul in acel coc entertaining, iar dedesupt, pe ceafa, desene, tatuaje. Puteau fi desenate tot felul de chestii interesante, si se lasau totusi destul de discret si cateva portiuni de piele libere...
Mi se pare fascinant si incredibil de sexy. Yep, de aici mi-am inspirat ideea. *daydreams about it*
Monday, July 13, 2009
Damn... Gotta love Pain.
"O vedeam draguta si plina de viata in fata mea, o faptura sclipitoare si nepretuita care, in curand, avea sa imbatraneasca, sa moara, sa piarda acele momente care, prin caracterul lor intangibil, ne promiteau gresit.... gresit, nemurirea. De parca aceasta ar fi fost dreptul nostru castigat prin nastere, al carui sens nu il puteam pricepe decat in acel moment de la jumatatea vietii, cand inaintea noastra se intindeau tot atatia ani cat lasasem deja in urma. Cand fiecare moment, absolut fiecare moment trebuie intai cunoscut si apoi savurat."
Yeah, de cateva zile si eu ascult cam aceleasi melodii...
Era o scena in Fight Club in care Tyler Durden ii ardea mana celuilalt tip al carui nume nu e dezvaluit niciodata pe parcursul filmului dar nimeni nu se prinde de asta vreodata, si ii spunea ca "You have to know - not fear - to know that someday you will die."
Vreau ca cineva sa imi faca si mie asa ceva.
Si sunt multe chestii din filmul ala pe care vreau sa le fac. Si asta e una dintre ele.
Adica nu o vreau asa cum vreau sa ma iau la bataie cu cineva ca sa simt durerea si adrenalina, ci vreau o experienta asemanatoare care sa ma faca sa realizez si eu asta pe bune. Vreau constientizarea acelui fapt, nu experienta in sine.
Vreau sa realizez si eu asta. Pentru ca o realizez, and somehow, i don't.
Viata e atat de fragila. Chiar e. De cateva ori am simtit asta pe pielea mea. M-am prins ca sunt destul de aproape de bariera. Desi nu am..vazut-o, probabil niciodata, pe bune.
And it always scared me.
Chiar ma tem pentru viata mea... Chiar vreau sa mai raman aici, desi ma plang mereu de tot ce e naspa pe lumea asta si vreau sa fac sa para ca nu ma tem de chestii.
Mereu am crezut ca motivul pt care viata mea e atat de pretioasa pt mine e ca am lucruri de realizat in ea pe care imi doresc mult, mult, sa le duc pana la capat.
Dar analizand acea frica... Nu stiu sigur daca e doar asta.
I'm really scared of getting hurt. Mereu mi-a fost teama de asta. Nu voiam o moarte dureroasa. Cand eram mica, gandul asta ma speria. Si amintindu-mi de acea stare de vis si de negare, si de "Can't be me, this can't happen right now", observ ca am un... un fel de instinct foarte disperat de conservare. De "I love myself so much that i CAN NOT get hurt. I can't accept it."
De curand mi-am dat seama insa ca I enjoy pain. A lot. In timp, dragostea pentru durere tot creste. In diferite situatii. I think it makes me feel powerful. E una dintre putinele senzatii care sunt atat de puternice incat iti pot lasa semne, atat fizice, cat si emotionale. Te schimba, iti transmite ceva, isi lasa o urma asupra ta.
Maybe that's why i love pain. Dar... nu atunci cand e folosita pe altii si in exces si stuff...
Credeam ca nu imi e frica de moarte. Sincer, mult timp am obisnuit sa ma simt... imuna la asta. Mi-am luat-o in cap, am devenit ingamfata si aroganta, spunand de fiecare data cand aveam ocazia ca sunt de neatins and stuff. It felt really good.
Cred ca in ultimul timp am realizat ca unele chestii nu depind doar de puterea noastra, sau nu 100%. Si ca stuff can happen daca nu esti atent. Si ca...nimeni nu e invincibil. Oricine urca tre sa si coboare la un moment dat. Cel putin pe lumea asta...
Intradevar, cred ca sunt la un punct in viata in care ma simt capabila de orice si nu constientizez ca pot muri as i write daca ma inec cu cafeaua pe care o beau chiar acum, pentru ca nu vreau sa constientizez asa ceva. In general realizez ca in orice situatie o pot da in bara si ca pot esua, si vad si cum ar fi, dar NICIODATA nu accept ideea ca voi esua. Adica stiu ca posibilitatea e acolo, dar pur si simplu nu o iau in seama, imi zic ca it can't happen. Nu accept ca acea posibilitate se va intampla. Ever.
Cu siguranta de asta nu accept ca sunt fragila si ca pot muri maine fara sa am cea mai mica bnuiala.
Bine, m-am obisnuit si sa cred ca asta e cam foarte greu sa se intample, deoarece daca traiesc aici de 20j de ani, inseamna ca traiesc cu un scop. Si inca n-am facut mare cacat la viata mea. Deci, logic, nu o sa mor chiar maine. Decat daca am un destin extrem de trist.
Deci, in momentul de fata, tineretea isi spune cuvantul in ceea ce ma priveste. Ma face sa ma simt oarecum de neinvins. Dar in acelasi timp, am ajuns sa detin o oarecare doza de maturitate incat sa realizez ca nimic nu e vesnic, si sa constientizez - in mare parte - cam cu ce ar trebui sa se manance viata, cam ce am reusit pana acum, si cam ce ar mai trebui sa fac, si sa estimez cam cat timp mai e pentru asta... Si sa realizez ce trebuie sa fac si ce vreau sa fac, pentru ca-s doua lucruri total diferite. Si sa vad cum impart relatia dintre ele. Si si ce pot sa fac, evident.
"Daca ai muri maine, would you be proud of yourself?" I feel like I would. Eh, dar atunci, de ce frica asta din preajma mortii?
Daca nu mi-ar fi frica, nu ar trebui sa zic "Come on, show me what you got, hai sa vedem care e mai bun" si sa nu imi pese daca se termina sau nu? Dar stiu foarte bine ca sunt prea legata de ce e aici. Si sincer, nu-mi pasa daca asta e bine sau nu. Pentru ca...
"Give me something good to die for to make it beautiful to live". That's it. I like it, for one reason it's really beautiful in here.
Totusi... O alta spaima a mea e ce as face atunci cand nu as mai avea acel motiv. O sa citez ceva din Twilight pentru prima - si sper ultima - data in viata: "When you can live forever, what do you live for?" Adica imi e super spaima de momentul in care voi realiza ca "Oh shit. Am atata timp in fata dar nu am ce face cu el". Gandul asta ma sperie. Ca voi ajunge sa imbatranesc si ca pielea mea mult iubita se va rida si lasa si ca parul super vopsit nu-mi va mai rezista pe teasta si ca de la durerea de oase nu voi mai putea face Pilates si-mi vor atarna toate alea. Si ca nu va fi cine trebuie acolo ca sa ma iubeasca cu toate astea. Yeah. What do you live for then?
Si sincer... Parca imi e mai frica de chestia asta, de timpul care ramane in care sa te chinuiesti aici fara niciun scop, motiv sau tinta, decat de a parasi lumea asta cu gandul ca am trait cat mi s-a permis dar nu m-am oprit niciodata din luptat.
Sau nu stiu, nu vreau niciuna dintre astea...
Se pare ca ma tem de mai multe lucruri decat as vrea sa recunosc vreodata.
Nu vreau sa mor batrana si linistita in patul meu inconjurata de copiii pe care i-am adus pe lumea asta nenotocita cu pretul de a fi galeata. Okay asta din urma suna foarte naspa, but my point is... Really, i don't wanna die an old hag in my own pee, prefer sa se termine cand inca sunt in floarea varstei, sa fie ceva tragic si big si preferabil sa ramana toti socati si sa isi aminteasca de mine cand eram tanara si frumoasa si paranoica.
Si sincer, pana sa gasesc motivul asta de a trai, nu intelegeam si nu suportam oamenii care gandeau asa. Bine, cei pe care ii cunoscusem eu aveau de gand sa se sinucida, nu spuneau ca "prefera sa". Nu eram de acord deoarece consideram ca atata timp cat ti-a fost data o viata, intotdeauna poti face ceva bun din ea, atat pt tine, cat si pt ceilalti.
Dar de cand am inceput sa ma cunsoc mai bine... pasiunea pe care am descoperit-o in mine e atat de patimasa si de fidela incat nu vrea sa fie irosita si sa piarda timpul aiurea. Si pur si simplu pentru ce sunt eu facuta nu suporta compromisurile, si scopul meu aici e atat de important pentru mine, incat nu accept sa traiesc fara el. That's it. Si l-as urma oriunde.
So yeah.. I don't want this passion to fade away. Fara ea, nu as mai fi cine sunt eu cu adevarat and that'd be pretty much screwed. Ca acum nu mai stiu cum sa fiu altceva decat sunt si decat vreau sa fiu.
Mereu m-am intrebat oare cum e sa fii batran.. Mult timp nu am putut intelege. Acum sunt la stadiul in care reusesc sa incerc sa imi imaginez uneori.
Ma tem ca esti obosit, simti ca stii prea multe ca sa mai stii ceva bine, te dor toate alea, iti e dor de cei care nu mai sunt langa tine, te gandesti mereu la vremurile trecute in care aveai forta si dorinte si vise, si tot ce vrei e putina pace.
Trag concluziile astea din ce imi imaginez si din ce am observat pe la batrani.
Nu sunt extrem de curioasa sa aflu pe pielea mea cum e.
Ba da. Ar fi interesant... Pentru o saptmana or so.
Si ar mai fi o varianta totusi... Am observat si batrani mai putin batrani. Am cunoscut spirite tinere pentru totdeauna. Si sincer....Cred ca spiritul itnradevar ramane mereu tanar si ca e mereu predispus sa mai invete ceva nou, si sa evolueze.
Pana acum, si chiar si in momentul de fata, ma consider un copil. Un copil care nu a putut fi copil la timpul lui pentru ca s-a maturizat fortat. Si acum cauta timpul pierdut.
Dar e prima data cand mi se intampla sa imi recunosc si sa imi apreciez...tineretea. Acum nu mai sunt DOAR copil. O simt pulsandu-mi prin vene si impingandu-mi rapid sangele cu putere, o simt hotarata si totusi suficient de cumpatata si inteleapta, si ma face sa ma simt atat de...Dumnezeu. Acum inteleg de ce suntem priviti cu atata "maturitate" si ni se spune ca la varsta asta nu aveam habar pe ce lume traim si ca avem impresia ca toata lumea e a noastra si ca nu e nimeni la fel de bun si ca avem dreptate in toate. Well da, la un anumit nivel, fiecare simte asta. And it feels DAMN good.
Sensul nemuririi nu il putem intelege decat "...in acel moment de la jumatatea vietii, cand inaintea noastra se intindeau tot atatia ani cat lasasem deja in urma." mi se pare ca suna foarte interesant. Nu stiu de ce, dar aici m-am regasit. Parca ma simt la jumatatea vietii. Si nu stiu de ce. Si e puuuutin ciudat.
"In another life, I was a queen.
And then I was a beggar.
And a fox.
And a rabbit."
Oare cum o fii sa simti ca ai trait atat de mult si ai cunoscut atat de multe si ai suferit atat de rau incat.... sa nu mai poti? Sa iti imbatraneasca spiritul? Ma intreb, oare asta e posibil?
Where's the point when you can't take it anymore?
Tyler Durden: Fuck off with your sofa units and strine green stripe patterns, I say never be complete, I say stop being perfect, I say let... lets evolve, let the chips fall where they may.
Heh, maybe that's why I like Fight Club so much. Tocmai pentru ca am atatea reguli pe care as vrea sa mi le incalc uneori.
Narrator: [Tyler steers the car into the opposite lane and accelerates] What are you doing?
Tyler Durden: Guys, what would you wish you'd done before you died?
Ricky: Paint a self-portrait.
The Mechanic: Build a house.
Tyler Durden: [to Narrator] And you?
Narrator: I don't know. Turn the wheel now, come on!
Tyler Durden: You have to know the answer to this question! If you died right now, how would you feel about your life?
Narrator: I don't know, I wouldn't feel anything good about my life, is that what you want to hear me say? Fine. Come on!
Tyler Durden: Not good enough.
Nu vreau ca viata mea sa fie o sarada. Nu vreau ca viata mea sa fie un bal mascat. Nu vreau sa fie un circ. Nu vreau sa joc teatru fata de lume si fata de mine. Ever. Pentru ca imi iubesc viata si apreciez ca o am. Si vreau sa scot ce e mai bun din ea. Vreau sa o traiesc asa cum cred eu ca e mai bine pentru mine, chiar daca ceea ce fac poate ca e gresit in ochii altora. Dar pentru mine, fiecare alegere si fiecare actiune - care btw, sunt gandite meticulos - sunt luate, respectiv, facute doar pentru binele meu. Ce fac, fac pentru ca stiu ce fac, si fac pentru ca stiu ca doar asta imi aduce fericirea. Ce nu fac, nu fac pentru ca imi e lene, pentru ca am lucruri mai importante cu care sa imi pierd timpul si energia, si pentru ca nu ma incurc cu cacaturi si cu lucruri superficiale, false sau inutile.
Alegerile pe care EU singura le iau pentru mine nu le voi regreta niciodata. Pentru ca orice s-ar intampla, voi stii ca am ales ce era cel mai bine pentru mine la momentul respectiv.
Vreau ce e mai bun pentru viata mea iar modul in care actionez doar asta demonstreaza. Dar pur si simplu am nevoie de lucruri diferite decat restul oamenilor. Si daca gresesc, voi continua sa fiu la fel de mandra de mine. Pentru ca mi-am asumat riscul de a pierde...uneori chiar tot.
Se poate spune ca nu apreciez viata, daca refuz o parte din timpul care mi s-ar da, ipotetic, dar fara motivatia de a il trai. Nu stiu, poate asa o fi. Daca e asa, atunci imi pare sincer rau ca sunt nerecunoscatoare. Dar stiu ca apreciez viata ce mi-a fost data, chiar pot spune asta sincer. Dar cred ca mai mult apreciez DE CE mi-a fost data.
I'm strong, cred ca pana la urma as gasi ceva cu care sa ma ocup si cu care sa imi omor timpul. Probabil ceva care sa ii invete si ajute pe cei in nevoie. Nu cred ca as dezerta. Nu stiu. Dar oricum ar fi totul ca o mare mare imensa pedeapsa pentru mine.
Daca o sa am parte de asa ceva.... Hm. E naspa. Naspa e putin spus.
But who knows....
Sper sa nu mi se ia / distruga vreodata puterea de a visa. This is all i have left. A fost torta mea prin momentele grele, de-a lungul intregii vieti. Daca mi se ia asta, Oana dispare. It's my weapon and my shield.
--------------------------------------------------------------------------------
Tyler Durden: Fuck damnation, man! Fuck redemption! We are God's unwanted children? So be it!
Narrator: OK. Give me some water!
Tyler Durden: Listen, you can run water over your hand and make it worse or...
[shouts]
Tyler Durden: look at me... or you can use vinegar and neutralize the burn.
Narrator: Please let me have it... *Please*!
Tyler Durden: First you have to give up, first you have to *know*... not fear... *know*... that someday you're gonna die.
Yeah, de cateva zile si eu ascult cam aceleasi melodii...
Era o scena in Fight Club in care Tyler Durden ii ardea mana celuilalt tip al carui nume nu e dezvaluit niciodata pe parcursul filmului dar nimeni nu se prinde de asta vreodata, si ii spunea ca "You have to know - not fear - to know that someday you will die."
Vreau ca cineva sa imi faca si mie asa ceva.
Si sunt multe chestii din filmul ala pe care vreau sa le fac. Si asta e una dintre ele.
Adica nu o vreau asa cum vreau sa ma iau la bataie cu cineva ca sa simt durerea si adrenalina, ci vreau o experienta asemanatoare care sa ma faca sa realizez si eu asta pe bune. Vreau constientizarea acelui fapt, nu experienta in sine.
Vreau sa realizez si eu asta. Pentru ca o realizez, and somehow, i don't.
Viata e atat de fragila. Chiar e. De cateva ori am simtit asta pe pielea mea. M-am prins ca sunt destul de aproape de bariera. Desi nu am..vazut-o, probabil niciodata, pe bune.
And it always scared me.
Chiar ma tem pentru viata mea... Chiar vreau sa mai raman aici, desi ma plang mereu de tot ce e naspa pe lumea asta si vreau sa fac sa para ca nu ma tem de chestii.
Mereu am crezut ca motivul pt care viata mea e atat de pretioasa pt mine e ca am lucruri de realizat in ea pe care imi doresc mult, mult, sa le duc pana la capat.
Dar analizand acea frica... Nu stiu sigur daca e doar asta.
I'm really scared of getting hurt. Mereu mi-a fost teama de asta. Nu voiam o moarte dureroasa. Cand eram mica, gandul asta ma speria. Si amintindu-mi de acea stare de vis si de negare, si de "Can't be me, this can't happen right now", observ ca am un... un fel de instinct foarte disperat de conservare. De "I love myself so much that i CAN NOT get hurt. I can't accept it."
De curand mi-am dat seama insa ca I enjoy pain. A lot. In timp, dragostea pentru durere tot creste. In diferite situatii. I think it makes me feel powerful. E una dintre putinele senzatii care sunt atat de puternice incat iti pot lasa semne, atat fizice, cat si emotionale. Te schimba, iti transmite ceva, isi lasa o urma asupra ta.
Maybe that's why i love pain. Dar... nu atunci cand e folosita pe altii si in exces si stuff...
Credeam ca nu imi e frica de moarte. Sincer, mult timp am obisnuit sa ma simt... imuna la asta. Mi-am luat-o in cap, am devenit ingamfata si aroganta, spunand de fiecare data cand aveam ocazia ca sunt de neatins and stuff. It felt really good.
Cred ca in ultimul timp am realizat ca unele chestii nu depind doar de puterea noastra, sau nu 100%. Si ca stuff can happen daca nu esti atent. Si ca...nimeni nu e invincibil. Oricine urca tre sa si coboare la un moment dat. Cel putin pe lumea asta...
Intradevar, cred ca sunt la un punct in viata in care ma simt capabila de orice si nu constientizez ca pot muri as i write daca ma inec cu cafeaua pe care o beau chiar acum, pentru ca nu vreau sa constientizez asa ceva. In general realizez ca in orice situatie o pot da in bara si ca pot esua, si vad si cum ar fi, dar NICIODATA nu accept ideea ca voi esua. Adica stiu ca posibilitatea e acolo, dar pur si simplu nu o iau in seama, imi zic ca it can't happen. Nu accept ca acea posibilitate se va intampla. Ever.
Cu siguranta de asta nu accept ca sunt fragila si ca pot muri maine fara sa am cea mai mica bnuiala.
Bine, m-am obisnuit si sa cred ca asta e cam foarte greu sa se intample, deoarece daca traiesc aici de 20j de ani, inseamna ca traiesc cu un scop. Si inca n-am facut mare cacat la viata mea. Deci, logic, nu o sa mor chiar maine. Decat daca am un destin extrem de trist.
Deci, in momentul de fata, tineretea isi spune cuvantul in ceea ce ma priveste. Ma face sa ma simt oarecum de neinvins. Dar in acelasi timp, am ajuns sa detin o oarecare doza de maturitate incat sa realizez ca nimic nu e vesnic, si sa constientizez - in mare parte - cam cu ce ar trebui sa se manance viata, cam ce am reusit pana acum, si cam ce ar mai trebui sa fac, si sa estimez cam cat timp mai e pentru asta... Si sa realizez ce trebuie sa fac si ce vreau sa fac, pentru ca-s doua lucruri total diferite. Si sa vad cum impart relatia dintre ele. Si si ce pot sa fac, evident.
"Daca ai muri maine, would you be proud of yourself?" I feel like I would. Eh, dar atunci, de ce frica asta din preajma mortii?
Daca nu mi-ar fi frica, nu ar trebui sa zic "Come on, show me what you got, hai sa vedem care e mai bun" si sa nu imi pese daca se termina sau nu? Dar stiu foarte bine ca sunt prea legata de ce e aici. Si sincer, nu-mi pasa daca asta e bine sau nu. Pentru ca...
"Give me something good to die for to make it beautiful to live". That's it. I like it, for one reason it's really beautiful in here.
Totusi... O alta spaima a mea e ce as face atunci cand nu as mai avea acel motiv. O sa citez ceva din Twilight pentru prima - si sper ultima - data in viata: "When you can live forever, what do you live for?" Adica imi e super spaima de momentul in care voi realiza ca "Oh shit. Am atata timp in fata dar nu am ce face cu el". Gandul asta ma sperie. Ca voi ajunge sa imbatranesc si ca pielea mea mult iubita se va rida si lasa si ca parul super vopsit nu-mi va mai rezista pe teasta si ca de la durerea de oase nu voi mai putea face Pilates si-mi vor atarna toate alea. Si ca nu va fi cine trebuie acolo ca sa ma iubeasca cu toate astea. Yeah. What do you live for then?
Si sincer... Parca imi e mai frica de chestia asta, de timpul care ramane in care sa te chinuiesti aici fara niciun scop, motiv sau tinta, decat de a parasi lumea asta cu gandul ca am trait cat mi s-a permis dar nu m-am oprit niciodata din luptat.
Sau nu stiu, nu vreau niciuna dintre astea...
Se pare ca ma tem de mai multe lucruri decat as vrea sa recunosc vreodata.
Nu vreau sa mor batrana si linistita in patul meu inconjurata de copiii pe care i-am adus pe lumea asta nenotocita cu pretul de a fi galeata. Okay asta din urma suna foarte naspa, but my point is... Really, i don't wanna die an old hag in my own pee, prefer sa se termine cand inca sunt in floarea varstei, sa fie ceva tragic si big si preferabil sa ramana toti socati si sa isi aminteasca de mine cand eram tanara si frumoasa si paranoica.
Si sincer, pana sa gasesc motivul asta de a trai, nu intelegeam si nu suportam oamenii care gandeau asa. Bine, cei pe care ii cunoscusem eu aveau de gand sa se sinucida, nu spuneau ca "prefera sa". Nu eram de acord deoarece consideram ca atata timp cat ti-a fost data o viata, intotdeauna poti face ceva bun din ea, atat pt tine, cat si pt ceilalti.
Dar de cand am inceput sa ma cunsoc mai bine... pasiunea pe care am descoperit-o in mine e atat de patimasa si de fidela incat nu vrea sa fie irosita si sa piarda timpul aiurea. Si pur si simplu pentru ce sunt eu facuta nu suporta compromisurile, si scopul meu aici e atat de important pentru mine, incat nu accept sa traiesc fara el. That's it. Si l-as urma oriunde.
So yeah.. I don't want this passion to fade away. Fara ea, nu as mai fi cine sunt eu cu adevarat and that'd be pretty much screwed. Ca acum nu mai stiu cum sa fiu altceva decat sunt si decat vreau sa fiu.
Mereu m-am intrebat oare cum e sa fii batran.. Mult timp nu am putut intelege. Acum sunt la stadiul in care reusesc sa incerc sa imi imaginez uneori.
Ma tem ca esti obosit, simti ca stii prea multe ca sa mai stii ceva bine, te dor toate alea, iti e dor de cei care nu mai sunt langa tine, te gandesti mereu la vremurile trecute in care aveai forta si dorinte si vise, si tot ce vrei e putina pace.
Trag concluziile astea din ce imi imaginez si din ce am observat pe la batrani.
Nu sunt extrem de curioasa sa aflu pe pielea mea cum e.
Ba da. Ar fi interesant... Pentru o saptmana or so.
Si ar mai fi o varianta totusi... Am observat si batrani mai putin batrani. Am cunoscut spirite tinere pentru totdeauna. Si sincer....Cred ca spiritul itnradevar ramane mereu tanar si ca e mereu predispus sa mai invete ceva nou, si sa evolueze.
Pana acum, si chiar si in momentul de fata, ma consider un copil. Un copil care nu a putut fi copil la timpul lui pentru ca s-a maturizat fortat. Si acum cauta timpul pierdut.
Dar e prima data cand mi se intampla sa imi recunosc si sa imi apreciez...tineretea. Acum nu mai sunt DOAR copil. O simt pulsandu-mi prin vene si impingandu-mi rapid sangele cu putere, o simt hotarata si totusi suficient de cumpatata si inteleapta, si ma face sa ma simt atat de...Dumnezeu. Acum inteleg de ce suntem priviti cu atata "maturitate" si ni se spune ca la varsta asta nu aveam habar pe ce lume traim si ca avem impresia ca toata lumea e a noastra si ca nu e nimeni la fel de bun si ca avem dreptate in toate. Well da, la un anumit nivel, fiecare simte asta. And it feels DAMN good.
Sensul nemuririi nu il putem intelege decat "...in acel moment de la jumatatea vietii, cand inaintea noastra se intindeau tot atatia ani cat lasasem deja in urma." mi se pare ca suna foarte interesant. Nu stiu de ce, dar aici m-am regasit. Parca ma simt la jumatatea vietii. Si nu stiu de ce. Si e puuuutin ciudat.
"In another life, I was a queen.
And then I was a beggar.
And a fox.
And a rabbit."
Oare cum o fii sa simti ca ai trait atat de mult si ai cunoscut atat de multe si ai suferit atat de rau incat.... sa nu mai poti? Sa iti imbatraneasca spiritul? Ma intreb, oare asta e posibil?
Where's the point when you can't take it anymore?
Tyler Durden: Fuck off with your sofa units and strine green stripe patterns, I say never be complete, I say stop being perfect, I say let... lets evolve, let the chips fall where they may.
Heh, maybe that's why I like Fight Club so much. Tocmai pentru ca am atatea reguli pe care as vrea sa mi le incalc uneori.
Narrator: [Tyler steers the car into the opposite lane and accelerates] What are you doing?
Tyler Durden: Guys, what would you wish you'd done before you died?
Ricky: Paint a self-portrait.
The Mechanic: Build a house.
Tyler Durden: [to Narrator] And you?
Narrator: I don't know. Turn the wheel now, come on!
Tyler Durden: You have to know the answer to this question! If you died right now, how would you feel about your life?
Narrator: I don't know, I wouldn't feel anything good about my life, is that what you want to hear me say? Fine. Come on!
Tyler Durden: Not good enough.
Nu vreau ca viata mea sa fie o sarada. Nu vreau ca viata mea sa fie un bal mascat. Nu vreau sa fie un circ. Nu vreau sa joc teatru fata de lume si fata de mine. Ever. Pentru ca imi iubesc viata si apreciez ca o am. Si vreau sa scot ce e mai bun din ea. Vreau sa o traiesc asa cum cred eu ca e mai bine pentru mine, chiar daca ceea ce fac poate ca e gresit in ochii altora. Dar pentru mine, fiecare alegere si fiecare actiune - care btw, sunt gandite meticulos - sunt luate, respectiv, facute doar pentru binele meu. Ce fac, fac pentru ca stiu ce fac, si fac pentru ca stiu ca doar asta imi aduce fericirea. Ce nu fac, nu fac pentru ca imi e lene, pentru ca am lucruri mai importante cu care sa imi pierd timpul si energia, si pentru ca nu ma incurc cu cacaturi si cu lucruri superficiale, false sau inutile.
Alegerile pe care EU singura le iau pentru mine nu le voi regreta niciodata. Pentru ca orice s-ar intampla, voi stii ca am ales ce era cel mai bine pentru mine la momentul respectiv.
Vreau ce e mai bun pentru viata mea iar modul in care actionez doar asta demonstreaza. Dar pur si simplu am nevoie de lucruri diferite decat restul oamenilor. Si daca gresesc, voi continua sa fiu la fel de mandra de mine. Pentru ca mi-am asumat riscul de a pierde...uneori chiar tot.
Se poate spune ca nu apreciez viata, daca refuz o parte din timpul care mi s-ar da, ipotetic, dar fara motivatia de a il trai. Nu stiu, poate asa o fi. Daca e asa, atunci imi pare sincer rau ca sunt nerecunoscatoare. Dar stiu ca apreciez viata ce mi-a fost data, chiar pot spune asta sincer. Dar cred ca mai mult apreciez DE CE mi-a fost data.
I'm strong, cred ca pana la urma as gasi ceva cu care sa ma ocup si cu care sa imi omor timpul. Probabil ceva care sa ii invete si ajute pe cei in nevoie. Nu cred ca as dezerta. Nu stiu. Dar oricum ar fi totul ca o mare mare imensa pedeapsa pentru mine.
Daca o sa am parte de asa ceva.... Hm. E naspa. Naspa e putin spus.
But who knows....
Sper sa nu mi se ia / distruga vreodata puterea de a visa. This is all i have left. A fost torta mea prin momentele grele, de-a lungul intregii vieti. Daca mi se ia asta, Oana dispare. It's my weapon and my shield.
--------------------------------------------------------------------------------
Tyler Durden: Fuck damnation, man! Fuck redemption! We are God's unwanted children? So be it!
Narrator: OK. Give me some water!
Tyler Durden: Listen, you can run water over your hand and make it worse or...
[shouts]
Tyler Durden: look at me... or you can use vinegar and neutralize the burn.
Narrator: Please let me have it... *Please*!
Tyler Durden: First you have to give up, first you have to *know*... not fear... *know*... that someday you're gonna die.
Sunday, July 12, 2009
The Money and the Power
De cand am terminat cu bacu' si cu astea, si am si eu oleaca de liniste, mai arunc cate un ochi pe la tv [in general uram sa ma uit la jegurile difuzate]. Urmaresc doua emisiuni constant pe Discovery, si uneori mai gasesc cate-un film si cate-o chestie pe Mtv. Si am vazut la un moment dat sfarsitul unui reality-show al lui 50 Cent.
Tin sa precizez ca atunci cand el s-a lansat, eram la pubertate. Si ritmul piesei "In da club" chiar mi-a placut, dar pe el l-am urat din PRIMA. Fata lui pur si simplu ma enerva; m-a enervat tot timpul. Nu l-am putut inghiti deloc. Eveer.
Dar emisiunea m-a facut curioasa, pt ca era vorba de cum unii invata sa gestioneze bani si afaceri, pt el. Si am zis "What the hell, hai sa ma uit, poate invat si eu ceva care sa ma ajute in viata, ca un viitor manager extraordinar ce sunt."
Acum am terminat episodul 2. Si tre sa zic... Nush daca fata lui ma mai enervaza sau nu, da' omu' e tare. E prea tare. E bestial. He kicks fucking ass. He is smart, stie ce vrea, stie sa castige ceea ce vrea, stie sa citeasca oamenii foarte bine, si nu se incurca cu cacaturi. Sincer, m-a lasat masca. I'm actually impressed. Bravo frate. Bun asa.
Are si stil and he is so. fucking. bad. Tacut, serios, impunator, si al dracu' de rau. Mean. Exact genul de nenorocita care vreau si eu sa fiu. *laughs* *american slang accent* He is baaad. Un om de afaceri foarte bun. Wow. Awesomeness.
A durat doua episoade, dar tocmai mi s-a schimbat parerea despre el.
Tin sa precizez ca atunci cand el s-a lansat, eram la pubertate. Si ritmul piesei "In da club" chiar mi-a placut, dar pe el l-am urat din PRIMA. Fata lui pur si simplu ma enerva; m-a enervat tot timpul. Nu l-am putut inghiti deloc. Eveer.
Dar emisiunea m-a facut curioasa, pt ca era vorba de cum unii invata sa gestioneze bani si afaceri, pt el. Si am zis "What the hell, hai sa ma uit, poate invat si eu ceva care sa ma ajute in viata, ca un viitor manager extraordinar ce sunt."
Acum am terminat episodul 2. Si tre sa zic... Nush daca fata lui ma mai enervaza sau nu, da' omu' e tare. E prea tare. E bestial. He kicks fucking ass. He is smart, stie ce vrea, stie sa castige ceea ce vrea, stie sa citeasca oamenii foarte bine, si nu se incurca cu cacaturi. Sincer, m-a lasat masca. I'm actually impressed. Bravo frate. Bun asa.
Are si stil and he is so. fucking. bad. Tacut, serios, impunator, si al dracu' de rau. Mean. Exact genul de nenorocita care vreau si eu sa fiu. *laughs* *american slang accent* He is baaad. Un om de afaceri foarte bun. Wow. Awesomeness.
A durat doua episoade, dar tocmai mi s-a schimbat parerea despre el.
Under my umbrella
Just.... Briliant.
A legend.
Genul de barbat pe care nu ai cum sa nu il iubesti.
Sarm, voce si talent nemarginite. Atat ca artist, cat si ca om.
Doar Mozart si-a mai inceput cariera la 5 ani.
Si arata al naibii de chipes cam in orice. La orice varsta.
"The best father you could ever imagine".
Carry me
Like you are my brother
Love me like a mother
Will you be there?
But they told me
A man should be faithful
And walk when not able
And fight till the end
But Im only human
Lead me
Lay your head lowly
Softly then boldly
Carry me there
Hold me
Love me and feed me
Kiss me and free me
I will feel blessed
Cat de frumos ploua afara...
I'm happy and honoured he is the first artist I've ever known.
A legend.
Genul de barbat pe care nu ai cum sa nu il iubesti.
Sarm, voce si talent nemarginite. Atat ca artist, cat si ca om.
Doar Mozart si-a mai inceput cariera la 5 ani.
Si arata al naibii de chipes cam in orice. La orice varsta.
"The best father you could ever imagine".
Carry me
Like you are my brother
Love me like a mother
Will you be there?
But they told me
A man should be faithful
And walk when not able
And fight till the end
But Im only human
Lead me
Lay your head lowly
Softly then boldly
Carry me there
Hold me
Love me and feed me
Kiss me and free me
I will feel blessed
Cat de frumos ploua afara...
I'm happy and honoured he is the first artist I've ever known.
Saturday, July 11, 2009
Thursday, July 9, 2009
Panteonul unui om "ce se zbate intre cer si pamant" atat de frumos
I <3 Lestat.
Mi-am amintit scene din volumul 2 - "Vampirul Lestat", povestea lui geniala. Francez din Auvergne care a devenit vampir in 1789, parca asa era. Cred ca volumul incepe cu el [om fiind] luptandu-se cu niste lupi care il atacau.
Acasa familia nu era foarte bogata. Ma-sa era fiinta care il intelegea cel mai bine si care il iubea enorm. Ma-sa and his best friend. Avea multi frati. Si pana la urma ma-sa se imbolnaveste. Si dupa ce e tranformat in vampir, pentru ca nu voia sa o piarda, o transforma si pe ea. Gabrielle o chema.
Au o scena grozava in care, vampiri fiind, se saruta, iar el isi musca limba si ii da sa bea din sangele lui. In timp ce continua sa se sarute. Chestia asta mi s-a parut atat de incredibil de kinky.. Cred ca era prima scena mai puternica de genul asta.
Love it.
Duh.
E interesant si imi place la Anne Rice ca in primul volum din cele 12 - Interviu cu un vampir - Lestat e pus intr-o lumina ingrozitoare. E descris crud, egoist, fals, batjocoritor, arogant, etc. Dar pe urma... in urmatoarele volume, se schimba povestea. El e personajul principal cam peste tot si e totul privit din perspectiva lui si se descopera ca de fapt are un caracter si o personalitate absolut fucking fascinanta. Si ca nu e asa de nemernic. E ca si cum autoarea ar fi scris primul volum, a vazut ca are succes si ca se face si film dupa ea si ca ideea prinde, si s-a gandit "Hmmmm Lestat asta are potential. Ia sa fac eu ceva din el." Si apoi s-a hotarat sa il ia, sa ii spele onoarea, sa schimbe totul la 180 de grade si sa il centreze pe el in fiecare poveste, pentru ca are acel "ceva" nesimtit care atrage si care poate face un barbat sa arate minunat.
Consider ca primul volum e cel mai slab. Ceea ce e dubios, deoarece pentru a a trage publicul, ar trebui ca primul sa ia ochii si sa indemne la continuari. Deci e de fapt foarte tare daca m-a determinat sa citesc restu' in continuare. Si consider ca e cel mai putin interesant pentru ca e prezentat si dintr-o perspectiva usor boring [usor de tot de tot - si asta doar comparativ cu urmatorul volum] si mai ales, pentru ca actiunea nu e la fel de fantastica si de smechera ca-n celelalte carti.
Da, recitesc Cronicile. Am inceput cu volumul 1. Merge cam greu, pt ce am spus mai sus, si probabil si pt ca imi e extrem de teama de cum le voi percepe acum, dupa 3 ani, cand nu mai sunt atat de copil; imi e foarte teama sa nu le stric farmecul. Asa ca o iau super incet. Plus ca vreau sa savurez si sa inteleg si sa analizez fiecare fraza, fiecare cuvant, fiecare detaliu. Sa vad tot ce inainte nu reusisem, si sa devorez tot ce uitasem. Asa ca imi iau tot timpul pt asta.
Si, pe masura ce citesc, ma fac sa incep sa ma gandesc la tot feluld e chestii, si sa imi amintesc altele... si sa scriu.
Imi plac scenele [impresiile] usor gay de aici. De exemplu " "Acum, asculta-ma, Louis", mi-a zis Lestat, asezandu-se langa mine, pe trepte, miscarile fiindu-i atat de pline de gratie si atat de insinuante, incat imediat m-au facut sa ma gandesc la un iubit."
" "Asculta, tine ochii deschisi", mi-a soptit Lestat, miscandu-si buzele pe gatul meu. Imi aduc aminte ca acea miscare a buzelor lui mi-a zbarlit tot parul de pe trup, provocandu-mi o senzatie puternica ce nu era departe de placerea pasiunii..."
SAAAAAU. Poate ca [doar poaaate...] i like-like Lestat a lot-lot si din cauza asta mi se pare extrem de hot sa il vrea si un tip. xD Si... cam toata lumea din volumele alea. Yeah.
Mi se pare genial ca dupa trei, chiar patru ani, desi s-a schimbat TOTUL pentru mine, inca ma pot regasi atat de extrem de mult...aici. It's not my true home, dar e foarte placut pentru ca e... Dunno, o camera de hotel foarte comfortabila, calda, familiara. Intesata de amintiri si de semnificatii, unde-mi place mereu sa revin si o fac din timp in timp, on my own. Nu mai gasesc alta camera la fel de mare, de frumoasa si...la fel.
Cica Anne Rice pregateste al treispelea volum, despre care spune...
"The novel, if ever written, would be entirely Christian in framework and would involve Redemption. It would affirm my dedication to Christ and my belief in Him and my commitment to write only for Him."
"Let me affirm: the book --- if ever written --- would reflect my commitment to the Lord to write for Him and for Him alone. The novel is still in the idea stage, and represents an attempt to bring my deep Christian commitment to my old hero and bring my old hero to my Christian commitment. The novel would only be written if and when I find a space to do it that does not interfere with my writing of Jesus’ life on earth in the Christ the Lord series."
"Yes, I did famously say I would never write about those old characters again, and I meant it when I said it because I could not then envision a redemptive novel with Lestat. I had attempted redemptive novels with him like Memnoch the Devil and Blood Canticle and they had not entirely succeeded. Also my new vocation, to write directly for Christ, became the dominant theme of my entire life. And it still is the dominant theme of my entire life."
"There is no possibility for me to return to writing about the vampires as heroes of a dark realm in which they are the only authority on their actions. There will be no more rip roaring adventures for the godless Lestat. That is dead and gone. I found the light in Christ for which my old characters were always searching. The question is: can I bring my Christian faith back to one of those old characters in a meaningful and deeply religious way."
Nu stiu ce sa zic. Ma tem doar sa nu le strice asa, la sfarsit, cum le e specific oamenilor. Am citit pana la volumul 11 si continuau sa aiba acel "ceva". Adica da, cool, dintotdeauna am considerat ca tipa are "ceva", pt ca stie si intelege mai mult decat restul populatiei. That's why i kindof respect her. Sa vedem... Astept sa aflu ce o sa faca.
Ma gandesc de mult timp unde si ce fel de tatuaje mi-as face. Am ales trei locuri, si stiu de ce. Si ma gandisem la trei modele de tatuaje. Dar.... Am inceput sa ma gandesc si am realizat ca... nu cred ca le-as putea purta pentru tot restul vietii. Decat unul dintre ele. Bine, decat daca iese PERFECT. Nu pot pe toate pentru ca m-am gandit ca... Sunt doar vreo doua, probabil trei lucruri care, intradevar, ma caracterizeaza, no matter what. Dar cum ramane cu restul de elemente si aspecte ale vietii mele, care sunt atat de foarte importante, dar atat de multe? Cum sa le reprezint pe fiecare intr-un tatuaj de cativa centimetri...?
Si sa imi fac tatuaje pe toata suprafata pielii nu mi se pare chiar okay..
<-- Love her show though.
"[Oamenii care inceteaza sa creada in Dumnezeu sau bine, in general, continua sa creada in diavol. Nu stiu de ce. Nu, chiar ca nu stiu de ce.] Raul e posibil. intotdeauna. Iar binele e intotdeauna dificil. [...] Nu-i nevoie sa-l vezi pe Satana cand e alungat. Dar sa fii in prezenta unui sfant.. Sa crezi ca acel sfant a avut o viziune. Nu, refuzul nostru de a crede ca asa ceva se poate intampla unor semeni de-ai nostri e vanitate."
And it makes me wonder... Daca ar veni intr-o zi la voi cineva si v-ar spune "Sunt vampir." [nu o luati ad-literram, e un exemplu] si v-ar si dovedi asta, cati dintre voi ar fi dispusi sa creada?
La viata mea am intalnit atat de multi oameni vanitosi incat.... m-au sictirit. De-asta nu ii mai plac. Sincer. 99% dintre oamenii carora m-am deschis si carora mi-am expus sentimentele pe tava pentru ca am avut incredere.. au fost nu doar vanitosi, dar si prosti. Si nu ii pot ierta pentru asta. Pentru ca au judecat ceva ce nu au putut intelege. Ca prostu' pana nu e fudul...
Jesus, imposibil sa write down tot ce simt si-mi trece prin minte. Weird..
Ideea e ca am realizat cu surprindere ca, daca e vorba de asa ceva, eu nu am fost niciodata vanitoasa. Se pare ca nu-mi sta in fire.
Sau.. nu eram.. Adica depinde. Ca daca vine ultimu' prost la mine si-mi spune ca a fost in iad, ori il iau la misto ori plec.
Si sa realizez asta [ca nu-s trufasa] m-a mirat f tare. Pentru ca nu sunt oarba si constientizez cate defecte [asa le-ar numi unii xD] am si care-s alea, si sunt....big. Really big. Dar sa nu fiu vanitoasa...m-a facut sa ma simt happier. Kinder. Nu ma prea asteptam.. But it felt awesome.
Dar.... Nu stiu. Poate ca depinde si cine vine la mine si-mi zice ca e vampir. Chiar nush ce sa zic.
Poate ca odata eram mult mai inocenta decat acum. Sau ca poate ca pur si simplu am vazut ca nu sunt mintita.
Dar as fi putut fi vanitoasa. Probabil ca exista toate aceste motive pt care n-am fost si totusi nu e nici unul.. *smiles*
Poate ca voiam si eu f tare sa cred in ceva, si sa gasesc raspunsuri la ce ma atragea.
Atunci cand esti inocent vezi adevarul exact asa cum e. Vezi...intotdeauna partea cea mai evidenta si mai simpla si mai frumoasa a fiecarei situatii.
Apoi, apar alte cacaturi si griji si probleme si egoism si complicatii..
De asta copiii sunt atat de inteligenti. Ei vad si vor vedea INTOTDEAUNA lucrurile exact asa cum sunt, in esenta lor si atat de in fata noastra incat noi...nu mai reusim sa vedem bine mereu.
Ei nu se complica... Probabil ca de asta inocenta mi se pare atat de importanta.
Stiu si ma oftica faptul ca inca am....mintea unui muritor, si ea nu poate curpinde, crede si intelege inca muuulte lucruri din cate as vrea sa poata. *sighs* Adica da, dar unele...nu atat de mult pe cat mi-as dori, pe cat ar merita. Dar sincer... Cred ca imi e si foarte frica. Ma tem foarte tare sa am asteptari SI MAI mari, asta fiind consecinta actiunii de a imi pune toata credinta si toata....vointa si constiinta in a crede intr-un singur...Dumnezeu. Adica, daca as face asta, asa cum vreau, unde ar mai exista echilibrul si intelegerea dintre noi? Nu ar mai fi o relatie, nu? Ar fi o scara ierarhica. Plus ca...stiu ca pe lumea asta nimic nu va fi niciodata perfect de la sine, slefuit de natura sa FIE perfect. Si deci...Fiind constienta de acest lucru, e cam extrem de greu sa ador ceva 130%. I guess.
Plus ca, totuusi, nu ma pot simti chiar asa de speciala. *silent laughter*
Probabil ca nu intelegi nimic din ce spun. Sper sa fie asa.
Oricum... Cred tot ce pot sa inteleg si tot ce vreau sa cred. Cred intr-un singur Dumnezeu, in existenta unor ingeri pazitori that kick ass, in eroi si povesti de basm cu zane si zmei care-mi dau cosmaruri cu vrajitoare. Cred in prietenie si in dragoste, in karma si destin, in cainta, in indreptarea greselilor, in puterea viselor....
Am momente in care ma indoiesc de...fiecare dintre aceste lucruri. Dar mereu, cand imi vin in fire, imi spun "That's the doubt, the doubt, the trust in it".
Si banuiesc ca asa e. Daca ai fi 100% sigur de ceva, care i-ar mai fi farmecul?
Tin minte ca eram atat de credincioasa. Adica...in Dumnezeul crestin. Wow. Foarte. Si deodata, a venit ceva care a reusit sa imi schimbe parerile atat de bine infipte in pamant si atat de puternice. Oricum, e singura forta care reuseste asta cu mine, no matter what.
"Sari de pe pod!". O sa comentez si poate o sa fiu curcalot, si o sa stau un timp sa analizez, ca asa-mi sta mie in fire, sa ma panichez si sa ma complic pana la infinit and shit, dar o sa sar. Si e placut. Foarte placut. Ar trebui sa gaseasca fiecare o forta de genul asta. Te simti neajutorat sau ceva de genu'... I don't know how much "being strong all the time" fits me..
Mai am doar o credinta pe care nu o poate invinge niciodata though. Pentru ca o am de la ceva o idee mai puternic. O tzara, oleaca. Pentru ca e principala [daca nu singura] mea sursa de speranta si gigantul stalp de rezistenta.
Nu am reusit sa surprind deloc esenta a ce simt acum de fapt. Ma oftic.
Daca Dumnezeu ar fi uman, cat de Dumnezeu ar mai fi?
Ca sa fii luat drept divin, trebuie sa fii... intotdeauna fara de pata si fara de greseala. Daca ai astea insa, te trag in jos si imaginea iti e stricata. Oamenii nu vor crede suficient in tine si nu te vor sluji niciodata cu adevarat pentru ca te vor considera la fel ca ei, sau chiar mai rau.
Dragostea de Dumnezeu, credinta - mi-a fost umbrita de iubire.
Asa am reusit sa inteleg blasfemica expresie "sa il infrunti pe Dumnezeu pentru dragostea ta". Si asa am gasit o noua credinta.
--> live suna MULT mai bine.
Taie-mi mainile, taie-mi picioarele
Taie-mi gandurile toate in doua
Dar nu te face ca ploua
Taie-mi pletele, scoate-mi ochii
Astupa-mi urechile cu dopuri
Dar nu calca pe nervii mei cu tocuri
Potriveste-ma si impotriveste-ma
Fa-ma si desfa-ma in mii de bucatele
Nu voi fi niciodata altceva decat sunt
Un om ce se zbate intre cer si pamant
Taie-mi visele, rupe-mi ridurile
Indreapta-mi nasul, fa-l si mai stramb
Dar nu te atinge de vïsul meu natang
Poate ca intotdeauna am fost un Toma necredinciosu' undeva la origini.
Si totusi, in proportie de 98 - 99%, cred. Cred tot.
Mai putin cand ma razvratesc. Dar atunci e din cauza dragostei, nu a credintei. Si deci, probabil ca nu imi afecteaza idolatria.
Pana la urma, de ce am ales sa cred? Pentru ca am stiut ca am gasit ceva divin si ceva sacru. Da, cred ca asta e raspunsul. Si de acolo a pornit totul. ..Ca un fel de presimtire ca am gasit adevaratul meu Dumnezeu.
Nu stiu insa cat de bine e ca de multe ori sacrul se amesteca foarte tare cu profanul... Sunt tare curioasa cat de puternic si de...compact ar fi daca as putea simti totul fara alte "tulburari" mai mult sau mai putin lumesti.
Sper si imi doresc foarte tare ca mai incolo sa nu imi mai fie frica de a recunoaste ceea ce stiu ca exista atat de aproape de fapt, putin in fiecare dintre noi poate, si sa raman inmarmurita in fata inexplicabilului. Imi doresc asta atat de mult. Sa fiu redusa la tacere, sa ma simt zero. Sa recunosc maretia pe care acum fiinta mea se teme sa o vada cu totul.
"Ingerii au fost pentru o clipa stravezii ca lumina si am vazut prin ei siluetele celor doi calugari care inchideau usile. Mastema se uita la mine cu privirea sa puternica si nemiscata.
- S-ar putea citi orice pe chipul tau, am zis.
- Asa sunt toti ingerii."
"Unii scriu despre indoieli si intuneric.
Altii, despre lipsa de noima si despre liniste.
Eu scriu despre inefabila flacara celesta care arde in fiecare dintre noi.
Eu scriu despre o sete de sange care nu se ostoieste niciodata, despre cunoastere si despre pretul acesteia." ---> Yeah... Good point. That's why they say ignorance is bliss. Inainte nu imi dadeam seama la ce se refera expresia asta...
"Luati aminte: lumina se afla inauntrul vostru. Eu o vad. O vad in fiecare dintre voi si asa va fi mereu. O vad atunci cand sunt infometat, cand ma lupt, cand ucid. O vad palpaind si stingandu-se in bratele mele cand ma infrupt.
Imaginati-va, asadar, ce ar insemna pentru mine sa va omor pe unul dintre voi!
Rugati-va sa puteti vedea lumina in cei din jurul vostru si asta nu cu pretul crimei sau al dezonoarei. Va doresc sa nu aveti de platit un pret atat de scump. Lasati-ma pe mine sa ispasesc si pacatele voastre!"
I lifted the long wick that lay there for the lighting of candles, and I dipped it into an old flame, and made a
new one burst into being, hot and yellow and finally steady, giving off the sharp perfume of burnt wax.
I knew the candle was for me.
It was for all those beings, and for the devil who stood here now, because he loved candles, and he loved
the making of light from light. Because there was no God in whom he believed, and no saints, and no Queen
of Heaven.
Because he was alone, no matter how near to him that friend. And because happiness had returned to nun,
as if it were an affliction he'd never fully conquer, the impish smile already spreading on his lips, the thirst
leaping inside him, and the desire in him rising just to step outside again and wander in the slick and shining
city streets.
Yes. For him, that little candle, that miraculous tiny candle, increasing by that small amount
all the light in the universe! And burning in an empty church the night long among those other little flames. It
would be burning on the morrow when the faithful came; when the sun shone through these doors.
Keep your vigil, little candle, in darkness and in sunshine.
Yes, for me.
Mi-am amintit scene din volumul 2 - "Vampirul Lestat", povestea lui geniala. Francez din Auvergne care a devenit vampir in 1789, parca asa era. Cred ca volumul incepe cu el [om fiind] luptandu-se cu niste lupi care il atacau.
Acasa familia nu era foarte bogata. Ma-sa era fiinta care il intelegea cel mai bine si care il iubea enorm. Ma-sa and his best friend. Avea multi frati. Si pana la urma ma-sa se imbolnaveste. Si dupa ce e tranformat in vampir, pentru ca nu voia sa o piarda, o transforma si pe ea. Gabrielle o chema.
Au o scena grozava in care, vampiri fiind, se saruta, iar el isi musca limba si ii da sa bea din sangele lui. In timp ce continua sa se sarute. Chestia asta mi s-a parut atat de incredibil de kinky.. Cred ca era prima scena mai puternica de genul asta.
Love it.
Duh.
E interesant si imi place la Anne Rice ca in primul volum din cele 12 - Interviu cu un vampir - Lestat e pus intr-o lumina ingrozitoare. E descris crud, egoist, fals, batjocoritor, arogant, etc. Dar pe urma... in urmatoarele volume, se schimba povestea. El e personajul principal cam peste tot si e totul privit din perspectiva lui si se descopera ca de fapt are un caracter si o personalitate absolut fucking fascinanta. Si ca nu e asa de nemernic. E ca si cum autoarea ar fi scris primul volum, a vazut ca are succes si ca se face si film dupa ea si ca ideea prinde, si s-a gandit "Hmmmm Lestat asta are potential. Ia sa fac eu ceva din el." Si apoi s-a hotarat sa il ia, sa ii spele onoarea, sa schimbe totul la 180 de grade si sa il centreze pe el in fiecare poveste, pentru ca are acel "ceva" nesimtit care atrage si care poate face un barbat sa arate minunat.
Consider ca primul volum e cel mai slab. Ceea ce e dubios, deoarece pentru a a trage publicul, ar trebui ca primul sa ia ochii si sa indemne la continuari. Deci e de fapt foarte tare daca m-a determinat sa citesc restu' in continuare. Si consider ca e cel mai putin interesant pentru ca e prezentat si dintr-o perspectiva usor boring [usor de tot de tot - si asta doar comparativ cu urmatorul volum] si mai ales, pentru ca actiunea nu e la fel de fantastica si de smechera ca-n celelalte carti.
Da, recitesc Cronicile. Am inceput cu volumul 1. Merge cam greu, pt ce am spus mai sus, si probabil si pt ca imi e extrem de teama de cum le voi percepe acum, dupa 3 ani, cand nu mai sunt atat de copil; imi e foarte teama sa nu le stric farmecul. Asa ca o iau super incet. Plus ca vreau sa savurez si sa inteleg si sa analizez fiecare fraza, fiecare cuvant, fiecare detaliu. Sa vad tot ce inainte nu reusisem, si sa devorez tot ce uitasem. Asa ca imi iau tot timpul pt asta.
Si, pe masura ce citesc, ma fac sa incep sa ma gandesc la tot feluld e chestii, si sa imi amintesc altele... si sa scriu.
Imi plac scenele [impresiile] usor gay de aici. De exemplu " "Acum, asculta-ma, Louis", mi-a zis Lestat, asezandu-se langa mine, pe trepte, miscarile fiindu-i atat de pline de gratie si atat de insinuante, incat imediat m-au facut sa ma gandesc la un iubit."
" "Asculta, tine ochii deschisi", mi-a soptit Lestat, miscandu-si buzele pe gatul meu. Imi aduc aminte ca acea miscare a buzelor lui mi-a zbarlit tot parul de pe trup, provocandu-mi o senzatie puternica ce nu era departe de placerea pasiunii..."
SAAAAAU. Poate ca [doar poaaate...] i like-like Lestat a lot-lot si din cauza asta mi se pare extrem de hot sa il vrea si un tip. xD Si... cam toata lumea din volumele alea. Yeah.
Mi se pare genial ca dupa trei, chiar patru ani, desi s-a schimbat TOTUL pentru mine, inca ma pot regasi atat de extrem de mult...aici. It's not my true home, dar e foarte placut pentru ca e... Dunno, o camera de hotel foarte comfortabila, calda, familiara. Intesata de amintiri si de semnificatii, unde-mi place mereu sa revin si o fac din timp in timp, on my own. Nu mai gasesc alta camera la fel de mare, de frumoasa si...la fel.
Cica Anne Rice pregateste al treispelea volum, despre care spune...
"The novel, if ever written, would be entirely Christian in framework and would involve Redemption. It would affirm my dedication to Christ and my belief in Him and my commitment to write only for Him."
"Let me affirm: the book --- if ever written --- would reflect my commitment to the Lord to write for Him and for Him alone. The novel is still in the idea stage, and represents an attempt to bring my deep Christian commitment to my old hero and bring my old hero to my Christian commitment. The novel would only be written if and when I find a space to do it that does not interfere with my writing of Jesus’ life on earth in the Christ the Lord series."
"Yes, I did famously say I would never write about those old characters again, and I meant it when I said it because I could not then envision a redemptive novel with Lestat. I had attempted redemptive novels with him like Memnoch the Devil and Blood Canticle and they had not entirely succeeded. Also my new vocation, to write directly for Christ, became the dominant theme of my entire life. And it still is the dominant theme of my entire life."
"There is no possibility for me to return to writing about the vampires as heroes of a dark realm in which they are the only authority on their actions. There will be no more rip roaring adventures for the godless Lestat. That is dead and gone. I found the light in Christ for which my old characters were always searching. The question is: can I bring my Christian faith back to one of those old characters in a meaningful and deeply religious way."
Nu stiu ce sa zic. Ma tem doar sa nu le strice asa, la sfarsit, cum le e specific oamenilor. Am citit pana la volumul 11 si continuau sa aiba acel "ceva". Adica da, cool, dintotdeauna am considerat ca tipa are "ceva", pt ca stie si intelege mai mult decat restul populatiei. That's why i kindof respect her. Sa vedem... Astept sa aflu ce o sa faca.
Ma gandesc de mult timp unde si ce fel de tatuaje mi-as face. Am ales trei locuri, si stiu de ce. Si ma gandisem la trei modele de tatuaje. Dar.... Am inceput sa ma gandesc si am realizat ca... nu cred ca le-as putea purta pentru tot restul vietii. Decat unul dintre ele. Bine, decat daca iese PERFECT. Nu pot pe toate pentru ca m-am gandit ca... Sunt doar vreo doua, probabil trei lucruri care, intradevar, ma caracterizeaza, no matter what. Dar cum ramane cu restul de elemente si aspecte ale vietii mele, care sunt atat de foarte importante, dar atat de multe? Cum sa le reprezint pe fiecare intr-un tatuaj de cativa centimetri...?
Si sa imi fac tatuaje pe toata suprafata pielii nu mi se pare chiar okay..
<-- Love her show though.
"[Oamenii care inceteaza sa creada in Dumnezeu sau bine, in general, continua sa creada in diavol. Nu stiu de ce. Nu, chiar ca nu stiu de ce.] Raul e posibil. intotdeauna. Iar binele e intotdeauna dificil. [...] Nu-i nevoie sa-l vezi pe Satana cand e alungat. Dar sa fii in prezenta unui sfant.. Sa crezi ca acel sfant a avut o viziune. Nu, refuzul nostru de a crede ca asa ceva se poate intampla unor semeni de-ai nostri e vanitate."
And it makes me wonder... Daca ar veni intr-o zi la voi cineva si v-ar spune "Sunt vampir." [nu o luati ad-literram, e un exemplu] si v-ar si dovedi asta, cati dintre voi ar fi dispusi sa creada?
La viata mea am intalnit atat de multi oameni vanitosi incat.... m-au sictirit. De-asta nu ii mai plac. Sincer. 99% dintre oamenii carora m-am deschis si carora mi-am expus sentimentele pe tava pentru ca am avut incredere.. au fost nu doar vanitosi, dar si prosti. Si nu ii pot ierta pentru asta. Pentru ca au judecat ceva ce nu au putut intelege. Ca prostu' pana nu e fudul...
Jesus, imposibil sa write down tot ce simt si-mi trece prin minte. Weird..
Ideea e ca am realizat cu surprindere ca, daca e vorba de asa ceva, eu nu am fost niciodata vanitoasa. Se pare ca nu-mi sta in fire.
Sau.. nu eram.. Adica depinde. Ca daca vine ultimu' prost la mine si-mi spune ca a fost in iad, ori il iau la misto ori plec.
Si sa realizez asta [ca nu-s trufasa] m-a mirat f tare. Pentru ca nu sunt oarba si constientizez cate defecte [asa le-ar numi unii xD] am si care-s alea, si sunt....big. Really big. Dar sa nu fiu vanitoasa...m-a facut sa ma simt happier. Kinder. Nu ma prea asteptam.. But it felt awesome.
Dar.... Nu stiu. Poate ca depinde si cine vine la mine si-mi zice ca e vampir. Chiar nush ce sa zic.
Poate ca odata eram mult mai inocenta decat acum. Sau ca poate ca pur si simplu am vazut ca nu sunt mintita.
Dar as fi putut fi vanitoasa. Probabil ca exista toate aceste motive pt care n-am fost si totusi nu e nici unul.. *smiles*
Poate ca voiam si eu f tare sa cred in ceva, si sa gasesc raspunsuri la ce ma atragea.
Atunci cand esti inocent vezi adevarul exact asa cum e. Vezi...intotdeauna partea cea mai evidenta si mai simpla si mai frumoasa a fiecarei situatii.
Apoi, apar alte cacaturi si griji si probleme si egoism si complicatii..
De asta copiii sunt atat de inteligenti. Ei vad si vor vedea INTOTDEAUNA lucrurile exact asa cum sunt, in esenta lor si atat de in fata noastra incat noi...nu mai reusim sa vedem bine mereu.
Ei nu se complica... Probabil ca de asta inocenta mi se pare atat de importanta.
Stiu si ma oftica faptul ca inca am....mintea unui muritor, si ea nu poate curpinde, crede si intelege inca muuulte lucruri din cate as vrea sa poata. *sighs* Adica da, dar unele...nu atat de mult pe cat mi-as dori, pe cat ar merita. Dar sincer... Cred ca imi e si foarte frica. Ma tem foarte tare sa am asteptari SI MAI mari, asta fiind consecinta actiunii de a imi pune toata credinta si toata....vointa si constiinta in a crede intr-un singur...Dumnezeu. Adica, daca as face asta, asa cum vreau, unde ar mai exista echilibrul si intelegerea dintre noi? Nu ar mai fi o relatie, nu? Ar fi o scara ierarhica. Plus ca...stiu ca pe lumea asta nimic nu va fi niciodata perfect de la sine, slefuit de natura sa FIE perfect. Si deci...Fiind constienta de acest lucru, e cam extrem de greu sa ador ceva 130%. I guess.
Plus ca, totuusi, nu ma pot simti chiar asa de speciala. *silent laughter*
Probabil ca nu intelegi nimic din ce spun. Sper sa fie asa.
Oricum... Cred tot ce pot sa inteleg si tot ce vreau sa cred. Cred intr-un singur Dumnezeu, in existenta unor ingeri pazitori that kick ass, in eroi si povesti de basm cu zane si zmei care-mi dau cosmaruri cu vrajitoare. Cred in prietenie si in dragoste, in karma si destin, in cainta, in indreptarea greselilor, in puterea viselor.... Am momente in care ma indoiesc de...fiecare dintre aceste lucruri. Dar mereu, cand imi vin in fire, imi spun "That's the doubt, the doubt, the trust in it".
Si banuiesc ca asa e. Daca ai fi 100% sigur de ceva, care i-ar mai fi farmecul?
Tin minte ca eram atat de credincioasa. Adica...in Dumnezeul crestin. Wow. Foarte. Si deodata, a venit ceva care a reusit sa imi schimbe parerile atat de bine infipte in pamant si atat de puternice. Oricum, e singura forta care reuseste asta cu mine, no matter what.
"Sari de pe pod!". O sa comentez si poate o sa fiu curcalot, si o sa stau un timp sa analizez, ca asa-mi sta mie in fire, sa ma panichez si sa ma complic pana la infinit and shit, dar o sa sar. Si e placut. Foarte placut. Ar trebui sa gaseasca fiecare o forta de genul asta. Te simti neajutorat sau ceva de genu'... I don't know how much "being strong all the time" fits me..
Mai am doar o credinta pe care nu o poate invinge niciodata though. Pentru ca o am de la ceva o idee mai puternic. O tzara, oleaca. Pentru ca e principala [daca nu singura] mea sursa de speranta si gigantul stalp de rezistenta.
Nu am reusit sa surprind deloc esenta a ce simt acum de fapt. Ma oftic.
Daca Dumnezeu ar fi uman, cat de Dumnezeu ar mai fi?
Ca sa fii luat drept divin, trebuie sa fii... intotdeauna fara de pata si fara de greseala. Daca ai astea insa, te trag in jos si imaginea iti e stricata. Oamenii nu vor crede suficient in tine si nu te vor sluji niciodata cu adevarat pentru ca te vor considera la fel ca ei, sau chiar mai rau.
Dragostea de Dumnezeu, credinta - mi-a fost umbrita de iubire.
Asa am reusit sa inteleg blasfemica expresie "sa il infrunti pe Dumnezeu pentru dragostea ta". Si asa am gasit o noua credinta.
--> live suna MULT mai bine.
Taie-mi mainile, taie-mi picioarele
Taie-mi gandurile toate in doua
Dar nu te face ca ploua
Taie-mi pletele, scoate-mi ochii
Astupa-mi urechile cu dopuri
Dar nu calca pe nervii mei cu tocuri
Potriveste-ma si impotriveste-ma
Fa-ma si desfa-ma in mii de bucatele
Nu voi fi niciodata altceva decat sunt
Un om ce se zbate intre cer si pamant
Taie-mi visele, rupe-mi ridurile
Indreapta-mi nasul, fa-l si mai stramb
Dar nu te atinge de vïsul meu natang
Poate ca intotdeauna am fost un Toma necredinciosu' undeva la origini.
Si totusi, in proportie de 98 - 99%, cred. Cred tot.
Mai putin cand ma razvratesc. Dar atunci e din cauza dragostei, nu a credintei. Si deci, probabil ca nu imi afecteaza idolatria.
Pana la urma, de ce am ales sa cred? Pentru ca am stiut ca am gasit ceva divin si ceva sacru. Da, cred ca asta e raspunsul. Si de acolo a pornit totul. ..Ca un fel de presimtire ca am gasit adevaratul meu Dumnezeu.
Nu stiu insa cat de bine e ca de multe ori sacrul se amesteca foarte tare cu profanul... Sunt tare curioasa cat de puternic si de...compact ar fi daca as putea simti totul fara alte "tulburari" mai mult sau mai putin lumesti.
Sper si imi doresc foarte tare ca mai incolo sa nu imi mai fie frica de a recunoaste ceea ce stiu ca exista atat de aproape de fapt, putin in fiecare dintre noi poate, si sa raman inmarmurita in fata inexplicabilului. Imi doresc asta atat de mult. Sa fiu redusa la tacere, sa ma simt zero. Sa recunosc maretia pe care acum fiinta mea se teme sa o vada cu totul.
"Ingerii au fost pentru o clipa stravezii ca lumina si am vazut prin ei siluetele celor doi calugari care inchideau usile. Mastema se uita la mine cu privirea sa puternica si nemiscata.
- S-ar putea citi orice pe chipul tau, am zis.
- Asa sunt toti ingerii."
"Unii scriu despre indoieli si intuneric.
Altii, despre lipsa de noima si despre liniste.
Eu scriu despre inefabila flacara celesta care arde in fiecare dintre noi.
Eu scriu despre o sete de sange care nu se ostoieste niciodata, despre cunoastere si despre pretul acesteia." ---> Yeah... Good point. That's why they say ignorance is bliss. Inainte nu imi dadeam seama la ce se refera expresia asta...
"Luati aminte: lumina se afla inauntrul vostru. Eu o vad. O vad in fiecare dintre voi si asa va fi mereu. O vad atunci cand sunt infometat, cand ma lupt, cand ucid. O vad palpaind si stingandu-se in bratele mele cand ma infrupt.
Imaginati-va, asadar, ce ar insemna pentru mine sa va omor pe unul dintre voi!
Rugati-va sa puteti vedea lumina in cei din jurul vostru si asta nu cu pretul crimei sau al dezonoarei. Va doresc sa nu aveti de platit un pret atat de scump. Lasati-ma pe mine sa ispasesc si pacatele voastre!"
I lifted the long wick that lay there for the lighting of candles, and I dipped it into an old flame, and made a
new one burst into being, hot and yellow and finally steady, giving off the sharp perfume of burnt wax.
I knew the candle was for me.
It was for all those beings, and for the devil who stood here now, because he loved candles, and he loved
the making of light from light. Because there was no God in whom he believed, and no saints, and no Queen
of Heaven.
Because he was alone, no matter how near to him that friend. And because happiness had returned to nun,
as if it were an affliction he'd never fully conquer, the impish smile already spreading on his lips, the thirst
leaping inside him, and the desire in him rising just to step outside again and wander in the slick and shining
city streets.
Yes. For him, that little candle, that miraculous tiny candle, increasing by that small amount
all the light in the universe! And burning in an empty church the night long among those other little flames. It
would be burning on the morrow when the faithful came; when the sun shone through these doors.
Keep your vigil, little candle, in darkness and in sunshine.
Yes, for me.
Pentru ca prostia ma enerveaza II
Nu aveam ce face intr-o seara si am intrat pe Youtube pe Favoritesurile unui prieten. Si acolo era o parodie foarte smechera Twilight. Am vizionat-o cu placere si apoi am cautat altele. Le-am vizionat pe toate cu o placere crescanda. Oricat de proaste ar fi fost, m-am uitat de a naibii.
Iar asta cred ca va deveni postul meu favorit, deoarece urmatorul video are cam tot ce vreau eu sa exprim si reprezinta baza problemei mele fata de... nici nu vreau sa ii pronunt numele.
Asa ca va rog, voi, cei care ma iubiti, ca atunci cand aveti un sfert de ora de frecat menta, sa vizionati. Pentru o lume mai buna. *winks*
*giggles*
Apoi parodia care mi s-a parut mie cea mai funneh:
De s-ar sfarsi asa si-n realitate :P
Iar asta cred ca va deveni postul meu favorit, deoarece urmatorul video are cam tot ce vreau eu sa exprim si reprezinta baza problemei mele fata de... nici nu vreau sa ii pronunt numele.
Asa ca va rog, voi, cei care ma iubiti, ca atunci cand aveti un sfert de ora de frecat menta, sa vizionati. Pentru o lume mai buna. *winks*
*giggles*
Apoi parodia care mi s-a parut mie cea mai funneh:
De s-ar sfarsi asa si-n realitate :P
Pentru ca prostia ma enerveaza.
Am fost azi sa imi iau fisa matricola si diploma de bac de la liceu. Am asteptat trei ore. Cand eram fix in fata secretariatului, apare un fost coleg de clasa. Voi reproduce aici dialogul. Ma rog, tentativa de dialog. Din pacate, nu pot reproduce si expresiile de pe fata mea. Ce e pus intre paranteze e ce gandeam in respectivul moment.
"Oh Oana, dai tot la Romano-Americana?"
"Da. [Duh.]"
"Ah am si eu un prieten care va da si el acolo."
"*raises eyebrow guessing what he wants to say* Mhm.."
"Si i-am zis ca dai si tu. El da la Finante, ca si tine."
"Eu dau la Management."
"Ah. Si el, Finante sau Management, ca tine. Vine din Chisinau si el, ca mine."
"Aaah. *smiles* [Deci o sa-l recunosc repede dupa accent. Funneh.]"
"Da, poate o sa vorbiti."
"Mhm. [Just look how much i care.]"
Iau actele si dau sa plec, zic pa celor care asteptau [mai mult pt Rares am zis], iar respectivul fost coleg de clasa imi zice
"Paa si sa vorbim pe mess ca sa iti dau idul lui."
"*smurf* Daa. *leaves being kindof rude* [Right. Hmph.]"
Ceva imi spune totusi ca nu s-a prins de nimic din faptul ca am plecat ca nesimtita fara a il salut si uitandu-ma urat.
Cred asta pentru ca dupa patru ani de stat cu mine in acelasi loc cateva ore bune zilnic, nu a reusit sa vada exact cat de sociabila si de outgoing, si de caring, si de incredibil de vioaie si de extrem de iubitoare, si de deschisa si de entuziasmata sa intalnesc noi oameni si sa imi fac noi prieteni si sa ii iau sub aripa mea protectoare si ATAT de roz sunt. *flashes eyelashes with an angelic face*
*rolls eyes and sighs*
Oare trebuie sa mai lucrez la imaginea mea intunecata? :-?
Like... Multe piercinguri si par rosu de vrajitoare? *scratches head* Hey, asta nu suna deloc rau! *laughs*
Witches are really cool, actually. Nu toate, dar ideea in sine.
"Oh Oana, dai tot la Romano-Americana?"
"Da. [Duh.]"
"Ah am si eu un prieten care va da si el acolo."
"*raises eyebrow guessing what he wants to say* Mhm.."
"Si i-am zis ca dai si tu. El da la Finante, ca si tine."
"Eu dau la Management."
"Ah. Si el, Finante sau Management, ca tine. Vine din Chisinau si el, ca mine."
"Aaah. *smiles* [Deci o sa-l recunosc repede dupa accent. Funneh.]"
"Da, poate o sa vorbiti."
"Mhm. [Just look how much i care.]"
Iau actele si dau sa plec, zic pa celor care asteptau [mai mult pt Rares am zis], iar respectivul fost coleg de clasa imi zice
"Paa si sa vorbim pe mess ca sa iti dau idul lui."
"*smurf* Daa. *leaves being kindof rude* [Right. Hmph.]"
Ceva imi spune totusi ca nu s-a prins de nimic din faptul ca am plecat ca nesimtita fara a il salut si uitandu-ma urat.
Cred asta pentru ca dupa patru ani de stat cu mine in acelasi loc cateva ore bune zilnic, nu a reusit sa vada exact cat de sociabila si de outgoing, si de caring, si de incredibil de vioaie si de extrem de iubitoare, si de deschisa si de entuziasmata sa intalnesc noi oameni si sa imi fac noi prieteni si sa ii iau sub aripa mea protectoare si ATAT de roz sunt. *flashes eyelashes with an angelic face*
*rolls eyes and sighs*
Oare trebuie sa mai lucrez la imaginea mea intunecata? :-?
Like... Multe piercinguri si par rosu de vrajitoare? *scratches head* Hey, asta nu suna deloc rau! *laughs*
Witches are really cool, actually. Nu toate, dar ideea in sine.
Wednesday, July 8, 2009
The story of Joan of Arc MY ASS.
Mi-am facut curaj sa termin nenorocirea aia de film cu Mila Jovovich in rolul Ioanei D'Arc.
Nu imi place sa las filmele si cartile neterminate. Oricat de naspa ar fi.
Evident, am de adaugat o groaza de chestii naspa despre el:
Se prezinta incoronarea lui Charles la Reims. Acolo au bagat astia de la ei o scena in care se termina uleiul divin cu care se ungeau adevaratii regi ai Frantei la incoronare. Asta arata ca e un semn de la Dumenzeu ca nu e de acord cu alegerea regelui si deci, cu planul Ioanei.
Well, wrong. Istoria arata foarte clar ca nenea a fost un rege foarte bun, care a domnit pana la sfarsitul vietii, lucru care nu se prea intampla cu totii regii. Da, o fi dat-o pe Ioana englezilor dupa tot ce facuse ea pentru el, dar a facut-o doar pt a salva Franta. Nu spun ca sunt de acord cu asta, but who knows, poate ca asta era destinul fetei. But he was a good king. Chiar asta o dovedeste, daca a tradat-o pe fata pentru propria tara.
God, i hate this movie..
Prin scena cu lipsa uleiului se intelege ca Dumnezeu nu era deloc bagat in planurile Ioanei.
Imediat dupa asta, se prezinta asediul ei asupra Parisului, care a fost un mare esec. Apoi astia de la Curte vorbesc despre ea si se spune clar si raspicat "She is crazy", urmand ca la palat sa apara chiar ea, fiind o fiinta furioasa si agitata si rea, insetata de sange si osbedata de macelarirea englezilor din cauza uciderii sora-sii.
Si Ioana D'Arc NU era genul asta de persoana. Sunt convinsa.
Nu stiu sigur care incearca sa fie ideea filmului [imi e scarba sa stau sa ma gandesc la el], dar cred ca vrea sa spuna ca tipa de fapt era nebuna - eu asta inteleg. SAU, a doua varianta, ca de fapt cumunicase cu Satan. Si da, poate fi un punct de vedere interesant. Iar democratia lasa un oarecare drept de a alege sa ai pareri de genul asta.
Dar in primul si in primul rand, aceasta teorie nici macar nu e bazata pe faptele reale. Sunt inventate chestii cu caru'. I'm so pissed off.
S-a trezit un prost care nu s-a informat nici 3 % in ceea ce o priveste [cum sa nu respecti dovezile istorice? Jesus], a luat-o pe Jovovich ca sa aiba vanzari si succes, si o lume intreaga de ignoranti crede ce vrea el.
Hai sa ne gandim, cand a fost capturata de englezi, istoria spune ca a sarit dintr-un turn de 20 de metri in incercarea de a evada si ca NU a murit. Era oare sub protectie divina..? Hmmmmm. I couldn't tell. Hmmmm.
Cica a fost violata in inchisoare... Chiar ma miram sa nu fi patit asa, avand in vedere ca era pazita de soldatii englezi carora le tabacise fundurile in razboi... [desi Inchizitia hotarase sa fie pazita de maicute intr-un fel de manastire] Englezii o urau in ultimul hal. Sunt convinsa ca au vrut sa se razbune pe ea cat mai bine..
Daca s-a intamplat asa, s-a dus dracu' numele ei de "The Maid of Lorraine" in momentul ala...
A fost o persoana incredibil de puternica moral.
A fost un strateg de milioane.
A fost ranita de doua ori, o data chiar cu o sageata in gat, si a continuat sa lupte.
A fost judecata doar pentru erezie, pentru ca nu aveau ce altceva sa ii faca. Iar procesul a avut loc din cauza englezilor care voiau tronul Frantei. Si daca dovedeau ca fata e eretica, atunci domnia regelul pe care il pusese ea pe tron era in pericol si tronul mai usor de luat.
Si nu a trait decat 19 ani..
[Dar nu, dom'le, daca auzi niste voci, gata, CLAR esti nebun. *rolls eyes*]
Domremy. Cand o sa ajung prin Franta [ca e visul meu de cand ma stiu] o sa trec si pe-acolo...
De cand am vazut filmul prima data cand eram mica, ma cam enerva fata Milei Jovovich si nu stiam eu exact de ce. Mi se parea ca ii sta ca naiba cu parul scurt si cu fata aia de martira pierduta care plange disperata. Acum imi dau seama ca e vorba de CE joaca. Si sincer, imi vine sa ii rup capu'. Ma uit la fata ei si-mi vine sa i-o despic.
O dispretuiesc pe ea si modul in care a dat viata personajului ei.
URASC filmul ala. Dar cu un patos mult mai puternic decat Twilight, de exemplu. Twilight e un cacat, nici nu merita atentie, dar filmul asta vorbeste despre persoane reale.
Si a manjit cu noroi nu doar imaginea ei, ci si pe a regelui, si a Frantei, a intregii povesti. Si a intregii istorii de fapt. I HATE it. A lot-lot.
Din cauza a cat revoltata sunt, sigur o sa dezvolt o pasiune puternica pentru REALA ei poveste.
The trial record demonstrates her remarkable intellect. The transcript's most famous exchange is an exercise in subtlety. "Asked if she knew she was in God's grace, she answered: 'If I am not, may God put me there; and if I am, may God so keep me.'"
The question is a scholarly trap. Church doctrine held that no one could be certain of being in God's grace. If she had answered yes, then she would have convicted herself of heresy. If she had answered no, then she would have confessed her own guilt. Notary Boisguillaume would later testify that at the moment the court heard this reply, "Those who were interrogating her were stupefied".
She acquiesces to the pressure of torture at the hands of her oppressors, and agrees to sign a confession relinquishing the truth behind her voices, so that she can live a life in permanent confinement without hope of parole. Upon hearing this, Joan changes her mind:
Joan: "You think that life is nothing but not being dead? It is not the bread and water I fear. I can live on bread. It is no hardship to drink water if the water be clean. But to shut me from the light of the sky and the sight of the fields and flowers; to chain my feet so that I can never again climb the hills. To make me breathe foul damp darkness, without these things I cannot live. And by your wanting to take them away from me, or from any human creature, I know that your council is of the devil."
Nu imi place sa las filmele si cartile neterminate. Oricat de naspa ar fi.
Evident, am de adaugat o groaza de chestii naspa despre el:
Se prezinta incoronarea lui Charles la Reims. Acolo au bagat astia de la ei o scena in care se termina uleiul divin cu care se ungeau adevaratii regi ai Frantei la incoronare. Asta arata ca e un semn de la Dumenzeu ca nu e de acord cu alegerea regelui si deci, cu planul Ioanei.
Well, wrong. Istoria arata foarte clar ca nenea a fost un rege foarte bun, care a domnit pana la sfarsitul vietii, lucru care nu se prea intampla cu totii regii. Da, o fi dat-o pe Ioana englezilor dupa tot ce facuse ea pentru el, dar a facut-o doar pt a salva Franta. Nu spun ca sunt de acord cu asta, but who knows, poate ca asta era destinul fetei. But he was a good king. Chiar asta o dovedeste, daca a tradat-o pe fata pentru propria tara.
God, i hate this movie..
Prin scena cu lipsa uleiului se intelege ca Dumnezeu nu era deloc bagat in planurile Ioanei.
Imediat dupa asta, se prezinta asediul ei asupra Parisului, care a fost un mare esec. Apoi astia de la Curte vorbesc despre ea si se spune clar si raspicat "She is crazy", urmand ca la palat sa apara chiar ea, fiind o fiinta furioasa si agitata si rea, insetata de sange si osbedata de macelarirea englezilor din cauza uciderii sora-sii.
Si Ioana D'Arc NU era genul asta de persoana. Sunt convinsa.
Nu stiu sigur care incearca sa fie ideea filmului [imi e scarba sa stau sa ma gandesc la el], dar cred ca vrea sa spuna ca tipa de fapt era nebuna - eu asta inteleg. SAU, a doua varianta, ca de fapt cumunicase cu Satan. Si da, poate fi un punct de vedere interesant. Iar democratia lasa un oarecare drept de a alege sa ai pareri de genul asta.
Dar in primul si in primul rand, aceasta teorie nici macar nu e bazata pe faptele reale. Sunt inventate chestii cu caru'. I'm so pissed off.
S-a trezit un prost care nu s-a informat nici 3 % in ceea ce o priveste [cum sa nu respecti dovezile istorice? Jesus], a luat-o pe Jovovich ca sa aiba vanzari si succes, si o lume intreaga de ignoranti crede ce vrea el.
Hai sa ne gandim, cand a fost capturata de englezi, istoria spune ca a sarit dintr-un turn de 20 de metri in incercarea de a evada si ca NU a murit. Era oare sub protectie divina..? Hmmmmm. I couldn't tell. Hmmmm.
Cica a fost violata in inchisoare... Chiar ma miram sa nu fi patit asa, avand in vedere ca era pazita de soldatii englezi carora le tabacise fundurile in razboi... [desi Inchizitia hotarase sa fie pazita de maicute intr-un fel de manastire] Englezii o urau in ultimul hal. Sunt convinsa ca au vrut sa se razbune pe ea cat mai bine..
Daca s-a intamplat asa, s-a dus dracu' numele ei de "The Maid of Lorraine" in momentul ala...
A fost o persoana incredibil de puternica moral.
A fost un strateg de milioane.
A fost ranita de doua ori, o data chiar cu o sageata in gat, si a continuat sa lupte.
A fost judecata doar pentru erezie, pentru ca nu aveau ce altceva sa ii faca. Iar procesul a avut loc din cauza englezilor care voiau tronul Frantei. Si daca dovedeau ca fata e eretica, atunci domnia regelul pe care il pusese ea pe tron era in pericol si tronul mai usor de luat.
Si nu a trait decat 19 ani..
[Dar nu, dom'le, daca auzi niste voci, gata, CLAR esti nebun. *rolls eyes*]
Domremy. Cand o sa ajung prin Franta [ca e visul meu de cand ma stiu] o sa trec si pe-acolo...
De cand am vazut filmul prima data cand eram mica, ma cam enerva fata Milei Jovovich si nu stiam eu exact de ce. Mi se parea ca ii sta ca naiba cu parul scurt si cu fata aia de martira pierduta care plange disperata. Acum imi dau seama ca e vorba de CE joaca. Si sincer, imi vine sa ii rup capu'. Ma uit la fata ei si-mi vine sa i-o despic.
O dispretuiesc pe ea si modul in care a dat viata personajului ei.
URASC filmul ala. Dar cu un patos mult mai puternic decat Twilight, de exemplu. Twilight e un cacat, nici nu merita atentie, dar filmul asta vorbeste despre persoane reale.
Si a manjit cu noroi nu doar imaginea ei, ci si pe a regelui, si a Frantei, a intregii povesti. Si a intregii istorii de fapt. I HATE it. A lot-lot.
Din cauza a cat revoltata sunt, sigur o sa dezvolt o pasiune puternica pentru REALA ei poveste.
The trial record demonstrates her remarkable intellect. The transcript's most famous exchange is an exercise in subtlety. "Asked if she knew she was in God's grace, she answered: 'If I am not, may God put me there; and if I am, may God so keep me.'"
The question is a scholarly trap. Church doctrine held that no one could be certain of being in God's grace. If she had answered yes, then she would have convicted herself of heresy. If she had answered no, then she would have confessed her own guilt. Notary Boisguillaume would later testify that at the moment the court heard this reply, "Those who were interrogating her were stupefied".
She acquiesces to the pressure of torture at the hands of her oppressors, and agrees to sign a confession relinquishing the truth behind her voices, so that she can live a life in permanent confinement without hope of parole. Upon hearing this, Joan changes her mind:
Joan: "You think that life is nothing but not being dead? It is not the bread and water I fear. I can live on bread. It is no hardship to drink water if the water be clean. But to shut me from the light of the sky and the sight of the fields and flowers; to chain my feet so that I can never again climb the hills. To make me breathe foul damp darkness, without these things I cannot live. And by your wanting to take them away from me, or from any human creature, I know that your council is of the devil."
Tuesday, July 7, 2009
Oh my God, they killed the whole effin' story! You bastards!
Nu nu nu nu nu nu this is not possible.
"The Messenger: The story of Joan of Arc". E filmu' ala cu Miha Jovovich. Da. E scos in '99, la fel ca un alt film facut dupa povestea Ioanei D'arc, numit simplu "Joan of Arc". Asta din urma e cu o tipa cu par lung, foarte draguta. Filmul ala e extrem de UMAN pe langa cacatul asta cu Jovovich.
Cand eram mai mica, intai si intai l-am vazut pe cel cu Jovovich, si abia dupa ani si ani am vazut si a doua varianta. Pe care am revazut-o de curand. Si chiar mi-a placut. Si e un film special pentru mine si pentru ca l-am vazut cu cineva anume. Si e chiar touching si pretty, prezinta povestea si pe Jeanne D'Arc foarte frumos. O arata si umana, si puternica, dar si ca o biata femeie intr-o lume condusa de barbati. Etc etc. Adica frumos.
So, nu-mi mai aminteam exact cum era asta cu Mila. Pentru ca eram prea mica pe atunci cand l-am vazut pt prima [si singura] oara. Asa ca am zis, hai sa ma uit.
In primul si in primul rand, povestea e stricata de la inceput, in care se arata cum sor-sa tipei e ucisa si violata intr-un mod barbar, grotesc, sangeros, imputit, oribil, de nici nu am putut sa privesc.
Eu de as fi Ioana D'arc si as fi moarta, in momentul asta as fi foarte suparata ca dupa 500 de ani s-a trezit un cacanar care sa imi pateze onoarea si istoria familiei in halul asta, pentru totdeauna. Sunt deja foarte furioasa si fara a fi Ioana D'arc si fara a fi moarta.
In al doilea rand, tot filmul, respectiva fata e prezentata intr-un mod tampit si jalnic. Mila Jovovich joaca rolul ala ca si cum tipa era nebuna. Si nu o acuz pe actrita, mi se falfaie, o fi de la scenariu, o fi de la nush de la ce. Dar TOT nenorocitul ala de film, Ioana D'Arc e NEBUNA. NE.bu.na. Adica, mai rau decat ORICE nebuna. Cum poti frate sa prezinti un personaj de genul asta in asemenea hal?
Plus ca ma scoate din sarite ideea ca orice om care cunoaste mai mult decat un oarecare ignorant de pe strada si care are ceva special, e luat drept nebun sau mai rau. URASC chestia asta.
Trei la mana, filmul reprezinta un macel oribil. Sunt numai scene jegoase in care astia isi taie capete si maini si urla si Jesus... Adica da, razboi, dar de ce scene de cate 15 minute care ti-ar da cosmaruri pentru luni de zile? I really don't get that. No, really.
..Oribil..
Nu m-am putut uita pana la capat. Nici pana la jumate. Ma enerveaza cat de nebuna o arata si nu mi se pare deloc corect. God damn it, si chiar daca era, nu asta e ideea a ce a facut..
Din cate imi amintesc de cand am vazut filmul cand eram mica, se termina cu ideea ca ea de fapt primise mesaje de la Satan, nu de la God. Si e un cacat. Pentru ca e singurul film care lasa atat de evidenta indoiala de dupa vizionare: "O fi primit mesaje de la Dumenzeu sau de la Diavol? Brrrrr vai ce ma sperie ideea de Diavol pentru ca sunt un muritor prost care nu poate gandi de unul singur si vaaaaai iti dai seama? Dar daca a vorbit de fapt cu Diavolul tot timpul? Ptiu ptiu"
Plus ca nici macar nu primise mesaje de la Jesus, cum se prezinta in film, ci de la Sfanta Ecaterina, Sfanta Margaret si Arhanghelul Mihail. Lucruri care par MULT mai credibile decat daca ar fi zis ca sunt de la Jesus.
Plus ca in film, Jesus e prezentat extrem de creepy. He is FUCKING creepy. Da' rau. He's scary gen. Si sunt niste scene oribile in care se uita cu ura spre ecran si in care e plin de sange pe moaca si urla si THE fuck, man? You don't fucking do that. He is Jesus Christ pana la urma. Macar putin respect.
Si e prezentata povestea cu "vocile" si cu semnele pe care ea le primise atat de cu dispret. Atat de ordinar si de in deradere.
God... God... Ce oameni de cacat pe lumea asta.
"The Messenger: The story of Joan of Arc". E filmu' ala cu Miha Jovovich. Da. E scos in '99, la fel ca un alt film facut dupa povestea Ioanei D'arc, numit simplu "Joan of Arc". Asta din urma e cu o tipa cu par lung, foarte draguta. Filmul ala e extrem de UMAN pe langa cacatul asta cu Jovovich.
Cand eram mai mica, intai si intai l-am vazut pe cel cu Jovovich, si abia dupa ani si ani am vazut si a doua varianta. Pe care am revazut-o de curand. Si chiar mi-a placut. Si e un film special pentru mine si pentru ca l-am vazut cu cineva anume. Si e chiar touching si pretty, prezinta povestea si pe Jeanne D'Arc foarte frumos. O arata si umana, si puternica, dar si ca o biata femeie intr-o lume condusa de barbati. Etc etc. Adica frumos.
So, nu-mi mai aminteam exact cum era asta cu Mila. Pentru ca eram prea mica pe atunci cand l-am vazut pt prima [si singura] oara. Asa ca am zis, hai sa ma uit.
In primul si in primul rand, povestea e stricata de la inceput, in care se arata cum sor-sa tipei e ucisa si violata intr-un mod barbar, grotesc, sangeros, imputit, oribil, de nici nu am putut sa privesc.
Eu de as fi Ioana D'arc si as fi moarta, in momentul asta as fi foarte suparata ca dupa 500 de ani s-a trezit un cacanar care sa imi pateze onoarea si istoria familiei in halul asta, pentru totdeauna. Sunt deja foarte furioasa si fara a fi Ioana D'arc si fara a fi moarta.
In al doilea rand, tot filmul, respectiva fata e prezentata intr-un mod tampit si jalnic. Mila Jovovich joaca rolul ala ca si cum tipa era nebuna. Si nu o acuz pe actrita, mi se falfaie, o fi de la scenariu, o fi de la nush de la ce. Dar TOT nenorocitul ala de film, Ioana D'Arc e NEBUNA. NE.bu.na. Adica, mai rau decat ORICE nebuna. Cum poti frate sa prezinti un personaj de genul asta in asemenea hal?
Plus ca ma scoate din sarite ideea ca orice om care cunoaste mai mult decat un oarecare ignorant de pe strada si care are ceva special, e luat drept nebun sau mai rau. URASC chestia asta.
Trei la mana, filmul reprezinta un macel oribil. Sunt numai scene jegoase in care astia isi taie capete si maini si urla si Jesus... Adica da, razboi, dar de ce scene de cate 15 minute care ti-ar da cosmaruri pentru luni de zile? I really don't get that. No, really.
..Oribil..
Nu m-am putut uita pana la capat. Nici pana la jumate. Ma enerveaza cat de nebuna o arata si nu mi se pare deloc corect. God damn it, si chiar daca era, nu asta e ideea a ce a facut..
Din cate imi amintesc de cand am vazut filmul cand eram mica, se termina cu ideea ca ea de fapt primise mesaje de la Satan, nu de la God. Si e un cacat. Pentru ca e singurul film care lasa atat de evidenta indoiala de dupa vizionare: "O fi primit mesaje de la Dumenzeu sau de la Diavol? Brrrrr vai ce ma sperie ideea de Diavol pentru ca sunt un muritor prost care nu poate gandi de unul singur si vaaaaai iti dai seama? Dar daca a vorbit de fapt cu Diavolul tot timpul? Ptiu ptiu"
Plus ca nici macar nu primise mesaje de la Jesus, cum se prezinta in film, ci de la Sfanta Ecaterina, Sfanta Margaret si Arhanghelul Mihail. Lucruri care par MULT mai credibile decat daca ar fi zis ca sunt de la Jesus.
Plus ca in film, Jesus e prezentat extrem de creepy. He is FUCKING creepy. Da' rau. He's scary gen. Si sunt niste scene oribile in care se uita cu ura spre ecran si in care e plin de sange pe moaca si urla si THE fuck, man? You don't fucking do that. He is Jesus Christ pana la urma. Macar putin respect.
Si e prezentata povestea cu "vocile" si cu semnele pe care ea le primise atat de cu dispret. Atat de ordinar si de in deradere.
God... God... Ce oameni de cacat pe lumea asta.
Monday, July 6, 2009
Butterfly Effect
Ruta desenata cu rosu e ruta mea magica. Dureaza 40 de minute de la un capat la altul. Imi place pentru ca e cea mai lunga ruta si ca nu trebuie sa schimbi nimic [adica e comod], si ajungi exact de unde ai plecat fara sa fii facut nimic. Adica iti savurezi lenea si te mai si plimbi.
Iau ruta asta atunci cand am cate-o ora de pierdut sau cand vreau sa ma gandesc. Sau ambele.
Foarte smecher cine a inventat metroul, ii transmit multumirile mele sincere. xD
Astazi trebuia sa pierd niste timp cumva si am sperat ca.... who knows. Poate, poate ma regasesc daca am un moment singura... Si da, speranta se simte minunat.
Dar nu ma asteptam sa se intample ceva.
Ascultam muzica si stateam pur si simplu. La inceput nu m-am putut gandi la prea multe.
Totul a inceput cu o sclipire, o explozie spirituala foarte placuta, singurul sentiment care mi-a amintit de...mine, dupa atat de mult timp in care am fost aproape empty.
Si mi-am scos carnetelul si am inceput sa scriu... Ca sa nu uit ce imi trecea prin cap. Am simtit ca daca pierd ideile alea... it's pretty much fucked up.
Nu am mai facut niciodata asta. De obicei nu imi place sa se holbeze oamenii la mine cand scriu. But i didn't care, aveam atata nevoie de asta...
"Nobody said it was easy..."
Am numit scrierea "Butterfly Effect" pentru ca... dupa ce am asternut pe hartie prima idee, am simtit ca am schimbat cursul intregii situatii.
Pentru ca stateam eu asa si ma gandeam... "Bah cwae, destinu' e destin. Vine de la whatever God there is, da? Adica cine dracu' se poate pune cu el? Pana acum credeam ca pot. Dar acum... Nu vad cum. E...pana mea, destin. Nu e nimic mai presus de el." Si atunci mi-am dat seama. Ca dintotdeauna am considerat ca dragostea e cea mai puternica forta din Univers. Fara egal. Fara adversar. Ca sunt convinsa ca - vorba aia cliseica - dragostea "poate muta muntii din loc". Nu, nu, eu chiar cred asta. As muta muntii din loc, i don't care how. Si abia atunci mi-am dat seama ce arma incredibila am.
Ma imaginez manjita pe fatza ca Rambo, urland puternic, cu Bazooka in mana ciuruind destinu'. Ha. Funneh.
Si am scris. Si am atins mai multe puncte ale problemei.
Ideea salvatoare e ca... Am privit totul din alt punct de vedere, dupa ce am realizat ca da, exista ceva mai puternic decat destinul si karma si stuff. Am hotarat sa iau toate astea ca pe niste teste. Sa vad toate astea ca pe niste simple teste. Da, grele, dar..teste. Si testele sunt facute pentru a fi trecute. Si... dragostea poate invinge orice.
Asa ca... M-am simtit mai safe.
Si am gandit mai limpede.
"It's whether you get up..."
Dupa atata timp, am gasit singura idee...singurul lucru de care m-am putut prinde. Asa ca nu am de gand sa renunt la ea.
Si mi-am dat seama ca ma tem degeaba. Nu am de ce sa o fac. Pentru ca, fata de anumite momente trecute din viata mea in care am fost...mai mult sau mai putin eu insami (vezi perioada Jet Li), fata de atunci cand eram furioasa, egoista si obsedata, acum i really want my friends to be happy. Now i'm a better person. Much better, maybe. Si acum sunt suficient de puternica pentru a face cam orice pentru asta, pentru ei. Si am realizat ca... this is love. Pure love.
Si aveam parte de melodii tot mai frumoase, si mai semnificative.
Si la un moment dat, aproape de finalul rutei, cred ca mi-a trecut iar prin cap "cine sunt?". Asa, ca o chestie de departe care batea incet, incet la o usa. Si m-am enervat usor si mi-am zis "Ce conteaza? Nu stiu. In momentul de fata nu stiu prea multe. Asta e. Dar stiu ceva sigur. Tot ce stiu acum e ca sunt o persoana kind. I'm changed. Am invatat sa iert si sunt o persoana buna, care stie si poate sa renunte la ceea ce iubeste tocmai pentru ca iubeste, si tocmai de aia sunt o persoana care IUBESTE. Si din cauza asta pot face orice. Asta sunt."
Nu am mai gandit asa despre mine [ca sunt kind] de foarte mult timp. Ani. And it kinda felt great.
Asta e tot ce am gasit clar in intregul asta haos si in ceata..
Nitel cam weird asa. *laughs*
Pe parcursul ultimelor trei melodii de dinainte sa cobor, am privit totul altfel. Din foarte multe puncte de vedere. Iar privirea imi era din nou clara, curioasa, si fara de teama.
I felt strong again.
Si am coborat din metroul ala exact acolo de unde plecasem. Si exact acolo unde trebuia sa ajung. *smiles* Dar persoana care a coborat era alta. Una care mergea drept, hotarat, cochet, si cu capul sus.
"No one ever said it would be this hard..."
Feels good to be back. Damn good.
..Macar din cand in cand. *smiles*
"Confusion never stops, closing walls and ticking clocks..."
Si exact cand m-am ridicat de pe scaun pentru ca ajungeam la statia unde trebuia sa cobor, ultimul gand a fost indreptat spre... persoana care m-a adus aici. Care m-a luat in carca si m-a carat pana aici. Persoana fara de care nu as fi reusit sa ma...sortof regasesc.
Si m-am simtit vinovata. Pentru ca eu nu i-am facut atat de mult bine vreodata.
For C.
Thank. you.
Just because I'm losing
Doesn't mean I'm lost
Doesn't mean I'll stop
Doesn't mean I will cross
Just because I'm hurting
Doesn't mean I'm hurt
Doesn't mean I didn't get what I deserve
No better and no worse
I just got lost
Every river that I've tried to cross
And every door I ever tried was locked
And I'm just waiting till the shine wears off...
You might be a big fish
In a little pond
Doesn't mean you've won
'Cause along may come
A bigger one
And you'll be lost
Every river that you tried to cross
Every gun you ever held went off
And I'm just waiting till the firing starts
And I'm just waiting till the shine wears off
PS. Intr-o zi, cea mai ingrozitoare persoana de pe fata pamantului, Britney Spears [care e de fapt barbat] s-a dus la balcon si a dat-o pe laba. Si asa a iesit si a aparut... Twilight. Da. *crazy look* Twilight e samanta raului. *shouts* Samanta raului, I tell you!
Subscribe to:
Posts (Atom)
