Endlessly...

Cand am cazut la Ruine a fost acum un an in urma si exact accidentul ala a marcat (nici nu stiu cum sa ii spun) o noua perioada din viata mea. O perioada de suferinta. Chiar, acum realizez... ce coincidenta. Odata cu ziua in care am cazut, a inceput totul. Ba chiar acel eveniment m-a adus FIX in valtoarea acelei situatii. Si in timp a devenit tot si tot mai greu, pentru aproape un an. abia spre sfarsit am reusit sa... fiu fericita.

"Was a long and dark December
From the rooftops I remember
There was snow..
White snow."

Pe 1 mai am fost pt ultima data in acel loc. Atunci s-a incheiat acel an. Si chiar am simtit asta... Cand am fost acolo, a reprezentat sfarsitul multor lucruri. Sfarsitul fascinatiei pt acel loc, incheierea anului de la cazatura, finalul suferintei.

Mi-am luat la revedere de la acel topos (ca la bac, asa.) dar asta nu m-a facut sa ma simt bine. A fost o zi oribila dupa ce am iesit de acolo...

Si desi mi-am luat la revedere, am simtit ca... it's not over. Si mai ales, ca.... nu se incheie o etapa, ci incepe alta..

Locul acela... mi-a deschis alta portita spre viitor. A doua.. Asa am simtit.

Si nu e una misto. Nu ar avea cum.

De atunci incoace, s-au intamplat multe. Prea multe. Prea repede. Prea haotic. Cred ca asta e dovada faptului ca acel sentiment de "ruinele reprezinta/imi arata inceputul a ceva" nu a fost acolo degeaba. Au fost [aproape] doua saptamani pline..

Am invatat foarte, foarte multe lucruri in toate aceste zile. De fiecare data cand invat ceva pe propria piele, acel lucru va ramane ca o regula pentru mine. Deci, acum am... noi lucruri de invatat pe altii.

I learnt lots of things. I learnt that... I can forgive. Not forget, but forgive. Nu credeam, sincer, ca voi reusi asta vreodata. Indeed, a durat... hai sa ne gandim, doi ani? Dar dupa doi ani si doua incercari nereusite, a treia a fost cu noroc, asa cum se spune. And now it's for good, I think. Si CHIAR nu ma asteptam.

I learnt that... Everything you want will eventually happen. De fapt, nu. Eu stiam asta deja. Asa ca pentru mine a fost doar o dovada in plus la aceasta "regula", nu o chestie neasteptata. Sper insa ca am reusit sa invat pe altcineva asta. Daca nu o stia deja...*smiles*

Si cel mai important lucru... I learnt that... love... truly turns one into a better person. And i think this is the most important lesson. Again, nu ma asteptam nici la asta.

Am spus-o intotdeauna si o voi spune in continuare. Sunt o persoana egoista. Si sunt foarte dificila. Sunt rautacioasa, egocentrista, orgolioasa, si cer extrem de mult de la cei la care tin. Si de la mine. Sunt paranoica, usor (sau mai mult) isterica, mai mult sau mai putin razbunatoare. Mica si rea. Si narcisista intr-un mod...neobisnuit de puternic.

No, I really am like this. And i'm proud of it.

Nu ma gandesc niciodata la ce se afla sub toate lucrurile astea pe care le-am invatat si pe care le-am "luat" din mers de prin lume, pentru a supravietui. Nu imi place sa ma uit pe sub ele. Pentru ca asa imi pastrez si fata de mine imaginea de "rocher". Hmm. Cineva mi-a spus odata ca toate lucrurile frumoase pe care le aveam candva sunt inca acolo, dedesupt. Probabil. Dar nu vreau sa am de-a face cu ele. Si nu mai dadusem de ele de foarte mult timp.

De asta a fost un soc pentru mine.. tot ce s-a intamplat.

Si de asta... true love intradevar e foarte puternica. Nu degeaba o consider cea mai puternica forta.. Daca a reusit sa ma faca pe mine... a bit better.

Serios, am incercat sa... sa nu fac nimic. Am incercat sa stau deoparte. Am incercat sa imi spun "Dude, fii egoista. Pentru ca esti egoista.". Pentru ca voiam sa imi fie mie bine.

Si totusi... de undeva, nu stiu de unde, si nu stiu ce, dar ceva era foarte treaz in mine si... oprea partea egoista. Nu voiam sa ascult ce imi spunea aceasta forta ascunsa in mine, dar tot era suficient de puternica incat sa ma domine.

Si asa, o zi sau doua, s-a dat o noua batalie, campul de lupta fiind...eu. Chiar a fost greu. Incercam sa evit pe cat posibil sa ma gandesc la asta, si totusi tot ce reuseam sa simt era "You HAVE to do something!".

Si am primit acel impuls, acea scanteie, acel semn. A fost atat de puternic incat nu mi-a mai pasat de mine deloc. (Sincer, chiar e un sentiment bestial... Really. Sa fii doar coplesit de dragoste..) Si nu m-am mai uitat inapoi. Si am actionat, fara sa fie nevoie sa ma gandesc la asta. Oricum imi era prea frica.

Si... astfel, in seara aia, am mai invatat o groaza de lucruri noi si neasteptate despre mine.

Ca as putea renunta la orice intr-o secunda pentru fericirea acelei persoane.

Ca pur si simplu as putea renunta la lucrul cel mai important pt mine.. si la tot ce am reusit sa "castig" pana acum. Chiar nu credeam ca as fi in stare de asta vreodata...

Si ca as putea si supravietui dupa aia. (Bine, de asta nu sunt sigura 100% inca)

Si ma rog, multe alte chestii... Din seara aia incoace, chiar ma simt.. altfel. Ma simt... mai bine, mai fericita, mai implinita, mai linistita (and that is rare) si mai.. kind. Sort of...

Initial voiam sa renunt si sa imi iau talpasita si sa imi vad de viata mea. Parea un plan foarte bun. Chiar...renuntasem la tot. (Wow, inca nu imi vine sa cred.) Dar pana la urma am realizat ca nu ar fi...corect. Nici prea frumos. Si ca as face o treaba doar pe jumatate, pentru ca... Nu as face acea persoana cu adevarat fericita. Losing a friend intotdeauna e foarte naspa.

Plus ca nu imi plac jumatatile de masura. Nici renuntarea.


Sunt genul de persoana careia ii place sa aiba (aproape) totul sub control. Pana si eu trebuie sa fiu mai mult sau mai putin controlata, desi nu tot de catre mine.. Inainte nu stiam ca sunt asa, sau poate chiar nu eram asa, nu stiu. Cert e ca de cand sunt ceva mai matura, intotdeauna fac asa. Creez planuri si strategii si vise... Si construiesc in mintea mea tot felul de lucruri si intotdeauna imi imaginez cum va arata un drum pe care trebuie sa il urmez pentru a reusi ceea ce vreau. Fac scenarii peste scenarii, uneori chiar la aceeasi idee.

Si da, da, stiu teoria, traieste clipa, nu programa nimic pt ca nu iti iese nicidoata niciun plan, socoteala de acasa nu se potrievste cu cea din targ, fii spontan, carpe diem, yara yara. Da, chiar stiu teoria. Si sincer, CHIAR sunt foarte de acord cu ea. Dar... asa sunt eu. Pentru a supravietui, pentru a ma simti bine, pentru a ma simti stapana pe mine si pe situatia x sau y, trebuie sa am totul gandit dinainte. Si disec totul cat mai bine..

Si oricum, in general mie chiar imi ies planurile astea exact asa cum vreau. Iar daca se schimba in mod neasteptat ceva pe drum, tot unde vreau eu se ajunge, pt ca stiu exact ce vreau si ce astept de la acea situatie.

Oricum, inainte eram si mai rau. Acum nu mai disec ce tine de sentimente. Inainte pana si asta faceam...

Am incercat sa fac o "To do list". Si in afara de bungee jumping si o rapire ce acum nu va mai putea fi pusa in practica... nu prea mai era nimic nebunesc acolo. Chestie care m-a facut pe mine sa ramana socata, deoarece ma consideram mai spontana de atat. Faptul ca nu prea am chestii nebunesti de facut arata ori ca...deja am facut tot ce mi-am dorit si nu a mai ramas nimic, ori ca... sunt prea..rigida? prea calculata? prea...fara viata? *laughs* Nu stiu. Mi s-a parut ciudat. Si da, de-a lungul timpului, cred ca intotdeauna am facut ce mi-am dorit si am "trait clipa". Poate ca pur si simplu nu imi doresc prea multe chestii nebunesti. :-?? Ma simt prea cuminte.... o.O Or fi mancarurile iuti (la ADOR) singurele lucruri condimentate din viata mea? *laughs* Neah, mai am si momentele/relatiile cu anumite persoane.

Dupa cum spuneam... Imi place sa am intotdeauna totul programat. Mai ales cand vine vorba de lucruri mari / importante din viata mea. Atunci trebuie sa imi fac planul cu mult, mult timp dinainte (un an gen) si sa fie gandit in amanunt orice aspect al acelei probleme.

Well, si aveam asta facut si in ceea ce priveste viata mea. Da, se mai schimbase cate un plan de curand, dar era spre "mai bine". Acum aveam totul stabilit. Ma simteam safe. Stiam ca urmeaza sa fac cutare lucru, apoi aia, apoi ailalta... Stiam si cand se va intampla asta, si cum, si.. cam tot. Urmatorii 3 ani din viata mea pareau a fi senzationali. Sau ma rog, macar doi. Dar era totul asezat, si asta era... era chiar bine.

Si intr-o secunda, am lasat totul sa cada. Intr-o singrua secunda am realizat ca totul a facut buf si s-a daramat si s-a prabusit si acum privesc cum iese praful dintre daramaturi. And it hurt. It really did. sa privesc asta.

"Bury me in armor
When I'm dead and hit the ground
A love back home unfolds"

A fost ciudat.. pentru ca atunci cand a aparut ideea acelui plan, am fost ca lovita de tren. Nu imi venea sa cred. Ba chiar mult timp nu am crezut asta. Probabil ca eram prea socata. It was too sudden, too... out of nowhere, and too....too fucking HUGE si chiar nu ma asteptasem nici in cele mai orgasmice vise... Probabil era prea misto ca sa fie adevarat si am fost prea fraiera ca sa ma prind. Si ce e ciudat e ca... atunci cand am pierdut (sau mai bine zis, cand am renuntat la) tot, am avut aceeasi reactie ca la inceput... Adica...

Mi-a luat o ora or so sa ma pregatesc. Nu aveam curaj. Am stat si m-am pregatit. A trebuit sa gandesc, sa calculez, sa vad clar totul, ce se va intampla daca si ce se va intampla daca. Trebuia sa fiu rationala si sa realizez ce fac, de ce si cum. Odata ce am reusit asta, am avut nevoie de un alt timp in care pur si simplu sa imi adun curajul. Curajul de a risca i guess. De a risca totul. Nu il gaseam. Cand am descoperit primul dram de asa ceva, am profitat de el si am tras de el cat am putut si am actionat la primul impuls.

Si asta zic, ca eram foarte constienta de ce fac, si si de consecinte, dar totusi... nu voiam sa fiu. Refuzam sa ma trezesc cu adevarat la realitate. Imi era prea frica. Mult timp nu m-am lasat sa ma trezesc. Dar incet incet disperarea a inceput sa ma acapareze. Si pana la urma m-am trezit. Ea m-a trezit..

In momentul de fata nu am mai nimic stabilit pentru viata mea. Am incercat sa construiesc din nou ceva, macar pentru urmatorul an. Mare lucru nu a iesit. Si cred.... chiar cred ca e prima data in viata mea cand la intrebarea "ce vei face?" raspunsul e "no idea.".

La inceput asta m-a terminat pe interior. Dar acum cred ca incep sa ma obisnuiesc... Si ca sa nu imi mai fac rau singura, nu ma mai gandesc la asta. si pentru prima data... o sa astept oportunitatile, si in functie de ele, voi actiona. I guess.. Nu am nimic stabilit. Sper doar sa fie bine.

"When the future's architectured
By a carnival of idiots on show
You'd better lie low"


Zilele astea am descoperit ca... sunt cruda. Nu stiam ca pot fi ATAT de cruda. Am intors spatele aceleiasi persoane de 3 ori in 5 zile..

Am mai invatat despre mine si ca... imi e foarte greu sa iert. Intai am invatat ca sunt in stare sa iert, dar apoi mi s-a aratat ca as putea si sa nu.. Tot dragostea a salvat si situatia asta... Doar.. ce ar putea sa o invinga pe ea?

Da' chiar, ce? *thinks about it* Hmm.

Eu. *laughs*

Am mai aflat ceva despre mine... Imi placea foarte tare o melodie.. "Sunburn". Nu mi se intamplase niciodata ca o piesa sa imi aminteasca de... mine. Si nu stiam de ce asta ma face sa simt ca mi se aseamana / ma reprezinta. Usor usor mi-am dat seama ca... mai departe de "da, e o melodie foarte frumoasa si intensa" (prima impresie), ritmul si vocea solistului exprima mult mai mult de atat... Exprima atat de multa durere si panica... Asta intelegeam din piesa. Si in acelasi timp, frumusete si... o liniste dubioasa. Si incapatanare poate.. Si forta.. Si un strop de nebunie. Si pe urma am vazut clipul.. dar atunci cand ma simteam destul de.. fucked up. Si m-am holbat fascinata icnercand sa il inteleg (pana atunci nu avusesem rabdare). Am gasit in mod intuitiv si rapid semnificatii, explicatii si interpretari pentru fiecare personaj, pentru copilul neajutorat de care trebuia sa aiba grija, pentru plecarea ei brusca in camera, pentru cheia care parea ca zgarie balustrada, pentru mana care abia o atingea... pentru colierul de perle si sfertul de incercare de zambet, pentru... Matthew imbracat in negru pe care ea il vede in oglinda. Pentru... fiecare personaj...in negru pe care doar ea reuseste sa il vada.. Pentru gesturile ei, pentru parul valvoi... Tipa a jucat bine. Dar eu am fost de vreo 6-7 ori mai rau de atat.

Faptul ca "am o melodie" inseamna mult pt mine.

And for this video, I friggin bow down to Muse. *serious look* Da, au si alte clipuri geniale, chiar mult mai bune decat asta, dar pentru mine... e atat de... i dunno, special? Pentru ca melodia, fara clip, imi transmitea exact cam aceeasi "poveste". Si mai ales pentru ca... nu cred ca ar fi putut exprima altcineva atat de bine tot ce poate simti o femeie / ce am simtit eu. Ah, ba da, stai. Ar fi cineva.. *smiles* Chiar sunt tare curioasa cum ar face clipul.

Nu am regretat nicio secunda ce am facut. Si nici nu voi regreta. Si am inteles si ca tot ce s-a intamplat in ultimele luni s-a intamplat cu motive bine-intemeiate si reusesc sa le si vad. Daca nu ar fi avut loc aceste schimabri.. poate ca nu as fi reusit sa iert.

I wanted to give up. But I'm glad i didn't. Si a fost atat de misto ca si altcineva sa lupte pt mine...

I lost.. a lot. Dar ce am facut nu a adus doar fericirea a trei persoane (okay, doua si jumatate), but i also gained a friend. *smiles* And i'm really happy about that.

Si inca o data, am simtit cum e sa se lupte pt mine si pt fericirea mea. De catre prietenii mei. Si consider ca ei o fac mult mai bine decat mine.

And i'm not tired yet. Si pana la urma... si a renunta e o parte din lupta. *smiles*


Sper ca ruinele nu imi vor mai deschide alt drum si pentru a treia oara... Deoarece ce se intampla de doua ori, se va intampla si a treia. Dar a doua oara mi-am luat la revedere de la acel loc. Deci sper sa... fie bine.

Cat despre ce fel de perioada mi-a deschis acum... Pana acum supravietuiesc... Dar cred ca va fi tot una de suferinta.