Scrubs.

Luni de zile Scrubs mi-a fost medicament. Nu, nu exagerez. Scrubs era singurul lucru care ma putea face sa ma simt mai bine, la cat de deprimata eram. Si ma facea sa rad sanatos.

Imi e dor de Scrubs.

De mult timp vreau sa il revad, deoarece imi e dor de starea pe care mi-o transmitea acel serial. E una aparte, pe care nu am mai regasit-o nicaieri.

Dar inca nu il revad. Deoarece cand se va intampla asta, vreau sa fie special.

I'm a pussy, dar episoadele mele preferate sunt: ala in care moare prietenul lui Cox [ma trec toti fiorii cand vad scena aia, pentru ca ma pun in pielea lui], si ala in care isi pierde trei pacienti dintr-o greseala. Ah, si "My musical", cel in care toti canta. Astea probabil ca sunt cele care m-au impresionat cel mai tare. Am revazut de multe ori scena cu Cox pe "How to save a life".

Nu voi vedea sezonul 8, deoarece am auzit ca e naspa si nu am de gand sa fiu dezamagita si sa le permit sa imi strice toata imaginea despre Scrubs. Voi incerca sa rezist tentatiei. 7 sezoane imi ajung.

Am revazut un episod acum la televizor. De asta scriu postul asta acum.

Pentru ca... nimic nu mai e la fel de amuzant dupa / ca Scrubs. Nici la fel de deep...